Limits of extraordinary appeal for annulment: rejection of substantive re-evaluation of recusal and joinder motions as outside the scope of material errors and omitted cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 25 martie 2026

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 1090/14.05.2025 pronunţată în dosar nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierilor nr. 116 şi nr. 117 din 17 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1090/14.05.2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1), 2), 3), 4) C. proc. civ.

Referitor la motivul de contestaţie în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1) C. proc. civ., contestatorul a arătat că în mod greşit a fost respinsă cererea de conexare formulată în recurs, la dosarul în care s-a pronunţat decizia contestată, a dosarelor nr. x/2022 şi nr. y/2022, această soluţie reprezentând un exces de putere, iar nu o soluţionare corectă a cererii sale.

Totodată, în mod greşit a fost respins recursul împotriva celor două îmcheieri de soluţionare a unor cereri de recuzare, prin efectul unei astfel de respingeri cauza fiind soluţionată de o instanţă necompetentă, cu încălcarea drepturilor procesuale fundamentale, respectiv a liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, astfel cum sunt consacrate de normele constituţionale şi de cele al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Referitor la motivul de contestaţie în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2) C. proc. civ., contestatorul a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, acesta reiterând, în cadrul motivului de contestaţie, criticile împotriva soluţiilor pronunţate în cererile de recuzare împotriva cărora a formulat recursul soluţionat prin decizia supusă în prezent contestaţiei în anulare.

În cadrul acestui motiv de contestaţie, contestatorul se arată nemulţumit de soluţiile date asupra cererilor de recuzare, de motivarea dată acestora prin încheierile nr. 116 şi nr. 117 din 17 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă (recurate de către contestator în cadrul dosarului nr. x/2023) şi de soluţia dată de către instanţa de recurs asupra criticilor formulate împotriva acestor încheieri, prin decizia supusă prezentei contestaţii în anulare.

Referitor la motivul de contestaţie în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3) C. proc. civ., contestatorul a arătat că, prin modalitatea în care a răspuns criticilor de recurs, instanţa a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate, contestatorul trimiţând, şi cu privire la acest motiv de contestaţie în anulare, la modalitatea în care au fost soluţionate cererile de recuzare şi la argumentele conţinute în motivele de recuzare.

Totodată, contestatorul a învederat că sintagma utilizată de către instanţa de recurs în sensul că recurentul (contestatorul din prezenta cauză) a pretins nelegalitatea încheierii recurate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1), 3), 5), 6), 7) şi 8) C. proc. civ. nu reprezintă o analiză a motivelor de recurs, ci un exces de putere împotriva logicii şi raţionamentului, în contextul în care motivele de recuzare erau întemeiate.

Referitor la motivul de contestaţie în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 4) C. proc. civ., contestatorul afirmă, în mod generic, că instanţa a lăsat nesoluţionat un recurs şi învederează o pretinsă încălcare a dreptului la un proces echitabil prin respingerea cererilor de recuzare şi a recursului îndreptat împotriva acestor soluţii, astfel cum a fost soluţionat prin decizia contestată. Şi în susţinerea acestui motiv de contestaţie în anulare sunt expuse situaţii de fapt specifice dosarului de fond ce a determinat iniţierea ulterioară a demersului judiciar al contestaţiei la executare, contestaţie la executare în cadrul căreia s-au formulat cererile de recuzare. De asemenea, în susţinerea motivului de contestaţie sunt expuse argumentele ce au fundamentat motivele de recuzare.

După ce a expus, în forma citării, texte legale privind incidentele procedurale, motivele de recurs, drepturile şi obligaţiile magistraţilor, şi a făcut ample trimiteri la situaţia de fapt din cadrul dosarului în care s-au formulat cererile de recuzare, respinse prin încheierile recurate în dosarul nr. x/2023 (în care s-a pronunţat decizia contestată în prezenta cauză), contestatorul a concluzionat că instanţa de recurs nu a sancţionat abuzurile comise de către judecătorii recuzaţi, situaţie faţă de care se impune admiterea contestaţiei în anulare, casarea deciziei atacate, desfiinţarea încheierilor recurate, cu consecinţa reluării judecăţii în apel, cu constatarea încălcării dreptului la un proces echitabil.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1), 2), 3), 4) C. proc. civ.

3. Înregistrarea contestaţiei în anulare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 03.12.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluţia din 09.12.2025, s-a stabilit termen pentru analiza contestaţiei în anulare la 04.03.2025, în şedinţă publică, cu citare părţi.

4. Apărări formulate în cauză.

Prin notele scrise înregistrate la 25.03.2026, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei în anulare astfel cum a fost formulată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând contestaţia în anulare în raport cu criticile formulate şi cu prevederile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, a cărei exercitare este supusă unor condiţii limitativ stabilite prin lege, respectiv prin dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., care au următorul conţinut:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs".

Din economia normelor juridice enunţate reiese că hotărârile susceptibile a fi atacate cu contestaţie în anulare sunt hotărâri definitive, respectiv: fie hotărâri pronunţate de instanţe de recurs, fie hotărâri care au fost pronunţate de instanţele de apel şi în privinţa cărora nu este deschisă prin lege calea de atac a recursului.

Trebuie subliniat că o însuşire definitorie a hotărârilor judecătoreşti definitive este aceea că ele au autoritate de lucru judecat, bucurându-se astfel de prezumţia de adevăr şi incontestabilitate.

În lumina prevederilor art. 430 alin. (1) şi a art. 431 din C. proc. civ., soluţia conţinută de o hotărâre intrată sub autoritatea de lucru judecat este considerată a exprima adevărul, astfel încât aceeaşi cauză nu va mai putea fi judecată încă o dată de o instanţă, asigurându-se prin aceasta, de principiu, siguranţa circuitului civil şi respectarea dreptului pronunţat de către un judecător.

Deschizându-se posibilitatea retractării unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin reglementarea căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare, motivele concret şi limitativ stabilite de lege care permit un atare demers trebuie privite ca fiind unele de strictă interpretare şi aplicare, ele având caracter de excepţie. Motivele de exercitare a contestaţiei în anulare nu pot fi extinse - pe cale de analogie - la alte situaţii decât cele explicit prevăzute în norma legală, pentru că o astfel de extindere ar avea drept consecinţă nesocotirea autorităţii de lucru judecat a hotărârii atacate, şi implicit afectarea siguranţei circuitului civil.

Un alt reper necesar a fi avut în vedere este principiul legalităţii căilor de atac, principiu care îşi găseşte expresie în prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. în termenii următori "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei". Această reglementare reflectă imperativul respectării condiţiilor prevăzute de lege pentru exercitarea unei căi de atac, imperativ în raport de care orice persoană care înţelege să exercite un asemenea demers trebuie să îşi fundamenteze cererea (de exercitare a căii de atac) pe motive care se circumscriu riguros exigenţelor legale care reglementează materia respectivă.

Contestatorul a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1), 2), 3) şi 4) C. proc. civ., care reglementează cazurile de contestaţie în anulare ce sancţionează necompetenţa absolută a instanţei de recurs, eroarea materială în soluţionarea recursului, omiterea cercetării vreunuia dintre motivele de casare invocate sau nepronunţarea asupra unui din recursurile declarate în cauză.

Prealabil analizării fiecărui motiv de contestaţie în anulare în parte, Înalta Curte observă că desi prezenta cale extraordinară de atac este întemeiată pe ipotezele expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., argumentele pe care contestatorul le aduce demersului judiciar sunt, în esenţă, cele deduse judecăţii prin motivele de recuzare şi, ulterior, prin motivele de recurs formulate împotriva soluţiilor date cererilor de recuzare, cu ample trimiteri la situaţia de fapt a dosarului ce a generat formularea contestaţiei la executare în cadrul căreia au fost formulate cererile de recuzare.

Cu toate acestea, pentru acurateţea raţionamentului logico-juridic ce va fundamenta soluţia ce se va pronunţa în prezenta cauză, Înalta Curte va analiza, punctual, fiecare motiv de contestaţie în anulare invocat, potrivit considerentelor ce se vor arăta.

Astfel, Înalta Curte notează că subsumat motivului de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 1) C. proc. civ. (hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia), contestatorul învederează că în mod greşit a fost respinsă excepţia de conexare invocată la termenul acordat pentru judecarea recursului.

Înalta Curte reţine că în accepţiunea art. 503 alin. (2) pct. 1) C. proc. civ., constituie încălcări ale normelor referitoare la alcătuirea instanţei: participarea la judecarea cauzei a unui judecător incompatibil, judecarea cererii de către un complet format dintr-un număr de judecători necorespunzător celui prevăzut de lege pentru cauza respectivă, neparticiparea procurorului în acele cauze în care legea prevede participarea obligatorie a acestuia, judecarea recursului de către un alt complet de judecată decât cel stabilit în mod aleatoriu pentru soluţionarea acestuia sau a cărei compunere a fost schimbată cu încălcarea legii, lipsa grefierului, a magistratului asistent sau, după caz, a asistentului judiciar.

Norma legală sus menţionată vizează situaţia în care hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei (atât compunerea, cât şi constituirea acesteia) şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a respins-o ori a omis să se pronunţe asupra ei.

Aşadar, cazul contestaţiei speciale se referă la încălcarea normelor de competentă absolută sau a normelor referitoare la alcătuirea instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere prin intermediul căii de retractare exercitate.

Or, contestatorul nu critică componenţa/constituirea completului de recurs, ci modalitatea de soluţionare, de către instanţa de recurs, a cererii de conexare formulată cu acel prilej.

Este adevărat că excepţia de conexitate este reglementată de norme procesuale situate în Capitolul IV-Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei din C. proc. civ., însă se impune a pleca de la definiţia şi reglementarea excepţiei conexităţii din art. 139 C. proc. civ.. Astfel, pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă instanţă este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură.

În definitiv, conexitatea urmăreşte scopul de a asigura o mai bună judecată. Însă, excepţia de conexitate pentru a fi admisă se cer a fi îndeplinite trei condiţii şi anume, cauzele să se afle în faţa primei instanţe, existenţa a două sau mai multe cauze în care să figureze cel puţin o parte comună şi necesitatea existenţei unei strânse legături de obiect şi cauză între două sau mai multe procese.

În cauza pendinte, instanţa este învestită cu o cale extraordinară de atac în cadrul căreia trebuie deduse judecăţii aspecte procedurale expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel că soluţia dată cererii de conexare de către instanţa de recurs nu poate fi criticată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, întrucât o asemenea critică nu se circumscrie motivului de contestaţie în anulare invocat.

Prin urmare, raportat la sfera de aplicare a motivului de contestaţie dedus judecăţii, critica contestatorului privind modalitatea în care instanţa de recurs a soluţionat o cerere de conexare prealabilă dezbaterii recursului, pusă în discuţia părţilor şi respinsă cu o motivare corespunzătoare, nu se circumscrie ipotezelor reglementate de lege apte să atragă incidenţa motivului de contestaţie în anulare menţionat.

Totodată, Înalta Curte constată că în cauză nu se regăseşte nici ipoteza invocării unei excepţii de necompetenţă asupra căreia instanţa de recurs să nu se fi pronunţat, nici prin motivele de recurs deduse judecăţii, nici prin concluziile orale formulate cu prilejul soluţionării recursului, astfel încât motivul de contestaţie în anulare nu poate fi primit şi va fi respins ca atare.

Subsumat motivului de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2) C. proc. civ. (dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale), contestatorul se arată nemulţumit de soluţiile date asupra cererilor de recuzare, concretizate prin încheierile nr. 116 şi nr. 117 din 17 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă (recurate de către contestator în cadrul dosarului nr. x/2023) şi de soluţia dată de către instanţa de recurs asupra criticilor formulate împotriva acestor încheieri, prin decizia supusă prezentei contestaţii în anulare.

Înalta Curte observă că în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2) C. proc. civ., noţiunea de greşeală materială reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia respectivă.

Aşa cum s-a arătat deja printr-un considerent anterior, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale, de stabilire a caracterului subsumabil prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. a criticilor formulate sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare se urmăreşte îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, anume respingerea în mod greşit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greşit a recursului ca netimbrat, ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului, a memoriului de recurs sau reaprecierea probelor.

Or, prin motivul de contestaţie în anulare invocat, contestatorul reiterează atât argumentele ce au fundamentat motivele de recuzare (respinse prin încheierile recurate în cadrul dosarului nr. x/2023), cât şi criticile de recurs cărora li s-a dat o dezlegare jurisdicţională asupra căreia nu se poate reveni prin intermediul prezentei contestaţii în anulare.

În realitate, contestatorul supune analizei nu o greşeală materială în accepţiunea art. 503 alin. (2) pct. 2) C. proc. civ., ci presupuse greşeli de judecată, chestiuni ce nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale nu poate fi utilizată în vederea reformării deciziei atacate.

Rezultă, astfel, că argumentele deduse judecăţii din perspectiva acestui motiv de contestaţie în anulare nu se subsumează ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2) C. proc. civ., ci reprezintă nemulţumiri legate de soluţia pronunţată de instanţa de recurs prin care se reiterează, practic, aspecte ce au făcut obiect de analiză în calea de atac a recursului şi asupra cărora s-a statuat în mod definitiv.

Or, contestaţia în anulare nu poate fi convertită într-un "recurs la recurs", astfel cum tinde contestatorul.

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei, contestaţia în anulare neputând avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, neregăsite în cauză, în acord cu cele arătate anterior.

Practic, prin susţinerile relevate în cadrul acestui motiv de contestaţie în anulare, contestatorul tinde în mod evident ca, prin prezentul demers judiciar, să provoace o nouă analiză a motivelor de recurs, fapt care încalcă principiul securităţii juridice şi dreptul la o instanţă, componente esenţiale ale sistemului de garanţii instituit prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Popov c. Republicii Moldova nr. 2, Hotărârea din 6 decembrie 2005).

Dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, aşa cum este garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevantă, declară preeminenţa dreptului ca fiind o parte a moştenirii comune a statelor contractante.

Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca, atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie (Cauza Brumărescu c. României, Hotărârea din 28 octombrie 1999).

Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata, adică principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea/reexaminarea unei hotărâri definitive şi obligatorii, doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei.

În consecinţă, raportat la art. 503 alin. (2) pct. 2) C. proc. civ., analizat şi din perspectiva rigorilor Curţii Europene a Drepturilor Omului ce impun menţinerea securităţii raporturilor juridice, Înalta Curte reţine că argumentele subsumate motivului de contestaţie în anulare nu se circumscriu ipotezei normei legale antereferite, sens în care nici acest motiv de contestaţie nu poate fi primit.

Subsumat motivului de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3) C. proc. civ. (instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen), contestatorul învederează că sintagma utilizată de către instanţa de recurs în sensul că recurentul (contestatorul din prezenta cauză) a pretins nelegalitatea încheierii recurate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1), 3), 5), 6), 7) şi 8) C. proc. civ. nu reprezintă o analiză a motivelor de recurs, ci un exces de putere împotriva logicii şi raţionamentului, în contextul în care motivele de recuzare erau întemeiate.

Aşa cum a procedat cu privire la toate motivele de contestaţie în anulare invocate, contestatorul a făcut ample trimiteri la situaţia de fapt ce a determinat formularea cererilor de recuzare, respectiv la motivele propriu-zise de recuzare, cărora li s-a răspuns atât prin încheierile recurate care au respins acele solicitări, cât şi prin considerentele deciziei contestate, care au răspuns motivelor de recurs cu acest obiect.

Înalta Curte observă că, pentru o apreciere completă a acestui motiv de contestaţie în anulare este necesar să se facă distincţie între motivele de nelegalitate şi argumente, întrucât textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care se sprijină.

Instanţa de recurs poate grupa argumentele invocate în susţinerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul, aşa cum susţine contestatorul, ori poate aprecia că anumite motive de recurs nu sunt incidente, aşa cum s-a întâmplat în cauza pendinte, ceea ce însă nu reprezintă o omisiune în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3) C. proc. civ., ci o calificare juridică ce intră în atribuţiile instanţei de recurs, în operaţiunea de verificare a legalităţii hotărârii judecătoreşti atacate.

Pe de altă parte, pe calea contestaţiei în anulare pentru acest motiv nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs a analizat motivele de nelegalitate, respectiv temeinicia argumentelor pentru care le-a apreciat nefondate, deoarece această cale extraordinară de atac este un remediu procedural pentru greşeli săvârşite în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs.

Având în vedere aceste repere, procedând la verificarea deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivarea hotărârii judecătoreşti conţine o amplă analiză a criticilor enumerate de contestator prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1), 5) şi 6) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost identificate de către instanţa de recurs ca fiind apte de a supune analizei de legalitate încheierile recurate, context în care nu se verifică omisiunea cercetării vreunui motiv de recurs, astfel cum eronat susţine contestatorul.

Împrejurarea că instanţa de recurs a reţinut că recurentul a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1), 3,), 5), 6), 7) şi 8) C. proc. civ., dar a analizat recursul din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1), 5) şi 6) C. proc. civ., nu reprezintă o omisiune care să fie sancţionată pe calea motivului de contestaţie în anulare invocat, ci reprezintă o apreciere a instanţei de recurs care, având în vedere considerentele încheierilor recurate, a constatat că parte din motivele de recurs sunt străine de pricină, dat fiind faptul că instanţa care a pronunţat acele încheieri nu a analizat fondul contestaţiei la executare, nici vreo excepţie de neconstituţionalitate sau vreo cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea vreunei chestiuni de drept, ci s-a limitat la verificarea termenului în care cererea de recuzare a fost formulată, respectiv la verificarea incidenţei sau nu a vreunui motiv de incompatibilitate a judecătorilor recuzaţi, în raport cu dispoziţiile art. 41-42 C. proc. civ.

O asemenea decelare a motivelor de recurs nu se circumscrie niciunui motiv de contestaţie în anulare, ci reprezintă un atribut al instanţei de control judiciar care, chemată fiind să verifice conformitatea hotărârii recurate cu normele de drept, trebuie, deopotrivă, să aprecieze care dintre pretinsele motive de nelegalitate deduse judecăţii de către părţi sunt sau nu în legătură cu conţinutul hotărârii atacate.

În ce priveşte motivele de nelegalitate apreciate de instanţa de recurs ca fiind în legătură cu conţinutul încheierilor atacate, respectiv cele întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1), 5) şi 6) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea au fost analizate punctual, de către instanţa de control judiciar, care a reţinut, pentru fiecare în parte, care sunt eventualele aspecte de nelegalitate şi de ce nu sunt incidente cauzei pendinte.

Astfel, referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că acesta are ca obiect aspecte referitoare la modalitatea de înregistrare şi de repartizare a căii de atac a recursului ce face obiectul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova şi trebuie analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 199, art. 494 C. proc. civ., art. 108 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dispoziţii legale care au fost apreciate ca fiind respectate, neputându-se reţine incindenţa motivului de recurs menţionat.

Cu privire la acelaşi motiv de recurs, instanţa a reţinut că dubiile recurentului referitoare la transparenţa procesului de repartizare aleatorie nu îndeplinesc rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acestea neputând fi convertite în vreun motiv de casare, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii recurate şi neavând legătură cu raţionamentul instanţei, cel care a determinat soluţia de respingere a cererii de recuzare, sens în care nu pot face obiectul analizei în respectiva cale de atac.

Asupra motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că acesta are ca obiect o pretinsă obligaţie a magistraţilor recuzaţi de a se abţine de la soluţionarea căii de atac a recursului formulat împotriva încheierii nr. 108/12.06.2024 a Tribunalului Gorj, justificat prin aceea că au soluţionat două cereri similare formulate de aceeaşi parte, în dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2022

Verificând aspectele învederate de către recurent din perspectiva incidenţei art. 42 pct. 13) C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că în dosarele respective magistraţii recuzaţi s-au pronunţat asupra unor chestiuni diferite de cele deduse judecăţii în dosarul nr. x/2023, şi a concluzionat că în cauză nu se identifică elemente de imparţialitate care să atagă incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., având ca obiect o pretinsă nemotivare a încheierii nr. 116/17.10.2024 prin raportare la motivele de recuzare invocate, instanţa de recurs a constatat că respingerea, ca tardivă, a cererii de recuzare, nu a însemnat o nemotivare în sensul motivului de nelegalitate invocat de recurent, ci o nesoluţionare a motivelor de recuzare ca urmare a admiterii unei excepţii peremptorii ce făcea imposibilă cercetarea pe fond a cererii deduse judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor contestatorului, că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor de nelegalitate cu care a fost învestită, situaţie faţă de care motivul de contestaţie în anulare invocat nu îşi găseşte incidenţa şi va fi respins ca atare.

Subsumat motivului de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 4) C. proc. civ. (instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză), contestatorul afirmă, în mod generic, că instanţa a lăsat nesoluţionat un recurs şi învederează o pretinsă încălcare a dreptului la un proces echitabil prin respingerea cererilor de recuzare şi a recursului îndreptat împotriva acestor soluţii, astfel cum a fost soluţionat prin decizia contestată. Şi în susţinerea acestui motiv de contestaţie în anulare sunt expuse situaţii de fapt specifice dosarului de fond ce a determinat iniţierea ulterioară a demersului judiciar al contestaţiei la executare, contestaţie la executare în cadrul căreia s-au formulat cererile de recuzare. De asemenea, în susţinerea motivului de contestaţie sunt expuse argumentele ce au fundamentat motivele de recuzare.

Înalta Curte notează că pe calea contestaţiei în anulare pentru acest motiv, se verifică dacă instanţa de recurs a omis a se pronunţa asupra unui recurs cu judecata căruia a fost învestită. Aşadar, premisa acestui motiv este situaţia în care instanţa a fost sesizată cu mai multe recursuri, principale sau incidente ori, după caz, provocate. Mai trebuie precizat că acest motiv de contestaţie are în vedere omisiunea instanţei de a analiza un recurs, iar nu anularea căii de atac ca urmare a unui viciu procedural care impune necercetarea motivelor de recurs, ori respingerea, ca nefondat, a unui recurs, ca urmare a statuărilor pe care instanţa de control judiciar le exprimă în cadrul considerentelor specifice analizei de legalitate.

Cu titlu general, Înalta Curte reţine că, întrucât obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, conform dreptului de dispoziţie al părţilor, prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., şi cum cererea de recurs cuprinde indicarea hotărârii/hotărârilor care se atacă, după cum stipulează prevederile art. 488 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., rezultă că învestirea instanţei de recurs se realizează prin cererea de recurs.

Din această perspectivă, în ceea ce priveşte obiectul recursului cu a cărui soluţionare a fost învestită instanţa în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs înregistrată la 06.12.2024, contestatorul A. a indicat că supune căii extraordinare de atac încheierile nr. 116 şi nr. 117 din 17.10.2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023.

Acest aspect a fost lămurit şi cu prilejul concluziilor orale de la termenul de judecată acordat pentru soluţionarea recursului din 14.05.2025 când, la interpelarea instanţei de a preciza dacă a formulat calea extraordinară de atac doar împotriva încheierilor nr. 116 şi nr. 117 din 17.10.2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023, sau şi împotriva deciziei civile nr. 672/24.10.2024 a Curţii de Apel Craiova pronunţată în acelaşi dosar, recurentul A. a precizat că a solicitat anularea deciziei civile menţionate doar ca o consecinţă a soluţiei ce urmează a se pronunţa pe recursul declarat împotriva celor două încheieri (recurentul având în vedere, în mod evident, ipoteza admiterii recursului, iar nu cea a respingerii, cum s-a întâmplat în realitate).

Obiectul recursului exercitat în cadrul dosarului nr. x/2023 fiind lămurit, iar titularul recursului fiind contestatorul A., Înalta Curte constată că prin dispozitivul deciziei civile nr. 1090/14.05.2025 supusă prezentei contestaţii în anulare, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de contestator împotriva încheierilor nr. 116 şi nr. 117 din 17.10.2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023.

Întrucât instanţa de recurs s-a pronunţat asupra căii extraordinare de atac exercitate de către contestatorul A., Înalta Curte constată că în cauza pendinte nu se regăseşte ipoteza reglementată de motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4) C. proc. civ., situaţie faţă de care nici acest motiv de contestaţie nu poate fi primit.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1090 din 14 mai 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1090 din 14 mai 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.