Tort liability for loss of use of land occupied by pre-existing public stormwater infrastructure: adequacy of reasoning on illicit act and prior knowledge

Şedinţa publică din data de 9 martie 2026

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov – secţia I civilă, la data de 16 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâţilor Compania Apa Braşov S.A., Municipiul Braşov, prin primar, B. S.A. şi C., în solidar, la plata sumei de 54.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri aferente perioadei septembrie 2016 - octombrie 2019, pentru folosirea terenului proprietatea reclamantei situat în Poiana Braşov, înscris în CF nr. x Poiana Braşov, sub nr. top. x, precum şi a sumei de 1.500 EUR, echivalent în RON la data plăţii, începând cu data introducerii acţiunii pe toată durata cât pârâtele folosesc decantorul pluvial situat pe teren; totodată, a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1385 din C. civ. şi cele arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 18/S din 25 ianuarie 2023 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Compania Apa Braşov S.A., Municipiul Braşov, prin primar, B. S.A., C., a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Compania Apa Braşov S.A., Municipiul Braşov, prin primar, B. S.A. şi C., ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtelor B. S.A. şi C. suma de 14.213,66 RON fiecărei pârâte, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii avocaţiale.

A luat act că pârâţii Compania Apa Braşov S.A. şi Municipiul Braşov, prin primar, nu au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Decizia intermediară pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1195/Ap din 30 iunie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis cererea de apel formulată de apelanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 18/S din 25 ianuarie 2023 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă.

A anulat, în parte, sentinţa apelată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Braşov.

A înlăturat dispoziţia privind respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Braşov, prin primar.

A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A obligat apelanta S.C. A. S.R.L. să îi plătească intimatei B. S.A. suma de 8.832 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A obligat apelanta S.C. A. S.R.L. să îi plătească intimatei C. suma de 8.832 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A stabilit termen de judecată în vederea soluţionării fondului în limitele desfiinţării sentinţei primei instanţe.

În data de 08 martie 2024, reclamanta a majorat cuantumul pretenţiilor la suma de 150.000 euro, în loc de 54.000 euro, echivalent în RON, pentru perioada septembrie 2016 - octombrie 2019, perioadă în care pârâtul a folosit terenul care îi aparţinea, precum şi suma de 1900 euro, echivalent în RON pentru toată durata cât pârâtele folosesc decantorul situat pe teren.

4. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1886/Ap din 6 decembrie 2024, Curtea de Apel Braşov – secţia civilă, rejudecând în limitele stabilite prin decizia nr. 1195/Ap din 30 iunie 2023 a aceleiaşi instanţe, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., reprezentată prin administrator D., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Braşov, prin primar, astfel cum a fost precizată.

A obligat pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 68.928 euro (echivalent în RON la data plăţi), cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a suprafeţei de 463 mp, din imobilul teren situat în Poiana Braşov, înscris în CF x Braşov (CF vechi x Braşov) cu suprafaţa notată în cartea funciară de x.419,82 mp şi suprafaţa măsurată de 2.876 mp, pentru perioada septembrie 2016 - octombrie 2019.

A obligat pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 1.914,66 euro, lunar, începând cu luna noiembrie 2019 şi până la data pronunţării prezentei decizii, cu titlu de despăgubiri periodice pentru lipsa de folosinţă a suprafeţei de 463 mp, din imobilul teren situat în Poiana Braşov, înscris în CF x Braşov (CF vechi x Braşov) cu suprafaţa notată în cartea funciară de x.419,82 mp şi suprafaţa măsurată de 2.876 mp.

A respins restul pretenţiilor.

A obligat pârâtul-intimat Municipiul Braşov, prin primar, să îi plătească apelantei-reclamante suma de 30.000, RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă şi în apel, reprezentând taxe judiciare de timbru, onorarii experţi şi onorarii de avocat, aferente pretenţiilor admise.

5. Calea de atac a recursului exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Braşov, prin primar, cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de prima instanţă.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul-pârât a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală, proprietatea publică, serviciul de alimentare cu apă şi canalizare, în concret art. 858-865 C. civ., art. 1349, art. 1357-1358 C. civ., Legea nr. 213/1998, Legea nr. 241/2006 şi art. 289 din O.U.G. nr. 57/2019.

Printr-o primă critică, a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material atunci când a apreciat că pârâtul Municipiul Braşov are calitate procesuală activă în cauză şi că i-ar fi creat reclamantei un prejudiciu prin faptul că deţine în proprietate un bazin de colectare a apei (decantor pluvial) aflat pe terenul proprietatea acesteia.

Recurentul a făcut referire la conţinutul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, art. 135 şi art. 136 din Constituţie, art. 289 din O.U.G. nr. 57/2019 (cu privire la obligaţia de inventariere anuală a bunurilor din domeniul public), art. 859 din C. civ. (ce determină obiectul proprietăţii publice), susţinând că simpla existenţă a unui bun în patrimoniul statului sau al unităţii administrativ-teritoriale nu este de natură să conducă la concluzia că un bun aparţine domeniului public, cu excepţia celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituţie care fac exclusiv obiectul proprietăţii publice.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că deznisipatorul şi instalaţiile aferente au fost edificate înainte de anul 1989, fiind proiectate şi executate numai pentru colectarea nisipului din apele pluviale rezultate din precipitaţii, acestea fiind deversate în lacul Mioriţa, însă din examinarea anexei nr. 2 la H.G. nr. 972/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Braşov, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Braşov, nu rezultă că decantorul pluvial se află în domeniul public al Municipiului Braşov.

A mai susţinut că, prin întâmpinarea formulată la prima instanţă, pârâţii C. şi B. S.A. au precizat că din lucrarea de specialitate efectuată în dosarul nr. x/2011 reiese că bazinul decantor este dezafectat.

Cu toate că instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei recurate că bazinul decantor/deznisipator poate fi dezafectat oricând, iar terenul eliberat, a obligat totuşi pârâtul la despăgubiri, acest raţionament fiind de neînţeles.

Potrivit extrasului de carte funciară, reclamantul este proprietarul terenului în suprafaţă de 3420 mp dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2008, astfel că reclamantul a cunoscut starea terenului la momentul încheierii contractului care nu se putea perfecta dacă terenul era grevat de vreo sarcină.

În aceste condiţii, deşi reclamanta nu a solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra bazinului decantor/deznisipator, instanţa de apel a constatat din oficiu că dreptul de proprietate asupra acestuia aparţine Municipiului Braşov fără să administreze probe în acest sens, pronunţându-se asupra unui lucru care nu s-a cerut.

Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1357 şi art. 1359 C. civ., însă izvorul obligaţiei de plată pentru lipsa de folosinţă îl reprezintă faptul juridic, respectiv deţinerea decantorului de către un terţ, în privinţa căruia reclamanta nu a făcut dovada unui drept de proprietate.

Pentru a invoca lipsa de folosinţă, este necesar ca titularul dreptului să fie privat de posibilitatea exercitării acestui atribut al dreptului de proprietate printr-o faptă ilicită a unui terţ, însă, în cauză, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra decantorului pentru a pretinde lipsa de folosinţă a imobilului, precum şi dovada faptului că a fost în imposibilitate de a-şi exercita acest atribut al dreptului de proprietate din cauza deţinerii decantorului de către o terţ persoană, motiv pentru care, în opinia sa, instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte dreptul reclamantei la contravaloarea lipsei de folosinţă, cu atât mai mult cu cât ceea ce s-a susţinut ca izvor (fundament) al pretenţiilor a fost atingerea adusă dreptului de proprietate al reclamantei prin fapta ilicită a pârâtului Municipiul Braşov de deţinere, fără niciun titlu, a unui bun aparţinând reclamantei.

Cu privire la cele reţinute de instanţa de apel referitor la faptul că reţeaua de canalizare pluvială, transformată în menajeră, colectează apele murdare şi pluviale din Poiana Braşov şi le deversează în Lacul Mioriţa, fiind un obiectiv de interes public şi privat administrat de Municipiul Braşov şi B. S.A. în baza contractului de asociere în participaţiune nr. x/25.08.2006, recurentul a arătat că prin HCL nr. 969/29.11.2008 s-a constatat încetarea activităţii de asociere în participaţiune dintre cele două părţi şi s-a aprobat lichidarea asociaţiunii conform prevederilor contractului.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2023, reclamantul B. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Braşov şi Consiliul Local al Municipiului Braşov, anularea HCL nr. 969/2008, precum şi a tuturor actelor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ atacat, iar prin sentinţa civilă nr. 10316/20.12.2024, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea reclamantului, sentinţa fiind definitivă prin decizia civilă nr. 54/21.01.2025 a Curţii de Apel Bucureşti, prin respingerea recursului declarat de către B. S.A..

Prin urmare, recurentul a susţinut că nu se justifică participarea procesual pasivă a Municipiului Braşov în prezenta cauză nici din perspectiva reamenajării lacului Mioriţa în baza contractului de asociere în participaţiune, aspect reţinut în mod corect de către prima instanţă.

Concluzionând, recurentul a învederat că gresit a reţinut instanţa de apel îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale potrivit art. 1349 din C. civ., în considerarea faptului că pârâtul foloseşte o parte din terenul aflat în proprietatea reclamantei pentru amenajarea şi utilizarea decantorului pluvial care asigură filtrarea apelor pluviale şi menajere în vederea deversării acestora în lacul exploatat în folosul B., pentru că nu este suficient să existe o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică acesta să fi acţionat cu vinovaţie când a săvărşit-o, iar în cauză nu a fost probată vinovăţia pârâtului.

6. Apărările formulate în cauză

În data de 29 iulie 2025, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat anularea în parte a recursului în ceea ce priveşte criticile aduse modalităţii de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Braşov, precum şi critica referitoare la încetarea contractului de asociere în participaţiune nr. x/2006 prin efectul Hotărârii Consiliului Local nr. 969/2008. A susţinut că fapta ilicită constă în ocuparea terenului cu o construcţie aparţinând recurentului-pârât, iar dispoziţiile art. 1349 C. civ. au fost corect interpretate şi aplicate, autorul faptei ilicite trebuind să răspundă chiar şi pentru cea mai uşoară culpă, fiind dator să repare prejudiciul integral, care constă în îngrădirea dreptului de proprietate asupra terenului deţinut, lipsirea de plenitudinea atributelor dreptului de proprietate. A mai arătat că scopul achiziţionării terenului în litigiu a fost acela de a obţine profit prin construirea unui complex sportiv, autorul său E. obţinând din anul 2006 un certificat de urbanism pentru construirea unei baze sportive, hotel cu piscină, sala de sport, sala de şedinţe, teren tenis şi restaurant.

Or, din cauza decantorului, reclamanta este în imposibilitate de a realiza orice investiţie pe teren, ţinând seama de limitările impuse pentru protejarea existenţei şi bunei funcţionări a sistemului de decantare a apelor pluviale din Poiana Braşov, pentru că pe traseul instalaţiei nu se pot amplasa alte construcţii, iar configuraţia terenului nu permite exploatarea în condiţii de normalitate a restului terenului aflat în proximitatea bazinului.

Prejudiciul a fost stabilit prin raportul de expertiză efectuat de expertul desemnat de instanţa de apel, iar recurentul nu a contestat modalitatea de evaluare sau suma determinată de expert cu titlu de despăgubiri.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis în limitele şi pentru considerentele ce succed.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, raportat la concluziile orale prezentate de reprezentantul convenţional al recurentului, acesta nu mai susţine critica privind soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în cuprinsul deciziei intermediare, astfel că nu va mai analiza această critică, cu privire la care partea adversă s-a apărat considerând-o inadmisibilă pe motiv că obiectul recursului nu este reprezentat şi de hotărârea intermediară a instanţei de apel.

În continuare, prin criticile concrete de nelegalitate, deşi circumscrise de recurent doar motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., partea a invocat, în esenţă, o interpretare şi aplicare greşită a normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală, dar şi o contradicţie în considerentele deciziei recurate, susţinând că reclamanta a cunoscut starea terenului la momentul încheierii convenţiei de vânzare-cumpărare, însă în decizia recurată, deşi instanţa de apel a apreciat că bazinul decantor/deznisipator poate fi dezafectat oricând şi terenul poate fi eliberat, totuşi a obligat pârâtul la despăgubiri.

Această din urmă critică se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi va fi analizată cu prioritate, întrucât lipsa ori caracterul contradictoriu al motivării hotărârii împiedică exercitarea controlului de legalitate asupra aplicării normelor de drept material, pentru că numai în măsura în care hotărârea este suficient şi adecvat motivată poate fi analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod.

Înalta Curte are în vedere că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin elementele cererii de chemare în judecată şi supus judecăţii instanţelor de fond, sub aspectele care interesează criticile din recurs, are ca obiect obligarea pârâtului Municipiul Braşov la plata către reclamanta A. S.R.L. a despăgubirilor civile constând în lipsa de folosinţă a terenului din cauza decantorului amplasat pe el, în lipsa acordului reclamantei, care îi limitează atributele dreptului de proprietate şi îi cauzează un prejudiciu determinat atât de lipsa de folosinţă, cât şi de imposibilitatea exploatării terenului în condiţii de normalitate. Temeiul juridic al pretenţiilor afirmate îl constituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, decurgând din pretinsa afectare a dreptului de proprietate în chiar substanţa lui, fără nicio despăgubire. În drept, sunt invocate dispoziţiile art. 1385 din C. civ.

Potrivit situaţiei de fapt, reţinută de instanţele de fond, reclamanta a dobândit terenul prin cumpărare în anul 2008, astfel cum reiese din extrasul CF nr. x Braşov, având o suprafaţă măsurată de 2876 mp, iar din această suprafaţă, bazinul de colectare a apelor pluviale (decantorul pluvial) împreună cu instalaţia de canalizare aferentă ocupă 463 mp, raportul de expertiză stabilind că, nefiind identificate înscrisuri care să ateste momentul edificării decantorului, raportat la gradul de uzură, acesta ar fi fost construit înainte de anul 1989.

Prima instanţa a stabilit că niciunul dintre pârâţii chemaţi în judecată nu justifică calitate procesuală pasivă, respingând cererea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală.

Infirmând raţionamentul primei instanţe, instanţa de prim control judiciar, prin decizia intermediară, a stabilit că participarea procesuală a pârâtului Municipiul Bucureşti este pe deplin justificată, întrucât decantorul este parte componentă a reţelei publice de canalizare din Poioana Braşov, fiind prin efectul legii proprietatea acestui pârât, iar cu privire la ceilalţi pârâţi a reţinut că nu au calitate procesuală pasivă, întrucât în măsura în care pretenţiile vor fi considerate întemeiate, obligaţia va fi pusă în sarcina părţii căreia îi este imputabilă lipsirea reclamantei de terenul proprietatea sa, iar nu a beneficiarului indirect.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a constatat ca fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale potrivit art. 1349 C. civ., în considerarea faptului că pârâtul foloseşte o parte din terenul aflat în proprietatea reclamantei pentru amenajarea şi utilizarea decantorului/deznisipatorului pluvial, şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a contravalorii lipsei de folosinţă a suprafeţei de 463 mp din totalul de 2876 mp pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată şi, ulterior, lunar, începând cu luna noiembrie 2019 şi până la data pronunţării deciziei.

Luând în examinare criticile de nelegalitate din memoriul de recurs, subsumabile motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul fondat al acestora, întrucât maniera de motivare insuficientă şi contradictorie face imposibilă înţelegerea mecanismului logico-juridic prin care s-a format convingerea instanţei de apel în pronunţarea hotărârii şi, pe cale de consecinţă, nu permite efectuarea controlului de legalitate cu care este învestită instanţa de recurs.

Este utilă, în acest punct al analizei, o trecere în revistă, succintă, a contextului normativ, intern şi european, în ai cărui parametri este în mod constant analizat, în jurisprudenţa naţională, un demers judiciar de tipul celui declanşat în procesul de faţă, în care se reclamă limitarea exercitării plenare a atributelor dreptului de proprietate (ca urmare a existenţei decantorului pe terenul proprietatea reclamantei), neurmată de plata unei despăgubiri corespunzătoare.

Astfel, primesc relevanţă prevederile art. 44 din Constituţia României care consacră garantarea dreptului de proprietate privată şi protecţia juridică de care acesta se bucură, precum şi cele ale art. 555, art. 556 şi art. 562 alin. (3) din C. civ. care reglementează dreptul de proprietate în plenitudinea prerogativelor sale şi, într-un sens asemănător legii fundamentale, principiile de bază ale limitării exerciţiului acestui drept. Mai departe, raţionamentul juridic continuă cu analizarea încălcării în substanţă a dreptului de proprietate, din perspectiva dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO şi a jurisprudenţei instanţei europene dezvoltate pe marginea acestei norme convenţionale.

Pornind de la scopul general al dispoziţiilor Convenţiei, art. 1 din Protocolul nr. 1 instituie atât protecţia dreptului de proprietate, cât şi limitele exerciţiului acestui drept: posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică şi reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general. Suplimentar, instanţa de contencios european al drepturilor omului a consacrat şi o limită jurisprudenţială dată de "atingerea substanţei" dreptului, în sensul că deşi proprietarul nu este privat de dreptul său - limitarea vizând exerciţiul atributelor proprietăţii -, totuşi nu trebuie să se ajungă la golirea de conţinut a dreptului de proprietate.

Această formă de limitare a dreptului de proprietate ("atingerea substanţei" dreptului) este cea care a format fundamentul juridic al pretenţiilor reclamantei, care a solicitat despăgubiri materiale pentru repararea prejudiciului cauzat de lipsa de folosinţă a terenului litigios şi de imposibilitatea exploatării lui în condiţii de normalitate.

Raportat acestor consideraţii cu valoare generală, Înalta Curte constată că, într-o manieră de argumentare inadecvată procedural, instanţa de apel, pe de o parte, a motivat insuficient, neclar şi neconvingător existenţa condiţiilor generale de antrenare a răspunderii civile delictuale a pârâtului Municipiul Braşov.

Aceasta întrucât, remediul ales şi termenii despăgubirii solicitate au fost clar delimitaţi prin cererea de chemare în judecată, reclamanta afirmând în proces un prejudiciu corespunzător contravalorii lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă totală de 2876 mp şi solicitând, prin nota depusă în 8 martie 2024, o reparaţie prin echivalent bănesc în sumă de 150.000 euro, pentru perioada septembrie 2016 - octombrie 2019 în care pârâtul i-a folosit terenul, precum şi suma de 1900 euro lunar, echivalent în RON, pentru toată durata cât pârâtul foloseşte decantorul situat pe teren.

Însă, în contextul în care dreptul de proprietate asupra terenului a rămas în continuare în patrimoniul reclamantei, care a invocat numai lipsirea de "plenitudinea atributelor dreptului de proprietate", iar raţionamentul instanţei de apel porneşte de la premisa că "la momentul cumpărării terenului reclamanta avea cunoştinţă de existenţa decantorului pluvial", Înalta Curte reţine că se impunea a fi nu doar redată, ci, în mod concret şi efectiv, cercetată afirmaţia reclamantei potrivit căreia "prin amplasarea acestui decantor/deznisipator, în lipsa acordului său, (…) îi sunt limitate atributele dreptului de proprietate aferente terenului pe care este situat bazinul, fapt ce îi cauzează un prejudiciu determinat atât de lipsa de folosinţă, cât şi de imposibilitatea exploatării terenului în condiţii de normalitate".

În atare condiţii, nu au fost lămurite suficient şi nu au primit un răspuns din partea instanţei de apel tocmai elementele litigioase în care se obiectivează, în opinia reclamantei, ilicitatea conduitei pârâtului Municipiul Braşov, respectiv faptul că i-ar ocupa terenul cu un decantor care exista însă anterior momentului la care reclamanta l-a dobândit prin cumpărare, situaţie cunoscută de aceasta. Astfel, nu a fost expusă o argumentaţie specifică şi explicită în privinţa semnificaţiei juridice a limitărilor existente la momentul dobândirii bunului (anul 2008), din perspectiva prejudiciului afirmat, şi nici nu au fost cercetate eventualele limitări/restrângeri suplimentare, survenite ulterior acestui moment.

De aceea, nu se poate stabili dacă instanţa de apel a ignorat sau, dimpotrivă, a apreciat ca fiind nerelevante împrejurări de fapt esenţiale, referitoare la pretinsa ingerinţă în exerciţiul efectiv al atributelor dreptului de proprietate şi, pe cale de consecinţă, la existenţa unei fapte ilicite imputabile pârâtului.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanţa de apel a oferit o motivare contradictorie şi incoerentă juridic atunci când a stabilit că pârâtul trebuie să suporte prejudiciul cauzat reclamantei.

În acest sens, instanţa de apel a apreciat că nu poate primi solicitarea reclamantei de a stabili prejudiciul şi implicit despăgubirea prin raportare la întreaga suprafaţă de 2876 mp, deoarece reclamanta are în continuare posibilitatea de a dispune sub toate aspectele de diferenţa de suprafaţă de teren, precizând, totodată, că, la data achiziţiei, aceasta avea posibilitatea de a se informa asupra posibilităţilor de construire determinate de urbanismul zonei, de situaţia terenului şi putea realiza care sunt limitele de investiţii şi de exploatare a terenului achiziţionat, generate de situaţia acestui teren ocupat de decantorul/deznisipatorul care face parte din reţeaua de canalizare şi scurgere a apelor.

Construcţia argumentativă expusă acreditează ideea că reclamanta putea să se informeze asupra posibilităţii de construire determinate de urbanismul zonei, dar cu toate acestea, instanţa de apel a apreciat că prin amplasarea bazinului decantor pe terenul proprietatea reclamantei (care potrivit raportului de expertiză a fost construit înainte de 1989, deci înainte de data achizionării imobilului de către reclamantă), aceasta a fost prejudiciată în folosirea completă a terenului, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, ceea ce o îndreptăţeşte la despăgubiri cuvenite urmare a ocupării porţiunii de 463 mp din terenul în suprafaţă totală de 2876 mp.

În alţi termeni, deşi instanţa de apel nu a acordat despăgubiri pentru întreaga suprafaţă întrucât a apreciat că reclamanta avea posibilitatea să cunoască starea terenului, totuşi a acordat despăgubiri pentru suprafaţa de 463 mp, despre care avea, de asemenea, posibilitatea de a se informa şi de a cunoaşte regimul juridic al acesteia, ce o făcea improprie utilizării în modalitatea dorită. În acest sens, pe situaţia de fapt s-a reţinut că suprafaţa de 463 mp făcea parte din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, fiind afectată reţelei publice de canalizare, afectaţiune pe care o dobândise anterior anului 1989.

În circumstanţele particulare ale litigiului, se impunea ca instanţa de apel să cerceteze în ce fel reclamanta poate pretinde că nu se bucură în continuare de atributele dreptului său de proprietate şi aceasta se datorează unei fapte ilicite a pârâtului, în contextul în care chiar de la momentul dobândirii era supus unor limitări, respectiv dacă terenul reclamantei a făcut obiectul unor limitări/restrângeri suplimentare celor deja existente la momentul dobândirii terenului în anul 2008 şi, totodată, să analizeze fapta ilicită (ingerinţa) şi toate celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale, cerute a fi îndeplinite cumulativ.

Aşadar, este evident caracterul insuficient, neclar şi contradictoriu al motivării deciziei recurate, ce contravine exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi principiilor jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât o motivare clară şi o analiză completă constituie atât cerinţe fundamentale ale hotărârii judecătoreşti şi elemente indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cât şi premisa exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar.

Pentru toate considerentele expuse, constatând întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 din acelaşi cod, va admite recursul declarat de reclamantă şi va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, care se va pronunţa asupra existenţei elementelor răspunderii civile delictuale a pârâtului Municipiul Braşov, în baza unei situaţii de fapt stabilite în mod complet, urmând totodată a fi avute în vedere reperele de analiză fixate de instanţa de casare şi, deopotrivă, celelalte critici şi mijloace procesuale de apărare invocate de părţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Braşov, prin primar, împotriva deciziei nr. 1886/Ap din data de 6 decembrie 2024 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 martie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.