Conflict of jurisdiction over tort claims arising from labor dispute: exclusion of labor court competence when existence of employment contract is contested
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the First Instance Court (Judecătoria Mediaş) for the trial of a civil claim, reversing the Tribunal Mureş’s earlier declination of territorial jurisdiction and overriding the lower court's erroneous classification of the dispute as a labor matter. The case involved an individual plaintiff suing a natural person defendant for material damages, late payment penalties, and moral damages, alleging that the defendant induced her to perform work without signing an individual labor contract and engaged in psychological harassment, despite labor inspectorate records showing a contract was registered but never delivered to the employee. The Court determined that the lawsuit constituted an extra-contractual civil liability action based on tort rather than a labor dispute, applying Article 231 and Article 266 of the Labor Code to distinguish conflicts born from non-existent labor relationships from those arising from valid contracts, and applying Article 9(2) and Article 22(4) of the Civil Procedure Code to identify the applicable legal basis as tort liability. Consequently, relying on the low value of the claim and the location where the unlawful acts were committed, the Court established that the lower court with territorial jurisdiction where the acts occurred was competent to hear the case under Article 94(1)(k) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 9 alin. (2) din C. proc. civ, art. 196 C. proc. civ, art. 22 alin. (4) C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 402 C. proc. civ; Conflict of jurisdiction over tort claims arising from labor dispute: exclusion of labor court competence when existence of employment contract is contested: Înalta Curte este sesizată cu un conflict negativ de competenţă, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Tribunalul Mureş, secţia civilă şi Judecătoria Mediaş.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 martie 2026
Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la 18.07.2024 sub nr. x/2024 pe rolul Tribunalului Mureş - secţia civilă şi modificată la data de 15.10.2024, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei: (i) a despăgubirilor materiale constând în: echivalentul sumei de bani cuvenite pentru activitatea prestată, calculată ca şi zilier (fără contract individual de muncă semnat de reclamantă) pentru perioada 15.05. - 24.05.2024, plus 200 de RON contravaloarea cheltuielilor de transport la locul de muncă indicat de pârât, la care să se adauge penalităţi de întârziere de 50 de RON pe zi până la data plăţii debitului principal; (ii) a compensaţiilor băneşti pentru daune morale, în cuantum de 5000 de RON, pentru hărţuirea psihică, pentru starea de nervozitate, stres şi teamă generate de pârât.
Prin sentinţa civilă nr. 1480 din 30.04.2025 pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Mureş - secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mediaş.
Pentru a proceda astfel, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. art. 94 pct. 1 lit. k), art. 113 alin. (1) pct. 9, art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că din cererea de chemare în judecată reiese că reclamanta formulează pretenţii în contradictoriu cu pârâtul - în calitatea sa de persoană fizică şi nu în calitate de reprezentant al societăţii, în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în considerarea faptelor ilicite - de inducere în eroare, constrângere, ameninţare, comportamentul abuziv şi discreţionar exercitate asupra reclamantei, care îi sunt imputate acestuia în mod direct şi personal.
Prin sentinţa 1226 din 10 noiembrie 2025, Judecătoria Mediaş a admis excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş - secţia civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a dat relevanţă adresei comunicate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, potrivit căreia, în urma controlului efectuat la societatea C. S.R.L. a rezultat că în registrul general de evidenţă a salariaţilor a fost înregistrat contractul individual de muncă sub nr. x/20.05.2024, acesta fiind semnat în dreptul numelui părţii reclamante.
În aceste condiţii, instanţa a reţinut că litigiul are natura unui conflict individual de muncă, fiind aplicabile prevederile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii potrivit cărora cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunalul în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte este sesizată cu un conflict negativ de competenţă, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Tribunalul Mureş, secţia civilă şi Judecătoria Mediaş.
Cele două instanţe între care s-a ivit conflictul de competenţă au calificat în mod diferit cererea dedusă judecăţii. Astfel, Tribunalul Mureş a reţinut că reclamanta, în absenţa încheierii unui contract individual de muncă, a înţeles să se îndrepte împotriva pârâtului în temeiul răspunderii civile delictuale, pentru fapte ilicite imputate acestuia. Pe de altă parte, Judecătoria Mediaş a dat relevanţă susţinerilor pârâtului şi adresei Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, de unde reiese că în registrul salariaţilor există un contract individual de muncă, astfel că litigiul are natura unui conflict de muncă, iar pretenţiile formulate de reclamantă îşi au izvorul în prevederile art. 253 alin. (1) din Codul muncii.
Înalta Curte observă că obiectul demersului judiciar ce a stat la baza declanşării conflictului negativ de competenţă îl vizează pretenţiile reclamantei A., formulate în contradictoriu cu pârâtul B., de obligare a acestuia la plata despăgubirilor materiale şi a daunelor morale, pentru inducerea sa în eroare şi determinarea de a presta o activitate lucrativă fără încheierea contractului individual de muncă, tergiversarea complinirii formalităţilor necesare în acest sens, precum şi pentru hărţuirea psihică, pentru starea de nervozitate, stres şi teamă generate de pârât cu ocazia demersurilor reclamantei de clarificare a situaţiei sale juridice.
Deşi echivoc formulată acţiunea introductivă de instanţă - reclamanta înţelegând să îndrepte cererea în contradictoriu cu pârâtul B. "care deţine o societate C. S.R.L.", din cererea precizatoare depusă în termen procedural, la 15.10.2024, reiese că aceasta a clarificat cadrul procesual subiectiv şi a completat cadrul procesual obiectiv, arătând că pretenţiile sale sunt formulate în contradictoriu cu pârâtul B.. De asemenea, la termenul din 16.04.2025, la interpelarea instanţei, care îi aduce reclamantei clarificările necesare legate de calitatea de administrator a pârâtului în cadrul societăţii pe care acesta o deţine, reclamanta a precizat că înţelege să formuleze pretenţiile în contradictoriu cu pârâtul indicat şi nu cu societatea deţinută de acesta.
În cauză s-a formulat întâmpinare prin care a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, întrucât acesta nu are calitatea de angajator, ci societatea în cadrul căreia acesta este administrator - C. S.R.L., invocând în acest sens existenţa unui contract individual de muncă, care însă nu a fost anexat întâmpinării.
Din adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu nr. 10511/319/10.07.2024 - anexată de reclamantă cererii sale introductive, reiese că în urma demersurilor pe aceasta le-a întreprins în faţa organului administrativ specializat, i s-a comunicat faptul că societatea reclamată a prezentat cu ocazia controlului un contract individual de muncă semnat în dreptul angajatului, dar că societatea nu a făcut dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă - motiv pentru care a fost sancţionată contravenţional, şi nici nu a făcut dovada comunicării către aceasta a încetării raportului de muncă. În ce priveşte plata drepturilor salariale, acestea au fost achitate cu întârziere, în timpul efectuării controlului. Totodată, adresa de răspuns a Inspectoratului Teritorial de Muncă conţine îndrumări pentru soluţionarea celorlalte aspecte sesizate de reclamantă care nu sunt de competenţa sa, indicându-i-se posibilitatea de formula demersuri judiciare - de natură civilă ori penală pentru verificarea aspectelor ce ţin de aplicarea unei semnături care nu îi aparţine pe contractul individual de muncă prezentat de societate, precum şi posibilitatea de a cere daune-interese pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale cuvenite.
Din analiza cererii introductive de instanţă, precum şi a cererii modificatoare, formulate de reclamantă personal - care nu a beneficiat de asistenţă juridică, reiese că aceasta a înţeles să transpună întocmai recomandările formulate cu titlu generic de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, procedând astfel, prin cererea de chemare în judecată, la contestarea semnăturii aplicate pe contractul individual de muncă invocat şi solicitând, alături de celelalte pretenţii pecuniare formulate, daune-interese pentru plata cu întârziere a drepturilor cuvenite.
Astfel, reiese fără echivoc că reclamanta a învestit instanţa cu o cerere de răspundere extra contractuală, cauza juridică a acţiunii constând tocmai în inexistenţa contractului individual de muncă, a cărui semnare a fost tergiversată de pârât, contract care, de altfel, nici nu a fost depus la dosar, iar în raport de informaţiile comunicate de către I.T.M. reclamanta înţelege să conteste semnătura aplicată pe acest contract invocat, care a fost înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor sub nr. x/20.05.2024.
Potrivit art. 231 din Codul muncii, "conflictele de muncă sunt cele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă", iar potrivit art. 266 din acelaşi cod "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod". Totodată, potrivit art. 267 "pot fi părţi în conflictele de muncă: a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă; b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod; c) sindicatele şi patronatele; d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ. e) părţile unui raport juridic de muncă neîntemeiat pe un contract individual de muncă, reglementat prin legi speciale."
În cauza de faţă se pune în discuţie însăşi existenţa unui contract individual de muncă, reclamanta afirmând că un atare act nu a fost niciodată semnat de aceasta, din adresa I.T.M. rezultând că societatea nu a făcut dovada înmânării unui exemplar al contractului individual de muncă către reclamantă, motiv pentru care a fost sancţionată contravenţional, nefiindu-i comunicată nici decizia de încetare a raportului de muncă, iar în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale, aceasta s-a făcut cu întârziere, chiar în timpul efectuării controlului. Toate aceste aspecte se corelează cu susţinerile reclamantei şi nu pot constitui dovada contrară, a existenţei unui raport de muncă între aceasta şi societate.
Din acest motiv nu se poate considera că prezentul litigiu are natura unui conflict de muncă născut în legătură cu încheierea unui contract individual de muncă, în sensul art. 266 din Codul muncii.
În plus, potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", cadrul procesual obiectiv şi subiectiv fiind configurat în prezenta cauză prin cererea introductivă de instanţă, prin cererea modificatoare formulată în termen şi prin precizările reclamantei de la primul termen stabilit în cauză, reieşind că aceasta a învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii formulată împotriva pârâtului B. - personal, pentru o serie de fapte ilicite imputate acestuia.
În lipsa indicării în cuprinsul cererii de chemare în judecată a temeiului de drept incident, element care nu este solicitat de art. 196 C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii, revine instanţei de judecată sarcina de a identifica temeiul de drept aplicabil în raport de obiectul cererii şi motivele de fapt expuse, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., prima instanţă învestită constatând în mod corect că în raport de aceste repere, prin demersul judiciar iniţiat se doreşte atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtului indicat.
În consecinţă, având în vedere valoarea obiectului cererii - inferioară valorii prag instituite de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., precum şi împrejurarea că fapta ilicită a fost săvârşită şi pe raza municipiului Mediaş, la punctul de lucru al societăţii în favoarea căreia a prestat reclamanta activitate lucrativă, reiese că instanţa competentă să soluţioneze cererea este Judecătoria Mediaş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mediaş.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 martie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.