Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 425/2026 AI generated

Extraordinary appeal against unappealable appellate decision declared inadmissible

Case Number Decizia nr. 425/2026
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the extraordinary appeal filed by the claimant against the decision of the Court of Appeal, thereby upholding the lower court's ruling that declared the claimant’s prior appeal null. The dispute arose from the claimant's attempt to challenge a 2015 Court of Appeal decision, which had already dismissed her earlier appeal against a 2014 District Court decision; the claimant argued that the proceedings violated her fundamental rights to defense and a fair trial. The court rejected the petition based on the doctrine of the unicity of the right to appeal and the legal provision that decisions rendered by an appellate court are res judicata and not subject to further extraordinary appeal under Article 377(2)(4) of the Code of Civil Procedure, as the challenged 2015 decision was already an unappealable final judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Extraordinary appeal against unappealable appellate decision declared inadmissible: Examinând recursul din perspectiva excepţiei de inadmisibilitate a căii extraordinare de atac invocată de către instanţă din oficiu, a cărei analiză este prioritară, conform dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Keywords

AI generated
article of civil procedure res judicata right to petition right to fair trial legal doctrine appealable interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 04 martie 2026

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Este repezentat de recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 106/R/08.04.2015, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia civilă nr. 106/R/08.04.2015, pronunţată în dosar nr. x/2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a constatat nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 557/16.10.2014, pronunţate de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2010. A obligat pe recurentă să plătească intimaţilor B. şi A. suma de 1000 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 106/R/08.04.2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă a declarat recurs, reclamanta A., solicitând anularea în tot a deciziei recurate şi reluarea judecăţii recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 557/16.10.2014 pronunţate de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2010.

În susţinerea recursului, reclamanta a arătat că toate hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză au fost date cu încălcarea drepturilor procesuale fundamentale ale acesteia, cu săvârşirea unor grave abuzuri de către magistraţii învestiţi cu soluţionarea pricinii, având drept consecinţă încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

Recurenta solicită admiterea recursului şi judecarea cauzei de către un alt complet al Curţii de Apel Galaţi.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul din perspectiva excepţiei de inadmisibilitate a căii extraordinare de atac invocată de către instanţă din oficiu, a cărei analiză este prioritară, conform dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4) din acelaşi cod "sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".

Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.

Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.

În cauza pendinte, decizia civilă nr. 106/R/08.04.2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă împotriva căreia reclamanta A. a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie, prin care s-a constatat nul recursul formulat de aceasta împotriva deciziei civile nr. 557/16.10.2014 pronunţate de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2010, fiind, deci, o hotărâre irevocabilă, pronunţată de către o instanţă de recurs, nesusceptibilă de a fi obiectul unei asemenea căi de atac.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 106/R din 08 aprilie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 106/R/08.04.2015 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2010.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 martie 2026.