Conflict of jurisdiction: Validity of ex officio territorial incompetence by a materially incompetent court in State liability claims

Şedinţa publică din data de 12 martie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată, iniţial, la Judecătoria Oradea la 22.08.2025, sub nr. dosar nr. x/2025, trimisă ulterior, pe cale administrativă, Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, reclamantul A., aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, a chemat în judecată Statul Român pentru obligarea acestuia la plata de despăgubiri în cuantum de 1000000 euro pentru încălcarea drepturilor la libertate, siguranţă, proces echitabil, viaţă privată şi viaţă de familie, susţinând că este supus unor tratamente inumane şi degradante.

În drept, au fost invocate prevederile din convenţia CEDO.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 934 din 29 octombrie 2025, a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare - secţia civilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în privinţa competenţei materiale, aceasta revine Tribunalului, în temeiul dispoziţiilor art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., având în vedere faptul că petentul a solicitat obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri în cuantum de 1.000.000 euro, peste valoarea prag de 200000 RON. În privinţa competenţei teritoriale, aceeaşi instanţă a reţinut că, având în vedere că petentul are domiciliul stabil în judeţul Satu Mare, devin incidente prevederile art. 111 din C. proc. civ., în raport de care Tribunalul Satu Mare este competent teritorial în soluţionarea cauzei.

Învestit prin declinare, Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 12/D/2026 din 16 ianuarie 2026, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, reţinând, în esenţă, în pronunţarea acestei soluţii, că după înregistrarea cererii introductive, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, cu ocazia dezbaterilor desfăşurate la primul termen de judecată, din 29.10.2025, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, asupra căreia a rămas în pronunţare şi a admis-o, cu încălcarea limitelor instituite prin normele procedurale ale art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., o atare posibilitate fiind recunoscută doar pârâtului, nu şi instanţei.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea introductivă în instanţă, înregistrată la 23.07.2025, iniţial la Judecătoria Oradea, sub nr. x/2025, iar ulterior, în urma trimiterii pe cale administrativă (conform rezoluţiei din data de 06.08.2025 - dosar nr. x/2025 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, ataşat la dosarul prezentei cauze), înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, secţia penală, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, solicitând obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri reprezentând daune morale în cuantum de 1000000 euro, pentru încălcarea drepturilor la libertate siguranţă, proces echitabil, viaţă privată şi viaţă de familie.

La primul termen de judecată, la care părţile au fost legal citate, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, secţia penală a invocat excepţia de necompetenţă materială şi teritorială şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Satu Mare, raportat atât la domiciliul reclamantului, în temeiul dispoziţiilor art. 111 din C. proc. civ., cât şi la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, conform art. 95 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Primind dosarul, Tribunalul Satu Mare a sesizat faptul că invocarea necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, secţia penală s-a realizat cu nerespectarea dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., şi a apreciat că acest aspect putea fi invocat numai de către pârât, nu şi de către instanţă, iar din perspectiva dispoziţiilor art. 130 alin. (4) din C. proc. civ., aceasta a fost negată inclusiv reclamantului.

Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte competenţa materială a instanţelor, aceasta este reglementată prin norme de competenţă de ordine publică.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.: "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că: "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Aşadar, referitor la regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă materială, se observă că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea acesteia, şi anume, la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, adică termenul la care părţile, legal citate, pot pune concluzii - limită care în cauză a fost respectată.

Totodată, Înalta Curte reţine că în ceea ce priveşte competenţa materială a judecătoriei şi a tribunalului, aceasta este reglementată prin art. 94 şi 95 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 95 alin. (1) C. proc. civ., "Tribunalele judecă: 1. În primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe", iar conform art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. k) Judecătoria judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, de profesionişti sau neprofesionişti.

Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, secţia penală ca instanţă învestită administrativ în soluţionarea cauzei, a statuat în sensul că revine tribunalului competenţa materială de soluţionare a cererii, în raport de prevederile art. 95 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, având în vedere că la termenul de judecată din 29.10.2025 din faţa Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, secţia penală, reclamantul a precizat că solicită obligarea pârâtului Statul român prin Ministerul Finanţelor la plata de despăgubiri morale în cuantum de 1000000 euro, în temeiul dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k), şi) ale art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., în mod corect, s-a statuat că tribunalului îi revine competenţa materială în raport de valoarea cererii deduse judecăţii.

Faţă de acestea, văzând că prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul A. urmăreşte acordarea de despăgubiri materiale pentru prejudicii morale rezultate în urma unor pretinse încălcări ale drepturilor la libertate siguranţă, proces echitabil, viaţă privată şi viaţă de familie, şi observând că această valoare depăşeşte pragul de 200.000 RON expres prevăzut de textul art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., care reglementează competenţa după materie şi valoare a judecătoriei, (calculată la un curs euro-leu comunicat de Banca Naţională a României de la data sesizării instanţei, de 5.05 RON pentru 1 euro) rezultă că cererea este de competenţa materială a tribunalului.

Cât priveşte modalitatea în care a fost stabilită competenţa teritorială a Tribunalului Satu Mare şi care a generat ivirea prezentului conflict negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că regula de drept comun în această materie este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

De asemenea, prin art. 111 C. proc. civ. se reglementează situaţia cererilor îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi altor persoane juridice de drept public, stabilindu-se că acestea pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori de la instanţa de la sediul pârâtului.

Având în vedere obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtului Statul român prin Ministerul Finanţelor la plata către reclamant de daune morale în cuantum de 1000.000 euro, în temeiul răspunderii civile delictuale, se reţine că instanţa competentă din punct de vedere teritorial se stabileşte în raport cu prevederile art. 111 din C. proc. civ.

Este de necontestat că acest text de lege instituie un caz de competenţă teritorială alternativă, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 116 din C. proc. civ., reclamantul este cel care are dreptul de a alege între instanţele deopotrivă competente teritorial, respectiv între instanţa de la domiciliul său şi instanţa de la sediul pârâtului.

Pe de altă, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică sau privată." Alin. 2 al acestui articol prevede că necompetenţa este de ordine publică: (pct. 1) "în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; (pct. 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.", iar potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., "În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată."

De asemenea, C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, art. 130 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că: "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Deşi nu există o menţiune expresă a legiuitorului în acest sens, din interpretarea teleologică şi sistematică a aceluiaşi text, rezultă că restricţia privitoare la condiţiile invocării excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine privată, reglementate de art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., se aplică numai în faţa instanţei competente material să soluţioneze respectiva cauză, nu şi în privinţa instanţelor care s-au declarat necompetente material, cum este cazul în speţă.

Astfel, având în vedere că Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, secţia penală, urmare a verificărilor dispuse, din oficiu, la primul termen de judecată din 29.10.2025, în temeiul dispoziţiilor 131 din C. proc. civ., a invocat excepţia necompetenţei sale materiale, iar prin sentinţa civilă nr. 934 29.10.2025 în raport de prevederile art. 95 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a admis această excepţie, constatând că tribunalului îi revine competenţa materială în soluţionarea pricinii, aceasta era îndrituită să identifice, din punct de vedere teritorial, cărui tribunal i-ar reveni competenţa de soluţionare a cauzei, fără ca prin aceasta să se poată reţine o nesocotire a dispoziţiilor procesuale referitoare la condiţiile de invocare a excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine privată. Ca atare, Înalta Curte constată că modalitatea în care Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, secţia penală a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale în soluţionarea cererii deduse judecăţii, a fost justificată de admiterea excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea acţiunii, stabilind, cu respectarea exigenţelor procesuale, competenţa teritorială în favoarea Tribunalului Satu Mare.

În continuare, Înalta Curte mai reţine că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reiese că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, nu a depus întâmpinare şi nici nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Satu Mare, singurul îndrituit a pune în discuţie această chestiune, în raport de prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.. (de altfel, se reţine că pârâtului nici nu i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată).

Cum în faţa Tribunalului Satu Mare care nu a contestat competenţa sa materială în soluţionarea pricinii, nu a fost invocată, în condiţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei teritoriale, acesta nu mai poate invoca, din oficiu, această excepţie, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei competente material.

Prin urmare, eventuala necompetenţă teritorială s-a acoperit definitiv, cu consecinţa imposibilităţii punerii în discuţie de către instanţa învestită prin declinare a competenţei sale teritoriale de soluţionare a cauzei, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., operând astfel o prorogare legală de competenţă sui-generis.

În raport cu toate considerente expuse, Înalta Curte reţine că Tribunalul Satu Mare este competent să soluţioneze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 martie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.