Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 432/2026 AI generated

Inadmissibility of appeal against final appellate decision rendered in prior appeal proceeding

Case Number Decizia nr. 432/2026
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving the Court of Appeal’s June 2025 decision, which had rejected the petitioner’s cancellation action, in force. The dispute involved a civil matter where the appellant challenged a Court of Appeal decision that had dismissed his action for cancellation against a prior Court of Appeal judgment from March 2025, arguing procedural irregularities and inheritance disputes. The decisive legal basis was the principle that a decision rendered in an appeal (recurs) is final and no longer subject to appeal under Article 483(1) of the Code of Civil Procedure, in conjunction with Article 508(4) and Article 634(1)(5) C.Civ.P., rendering the lower court’s decision on the cancellation action unchallengeable via appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 508 alin. (4) din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final appellate decision rendered in prior appeal proceeding: Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Keywords

AI generated
challenge of cancellation civil judgment matter in dispute appealability of remand decision procedural principle administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 04 martie 2026

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Este reprezentat de recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 173/16.06.2025 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău

Prin decizia civilă nr. 173/16.06.2025, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 71/12.03.2025, pronunţate de Curtea de Apel Bacău în dosar nr. x/2022.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 173/16.06.2025 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă a declarat recurs contestatorul A., solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei la fond pentru o nouă judecată.

A arătat recurentul că a invocat incompatibilitatea judecătorilor atât cu prilejul judecării recursului, cât şi cu prilejul judecării contestaţiei în anulare, a formulat nenumărate cereri de recuzare, dar nu a avut câştig de cauză.

Prin decizia recurată, instanţa nu face vreo referire despre procesele avute cu moştenitorul lui B., numitul C., în condiţiile în care numita B. nu a învestit vreodată vreo instanţă şi nu a semnat vreo cerere în acest sens.

Mai arată recurentul că a fost exheredat de nişte persoane cu grave carenţe morale şi cu încălcarea, de către instanţele de judecată, a drepturilor procesuale fundamentale.

Cererea de recurs nu a fost încadrată în drept.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Prin notele scrise depuse prin serviciul registratură la 04.03.2026, recurentul a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, în raport cu excepţia de inadmisibilitate, invocată de instanţă din oficiu, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Acest text de lege instituie regula esenţială a legalităţii căii de atac, conform căruia calea de atac, termenul şi condiţiile de exercitare sunt determinate doar de lege, indiferent de menţiunile cuprinse în hotărârea ce urmează a fi atacată.

Totodată, dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. statuează în sensul că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

În ceea ce priveşte calea de atac împotriva contestaţiei în anulare, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

În cauză, prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 173/16.06.2025 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 71/12.03.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosar nr. x/2022.

Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare (decizia civilă nr. 71/12.03.2025 pronunţată în dosar nr. x/2022), a soluţionat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 751/21.10.2024 a Tribunalului Bacău, secţia I civilă.

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Prin urmare, cum hotărârea atacată cu contestaţie în anulare a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de recurs, fiind definitivă, rezultă că decizia recurată nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., decizia pronunţată de curtea de apel fiind definitivă în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ. raportat la art. 508 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 173 din 16 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 173 din 16 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 04 martie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.