Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 439/2026 AI generated

Inadmissibility of constitutional exception for lack of nexus between challenged professional association norms and judicial error compensation claim

Case Number Decizia nr. 439/2026
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by the plaintiff against the Bucharest District Court’s 25 November 2025 decision, which had rejected the request to seize the Constitutional Court; consequently, the lower court’s refusal to refer the issue of constitutionality remains in force. The dispute concerned an action for compensation of damages resulting from judicial errors, within which the plaintiff attempted to raise a constitutional exception challenging Articles 5 and 20 of Law No. 514/2003 (regarding the organization and practice of the legal advisor profession) in the specific interpretation provided by the High Court in Decision No. 7/2024, arguing this interpretation unconstitutionally expanded the scope of professional association rights. The decisive legal basis was Article 29(1) of Law No. 47/1992, which requires that the challenged legal norm have a direct relevance and connection to the solution of the specific case; the court determined that the provisions governing the association and organization of legal advisors were extraneous to the subject matter of the compensation claim and could not produce a concrete effect on the outcome of the litigation, thereby rendering the constitutional exception inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 din Legea nr. 514/2003, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 5 din Legea nr. 514/2003, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of constitutional exception for lack of nexus between challenged professional association norms and judicial error compensation claim: The dispute concerned an action for compensation of damages resulting from judicial errors, within which the plaintiff attempted to raise a constitutional exception challenging Articles 5 and 20 of Law No. 514/2003 (regarding the organization and practice of the legal advisor profession) in the specific interpretation provided by the High Court in Decision No. 7/2024, arguing this interpretation unconstitutionally expanded the scope of professional association rights. The decisive legal basis was Article 29(1) of Law No. 47/1992, which requires that the challenged legal norm have a direct relevance and connection to the solution of the specific case; the court determined that the provisions governing the association and organization of legal advisors were extraneous to the subject matter of the compensation claim and could not produce a concrete effect on the outcome of the litigation, thereby rendering the constitutional exception inadmissible.

Keywords

AI generated
compensation for judicial errors constitutionality legal profession matter in dispute actions for damages interpretation of the law

Cited Legislation

AI generated
art. 20 din Legea nr. 514/2003
5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, în interpretarea dată prin Decizia în interesul legii nr.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Prin întâmpinarea înregistrată la 24.02.2026, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
(1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
art. 5 din Legea nr. 514/2003
privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
Totodată, Înalta Curte notează că, deşi prin memoriul de recurs se pretinde că încheierea recurată este nemotivată şi că nu sunt menţionate motivele pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Main ground for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive section.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive section.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 04 martie 2026

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Este reprezentat de recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii civile din 25.11.2025 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Piteşti

Prin încheierea civilă din 25.11.2025, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, în interpretarea dată prin Decizia în interesul legii nr. 7/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva încheierii civile din 25.11.2025 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă a formulat recurs petentul A., arătând că, în mod greşit, s-a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu a fost motivată corespunzător, în sensul că nu a fost evocată o argumentaţie juridică referitoare la relaţia de contrarietate dintre dispoziţiile art. 5 şi 20 din Legea nr. 514/2003 şi normele constituţionale pretins încălcate şi nici cu privire la existenţa legăturii prevederilor legale contestate cu soluţionarea recursului.

Totodată, a învederat că hotărârea recurată este precar motivată, întrucât nu s-a argumentat motivul pentru care s-a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu cauza.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 24.02.2026, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, întrucât recursul nu a fost încadrat în drept, Înalta Curte reţine că a fost învestită cu analiza de legalitate a modalităţii în care instanţa care a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a apreciat asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, normă de drept material a cărei interpretare sau aplicare greşită se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte notează că, deşi prin memoriul de recurs se pretinde că încheierea recurată este nemotivată şi că nu sunt menţionate motivele pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, această critică, pe lângă faptul că reprezintă o afirmaţie generică ce nu poate fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., vizează, în realitate, aceleaşi aspecte subsumabile motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., privind îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, situaţie faţă de care va fi analizată ca atare.

Astfel, referitor la modalitatea în care instanţa învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reţine că potrivit textului legal, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5)Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiţii nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cauză, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, în interpretarea dată prin Decizia în interesul legii nr. 7/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, "Consilierii juridici pot constitui asociaţii profesionale în scopul apărării şi promovării intereselor profesionale, în condiţiile legii privind asocierea şi constituirea persoanelor juridice", iar potrivit art. 20 din acelaşi act normativ, "(1) În condiţiile prevăzute la art. 5, consilierii juridici se pot asocia în structuri judeţene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, şi, după caz, la nivel naţional, cu respectarea legii privind asociaţiile şi fundaţiile. (2) Formele de asociere şi organizare la nivel judeţean şi la nivel naţional sunt stabilite prin statutul asociaţiei, cerut de lege. (3) Constituirea asocierilor profesionale are la bază principiile constituţionale ale dreptului de asociere şi reglementările legale privind asocierea şi constituirea de persoane juridice."

Aşa cum s-a arătat, cererea de sesizare a fost formulată raportat la interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia pronunţată în recurs în interesul legii nr. 7/22.04.2024, prin care s-a statuat că, "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 5 şi ale art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările şi completările ulterioare, prestarea activităţii specifice, de reprezentare juridică, se poate realiza de către consilieri juridici, în calitatea lor de funcţionari publici sau de angajaţi cu contract individual de muncă, independent de înscrierea acestora în Tabloul profesional al consilierilor juridici ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România."

Susţinând că prin această statuare Înalta Curte a făcut inaplicabile dispoziţiile Legii nr. 514/203, arogându-şi atribuţii constituţionale, recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 53, art. 61, art. 124 din Constituţia României.

În ce priveşte dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, în cadrul căruia s-a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că acesta are ca obiect reparare prejudicii erori judiciare, iar prin motivele de apel formulate împotriva hotărârii de primă instanţă s-a învederat o pretinsă nemotivare a acestei sentinţe, astfel încât dispoziţiile legale referitor la care s-a formulat excepţia de neconstituţionalitate sunt, aşa cum în mod corect a reţinut, Curtea de Apel Piteşti, străine de obiectul cauzei.

Astfel, verificând, din perspectiva celor expuse, legalitatea încheierii recurate, Înalta Curte urmează a valida soluţia pronunţată asupra acesteia şi a reţine că, deşi valorificarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a solicitat în cadrul unui litigiu pendinte şi că normele pretins neconstituţionale privesc dispoziţii cuprinse într-un act normativ aflat în vigoare (Legea nr. 514/2003), acestea nu au legătură cu cauza în care au fost invocate.

Contrar susţinerilor recurentului, este corectă constatarea Curţii de Apel Piteşti, în sensul că între prevederile legale vizate de neconstituţionalitate şi cauza dedusă judecăţii nu există conexiunea stipulată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar o eventuală sesizare a Curţii Constituţionale ar fi nejustificată, de vreme ce aceste norme nu pot conduce la soluţionarea litigiului în care cererea de sesizare a fost formulată, care, prin raportare la obiectul său (repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare), presupune aplicarea altor norme de drept, iar nu a celor pretins afectate de neconstituţionalitate, care privesc formele în care consilierii juridici se pot asocia/constitui în vederea exercitării profesiei (art. 5 din Legea nr. 514/2003), respectiv organizarea şi protecţia profesiei de consilier juridic (art. 20 din Legea nr. 514/2003).

Pentru a fi admisibilă şi a genera în sarcina instanţei obligaţia de înaintare a cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se solicită a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa în cauză.

Cu privire la condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, legătura cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014)

Referitor la această problematică, Curtea Constituţională a arătat că, în esenţă, "condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022)

Practic, "decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi". (a se vedea Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019).

Aşadar, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituţionalităţii să fie de natură a produce un efect concret în situaţia juridică a părţii, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva condiţiei de admisibilitate care impune ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu pricina în care a fost invocată, aşa cum în mod corect instanţa învestită cu această solicitare a reţinut, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, situaţie faţă de care recursul urmează a fi respins.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii civile din 25 noiembrie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 25 noiembrie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia I civilă în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 04 martie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.