Case transfer and constitutionality referral rulings final; appeal inadmissible, annulled.

Şedinţa publică din data de 04 martie 2026

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Este reprezentat de recursul declarat de petenţii A., B., C., prin tutore D., D., împotriva încheierii din 02 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

2. Hotărârea Curţii de Apel Braşov

Prin încheierea de şedinţă din 02.06.2025, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă în dosarul nr. x/2025, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de strămutare şi suspendare a judecăţii, formulată la 12.05.2025 cu privire la acelaşi dosar nr. x/2023. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. A fost respinsă cererea de strămutare formulată de petenţii A., C., D. în nume propriu şi în calitate de tutore al petentului minor, C., toţi prin mandatar B., în contradictoriu cu intimaţii E., F., G., H., I., J., K., cu privire la dosarul civil nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Braşov.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 02.06.2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă au declarat recurs petenţii D., C., A. şi B., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 18.07.2025.

Recurenţii au învederat, într-o modalitate generică, că instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra aspectelor deduse judecăţii şi nu a analizat cererile părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, în raport de excepţia inadmisibilităţii şi de nulitate, invocate de instanţă din oficiu, a căror analiză este prioritară, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

I. Referitor la excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat împotriva soluţiei privind cererea de strămutare, Înalta Curte notează că, potrivit art. 483 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului (...)."

Art. 634 alin. (1) pct. 1) din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului, iar potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă".

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 1) din C. proc. civ., precum şi din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 483 din C. proc. civ., în materia strămutării nefiind reglementată expres calea de atac a recursului, rezultă că hotărârea pronunţată în soluţionarea unei cereri de strămutare nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă.

Prin urmare, recursul îndreptat împotriva soluţiei de respingere a cererii de strămutare din cadrul încheierii din 02.06.2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, este inadmisibil, pentru considerentele anterior expuse.

II. Referitor la recursul îndreptat împotriva soluţiei date asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte observă că, în cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, se atribuie instanţei imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei deciziei, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În condiţiile în care o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, ci doar prin intermediul instanţei în faţa căreia a fost ridicată, reiese că raţiunea prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 referitoare la recurs a fost aceea de a supune controlului judiciar soluţia, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, indiferent de faza procesuală în care a fost pronunţată, ca o garanţie în plus a liberului acces la justiţie.

Prin cererea de recurs pe care o formulează, autorului excepţiei îi va reveni sarcina de a demonstra, printr-o motivare corespunzătoare, că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind nelegală soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţată de instanţă.

Este adevărat că, potrivit Deciziei nr. 321/2017 a Curţii Constituţionale a României "recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înţeles drept o cale extraordinară de atac în condiţiile C. proc. civ. sau penală, după caz", ci "este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar, care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală".

De asemenea, este adevărat că, prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională constată că acest recurs "îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile" şi are o "fizionomie juridică proprie", iar, potrivit Deciziei nr. 714/2017 a Curţii Constituţionale "dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută prin concluzii scrise sau susţineri orale".

Cu toate acestea, Înalta Curte observă că instanţa de recurs nu se poate substitui autorului excepţiei de neconstituţionalitate în formularea unor critici împotriva soluţiei de inadmisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi a unor argumente în favoarea admisibilităţii, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Pentru a se putea verifica legalitatea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, trebuie să existe critici concrete, care să reflecte care dintre condiţiile de admisibilitate, a cărei respectare a fost negată, se apreciază de către parte a fi îndeplinită şi care este greşeala imputată instanţei ierarhic inferioare.

În cauză, petenţii au declarat recurs împotriva încheierii, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale invocate, fără a aduce vreo critică de natură a declanşa un control al instanţei superioare în ceea ce priveşte îndeplinirea/neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

Motivarea, în condiţiile legii, a căilor de atac promovate, reprezintă obligaţia părţii interesate, care trebuie să manifeste diligenţă în acest sens, instanţa neputându-se substitui autorului în formularea unor critici privind condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, deoarece acest demers ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, astfel cum anterior s-a arătat.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac, absolutizarea unui anumit drept putând avea drept consecinţă fie negarea, fie limitarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora legea le acordă ocrotire în egală măsură.

Astfel, reţinând că recursul nu respectă nici măcar cadrul mai larg al cerinţelor de motivare conturat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, mărginindu-se la simpla enunţare a atacării în ansamblu a încheierii din 02.06.2025 a Curţii de Apel Braşov, fără vreo trimitere expresă la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de petenţii D., C., A. şi B. împotriva încheierii din 02 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de petenţii A., B., C., D. în nume propriu şi în calitate de tutore al petentului minor, C. împotriva încheierii din 02 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 04 martie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.