Recognition of Foreign Divorce: Territorial Competence Based on Opposing Party’s Domicile, Not Civil Registry Location

Şedinţa publică din data de 10 martie 2026

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea formulată la 21.02.2025 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi - secţia I civilă sub nr. x/2025, reclamanta A. a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se recunoască pe teritoriul României, hotărârea de divorţ pronunţată de Judecătoria Orhei în dosarul nr. x la data de 22.11.2018.

Prin precizarea formulată la data 27.03.2025, în raport de rezoluţia privind regularizarea acţiunii prin care i s-a pus în vedere să precizeze persoana sau instituţia care refuză recunoaşterea hotărârii străine şi care este adresa la care aceasta poate fi citată, reclamanta a arătat că recunoaşterea hotărârii străine a fost refuzată de către Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Piatra Neamţ.

Prin întâmpinarea formulată de către Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Neamţ, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 2357 din 02.12.2025, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Iaşi, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că hotărârea a cărei recunoaştere se cere a fost pronunţată în Republica Moldova, motiv pentru care în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Regulamentului nr. 2201/2003 în materie matrimonială şi a răspunderii părinteşti, ci dispoziţiile C. proc. civ. român în materie de recunoaştere a hotărârilor străine, iar potrivit art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. Cum în cauză Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Neamţ a fost indicată în calitate de pârât, competenţa ar urma să revină Tribunalului Neamţ.

Prin sentinţa civilă nr. 82/2026 din 29 ianuarie 2026, Tribunalul Neamţ - secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Neamţ, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de exequator în favoarea Tribunalului Neamţ, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestui conflict.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că scopul pentru care se solicită recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii străine este cel prevăzut în cuprinsul art. 1096 C. proc. civ., respectiv de a beneficia de autoritatea de lucru judecat.

Competenţa teritorială exclusivă nu poate fi stabilită prin raportare la sediul instituţiei competente a opera modificările intervenite în starea civilă a reclamantei, aceasta neputând fi asimilată celui care se poate opune sau refuză recunoaşterea hotărârii străine în sensul art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care soluţionarea cererii adresate acestei instituţii este condiţionată de recunoaşterea hotărârii şi subsecventă acestei proceduri (în măsura în care hotărârea străină nu este recunoscută de plin drept în România conform dispoziţiilor art. 1095 C. proc. civ.).

Aşadar, calitatea de parte care ar putea refuza, prin ipoteză, recunoaşterea hotărârii, aparţine doar persoanei care a figurat ca parte în dosarul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, respectiv numitul B. care, potrivit datelor de stare civilă de pe declaraţia sa autentificată cu nr. x din 06.02.2025, are domiciliul în municipiul Iaşi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte este sesizată cu un conflict negativ de competenţă, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Tribunalul Iaşi - secţia I civilă şi Tribunalul Neamţ - secţia I civilă.

Fiecare dintre cele două instanţe între care s-a ivit conflictul de competenţă au reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., însă au interpretat diferit sintagma "parte care refuză recunoaşterea hotărârii străine" din cuprinsul acestuia, Tribunalul Iaşi reţinând că în raport cu pârâtul indicat în cauză, o atare calitate o are instituţia în faţa căreia urmează a fi utilizată hotărârea pentru a opera modificările intervenite în starea civilă a reclamantei, în vreme ce Tribunalul Neamţ a reţinut că o astfel de calitate o are fostul soţ al reclamantei - parte din dosarul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei recunoaşteri se cere.

Astfel cum reiese din cererea introductivă de instanţă şi din înscrisurile anexate acesteia, obiectul cererii cu care a fost învestită instanţa este recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în Republica Moldova, stat care nu este membru în Uniunea Europeană.

Înalta Curte reţine că, principial, o hotărâre judecătorească pronunţată de o autoritate în regim de putere publică este destinată să producă efecte numai pe teritoriul naţional asupra căruia acea autoritate îşi exercită puterea de jurisdicţie conferită de statul respectiv. Eficacitatea hotărârii în alt stat este condiţionată de recunoaşterea acesteia de către autoritatea competentă din statul în care ea urmează să fie adusă la îndeplinire pentru a beneficia de autoritate de lucru judecat.

Începând cu 1 ianuarie 2007 - dată de la care România este membru al Uniunii Europene, sunt aplicabile două proceduri în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti străine pe teritoriul Românei, după cum hotărârea judecătorească a fost pronunţată într-un stat membru sau nemembru al Uniunii Europene.

În cauza de faţă, hotărârea a cărei recunoaştere se tinde a obţine prin demersul judiciar iniţiat de reclamantă, este pronunţată de un stat care nu are calitatea de membru al Uniunii Europene, caz în care procedura de recunoaştere este guvernată de Titlului III din C. proc. civ. referitor la eficacitatea hotărârilor străine.

Potrivit dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine."

Astfel cum reiese din aceste prevederi care stabilesc instanţa competentă atât din punct de vedere material, cât şi teritorial, revine competenţa de a soluţiona cererea de recunoaştere a unei hotărâri străine, tribunalului de la domiciliul/sediul celui care refuză recunoaşterea, adică al pârâtului din raportul juridic litigios.

Ceea ce a generat conflictul negativ de competenţă, în cauza dedusă judecăţii este determinarea diferită a sintagmei "partea care refuză recunoaşterea hotărârii străine" şi, deşi în cauză reclamanta nu a indicat în calitate de pârât şi pe fostul soţ, în contradictoriu cu care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere se cere, Tribunalul Neamţ a reţinut că numai acesta poate fi, cel care ar putea refuza, prin ipoteză, recunoaşterea hotărârii pe teritoriul României, iar nu instituţia în faţa căreia urmează a fi ulterior folosită hotărârea.

Această viziune este în acord cu practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în decursul timpului, a statuat în sensul în care interpretarea sintagmei parte care refuză recunoaşterea hotărârii se determină prin raportare la finalitatea demersului iniţiat, autoritatea de lucru judecat interesând părţile dintr-o anumită cauză motiv, pentru care aceasta nu se poate stabili în raport cu o terţă persoană, concluzie în raport de care se determină competenţa teritorială (a se vedea în acest sens, cu titlu de exemplu, Deciziile secţiei I civile nr. 1782/16.10.2025, 471/15.02.2024, 372/08.02.2024, 1821/17.09.2024, 793/11.05.2023, 753/04.05.2023, 1090/08.06.2023).

Astfel, coroborând dispoziţiile referitoare la efectele lucrului judecat cuprinse în art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, cu cele ale art. 1096 alin. (2) şi alin. (3) din acelaşi act normativ, reiese faptul că autoritatea de lucru judecat interesează doar părţile dintr-o anumită cauză şi nu se stabileşte în raport de o terţă persoană, căreia hotărârea îi este numai opozabilă.

Din acest motiv nu se poate pune problema recunoaşterii unei hotărâri în raport cu o terţă persoană, care nu are calitatea de parte în cadrul acestei proceduri, acesta fiind şi sensul sintagmei cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine din cuprinsul art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.

Un argument suplimentar pentru care nu se poate stabili competenţa teritorială prin raportare la sediul autorităţii despre care se afirmă că refuză implicit recunoaşterea hotărârii, este că soluţionarea cererii adresate acestei entităţi, de înregistrare a hotărârii în registrele de stare civilă, este condiţionată de recunoaşterea hotărârii, fiind subsecventă unei proceduri judiciare având această finalitate.

În cauză, părţile din hotărârile a căror recunoaştere se solicită sunt reclamanta A. şi intimatul B., prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de recunoaştere a acestor hotărâri se stabileşte în funcţie de domiciliul intimatului.

Potrivit declaraţiei autentificate din 06.02.2025 prin care intimatul B. a fost de acord cu stabilirea domiciliului copilului la mamă şi eliberarea unui paşaport pentru copil, reiese că acesta este identificat cu o carte de identitate valabilă până în 16.11.2027, iar domiciliul din cartea de identitate este la adresa din judeţul Iaşi. Deşi declaraţia a fost dată în faţa Consulatului General al României la Paris, nu a fost indicată o altă adresă ca reprezentând locuinţa în fapt a intimatului, pe teritoriul altui stat, astfel încât urmează a se da eficienţă menţiunilor din cuprinsul înscrisului aflat la dosarul Tribunalului Iaşi.

În consecinţă, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă este competent să soluţioneze cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti, formulată de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.