Territorial competence for enforcement approval against solidary debtors under Civil Procedure Code Articles 651, 112, and 116

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea Ciuc, secţia civilă, sub nr. x/2025 din data de 22 septembrie 2025, petenta Societatea civilă profesională de executori judecătoreşti A. a solicitat încuviinţarea executării silite, pornite la cererea creditoarei B. S.R.L. împotriva debitorilor C. S.R.L. şi D., potrivit titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2164 din data de 14 martie 2025 pronunţată de Judecătoria Brăila, pentru plata sumei de 111.075,60 RON, din care 103.875,60 RON debit principal şi 7.200 RON cheltuieli de judecată, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin încheierea nr. 1042 din data de 4 noiembrie 2025, Judecătoria Miercurea Ciuc, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Miercurea Ciuc, secţia I civilă, în esenţă, a făcut aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în raport cu care a reţinut că soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite revine judecătoriei de la domiciliul sau sediul debitorului principal (C. S.R.L.) care, în speţă, este în Bucureşti sectorul 1.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 12714 din data de 4 decembrie 2025, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Miercurea Ciuc şi a înaintat dosarul instanţei superioare comune, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.

Astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a stabilit instanţa competentă a soluţiona cauza în temeiul prevederilor art. 651 alin. (1) şi (3), ale art. 112 alin. (1) şi ale art. 116 C. proc. civ., în aplicarea cărora a reţinut că, raportat la titlul executoriu în temeiul căruia a început executarea silită în dosarul nr. x/2025, respectiv sentinţa civilă nr. 2164 din data de 14 martie 2025 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2023, ambele persoane împotriva cărora a fost demarată executare silită au calitatea de debitori principali, iar petentul a ales să sesizeze instanţa de la domiciliul debitorului D., respectiv Judecătoria Miercurea Ciuc.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că Judecătoria Miercurea Ciuc, secţia civilă şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia a II-a civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierea diferită a celor două instanţe cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ., în raport cu circumstanţele concrete ale speţei, prima instanţă învestită reţinând că, în cauză, debitor principal este C. S.R.L., în timp ce Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a constatat că atât aceasta, cât şi D. au calitatea de debitori principal, împrejurare care atrage aplicarea art. 112 coroborat cu art. 116 C. proc. civ.

În speţă, între creditoare şi debitoarea C. S.R.L., în calitate de cumpărător, şi debitorul D., în calitate fideiusor al cumpărătorului, a fost încheiat contractul de vânzare produse alimentare nr. x din data de 2 februarie 2023.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, secţia civilă la data de 25 octombrie 2023, sub nr. x/2023, creditoarea B. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu debitoarea C. S.R.L. şi debitorul D., obligarea acestora la plata sumei de 103.875,60 RON cu titlul de debit principal, 200 de RON reprezentând taxă judiciară de timbru, la care se adaugă onorariul avocaţial, susţinând că respectiva creanţă s-a născut urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale ce izvorăsc din contractul de vânzare produse alimentare nr. x din data de 2 februarie 2023.

Prin sentinţa civilă nr. 2164 din data de 14 martie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Brăila: a respins tranzacţia încheiată între părţi la data de 10 mai 2024; a admis cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată de B. S.R.L. în contradictoriu cu debitorii C. S.R.L. şi D.; a ordonat debitorilor, în solidar, să achite creditoarei, în termen de 30 zile de la primirea ordonanţei, suma de 103.875,60 RON reprezentând debit principal; a obligat debitorii, în solidar, să plătească creditoarei cheltuielile de judecată reduse, în cuantum de 7.200 RON.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea formulată de petenta Societatea civilă profesională de executori judecătoreşti A., prin care aceasta a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor solidari C. S.R.L. şi D., pentru realizarea creanţei de 111.075,60 RON (103.875,60 RON debit principal + 7.200 RON cheltuieli de judecată), în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2164 din data de 14 martie 2025, pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2023.

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de executare "soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe", iar alin. (1) al aceluiaşi articol prevede că: "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispoziţiile art. 112 şi ale art. 127 se aplică în mod corespunzător."

În aplicarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că în cauză este incidentă ipoteza unei pluralităţi de debitori, fapt ce determină aplicarea prevederilor art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora: "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali."

Totodată, constată că, deşi în cadrul contractului de vânzare produse alimentare nr. x din data de 2 februarie 2023, D. are calitatea de fideiusor, în ceea ce priveşte dosarul de încuviinţare a executării silite, acesta este debitor principal, având în vedere, pe de o parte, cele dispuse prin sentinţa ce constituie titlul executoriu în cauză, respectiv obligarea în solidar a celor doi debitori, iar, pe de altă parte, că dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc că instanţa de executare este cea de la sediul debitorului nu disting între debitorul principal şi terţii garanţi, astfel încât, prin coroborare cu dispoziţiile art. 648 alin. (1) C. proc. civ., aceştia din urmă sunt debitori în procedura de executare silită iniţiată de creditor.

Astfel, potrivit normelor legale menţionate anterior, cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, în speţă, instanţele competente să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite fiind deopotrivă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă în circumscripţia căreia se află sediul debitoare C. S.R.L., şi Judecătoria Miercurea Ciuc, în raport cu domiciliul celuilalt debitor, D..

Totodată, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cu care reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Or, prin depunerea cererii de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Miercurea Ciuc, uzând de dreptul recunoscut de art. 116 C. proc. civ., partea a ales între cele două instanţe deopotrivă competente, raportat la sediul/domiciliul debitorilor şi la obligaţia solidară stabilită în sarcina acestora prin titlul executoriu, fixând definitiv competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei judecătorii.

Ca atare, pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite privind pe petenta Societatea civilă profesională de executori judecătoreşti A., pe creditoarea B. S.R.L. şi pe debitorii C. S.R.L. şi D., în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2026.