Jurisdictional conflict over civil claims for state savings premiums under enterprise exploitation laws

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2026

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău, la data de 10 martie 2023, reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi B. S.A., a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 7.009 RON, reprezentând prima de stat aferentă perioadei 2015-2020, calculată conform art. 312 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006, cuvenită pentru contractul de economisire creditare nr. x din data de 29 decembrie 2015 actualizat cu rata inflaţiei şi obligarea acestora la plata dobânzii legale penalizatoare.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 octombrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x, Judecătoria Zalău: a respins excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice; a recalificat excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ca fiind o apărare de fond; a unit cu fondul cauzei excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice; a amânat pronunţarea asupra cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 7 din data de 4 ianuarie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Zalău a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin întâmpinare.

A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

A obligat pe pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei să plătească reclamantului prima de stat aferentă anilor 2015-2020, care i se cuvine conform contractului de economisire-creditare nr. x din data de 29 decembrie 2015, în cuantum de 6.200,69 RON, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data de 28 februarie 2021 şi până la data plăţii.

A obligat pe pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 6.200,69 RON, calculată de la data de 28 februarie 2021 şi până la data plăţii debitului principal.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

A obligat pe pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei să plătească reclamantului suma de 1.415 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1.000 RON reprezentând onorariu avocaţial şi 415 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin decizia civilă nr. 743 din data de 7 noiembrie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalului Sălaj, secţia civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în contradictoriu cu intimaţii A. şi B. S.A., împotriva încheierii civile din data de 20 octombrie 2023 şi a sentinţei civile nr. 7 din data de 4 ianuarie 2024 pronunţate de Judecătoriei Zalău.

A obligat pe apelant la plata către intimatul A. a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în urma rejudecării fondului cauzei, respingerea acţiunii introductive ca neîntemeiate.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin decizia nr. 65 din data de 8 mai 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a aceleiaşi instanţe.

Pentru a hotărî astfel, în esenţă, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a reţinut că, din considerentele deciziei nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunţate în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că sub imperiul noului C. civ. distincţia profesionist/neprofesionist nu mai poate fi utilizată pentru delimitarea competenţei instanţelor/secţiilor specializate, fiind necesar să se apeleze la cele patru tipuri de cauze enumerate exemplificativ prin dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Astfel, a arătat că singurele criterii care pot fi folosite sunt cele referitoare la obiectul şi natura cauzei, pentru a include în sfera de competenţă materială a instanţelor/secţiilor specializate alte cauze decât cele enumerate exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Totodată, a apreciat că, pentru a evita raportarea la noţiunea de profesionist şi pentru a nu mai utiliza un astfel de criteriu legat de calitatea subiectului, se poate recurge alternativ la noţiunea de întreprindere, reper apreciat util, reglementat de dispoziţiile art. 3 alin. (3) C. civ.

Din această perspectivă, a constatat că, în speţă, raportul juridic de drept material, transpus în plan procesual prin cererea de chemare în judecată, este derivat dintr-un fapt pretins fapt ilicit al recurentului-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, constând în nerespectarea unor dispoziţii legale care au produs reclamantului un prejudiciu.

Astfel, a apreciat că jurisdicţia specializată ar fi competentă în cazul analizat doar dacă fapta ilicită ar fi fost săvârşită în contextul exploatării unei întreprinderi, or, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, instituţie publică împotriva căreia se îndreaptă pretenţiile, nu desfăşoară o activitate organizată sub forma unei întreprinderi şi nu a participat în vreo modalitate la o astfel de activitate.

Ca atare, a concluzionat că obiectul şi natura prezentului litigiu nu are legătură cu activitatea vreunei întreprinderi şi nu este asociată în vreun fel cu obiectul şi natura litigiilor menţionate exemplificativ de dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Totodată, a reţinut că pretenţiile formulate de către reclamant împotriva pârâtei B. S.A. au fost respinse, ca neîntemeiate, deoarece s-a reţinut îndeplinirea deplină a obligaţiilor asumate contractual de către această societate în raportul juridic cu pârâtul.

În plus, a arătat că pretenţiile formulate împotriva acestei pârâte erau născute din exploatarea unei întreprinderi, însă soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată nu a fost apelată cu privire la acest aspect şi a rămas definitivă, astfel că instanţa de apel şi cea de recurs au fost învestite exclusiv cu cererea de angajare a răspunderii civile delictuale a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a apreciat relevant şi modul de soluţionare a cererii de chemare în judecată de către Tribunalul Sălaj, respectiv faptul că pricina a fost soluţionată de secţia civilă a Tribunalului Sălaj, o secţie cu competenţă generală în această materie, iar, la termenul din data de 24 octombrie 2024, instanţa a stabilit în sens larg competenţa secţiei civile a Tribunalului Sălaj, reţinând că este vorba despre un litigiu de natură civilă aflat în competenţa de soluţionare în apel a tribunalului, fără vreo dezbatere cu privire la calificarea cererii şi stabilirii competenţei jurisdicţiei specializate în materia litigiilor care decurg din exploatarea unei întreprinderi; de asemenea, nici rezoluţiile întocmite în dosar, încheierile de şedinţă şi decizia pronunţată nu cuprind vreo menţiune privind specializarea completului în acest domeniu.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 178/R din data de 26 noiembrie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă: a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale; a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva deciziei civile nr. 74 din data de 7 noiembrie 2024 pronunţate de Tribunalul Sălaj, secţia civilă în dosarul nr. x/2023 în favoarea secţiei II-a civile a Curţii de Apel Cluj; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în esenţă, a reţinut că, prin decizia de recurs în interesul legii nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare."

În raport cu cele reţinute în considerentele acestei decizii şi pornind de la criteriile de calificare a litigiilor după natura şi obiectul lor, a constatat că, în doctrină, s-a stabilit că obiectul litigiului este reprezentat de pretenţia concretă a reclamantului, acesta fiind cel care declanşează demersul judiciar şi care stabileşte limitele cu care investeşte instanţa de judecată.

În acest sens, a apreciat că sunt relevante dispoziţiile art. 30 alin. (1) din C. proc. civ. care stabilesc că are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice.

Ca atare, a arătat că natura litigiului este dată de felul (tipul) raportului juridic dintre părţile litigante dedus judecăţii instanţei prin cererea de chemare în judecată.

Sub acest aspect, a reţinut că, în speţă, acest raport juridic este reprezentat de contractul de economisire creditare semnat de părţi, contract cu privire la care se poate observa cu uşurinţă că nu poate fi decât unul încheiat de un profesionist în exercitarea obiectului său de activitate.

Faţă de împrejurarea că, prin cererea de chemare în judecată, pretenţiile formulate în raport de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-au întemeiat pe dispoziţiile O.U.G. nr. 99/2006 şi art. 1357 C. civ., iar cele faţă de B. S.A. pe contract, a reţinut aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 99 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 123 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, a apreciat că la stabilirea instanţei competente nu prezintă relevanţă soluţia pronunţată şi nici partea din soluţie care face obiectul căilor de atac, ci cadrul procesual stabilit în faţa instanţei, care, în raport cu cele anterior reţinute atrage competenţa instanţei specializate.

În plus, a reţinut că în faţa instanţelor de fond s-a stabilit competenţa instanţei civile, fără a se diferenţia dacă este vorba de instanţa de drept comun sau cu profesionişti, pentru a fi incidente cele statuate prin decizia în interesul legii nr. 4/2023.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) şi la art. 136 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Totodată, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că Secţiile I şi a II-a civile ale Curţii de Apel Clu şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale celor două secţii cu privire la natura juridică a litigiului.

Astfel, secţia a II-a civilă a Curţii de Apel Cluj a reţinut că prezenta cauză nu se circumscrie litigiilor cu profesionişti, în timp ce secţia I civilă a aceleiaşi instanţe a apreciat că obiectul pricinii se înscrie tocmai în această materie, fiind de competenţa instanţei specializate.

Prin decizia nr. 4 din data de 24 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 26 iunie 2023, instanţa supremă a statuat că: "(...) atunci când hotărârea atacată provine de la o instanţă de fond care nu este structurată în formaţiuni specializate, competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar, în măsura în care aceasta funcţionează cu structuri specializate, se va determina cu luarea în considerare a obiectului şi naturii pricinii, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa a cărei hotărâre se atacă."(parag. 108).

De asemenea, s-a reţinut că: "(...) Singura situaţie în care instanţa de control judiciar îşi poate verifica, în apel sau recurs, competenţa materială procesuală este aceea în care doar de la nivelul instanţei superioare există secţii ori complete specializate pentru materia respectivă, nu şi la nivelul instanţei a cărei hotărâre se atacă." (parag. 109).

În acelaşi sens, Înalta Curte a arătat că " (...) analiza competenţei materiale procesuale a instanţei se efectuează prin raportare la obiectul şi natura pricinii (a se vedea paragraful 16 din Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018, paragraful 155 din Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017, şi paragraful 29 din Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017)." (parag. 122)

Or, în speţă, pricina a fost soluţionată în primă instanţă de către Judecătoria Zalău, iar în apel de Tribunalul Sălaj, secţia civilă, instanţe în cadrul cărora nu funcţionează secţii/completuri specializate care să aibă în competenţă, în mod diferenţiat de celelalte cauze din materie civilă, doar cauze civile izvorâte din exploatarea unei întreprinderi (în primă instanţă la judecătorie şi, respectiv, în apel la nivelul tribunalului).

De altfel, Tribunalul Sălaj, secţia civilă - care a pronunţat hotărârea atacată cu recurs - s-a apreciat competent să soluţioneze cauza în temeiul art. 95 pct. 2 C. proc. civ., în raport cu împrejurarea învestirii sale cu un apel îndreptat împotriva unei hotărâri pronunţate în materie civilă de judecătorie, în circumstanţele în care competenţa sa, ca instanţă de control judiciar, viza cauzele din materia litigiilor de muncă, precum şi pe cele civile, inclusiv litigiile izvorâte din exploatarea unei întreprinderi.

Ca atare, Înalta Curte constată că, în speţă, pentru prima dată, în faza procesuală a recursului, cauza se află pe rolul unei instanţe structurate în formaţiuni specializate, astfel că, în cadrul acestei căi de atac, instanţa de control judiciar este pusă în situaţia de a verifica natura juridică a pretenţiilor reclamantului, pentru a stabili căreia dintre secţiile civile ale Curţii de Apel Cluj îi revine competenţa de a soluţiona calea de atac.

Potrivit art. 39 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară: "În cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauze civile izvorând din exploatarea unei întreprinderi, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale."

Prin prezentul demers judiciar reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi B., a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 7.009 RON, reprezentând prima de stat aferentă perioadei 2015-2020, calculată conform art. 312 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006, cuvenită pentru contractul de economisire creditare nr. x din data de 29 decembrie 2015 actualizat cu rata inflaţiei şi obligarea acestora la plata dobânzii legale penalizatoare.

În speţă, în ceea ce priveşte natura juridică a litigiului, astfel cum aceasta rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, ambele secţii ale Curţii de Apel Cluj au reţinut că pricina izvorăşte din exploatarea unei întreprinderi, secţia I civilă constatând că fundamentul demersului judiciar al reclamantului îl reprezintă un contract încheiat în atare condiţii, în timp ce secţia a II-a civilă a apreciat că pretenţiile reclamantului îndreptate împotriva pârâtei B. S.A. erau născute din exploatarea unei întreprinderi.

În argumentarea dezînvestirii sale, secţia a II-a civilă a Curţii de Apel Cluj a constatat, aşa cum s-a mai arătat, că nu este competentă a soluţiona cauza, având în vedere că pretenţiile formulate împotriva pârâtei B. S.A. au fost respinse, iar soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu a fost apelată şi a rămas definitivă, astfel că instanţa de apel şi cea de recurs au fost învestite exclusiv cu cererea de angajare a răspunderii civile delictuale a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Or, natura obiectului cauzei se stabileşte în raport cu cererea de chemare în judecată, respectiv cu pretenţiile cu care partea a înţeles să învestească instanţa de judecată, fiind nerelevante, în contextul aprecierii instanţei de recurs asupra competenţei de soluţionare a căii de atac, atât soluţiile pronunţate în fazele procesuale anterioare, cât şi criticile formulate de către părţi la adresa acestora, prin cererile de apel şi de recurs.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute, constatând că demersul judiciar cu care reclamantul A. a învestit instanţa de judecată se circumscrie cauzelor civile izvorând din exploatarea unei întreprinderi, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile a Curţii de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2026.