Anularea contestației în anulare pentru netimbrare și inadmisibilitate a recursului în fața completului de filtru

Şedinţa publică din data de 04 martie 2026

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 1686/14.10.2025 pronunţată în dosar nr. x/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 62/06.02.2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1686/14.10.2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., arătând că hotărârea atacată este nelegală, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, iar recursul se încadra în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

3. Înregistrarea contestaţiei în anulare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 14.11.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluţia din 19.11.2025, s-a stabilit termen pentru analiza contestaţiei în anulare la 04.03.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

4. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 26.01.2026, intimata Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată şi amendarea contestatorului pentru exercitarea abuzivă a căii extraodinare de atac, conform art. 15 C. civ., coroborat cu art. 12 şi art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând contestaţia în anulare din perspectiva excepţiei de netimbrare şi a excepţiei de inadmisibilitate, a căror analiză este prioritară conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

I. În ce priveşte excepţia netimbrării, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (6) din C. proc. civ. "Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel".

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 197 din C. proc. civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage nulitatea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii.

Conform prevederilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru formularea contestaţiei în anulare se datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

Dispoziţiile art. 33 din actul normativ mai sus menţionat stipulează în sensul că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă se constată că o cerere este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 508 alin. (1) din C. proc. civ., contestaţia în anulare se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată, iar art. 494 din acelaşi cod prevede că dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în secţiunea care vizează căile extraordinare de atac.

Prin rezoluţia din 19.11.2025, Completul 10 a stabilit că, pentru soluţionarea contestaţiei în anulare, contestatorul datorează o taxă de timbru în cuantum de 100 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi a dispus citarea acestuia cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Totodată, s-a pus în vedere contestatorului că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

Obligaţia procesuală a fost comunicată contestatorului la 19.01.2026, potrivit dovezii de comunicare aflată la dosarul de recurs, însă acesta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanţă, şi nici nu a înţeles să formuleze ajutor public în temeiul O.U.G. nr. 51/2008 sau cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

II. În ce priveşte excepţia de inadmisibilitate, Înalta Curte reţine că în cauză, raportat la prevederile C. proc. civ. în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată (18.07.2018), decizia împotriva căreia a fost formulată contestaţia în anulare a fost pronunţată în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., soluţia fiind aceea de anulare a recursului declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 62/06.02.2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din acelaşi cod anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac."

Sintagma folosită de legiuitor "nu este supusă niciunei căi de atac" are în vedere atât căile de atac ordinare, cât şi cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între acestea.

În acest sens, prevederile art. 27 C. proc. civ. dispun, la rândul lor, că "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Mai mult, prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., este consacrat principiul legalităţii căii de atac stabilind că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate de lege, în afară de acestea neputându-se folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele stabilite de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

În aceste coordonate, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Totodată, liberul acces la justiţie nu impune posibilitatea promovării tuturor căilor de atac prevăzute pentru diferite cauze, dacă, pentru anumite tipuri de litigii, legea nu le prevede, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârea pronunţată în cauza Roseiro Bento împotriva Portugaliei).

În ce priveşte solicitarea formulată prin întâmpinare, de către intimata Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, de amendare a contestatorului în temeiul dispoziţiilor art. 15 C. civ., coroborat cu art. 12 şi art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reţine exercitarea abuzivă a căii extraordinare de atac.

Potrivit art. 15 C. civ., "Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe."

Dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., reţin că "(1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi. (2) Partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, şi la plata unei amenzi judiciare."

De asemenea, dispoziţiile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prevăd că se sancţionează cu amendă judiciară de la 100 la 1000 RON "introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice".

Dispoziţiile legale anterior menţionate, invocate de către intimată ca temei al solicitării amendării contestatorului pentru o pretinsă exercitare abuzivă a căii extraordinare de atac, condiţionează abuzul de drept de vătămarea unui terţ, de exercitarea excesivă şi nerezonabilă a dreptului, respectiv de exercitarea cu rea-credinţă a acestuia.

Or, în cauza pendinte, intimata nu a dovedit aceste condiţii care să contureze exercitarea prezentei contestaţii în anulare în afara scopului şi finalităţii sale reglementate de lege, ci a făcut trimitere la numărul excesiv de acţiuni neîntemeiate şi abuzive formulate de contestator împotriva acestei instituţii.

Modalitatea generică în care este formulată solicitarea intimatei nu este de natură să atragă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 15 C. civ., respectiv art. 12 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., privind exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale şi, pe cale de consecinţă, nici dispoziţiile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., privind sancţiunea amenzii judiciare, după cum nici soluţia dată asupra contestaţiei în anulare nu este de natură, eo ipso, să conducă la concluzia că demersul judiciar al contestatorului ar fi unul exercitat în mod abuziv, în afara cadrului prevăzut de lege.

Pentru considerentele arătate, faţă de excepţiile procesuale invocate de către instanţă din oficiu, în aplicarea dispoziţiilor art. 248 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit căruia "În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc" Înalta Curte, dând prioritate excepţiei de netimbrare, va aplica sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 197 coroborat cu art. 508 alin. (1) şi art. 494 din C. proc. civ., şi va anula, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1686 din 14 octombrie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă. De asemenea, va respinge cererea de amendare formulată de intimata Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrată, contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1686 din 14 octombrie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024.

Respinge cererea de amendare formulată de intimata Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 04 martie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.