Cassation appeal annulled for failure to develop legal grounds and for raising new arguments omisso medio in a restitution action for unjust enrichment.

Şedinţa publică din data de 04 martie 2026

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti la 14.06.2023, reclamanta Academia Română a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. şi B., obligarea acestora la plata sumei de 281.520 RON, virată de reclamantă titularului C., cu titlu de indemnizaţie de merit, a sumei de 163.756,57 RON, dobânzi şi penalităţi de întârziere, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente debitului principal, în continuare, până la achitarea debitului principal.

În drept, cerere a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1341 C. civ.

Prin sentinta civilă nr. 470/02.02./2024, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1149/16.09.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca rămasă fără obiect, solicitarea reclamantei de restituire a sumei de 281.520 de RON. A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 456/A/07.05.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei Academia Română împotriva sentinţei civile nr. 1149/16.09.2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 456/A/07.05.2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4) şi 8) din C. proc. civ., reclamanta Academia Română, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului în ceea ce priveşte obligarea pârâtelor la plata, către Academia Română, a sumei de 163.756,57 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente debitului de 281.520 RON, calculate până la 31.05.2023, precum şi obligarea pârâtelor la plata în continuare a dobânzilor şi penalităţilor aferente debitului principal, calculate conform Codului de procedură fiscală, până la data plăţii integrale a acestuia, respectiv până la 13.12.2023.

Recurenta a învederat că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1645 alin. (2) C. civ.

Prin Decizia Curţii de Conturi a României nr. 2/25.01.2021 s-a stabilit că "se vor dispune măsuri în vederea extinderii verificărilor asupra tuturor beneficiarilor de indemnizaţie de merit pentru a stabili cu exactitate corectitudinea acordării indemnizaţiei de merit, iar în situaţia constatării şi a altor persoane decedate, stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, cu accesoriile aferente".

Totodată, instanţa de apel nu a luat în considerare prevederile art. 1635 alin. (1) raportat la art. 1344 C. civ., cu consecinţa obligării pârâtelor la plata sumei de 163.756,57 RON, reprezentând dobânzile şi penalităţile aferente, calculate până la 31.05.2023, în concordanţă cu măsurile Curţii de Conturi a României, stabilite prin Decizia nr. 2/25.01.2021, precum şi dobânzile şi penalităţile care au curs în continuare până la data plăţii integrale a debitului principal, respectiv până la 13.12.2023.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 16.10.2025, intimatele-pârâte A. şi B. au solicitat respingerea recursului, cu consecinţa menţinerii, ca legală şi temeinică, a hotărârii recurate. Au învederat că au luat cunoştinţă de faptul că Academia Română a continuat să vireze bani în contul autorului lor după decesul acestuia, abia în luna august 2023, urmare a unui apel telefonic din partea D. Iaşi, imediat banii fiind restituiţi.

Mai arată că nu au de ce să plătească penalităţi şi dobânzi pentru greşelile comise de Academia Română, iar buna-credinţă a acestora a fost recunoscută, în mod corect, de către instanţele anterioare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, în raport cu excepţia de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocată de instanţă din oficiu, a cărei analiză este prioritară, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4) din C. proc. civ., text legal conform căruia hotărârea recurată se impune a fi casată când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., text legal conform căruia hotărârea recurată se impune a fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4) din C. proc. civ., Înalta Curte observă că acesta este invocat pur formal, nefiind prezentate, de către recurentă, argumente care să susţină situaţia reglementată de textul legal menţionat, respectiv o eventuală depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, care să fi fost săvârşită de către instanţa de apel.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurenta învederează o greşită apreciere, din partea instanţei de apel, a neincidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 1645 alin. (2) C. civ. şi o neluare în considerare a dispoziţiilor art. 1635 alin. (1) raportat la art. 1344 C. civ.

Înalta Curte constată însă că, în ce priveşte pretinsa interpretare sau aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1645 alin. (2) C. civ., recurenta nu expune argumente, din care să rezulte incidenţa cazului de casare invocat, ci se limitează la o afirmaţie pur generică, urmată de referiri la conţinutul Deciziei Curţii de Conturi nr. 2/25.01.2021, împrejurare ce împiedică instanţa de recurs să realizeze analiza de legalitate specifică unei asemenea căi extraordinare de atac şi atrage incidenţa nulităţii prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru redactarea memoriului de recurs într-o astfel de manieră.

În acest sens, cu titlu general, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele evidenţiate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., cererea de recurs formulată cu nerespectarea formelor legale va fi lovită de nulitate.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa, care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei, care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

Întrucât în cauza pendinte, recurenta nu arată care sunt, în concret, erorile instanţei de apel în ce priveşte aplicarea sau interpretarea dispoziţiilor art. 1645 alin. (2) C. civ. şi nu dezvoltă argumente care să poată fi analizate de către instanţa de recurs în cadrul controlului de legalitate, devine incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pe care Înalta Curte o va reţine ca atare.

În ce priveşte pretinsa neluare în considerare a dispoziţiilor art. 1635 alin. (1) raportat la art. 1344 C. civ. de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că această critică este formulată omisso medio, un asemenea aspect nefiind dedus judecăţii nici prin cererea de chemare în judecată, nici prin motivele de apel formulate de către reclamantă şi neregăsindu-se dezbătut nici în considerentele instanţei de apel.

Astfel, recurenta-reclamantă a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată, solicitând obligarea pârâtelor, pe lângă plata sumei de 281.520 RON, virată de aceasta titularului C., cu titlu de indemnizaţie de merit, şi a sumei de 163.756,57 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente debitului principal, în continuare, până la achitarea debitului principal, dat fiind reaua-credinţă a pârâtelor susţinută de către reclamantă.

Prin motivele de apel, reclamanta a reiterat argumentele din cererea introductivă de instanţă întemeiate pe dispoziţiile art. 1341 C. civ., învederând că pârâtele sunt obligate la restituirea debitului principal şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente, în calitate de moştenitoare ale titularului indemnizaţiei acordate, apreciind, în continuare, că acestea au fost de rea-credinţă.

Instanţele anterioare au reţinut, în esenţă, că debitul principal a fost achitat, iar pârâtele au fost de bună-credinţă, astfel încât nu pot fi obligate la plata de dobânzi şi penalităţi.

Prin urmare, ceea ce s-a dezbătut în etapele procesuale anterioare a fost dacă pârâtele pot fi sau nu obligate la plata de dobânzi şi penalităţi aferente debitului principal (achitat de către acestea), prin raportare la atitudinea lor subiectivă faţă de datoria principală, respectiv dacă au fost de bună sau de rea-credinţă.

Pentru prima oară în recurs, reclamanta învederează că instanţa de apel nu a luat în considerare dispoziţiilor art. 1635 alin. (1) raportat la art. 1344 C. civ., privind nerestituirea prestaţiilor în situaţia bunurilor reţinute fără drept, din eroare sau în temeiul unui act juridic desfiinţat cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat (forţă majoră, caz fortuit, etc.), chestiune care nu se regăseşte nici în motivele de apel ale reclamantei şi nici în considerentele instanţei de apel, în cadrul cărora s-a dezbătut, aşa cum s-a arătat, atitudinea subiectivă a pârâtelor (buna sau reaua-credinţă) în raport cu achitarea debitului principal, pentru a se aprecia dacă în cauză se impune acordarea de penalităţi şi dobânzi sau nu.

Prin acest motiv de recurs, reclamanta eludează dispoziţiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor."

Textul legal vizează faptul că judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nefiind permisă.

Soluţia expusă este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, întrucât efectul devolutiv al apelului este limitat la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel, întrucât numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie. În ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită prin exercitarea căii extraordinare de atac, contrar dispoziţiilor exprese ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Faţă de cele arătate, cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că sunt incidente prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., criticile invocate omisso medio fără a fi deduse cenzurii instanţei în apel conform art. 477 alin. (1) C. proc. civ. neputând fi examinate direct în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta Academia Română împotriva deciziei civile nr. 456/A din 07 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Academia Română împotriva deciziei civile nr. 456/A din 07 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 04 martie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.