Online defamation limits: appellate prohibition on modifying legal cause by introducing post-filing facts under Civil Procedure Code Article 478

Şedinţa publică din data de 10 martie 2026

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 28 martie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de deţinător al newsoline.ro, a solicitat obligarea acesteia din urmă la eliminarea numelui său, A., din articolele publicate în mediul online şi la plata sumei de 50.000 de euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul adus onoarei, demnităţii sau reputaţiei reclamantei. Reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 72, art. 73 şi art. 253 C. civ.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în fond:

Prin sentinţa civilă nr. 880 din 05 iulie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în apel:

Prin decizia civilă nr. 192A din 10 martie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 880 din 05 iulie 2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta să elimine numele reclamantei din articolul publicat la data de 31.05.2022 pe pagina de internet a pârâtei, newsonline.ro; a menţinut soluţia primei instanţe de respingere, în rest, a cererii de chemare în judecată; a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 192 A din 10 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs reclamanta A. şi pârâta B. S.R.L.

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 28 mai 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizate computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 27 mai 2025, a constatat următoarele: cererea de recurs formulată de reclamanta A. îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., cuprinzând menţiunile privind numele, prenumele şi domiciliul recurentei-reclamante, indicarea hotărârii care se atacă şi semnătura. În ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a constatat că recurenta-reclamantă nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că datorează pentru soluţionarea recursului o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, raportat la prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În privinţa cererii de recurs formulate de pârâta B. S.R.L., completul de filtru nr. 2 a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., cuprinzând menţiunile privind numele şi sediul recurentei-pârâte, indicarea hotărârii care se atacă şi semnătura electronică a reprezentantului convenţional, avocat C., cu împuternicire avocaţială aflată la dosar. În ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a constatat că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., precum şi faptul că datorează pentru soluţionarea recursului o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, raportat la prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, reţinând, totodată, că recurenta-pârâtă a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON .

II.1. Recursul declarat de reclamanta A.:

II.1.1. Motivele de recurs:

Recurenta-reclamantă A. a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul eliminării numelui A. din întreg mediul online, nu doar din ştirea din 31 mai 2022, ci şi din ştirea din 28 iunie 2022, şi anume https://www.x.ro/doi-angajaţi-ai-otp-bank-au-fost-puşi-sub-acuzare-de-diicot-pentru-fraudele-din-interiorul-băncii, şi al obligării intimatei la plata integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, conform celor două facturi depuse la dosar, şi nu doar a sumei de 2.000 RON care a fost, deja, achitată de către partea adversă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, fără a indica niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a admis solicitarea acesteia de ştergere a numelui A. doar din articolul publicat în 31 mai 2022, deşi cererea de chemare în judecată a vizat toate articolele, inclusiv ştirea din 28 iunie 2025.

Reclamanta consideră că solicitarea sa este conformă cu prevederile legale în vigoare, sens în care a invocat dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Constituţia României şi cele ale art. 9 (1) lit. c) din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, în raport cu care pârâta, în urma notificării, trebuia să şteargă numele reclamantei din articolele publicate şi să informeze în legătură cu acest aspect orice alte site-uri pe care au fost preluate informaţiile publicate de pârâtă.

Recurenta a arătat că atât ea, cât şi soţul său erau persoane cu o reputaţie curată online, în sensul că, dacă se căuta numele "A.‟ pe D., apăreau doar conturile lor de E., o mică firmă deţinută de soţul reclamantei şi articole de vânzare pe F., or, după publicarea articolului, acesta apare pe prima pagină a rezultatelor de căutare pe D., doar printr-o simplă introducere a numelui de familie.

Acest context a determinat marginalizarea fiului său la grădiniţă, dedusă din comportamentul copiilor faţă de acesta, dar şi o anumită atitudine faţă de recurentă atunci când a participat la şedinţele de la şcoală, precum şi afectarea imaginii socrului recurentei, fost ofiţer superior în armată, în urma întrebărilor adresate de colegii săi cu privire la această situaţie.

Cu referire la existenţa dreptului presei la liberă exprimare şi informare, recurenta-reclamantă consideră că jurnaliştii trebuie să respecte în mod riguros principiile de etică şi deontologie profesională, să folosească un limbaj cultivat şi reverenţios, nejignitor şi nonviolent.

În viziunea recurentei-reclamante dreptul la opinie şi la liberă exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale fireşti, neputând prejudicia drepturile şi interesele legitime ale celorlalte persoane; libertatea de exprimare, oferită de spaţiul virtual, nu exclude respectarea limitelor cărora, în mod obiectiv, le este circumscrisă exercitarea acestui drept, în mediul public; imaginea persoanei, demnitatea şi onoarea acesteia reprezintă valori fundamentale prevăzute şi garantate de Constituţia României; demnitatea umană nu constituie numai un drept fundamental în sine, ci reprezintă însuşi temeiul drepturilor fundamentale; noţiunea de "demnitate umană‟ nu apare definită în Carta şi nici în vreun alt instrument internaţional regional referitor la drepturile omului.

Cu referire la aceste chestiuni, a făcut trimitere la conţinutul art. 10 (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, al art. 72, art. 75 şi art. 252 C. civ., precizând că dreptul fiecărei persoane la demnitate, drept garantat de Constituţie, se reflectă atât în ocrotirea valorii sociale a demnităţii, sub aspectul ei subiectiv, adică sub aspectul sentimentului de onoare pe care fiecare om îl are faţă de el însuşi, cât şi sub aspect obiectiv, respectiv sub aspectul preţuirii morale de care se bucură un om în cadrul societăţii din care face parte şi care se manifestă prin reputaţia, stima, consideraţia şi respectul semenilor săi.

A menţionat că prin intermediul e-mailului din 17 martie 2025, prin care s-au transmis datele pentru transferul cheltuielilor de judecată stabilite în hotărârea instanţei de apel, i s-a solicitat pârâtei eliminarea numelui reclamantei şi din cea de-a doua ştire, însă răspunsul părţii adverse a fost acela că s-a conformat celor dispuse în hotărârea instanţei de apel, respectiv, raportat doar la ştirea din 31 mai 2025, care, însă, a fost menţionată doar cu titlu de exemplu.

II.2. Recursul declarat de pârâta B. S.R.L.:

II.2.1. Motivele de recurs:

Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, în ceea ce priveşte dispoziţia de obligarela eliminarea numelui reclamantei din articolul publicat în 31 mai 2022 pe propria pagină de internet, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că, în pofida dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de apel a tranşat o nouă pretenţie a apelantei-reclamante constând în antrenarea răspunderii civile delictuale pentru o faptă ce ar fi fost comisă ulterior formulării cererii introductive, respectiv menţinerea parţială a numelui apelantei-reclamante după eliminarea acestuia de către sursele publice şi oficiale din care recurenta-pârâtă a preluat iniţial acest nume, aspect ce rezultă din considerentele hotărârii atacate în sensul că, pe de o parte, această faptă este plasată temporal la un moment diferit faţă de prima faptă, iar, pe de altă parte, instanţa de apel a folosit în mai multe rânduri formulări de genul "nu mai‟ sau "în prezent‟.

Or, caracterul continuu al faptei descrise iniţial în cererea introductivă, constând în menţionarea şi, implicit, menţinerea numelui reclamantei până la momentul eliminării acestuia din sursele publice şi oficiale, nu poate fi reţinut în condiţiile în care instanţa de fond a confirmat că până la acel moment nu a existat nicio faptă ilicită în sarcina pârâtei.

Aşadar, contrar limitelor efectului devolutiv al apelului, fapta pentru care a fost sancţionată prin decizia atacată reprezintă o faptă nouă sau cel puţin devenită ilicită ulterior formulării cererii de chemare în judecată, ceea ce denotă exercitarea în mod greşit a rolului activ al instanţei de apel şi încălcarea principiului disponibilităţii consacrat de dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., respectiv, a dreptului la un proces echitabil, sub aspectul imparţialităţii, consacrat de dispoziţiile art. 6 C. proc. civ.

Cu trimitere la art. 22 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că judecătorul este în drept să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept şi să dea sau să restabilească calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, însă toate acestea numai după o prealabilă punere în discuţia părţilor, cu respectarea principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 14 C. proc. civ., respectiv a dreptului la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ.

Or, din actele dosarului, nu rezultă că au fost respectate aceste dispoziţii legale, instanţa de apel stabilind în mod unilateral care sunt pretenţiile apelantei-reclamante, aspect ce denotă vătămarea recurentei-pârâte în drepturile sale legitime.

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că, în cuprinsul hotărârii atacate, nu este indicată data săvârşirii faptei pentru care a fost sancţionată, fiind folosite doar formulări de genul "nu mai‟ sau "în prezent‟, deşi orice antrenare a unei forme de răspundere juridică presupune, în primul, rând descrierea completă a faptei, inclusiv sub aspectul datei săvârşirii acesteia.

Cum fapta ulterioară pentru care a fost sancţionată are aceeaşi origine cu fapta iniţială considerată licită, instanţa de apel era datoare să indice momentul exact la care caracterul licit s-a pierdut. Neprocedând în acest mod, instanţa nu a examinat în mod efectiv apărările recurentei-pârâte şi nici probele administrate în cauză referitoare la lipsa sau tardivitatea demersurilor apelantei-reclamante în vederea eliminării numelui său din sursele publice şi oficiale din care pârâta l-a preluat iniţial, respectiv, la faptul că acest nume figurează încă în surse publice şi oficiale în legătura cu acelaşi subiect.

De asemenea, a arătat că instanţa de apel nu a indicat în mod clar un motiv de drept al constatării caracterului ilicit al faptei pentru care a fost sancţionată, deşi a înlăturat apărările invocate de apelanta-reclamantă, situaţie care este contrară dispoziţiilor imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi ale art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 raportat la art. 1352 şi art. 253 C. civ., cu observarea art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care numele apelantei - reclamante a fost menţinut prin preluarea exactă, sub formă de citat, şi cu indicarea sursei, a formei redacţionale din sursele publice şi oficiale invocate în apărare, aşa încât lipsa unei justificări obiective şi diferenţa de tratament în ceea ce priveşte menţionarea doar a numelui acesteia nu îi sunt imputabile, o astfel de selecţie făcându-se din sursele în cauză.

În plus, la momentul administrării probei cu interogatoriul de către instanţa de fond (04 iunie 2024), apelanta-reclamantă nu a fost în măsură să dovedească efectuarea unor demersuri pe lângă sursele primare ale menţionării numelui său în scopul eliminării acestuia, iar despre pretinsa obţinere a unei astfel de eliminări, fără a indica o anumită dată, recurenta-pârâtă nu a fost informată, reclamanta invocând aceste noi pretenţii direct în faza de apel.

A susţinut că apelanta-reclamanta a indus în eroare instanţa de apel atunci când a afirmat că ar fi făcut vreun demers, astfel cum rezultă din răspunsul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 4/4158/24.03.2025, la solicitarea apărătorului ales al recurentei-pârâte înregistrată sub nr. x/19.03.2025. În plus, eliminarea numelui apelantei-reclamante de pe portalurile de pe care pârâta l-a preluat nu i-a fost semnalată nici de către acestea.

Cu referire la Hotărârea CSM nr. 376/29.02.2024, prin care s-a extins lista cauzelor în cazul cărora hotărârile pronunţate sunt exceptate de la publicare în interfaţa portalului ReJust, recurenta-pârâtă a arătat că aceasta nu este publicată în Monitorul Oficial al României şi, prin urmare, nu putea fi cunoscută de aceasta.

A invocat dreptul publicului de a accesa informaţii, în temeiul art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, drept care ar fi afectat printr-o măsură a instanţelor constând în ştergerea unor articole din mediul online, pe acest aspect făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Wegrzynowski şi Smolczewski v. Polonia).

A precizat că numele apelantei-reclamante a continuat să apară în contextul dosarului penal ce a făcut şi obiectul articolelor recurentei-pârâte, atât pe portalul instanţelor de judecată, cât şi pe portalul ReJust.

II.3. Apărările formulate în cauză:

II.3.1. Întâmpinarea:

La 01 iulie 2025, prin poştă electronică, în termen legal, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului declarat de reclamantă, în principal, în raport de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiei privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţă, iar, în subsidiar, în raport de dispoziţiile art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., pentru neindicarea motivelor de nelegalitate şi neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., partea adversă rezumându-se să reia o serie de argumente expuse în faţa instanţelor de fond şi apel, aspect incompatibil cu specificul căii de atac a recursului.

II.3.2. Răspunsul la întâmpinare:

Recurenta-reclamantă A. nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă, deşi aceasta i-a fost comunicată la 10 iulie 2025, conform procesului-verbal de înmânare de la dosar.

Prin concluziile scrise depuse în şedinţa publică din 24 februarie 2026, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, susţinând că instanţa de apel a analizat solicitarea sa privind eliminarea numelui, adică conduita care produce efecte, şi nu o faptă nouă, iar recurenta-pârâtă a făcut dovada relei-credinţe prin menţinerea numelui acesteia în mediul online după finalizarea litigiului, deşi nu mai exista interesul publicului pentru acel subiect din moment ce soluţia a fost de neîncepere a urmării penale.

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a schimbat obiectul cererii, ci a analizat ceea ce a solicitat prin acţiunea dedusă judecăţii.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., a precizat că hotărârea atacată a fost motivată în mod temeinic, instanţa de apel apreciind că nu poate fi stabilită cu exactitate data la care fapta ar fi devenit ilicită.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a menţionat că pârâta nu a indicat sursele publice, ci a făcut referire la Rejust.ro, însă acest site este familiar doar celor care au tangenţă cu aria juridică şi nu este accesibil oricărei persoane la o simplă căutare pe D., nefiind o informaţie publică, iar documentul indicat de pârâtă (RJ 98362445) nici nu apare pe acest site, aspect confirmat în urma demersurilor efectuate de către aceasta.

În plus, a precizat că recursul părţii adverse a fost depus la 15 aprilie 2026, fiindu-i comunicat la domiciliul ales la avocat, care, însă, nu a mai reprezentat-o din 08 aprilie 2024.

II.4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare‟, se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 28 martie 2025, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 15 iulie 2025, s-a fixat termen de judecată la 02 decembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen le care instanţa a dispus amânarea judecăţii cauzei la 24 februarie 2026, pentru a da posibilitatea recurentei-reclamante să achite taxa judiciară de timbru aferentă recursului său, iar la termenul din 24 februarie 2026, instanţa a reţinut cauza în pronunţare, amânând, ulterior, pronunţarea la 10 martie 2026.

Prin concluziile scrise depuse la 10 martie 2026, prin poştă electronică, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului său, respectiv anularea recursului declarat de recurenta-reclamantă, cu cheltuieli de judecată, pentru argumentele expuse pe larg în cuprinsul acestora.

Faţă de împrejurarea că recurenta reclamantă a făcut dovada achitării taxei de timbru aferente recursului declarat, excepţia netimbrării invocată de recurenta pârâtă prin întâmpinare, a rămas fără obiect.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

II.5.1. În condiţiile art. 248 alin. (1) şi ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A., în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, aceeaşi sancţiune intervenind, şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele normative prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.

Mai precis, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul în care s-a desfăşurat judecata sau în care a fost aplicată legea de către instanţa de apel la situaţia concretă din speţa dedusă judecăţii, instanţa de recurs neputând examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea lor în motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor teoretice enunţate, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă, dincolo de împrejurarea că partea nu a invocat niciun temei de drept al recursului, motivarea acestuia nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată, măcar din oficiu, în unul din cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul de legalitate asupra deciziei atacate.

Recurenta-reclamantă formulează simple afirmaţii generale în legătură cu libertatea de exprimare şi cu dreptul persoanei la propria imagine şi la respectarea demnităţii sale, aşa cum rezultă ele din reglementarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) din Constituţia României, ale art. 10 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 72 şi 75 precum şi ale art. 252 din C. civ., pe care le redă ca atare, fără a arăta, însă, maniera în care aceste prevederi legale ar fi fost nesocotite de către instanţa de prim control judiciar.

Astfel, fără a indica punctual în ce constă pretinsa nelegalitate săvârşită de instanţa de apel cu ocazia pronunţării deciziei atacate, recurenta-reclamantă se rezumă la a afirma, doar sub aparenţa unei critici de nelegalitate relative la încălcarea textelor de lege menţionate că, deşi dreptul presei la liberă exprimare şi la informare este de înţeles, jurnaliştii trebuie să respecte în mod riguros principiile de etică şi deontologie profesională, să folosească un limbaj cultivat şi reverenţios, nejignitor şi nonviolent, dreptul la opinie trebuind a fi exercitat în limitele sale fireşti, fără a prejudicia drepturile şi interesele legitime ale celorlalte persoane, întrucât imaginea persoanei, demnitatea şi onoarea acesteia reprezintă valori fundamentale, garantate de Constituţia României, de tratatele internaţionale la care România este parte şi de C. civ.

În acest context, reluând susţinerile de fapt formulate în faţa instanţelor de fond, recurenta arată că atât ea, cât şi soţul său erau persoane cu o reputaţie curată online, dar că, după publicarea articolului incriminat, dat fiind faptul că la simpla căutare pe D. după numele A., articolul apare pe prima pagină a rezultatelor căutării, imaginea sa a avut de suferit, însuşi ful reclamantei, precum şi socrul acesteia suportând consecinţe negative în plan social.

De aceea, recurenta consideră că, raportat la dispoziţiile legale invocate, în momentul în care a notificat-o pe pârâtă să îi şteargă numele din articolele publicate, aceasta trebuia să dea curs solicitării şi, mai mult, trebuia să informeze orice alte site-uri pe care au fost preluate informaţiile publicate.

Este evident că, prin susţinerile formulate, recurenta tinde, în realitate, doar la obţinerea unei noi evaluări asupra elementelor factuale ale cauzei, opunând argumentelor şi concluziilor instanţei de apel, propriile opinii cu privire la modul în care ar fi trebuit apreciată conduita pârâtei, fără a releva, însă, în concret, nicio critică susceptibilă de analiză din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, împrejurarea că, în urma examinării cauzei, instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de parte (respectiv, că simpla menţionare parţială a numelui reclamantei, cu indicarea sursei oficiale de unde au fost preluate informaţiile şi fără ca în cuprinsul articolului din data de 31.05.2022 să existe vreo judecată de valoare, nu poate fi calificată drept o depăşire a limitelor libertăţii de exprimare şi, implicit, nici o ingerinţă în dreptul reclamantei la propria imagine), nu poate fi circumscrisă unei chestiuni de nelegalitate a hotărârii recurate, aptă a fi analizată prin prisma motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., statuările instanţei de apel, relative la situaţia de fapt, neputând fi contrazise în prezenta cale extraordinară de atac.

Limitându-se strict la a reitera aspecte de fapt susţinute în etapele procesuale anterioare, fără a exhiba niciun element propriu-zis de nelegalitate a deciziei atacate, recurenta urmăreşte doar repunerea în discuţie a situaţiei de fapt, tinzând, astfel, la extinderea neprocedurală a cadrului în care are loc judecata în faţa instanţei de recurs, al cărei obiect priveşte strict cercetarea conformităţii deciziei atacate cu normele legale incidente, spre deosebire de calea devolutivă de atac, care presupune o nouă judecată atât în fapt, cât şi în drept, susţinerile din motivele de recurs, prin care se afirmă contrariul celor reţinute în decizia de casare, neavând natura unor argumente apte să infirme raţionamentul logico-juridic al instanţei de prim control judiciar şi să demonstreze nelegalitatea acestuia.

Nelegalitatea la care se referă art. 488 alin. (1) C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă (fie legea procesuală, fie legea substanţială), iar nu de chestiuni de fapt, or, în cauză, recurenta-reclamantă nu a invocat şi nu a demonstrat niciuna dintre posibilele ipoteze care ar fi justificat declanşarea controlului de legalitate în recurs, ci s-a referit exclusiv la situaţia de fapt, ceea ce nu echivalează, însă, cu aplicarea greşită a normelor de drept material sau de drept procesual, în sensul art. 488 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecaţii nu se regăsesc, deci, critici propriu-zise cu privire la modul în care instanţa de apel ar fi încălcat prin soluţia adoptată normele legale, recurenta fiind nemulţumită doar de modul în care instanţa a interpretat situaţia de fapt şi de concluzia la care a ajuns cu privire la pretenţiile formulate, chestiuni care, în mod evident, ţin de aprecierea instanţei, neputând fi verificate de instanţa de recurs întrucât constituie aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate a soluţiei atacate, câtă vreme au ca fundament evaluarea preponderent factuală a conduitei părţilor.

Cu referire la prevederile art. 9 (1) lit. c) din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, instanţa de apel a reţinut, în decizia că recurată, că acestea nu sunt incidente în cauză, dat fiind că se referă la prelucrarea datelor cu caracter personal de către partide, şi chiar dacă s-ar reţine că publicarea într-un articol a numelui unei persoane ar reprezenta prelucrare de date cu caracter personal, în acord cu pct. 153 din preambulul regulamentului şi cu art. 85 din regulament, devin incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 190/2018, care stabilesc o serie de derogări în vederea asigurării unui echilibru între dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie, în sensul că prelucrarea în scopuri jurnalistice poate fi efectuată dacă aceasta priveşte date cu caracter personal care au fost făcute publice în mod manifest de către persoana vizată sau care sunt strâns legate de calitatea de persoană publică a persoanei vizate ori de caracterul public al faptelor în care este implicată. Or, caracterul public al faptelor în legătură cu care numele reclamantei a fost folosit a fost stabilit, ca urmare a preluării din surse oficiale şi publice a informaţiilor referitoare la dosarul penal în care reclamanta era cercetată.

Recurenta nu a combătut în niciun fel aceste statuări ale instanţei de apel, limitându-se, şi de această dată, la a relua în cuprinsul memoriului de recurs conţinutul prevederilor legale menţionate şi susţinerea făcută în faţa instanţelor de fond în sensul că, în raport cu acestea, pârâta, în urma notificării, trebuia să şteargă numele său din articolele publicate şi să informeze în legătură cu acest aspect orice alte site-uri pe care au fost preluate informaţiile publicate de pârâtă.

Or, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti atacate, iar nu doar reiterarea susţinerilor părţii făcute în faţa instanţei de prim control judiciar devolutiv, susţineri care deja au fost analizate şi soluţionate prin decizia atacată, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanţa de apel le-a expus în conturarea soluţiei adoptate.

Fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit, practic, existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, şi ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, ele nu pot fi analizate întrucât nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

Cât priveşte solicitarea adresată instanţei de recurs de a dispune eliminarea numelui A. şi din articolul publicat în data de 28.06.2025, în condiţiile în care instanţa de apel s-a raportat doar la articolul din 31.05.2022, Înalta Curte constată că aceasta are natura unei veritabile noi cereri, formulate cu încălcarea prevederilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 494 C. proc. civ., câtă vreme articolul respectiv nu a fost indicat ca atare nici prin cererea de chemare în judecată, nici în apel.

Susţinerea recurentei în sensul că articolul din data de 31.05.2022 a fost indicat în cererea de chemare în judecată doar cu titlu de exemplu nu poate constitui un argument suficient de natură a justifica nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva unei eventuale nerespectări a obiectului şi limitelor procesului stabilite prin cererea de chemare în judecată întrucât, deşi este adevărat că, prin acţiunea dedusă judecăţii, s-a solicitat, cu titlu generic, eliminarea numelui reclamantei A. din articolele publicate în mediul online de către pârâtă, în concret, a fost indicat doar articolul din data de 31.05.2022, în raport cu al cărui conţinut, redat în cererea de chemare în judecată, au fost formulate toate susţinerile de fapt ulterioare, astfel că, atât analiza instanţelor de fond, cât şi soluţiile adoptate s-au raportat strict la acesta, nicicând pe parcursul procesului, până la momentul formulării cererii de recurs, nefăcându-se precizări referitoare la existenţa altor articole cu conţinut identic sau asemănător care ar fi impus cu necesitate o analiză similară şi, implicit, o soluţie care să le vizeze în concret.

Or, câtă vreme nici la fond, nici în apel nu au fost formulate cereri punctuale cu privire la acest articol, din 28.06.2025, al cărui conţinut nu a fost supus analizei instanţelor anterioare, legalitatea deciziei atacate nu poate fi analizată în recurs prin raportare la aspecte ce nu au făcut obiectul judecăţii anterioare.

De altfel, Înalta Curte constată că, după pronunţarea deciziei recurate, prevalându-se de dispoziţiile art. 443 din C. proc. civ., reclamanta a formulat o cerere de lămurire a acesteia, solicitând să se constate că, atunci când a cerut obligarea pârâtei la eliminarea numelui său, A., din articolele publicate în mediul online, a folosit pluralul substantivului articol, referindu-se la totalitatea articolelor publicate de pârâtă ce includ numele său, articolul din data de 31.05.2022 fiind prezentat doar cu titlu exemplificativ, iar nu limitativ.

Prin încheierea din data de 07.04.2025, instanţa de apel a respins cererea de lămurire, reţinând că, deşi prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat, într-adevăr, eliminarea numelui reclamantei din articolele publicate în mediul online de către pârâtă, în motivarea cererii s-a făcut referire exclusiv la articolul din 31.05.2022. În contextul în care, în cadrul devoluţiunii din apel, care a condus la admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, s-a impus o analiză efectivă şi de substanţă a menţiunilor din articolul invocat de reclamantă, cel din 31.05.2022, şi dat fiind că, fără o astfel de analiză punctuală, nu s-ar fi putut stabili o obligaţie generală, care să aibă ca obiect toate articolele publicate de pârâtă, Curtea a constatat că nu sunt necesare lămuriri în ceea ce priveşte înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, apreciind că, în raport de dispoziţiile art. 194 lit. c) C. proc. civ. şi ale art. 22 alin. (5) C. proc. civ., s-a pronunţat complet asupra obiectului cererii deduse judecăţii, în contextul în care unicul articol menţionat de reclamantă, în primă instanţă şi în apel, a fost cel din 31.05.2022.

Prin urmare, câtă vreme însăşi instanţa de apel a reţinut, în procedura specială reglementată de art. 443 C. proc. civ., că nu a fost învestită cu o cerere care să vizeze, în concret, un alt articol decât cel indicat în cererea de chemare în judecată, iar recurenta nu a contestat aceste statuări, neînţelegând să atace cu recurs încheierea din data de 07.04.2025 a Curţii de Apel Bucureşti, se justifică, o dată în plus, concluzia potrivit căreia solicitarea adresată instanţei de recurs de a dispune ea însăşi eliminarea numelui A. şi din articolul publicat în data de 28.06.2025 are natura unei veritabile noi cereri, formulată direct în calea extraordinară de atac, inadmisibilă în raport cu prevederile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., aplicabile şi în recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ., recurenta încercând, pe această cale, să obţină reanalizarea cauzei şi modificarea soluţiei pronunţate în apel în considerarea unei cereri şi a unor motive ce nu au făcut obiectul judecăţii anterioare.

Nici susţinerile ce vizează cuantumul cheltuielilor de judecată ce i-au fost acordate reclamantei în apel nu relevă aspecte de nelegalitate a deciziei atacate, recurenta susţinând, doar, că se impunea obligarea pârâtei la plata integrală a cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu, conform celor două facturi depuse la dosar, respectiv, la plata sumei de 6.500 RON şi nu doar a sumei de 2.000 RON, ce a fost deja achitată de către pârâtă.

În concret, raportându-se la prevederile art. 451 şi următoarele din C. proc. civ. şi la măsura în care au fost admise pretenţiile deduse judecăţii, respectiv, doar în parte, instanţa de apel a apreciat că se impune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuielile de judecată efectuate în apel.

Recurenta nu a invocat şi, cu atât mai puţin, nu a demonstrat maniera în care, prin soluţia accesorie dată cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept procesual, afirmând, doar, că acestea trebuiau acordate integral. Or, simpla apreciere a părţii cu privire la suma ce i s-ar fi cuvenit cu acest titlu nu conţine, prin ea însăşi, concluzia nelegalităţii soluţiei adoptate, neputând fi circumscrisă unei critici susceptibile de analiză prin prisma vreunuia dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De altfel, reaprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată nu este o chestiune de nelegalitate, ci una de netemeinicie a hotărârii atacate, astfel că nu poate forma obiect al controlului judiciar exercitat în recurs, relevantă, în acest sens, fiind Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în legătură cu inadmisibilitatea deducerii judecăţii în recurs, pentru neîncadrarea în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a unor asemenea aspecte, privind proporţionalitatea cheltuielilor de judecată, care ţin de aprecierea instanţelor fondului.

Aşa fiind, reţinând că succesiunea de afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs formulate de reclamantă nu este structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al acestui text legal, iar criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de aceasta.

II.5.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta B. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat şi se impune a fi admis, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, în considerarea criticilor ce fundamentează motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că, dispunând obligarea sa la eliminarea numelui reclamantei din articolul publicat, la data de 31.05.2022, pe pagina de internet newsonline.ro., instanţa de apel a reţinut, în concret, existenţa unei fapte ilicite ce a fost comisă ulterior formulării cererii introductive, constând în menţinerea parţială a numelui apelantei-reclamante după eliminarea acestuia de către sursele publice şi oficiale din care recurenta-pârâtă a preluat iniţial informaţia, din considerentele deciziei atacate rezultând cu evidenţă că această faptă a fost plasată temporal la un moment diferit faţă de faptele imputate prin cererea de chemare în judecată.

Or, caracterul continuu al faptei descrise iniţial în cererea introductivă, constând în menţionarea şi, implicit, menţinerea numelui reclamantei până la momentul eliminării acestuia din sursele publice şi oficiale, nu poate fi reţinut în condiţiile în care instanţa de fond a confirmat până la acel moment că nu a existat nicio faptă ilicită în sarcina pârâtei.

Recurenta solicită să se constate, astfel, că, în pofida dispoziţiilor art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, fapta pentru care a fost sancţionată prin decizia atacată reprezintă o faptă nouă sau cel puţin devenită ilicită ulterior formulării cererii de chemare în judecată, ceea ce denotă exercitarea în mod greşit a rolului activ al instanţei de apel, reglementat de art. 22 din C. proc. civ. şi încălcarea unor principii de drept procesual, şi anume a principiului disponibilităţii, consacrat de dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., a dreptului la un proces echitabil, sub aspectul imparţialităţii, consacrat de dispoziţiile art. 6 C. proc. civ., precum şi a principiului contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., respectiv, a dreptului la apărare, prevăzut de art. 13 C. proc. civ.

Critica este întemeiată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru două fapte: postarea, la data de 31.05.2022, în mediul online, a articolului DOSAR DIICOT: Atmosferă tensionată în G.: Am impresia că nu se mai termină şi în fiecare zi vine câte o bombă, respectiv, menţinerea parţială a numelui reclamantei după ce aceasta a solicitat anonimizarea lui în cadrul articolului.

Instanţa de fond a respins acţiunea, reţinând că afirmaţiile presupus defăimătoare făcute în articolul postat nu au caracter ilicit câtă vreme cuprind informaţii de interes public referitoare la un dosar penal ce privea persoane având calitatea de angajaţi ai băncii G., printre care şi reclamanta, au fost făcute în scop exclusiv informativ, în termeni rezonabili şi civilizaţi, şi au fost preluate din surse publice şi oficiale, respectiv, de pe Portalul de jurisprudenţă ReJust, comunicatele oficiale ale organelor judiciare, Portalul instanţelor de judecată.

În apel, constatând că în cadrul raţionamentului juridic expus de prima instanţă, s-a realizat numai analiza primei fapte, respectiv, au fost expuse doar considerente referitoare la caracterul licit sau ilicit al afirmaţiilor făcute în articolul postat, fără a se menţiona argumente referitoare la cea de-a doua faptă, constând în menţinerea numelui reclamantei ulterior solicitării sale de eliminare a acestuia, instanţa de apel a reanalizat cauza, sub ambele aspecte reclamate prin cererea de chemare în judecată şi cu privire la care reclamanta formulase critici concrete prin cererea de apel.

Astfel, cu referire la publicarea articolului, Curtea a reţinut că, în absenţa oricărei judecăţi de valoare şi în prezenţa unor informaţii având bază factuală în surse oficiale, accesibile online, a căror veridicitate este confirmată chiar de către reclamantă, nu se poate concluziona, exclusiv pe baza menţionării parţiale a numelui reclamantei, în sensul că fapta pârâtei ar depăşi limitele libertăţii de exprimare.

Prin urmare, criticile prin care apelanta-reclamantă a susţinut caracterul ilicit al publicării pe site-ul newsonline a articolului în care era menţionat numele său au fost apreciate ca nefondate, soluţia primei instanţe fiind, astfel, menţinută.

În ceea ce priveşte menţinerea numelui reclamantei după ce aceasta a solicitat anonimizarea, Curtea a analizat refuzul pârâtei de a da curs acestei solicitări prin raportare la Hotărârea CSM nr. 376/29.02.2024, prin care a fost exclusă de la publicare încheierea din data de 18.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în Dosar nr. x/2022, care a reprezentat sursa informaţiei publicate, apreciind că, dacă până la apariţia acestei hotărâri, refuzul de anonimizare a fost justificat de pârâtă prin invocarea caracterului public al datelor preluate în cuprinsul articolului, după acest moment, respectiv, după ce operatorul de date cu caracter personal a modificat caracterul public al încheierii penale anterior menţionate, acest refuz nu mai apare ca justificat, încălcând în mod nepermis dreptul reclamantei la demnitate şi reputaţie.

Mai mult, a apreciat că scopul informării cu bună-credinţă a publicului despre un subiect de interes public nu mai poate fi reţinut pentru a justifica acest refuz, în contextul în care, prin ordonanţa procurorului din 8.03.2024 dată în dosarul de urmărire penală nr. 6490/D/P/2023, s-a dispus clasarea, soluţia fiind menţinută de procurorul ierarhic superior, iar, prin încheierea din 30.10.2024, pronunţată în dosarul x/2024, a fost respinsă plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare.

Prin urmare, admiţând apelul reclamantei, Curtea a schimbat soluţia instanţei de fond şi, reţinând caracterul ilicit al menţinerii numelui reclamantei în acest context factual, a dispus obligarea pârâtei la eliminarea lui din articolul publicat la data de 31.05.2022, pe pagina de internet a pârâtei, newsonline.ro.

Înalta Curte constată că această modalitate de analiză şi de soluţionare a cauzei în apel excedează limitelor învestirii, stabilite prin cererea de chemare în judecată, şi contravine, deopotrivă, dispoziţiilor art. 478 din C. proc. civ., ce reglementează limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut caracterul ilicit al conduitei pârâtei prin raportare la alte coordonate factuale decât cele invocate prin acţiunea dedusă judecăţii, respectiv, în considerarea unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, chiar ulterior pronunţării hotărârii primei instanţe, concretizată în ştergerea de pe portalul instanţelor a informaţiei publice ce a constituit sursa primară a articolului, apreciind că, din acel moment, menţinerea numelui reclamantei în cuprinsul articolului, în mediul online, dobândeşte caracter ilicit.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor iar, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără, însă, a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. În acelaşi sens, art. 397 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Prin urmare, în raport cu aceste dispoziţii legale, instanţa este ţinută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, în sensul că ea trebuie să hotărască asupra a tot ceea ce formează obiectul cererii deduse judecăţii şi în raport de persoanele care figurează ca părţi în proces.

Obiectul acţiunii este ceea ce reclamantul solicită prin cererea adresată instanţei, pretenţia concretă dedusă judecăţii, iar cauza acţiunii, înţeleasă ca fundament juridic al pretenţiilor, reprezintă, alături de împrejurările de fapt, elementele generatoare ale demersului judiciar. Aşadar, alături de părţi, obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată sunt elementele ce stabilesc cadrul procesual şi limitele obiective ale învestirii instanţei.

În speţă, potrivit celor deja arătate, obiectul şi cauza acţiunii au fost clar configurate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta solicitând antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru publicarea, la data de 31.05.2022, în mediul online, a unui articol ce prelua informaţii publice referitoare la un dosar penal în care era implicată şi reclamanta, articol ce conţinea numele acesteia, precum şi pentru menţinerea parţială a numelui, după ce reclamanta a solicitat anonimizarea lui în cadrul articolului.

Prin urmare, instanţa de apel avea de analizat şi de stabilit dacă, în contextul factual existent la momentul formulării pretenţiilor deduse judecăţii, rezultat din caracterul public al informaţiei preluate în cuprinsul articolului, faptele imputate pârâtei aveau sau nu caracter ilicit, respectiv, dacă acestea s-au circumscris limitelor legale de exercitare a dreptului la liberă exprimare şi informare invocat de pârâtă, ori dacă le-au depăşit, afectând, astfel, dreptul reclamantei la imagine, demnitate, etc.

Or, instanţa devolutivă nu s-a limitat la a reevalua faptele deduse judecăţii în aceste coordonate, ci, admiţând apelul, a dispus sancţionarea pârâtei pentru o conduită distinctă, respectiv pentru refuzul de a anonimiza numele reclamantei după publicarea Hotărârii CSM prin care a fost exclusă de la publicare încheierea penală ce a constituit sursa de informare a articolului incriminat, conduita pârâtei fiind analizată într-un context factual modificat esenţial faţă de cel invocat prin acţiune. Astfel, dispunând obligarea pârâtei la eliminarea numelui reclamantei din articolul publicat la data de 31.05.2022 pe pagina de internet newsonline.ro., instanţa de apel a reţinut, în concret, în sarcina acesteia, existenţa unei alte fapte ilicite decât cea invocată prin cererea de chemare în judecată, ce a fost săvârşită ulterior introducerii acţiunii, chiar după soluţionarea cauzei în primă instanţă, constând în menţinerea parţială a numelui reclamantei în cuprinsul articolului online, după ce sursa publică şi oficială ce a stat la baza articolului a fost eliminată, această faptă fiind plasată temporal după data de 29.02.2024 (data Hotărârii CSM), adică la un moment diferit faţă de faptele imputate prin cererea de chemare în judecată.

Este adevărat că, reglementând efectul devolutiv al apelului, art. 476 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt cât şi în drept".

Însă, devoluţiunea care poate fi realizată în cadrul căii de atac de reformare a apelului este limitată la ceea ce s-a judecat de către prima instanţă, prin intermediul căii de atac a apelului neputându-se lărgi cadrul procesual stabilit prin cererile adresate primei instanţe.

Regula este perfect justificată întrucât apelul, deşi provoacă o nouă judecată în fond a litigiului, reprezintă o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri date de prima instanţă, deci un mijloc procedural de continuare a procesului iar nu un mijloc de dezvoltare a cadrului procesual, astfel încât, controlul judiciar pe care îl realizează instanţa de apel asupra hotărârii atacate nu poate avea în vedere alte pretenţii sau elemente, care nu au format obiectul primei judecăţii. Din acest motiv, cadrul procesual, sub aspectul părţilor, al obiectului şi al cauzei, trebuie să rămână cel stabilit înaintea primei instanţe, nefiind posibilă invocarea de fapte noi.

Această limitare a efectului devolutiv al apelului este reglementată prin dispoziţiile art. 478 C. proc. civ. care, în aliniatul 1 prevede că, "prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit la prima instanţă", iar, la aliniatul 3, că, "în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi".

Prin urmare, nu poate fi schimbat obiectul cererii de chemare în judecată şi nici cauza acesteia, cauza cererii fiind reprezentată de complexul faptic care justifică pretenţia formulată, orice schimbare sau depăşire a acesteia în apel fiind de natură a conduce la privarea părţilor de beneficiul celor două grade de jurisdicţie.

Or, în speţă, prin luarea în considerare a unor aspecte factuale noi, diferite de cele invocate prin acţiunea introductivă şi avute în vedere la fond, referitoare la modificarea caracterului public al datelor preluate în cuprinsul articolului, prin Hotărârea CSM nr. 376/29.02.2024, şi la soluţia de clasare pronunţată în dosarul penal, în raport cu care s-a apreciat că nici scopul informării cu bună-credinţă a publicului despre un subiect de interes public nu mai subzistă, este evident că instanţa de apel a schimbat însuşi cadrul procesual, sub aspectul cauzei, modificând elementele cererii de chemare în judecată, lucru inadmisibil în calea de atac, conform dispoziţiilor art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., pârâta fiind sancţionată, în final, pentru o altă faptă decât cea invocată prin acţiune.

Instanţa poate avea în vedere împrejurări de fapt intervenite ulterior sesizării sale, dar numai în măsura în care acestea nu conduc la modificarea cadrului procesual şi nu alterează cauza acţiunii. În speţă, însă, nu este vorba despre o simplă valorificare a unui fapt ulterior, ci despre o veritabilă transformare a cauzei juridice a acţiunii, or, complexul faptic ce a stat la baza formulării cererii de chemare în judecată nu poate fi nici schimbat, nici depăşit.

Criteriul de apreciere a caracterului ilicit al faptei, folosit de instanţa de apel, a fost radical modificat, de la caracterul public al informaţiilor care au stat la baza articolului, împrejurare existentă la data formulării cererii de chemare în judecată şi indicată, ca atare, de reclamantă prin acţiune, la lipsa sursei de informare, mai precis, dispariţia acesteia, o împrejurare nouă, ivită pe parcursul procesului, chiar după pronunţarea hotărârii primei instanţe.

Această schimbare nu reprezintă o simplă nuanţare, ci o reconfigurare a fundamentului juridic al răspunderii, prin decizia recurată fiind sancţionată, în final, conduita pârâtei manifestată în raport cu efectele Hotărârii CSM, iar nu însăşi fapta reclamată şi care ar fi trebuit analizată doar în raport cu elementele de fapt existente la data formulării acţiunii.

Instanţa de apel a avut în vedere, deci, o faptă, care nu a fost dedusă judecăţii, având un temei distinct al răspunderii civile delictuale, or, acceptarea unei asemenea abordări ar însemna recunoaşterea posibilităţii instanţei de apel de a redefini cadrul procesual, prin introducerea implicită a unei cauze noi, cu încălcarea interdicţiei prevăzute de art. 478 C. proc. civ.

Deşi nu rezultă în mod explicit din considerentele deciziei recurate, pare că instanţa de apel a calificat implicit conduita pârâtei, de refuz al anonimizării numelui reclamantei, ca fiind o faptă continuă, apreciind că aceasta trebuie analizată şi în raport de împrejurările intervenite ulterior.

Chiar şi în această ipoteză, însă, raţionamentul instanţei este eronat. În acest sens, Înalta Curte reţine că, deşi fapta imputată, constând în refuzul de anonimizare a unui articol publicat în mediul online poate avea, în anumite condiţii, caracter continuu, această calificare nu este de natură a înlătura exigenţa respectării limitelor învestirii. Caracterul continuu al unei fapte permite doar analizarea persistenţei aceleiaşi conduite în timp, în scopul circumstanţierii faptei şi a atitudinii subiective manifestate de autorul acesteia, nu şi posibilitatea analizării caracterului ei licit sau ilicit prin raportare la împrejurări noi, neinvocate şi nedezbătute în mod efectiv de părţi, intervenite ulterior sesizării instanţei prin cererea de chemare în judecată, întrucât, aşa cum s-a arătat deja, aceasta ar echivala cu modificarea cadrului procesual, substituirea criteriilor de ilicitate avute în vedere iniţial, în raport cu care trebuia analizată fapta, cu altele ivite pe parcursul procesului, echivalând, de fapt, cu reţinerea existenţei unei alte fapte decât cea reclamată prin acţiune.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată că, în speţă, instanţa de apel nu a analizat aceeaşi faptă, în evoluţia sa, ci o altă conduită juridică, definită printr-un context factual diferit şi un criteriu distinct de apreciere a ilicitului, o conduită ce nu a fost dedusă judecăţii şi nu a făcut obiectul cererii introductive, şi al cărei caracter ilicit, reţinut de instanţa de apel, s-a întemeiat pe o împrejurare intervenită ulterior, străină de cadrul procesual stabilit prin cererea introductivă, din cuprinsul hotărârii nerezultând nici măcar că părţile au fost puse în mod real în situaţia de a dezbate o asemenea recalificare a conduitei imputate, cu atât mai puţin, că acestea, cu precădere pârâta, a avut posibilitatea de a-şi formula apărări corespunzătoare.

Hotărârea astfel pronunţată contravine regulilor de procedură anterior evocate, referitoare la limitele învestirii şi la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, încălcând, totodată, principiul disponibilităţii şi prevederile referitoare la limitele în care rolul activ al judecătorului trebuie exercitat, principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, astfel că este supusă casării, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.

În aceste circumstanţe, reţinând că demersul instanţei de apel de a cerceta şi a stabili răspunderea pârâtei pentru o altă faptă decât cea reclamată prin acţiunea dedusă judecăţii este nelegal, Înalta Curte, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtă şi va casa decizia atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe de apel, spre rejudecare, urmând ca aceasta să procedeze la soluţionarea litigiului cu respectarea limitelor învestirii iniţiale, respectiv, prin raportare la faptele invocate şi la situaţia de fapt dedusă judecăţii, cu luarea în considerare, atât a dezlegărilor obligatorii din cuprinsul prezentei decizii de casare, mai sus prezentate, cât şi a împrejurării că, urmare a soluţiei de constatare a nulităţii recursului declarat de reclamantă, au intrat în puterea lucrului judecat statuările instanţei de apel referitoare la lipsa caracterului ilicit al faptei constând în publicarea pe site-ul newsonline.ro a articolului în care era menţionat numele reclamantei. Rămâne, astfel, în sarcina instanţei de apel ca, în rejudecare, să analizeze şi să stabilească dacă menţinerea numelui reclamantei în articolul publicat, la data de 31.05.2002, în ziarul online, după ce reclamanta i-a solicitat pârâtei anonimizarea lui, constituie o faptă ilicită de natură a aduce atingere dreptului la imagine, demnitate şi reputaţie al reclamantei, depăşind limitele dreptului pârâtei la liberă exprimare şi informare, respectiv, dacă refuzul pârâtei de a da curs acestei solicitări a fost sau nu unul justificat, dat fiind caracterul public al datelor preluate în cuprinsul articolului, la data introducerii acţiunii.

Cât priveşte celelalte critici subsumate de pârâtă motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 C. proc. civ., critici în cuprinsul cărora se susţine că instanţa de apel nu a indicat în mod clar data săvârşirii faptei pentru care a fost sancţionată şi temeiul de drept al constatării caracterului ilicit al acesteia, nu a examinat în mod efectiv apărările pe care partea şi le-a făcut în cauză şi nici probele administrate pentru dovedirea inexistenţei sau a tardivităţii demersurilor reclamantei în vederea eliminării numelui său din sursele publice şi oficiale din care pârâta l-a preluat, şi nu a demonstrat îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, Înalta Curte constată că analizarea lor nu mai este necesară în condiţiile în care, potrivit celor anterior reţinute, fapta ilicită în legătură cu care aceste critici au fost formulate, constând în refuzul de anonimizare a numelui reclamantei în articolul publicat la data de 31.05.2022 pe pagina de internet a pârâtei, newsonline.ro, după adoptarea Hotărârii CSM nr. 376/29.02.2024, nu poate fi reţinută în sarcina pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 192A din 10 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Admite recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2026.