Competence for protective order request: application of provisional order jurisdiction exception over victim's domicile

Şedinţa publică din data de 9 martie 2026

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman la data de 31 ianuarie 2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a solicitat, în numele reclamantului A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta C., emiterea unui ordin de protecţie faţă de aceasta.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 314 din 3 februarie 2026, Judecătoria Roman a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect ordin de protecţie formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, pentru reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâta C., în favoarea Judecătoriei Botoşani.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, "Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima".

Întrucât reclamanţii au domiciliul în satul Mândreşti, str. x, comuna Vlădeni, jud. Botoşani, competenţa de soluţionare a cererii de emitere a ordinului de protecţie aparţine Judecătoriei Botoşani.

În consecinţă, Judecătoria Roman a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.

2. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Botoşani

Prin sentinţa civilă nr. 1010 din data de 24 februarie 2026, Judecătoria Botoşani a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, ce are ca obiect obiect ordin de protecţie, formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, pentru reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâta C., în favoarea Judecătoriei Roman. A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 întrucât, anterior, a fost emis un ordin de protecţie provizoriu. Prin urmare, situaţia dedusă judecăţii se încadrează în ipoteza reglementată de prevederile art. 34 alin. (6) din acelaşi act normativ, care stipulează că: "Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4) procurorul înaintează ordinul de protecţie provizoriu, însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) şi art. 41".

În cauză, prin cererea introductivă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a solicitat emiterea unui ordin de protecţie în favoarea reclamantului A., prin reprezentant legal B., şi împotriva pârâtei C., ataşat cererii fiind depus ordinul de protecţie provizoriu din data de 30 ianuarie 2026, confirmat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman.

Prin urmare, întrucât a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, în considerarea dispoziţiilor art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, competentă a se pronunţa asupra cererii de emitere a ordinului de protecţie este instanţa în circumscripţia căreia a fost emis ordinul de protecţie provizoriu, respectiv Judecătoria Roman.

În consecinţă, Judecătoria Botoşani a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Roman îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Chestiunea care a determinat ivirea conflictului negativ de competenţă a fost dată de aprecierea diferită, de către cele două instanţe, a normelor legale aplicabile cauzei. Astfel, Judecătoria Roman a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 217/2003, iar Judecătoria Botoşani a apreciat că se aplică prevederile art. 34 alin. (6) din acelaşi act normativ.

Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a solicitat emiterea unui ordin de protecţie faţă de pârâta C., în vederea protejării victimei A..

Anexat cererii, petentul a depus ordinul de protecţie provizoriu din data de 30 ianuarie 2026, confirmat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman.

Înalta Curte constată că, prin dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, Capitolul IV (Ordinul de protecţie provizoriu), Secţiunea 1 (Competenţă şi condiţii de fond pentru emitere), a fost reglementată procedura privind emiterea ordinului de protecţie provizoriu, de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, prin ordinul de protecţie provizoriu dispunându-se "pentru o perioadă de 5 zile, una ori mai multe măsuri de protecţie, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat (...)", conform art. 31 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 34 din Legea nr. 217/2003, "(1) Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează de către unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii....(4) Procurorul confirmă necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie prin ordinul de protecţie provizoriu, aplicând o rezoluţie cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia...(6) Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4), procurorul înaintează ordinul de protecţie provizoriu, însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) şi art. 41. (7) În situaţia înaintării ordinului de protecţie provizoriu potrivit prevederilor alin. (6), durata iniţială pentru care a fost dispus se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de protecţie. Procurorul comunică acest lucru de îndată unităţii de poliţie care a înaintat ordinul de protecţie provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia."

Totodată, la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 a fost reglementată procedura privind emiterea ordinului de protecţie, în situaţia punerii în pericol a vieţii, integrităţii fizice sau psihice a unei persoane de către un membru de familie, cererea fiind de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima şi putând fi introdusă personal de aceasta sau prin reprezentant legal ori de către alte persoane abilitate de lege (procuror, reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei domestice, reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice, acreditaţi conform legii, cu acordul victimei, potrivit alin. (3) lit. a), b) şi c) ale aceluiaşi articol), conform art. 40 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Procedura instituită prin art. 40 din Legea nr. 217/2003 are în vedere situaţia în care cererea de emitere a ordinului de protecţie este adresată în mod direct instanţei de către victimă, personal, prin reprezentant sau prin intermediul altor persoane abilitate de lege în acest sens, fără ca, anterior formulării cererii, să fi fost emis un ordin de protecţie provizoriu, potrivit art. 34 din lege.

Înalta Curte constată că, pentru aceste situaţii distinct reglementate, legiuitorul a instituit norme de competenţă teritorială diferite, stabilirea instanţei competente depinzând de particularitatea emiterii anterioare a unui ordin de protecţie provizoriu.

În cauza de faţă, pentru protejarea reclamantului A., la 30 ianuarie 2026, un agent din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ a emis un ordin de protecţie provizoriu, care a fost confirmat de procurorul competent.

Conform prerogativei acordate prin reglementarea de la art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a învestit Judecătoria Roman cu soluţionarea cererii privind emiterea ordinului de protecţie în favoarea victimei.

În aceste condiţii, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, competenţa de soluţionare a cererii privind emiterea ordinului de protecţie revenind Judecătoriei Roman, care este instanţa în circumscripţia căreia a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 martie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.