Jurisdictional conflict over forced execution: Court affirms competence of approving court under uniqueness principle

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2026

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, secţia civilă, în data de 10 iunie 2025, sub nr. x/2025, contestatorul A. a formulat în contradictoriu cu intimata B. S.A. (denumită anterior C.), contestaţie împotriva executării silite derulate în dosarul de executare silită nr. x/2022 al Biroului Executorului Judecătoresc D..

În drept, au fost invocate prevederile art. 715, art. 719 şi art. 720 C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

1. Prin sentinţa nr. 4611 din data de 16 iulie 2025, Judecătoria Buzău – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 651 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi faptul că, din înscrisurile depuse în şedinţa din data de 16 iulie 2025, reiese că în perioada 2017-2024 contestatorul era rezident al Regatului Unit al Marii Britanii (locuind pe teritoriul acestui stat cu caracter de continuitate, urmând studii şi fiind angajat), motiv pentru care domiciliul său, în sens procesual, a fost considerat în străinătate, respectiv ca nefiind pe teritoriul României. În acest sens, instanţa a făcut trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la sensul noţiunii de domiciliu, noţiune cu privire la care a arătat că trebuie înţeleasă prin raportare la locuinţă efectivă a părţii, iar nu la cea scriptică.

Astfel, având în vedere că la data sesizării organului de executare (07.02.2022), domiciliul contestatorului-debitor nu se afla în ţară, competenţa instanţei de executare va fi atrasă, în condiţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., de sediul intimatei-creditoare, aflat în circumscripţia Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

Instanţa a mai reţinut că, deşi Judecătoria Buzău este cea care a încuviinţat executarea silită contestată în cauză, această simplă împrejurare nu este suficientă pentru a-i conferi competenţă în soluţionarea cererii deduse judecăţii.

Astfel, de lege lata, determinarea corectă a instanţei de executare nu se raportează la instanţa care a încuviinţat executarea silită, ci la criteriul legal imperativ stabilit, în trepte, de prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., după cum în cauză nu sunt incidente nici dezlegările Deciziei nr. 20/2021 pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, întrucât executarea silită contestată în prezenta cauză nu se referă la o pluralitate de debitori (obligaţi principal şi/sau accesoriu), ci la un debitor unic, respectiv contestatorul din prezenta cauză.

2. Învestită prin declinare, prin sentinţa nr. 10505 din data de 8 decembrie 2025, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că Judecătoria Buzău a încuviinţat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare silită nr. x/2022, astfel că, prin încuviinţarea executării silite, aceasta a devenit instanţă de executare, în sprijinul acestei soluţii, fiind şi considerentele invocate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 20/2021 în soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a dat eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, pentru considerentele expuse în continuare:

Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită a normelor de procedură în materia competenţei teritoriale a instanţei de executare în soluţionarea unei contestaţii la executare silită.

Anume, Judecătoria Buzău a reţinut că nu sunt incidente dezlegările Deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, iar la data sesizării organului de executare domiciliul contestatorului-debitor nu se afla în ţară, astfel încât competenţa instanţei de executare este atrasă, în condiţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., de sediul intimatei-creditoare, aflat în circumscripţia Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

La rândul său, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că este competentă Judecătoria Buzău, ca instanţă care a încuviinţat executarea silită, dând eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare şi considerentelor obligatorii ale Deciziei nr. 20/2021.

Prin prezentul demers judiciar, contestatorul A. a formulat în contradictoriu cu intimata B. S.A. (denumită anterior C.) contestaţie împotriva executării silite derulate în dosarul de executare silită nr. x/2022 al BEJ D..

Înalta Curte reţine că principiul unicităţii instanţei de executare prevăzut de art. 651 alin. (3) C. proc. civ. are ca scop garantarea unei administrări eficiente a procedurii execuţionale şi evitarea dispersării competenţei între diferite instanţe, ceea ce ar putea genera întârzieri şi confuzii în aplicarea titlurilor executorii.

Din actele şi lucrările dosarului reiese că prin încheierea din data de 10.03.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Buzău a admis cererea formulată de BEJ D. şi a încuviinţat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare silită nr. x/2022, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 139/17.01.2019, pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2018, pentru îndeplinirea obligaţiei stabilită prin titlul executoriu, pentru recuperarea sumei de 1.657,08 RON, compusă din 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi 1.607,08 RON reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate la care se vor adăuga penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi, calculate de la data scadenţei fiecărei facturi până la data achitării integrale a debitului, la care se adaugă cheltuieli de executare, împotriva debitorului A., la cererea creditorului C. S.A., stabilind astfel instanţa de executare conform principiului unicităţii acesteia, prevăzut de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Acest principiu a fost consolidat şi de Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a menţionat în considerente decizorii că "ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale..." (par. 71).

Această decizie cuprinde dezlegări de principiu, aplicabile în toate cauzele în care instanţa de executare este stabilită şi se ivesc ulterior incidente în executare, astfel încât reprezintă un reper obligatoriu în aplicarea corectă şi uniformă a dispoziţiilor legale aplicabile.

Prin urmare, încă din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel cum reiese din paragraful 47 din Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, ceea ce a trebuit să lămurească instanţa supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviinţată executarea silită de către instanţa de executare, competenţa acesteia mai poate fi reevaluată în funcţie de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestaţia la executare, motiv pentru care această decizie este aplicabilă tuturor situaţiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situaţiilor în care există pluralitate de debitori.

În consecinţă, întrucât, în cauză, instanţa care a încuviinţat executarea silită este Judecătoria Buzău, în considerarea dezlegărilor obligatorii date prin Decizia în interesul legii nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine acestei instanţe.

Totdată, se reţine că prin decizia nr. 1755 din 15 octombrie 2025, instanţa supremă a stabilit competenţa de soluţionare a cererii de suspendare a executării silite demarate în acelaşi dosar de executare, vizând aceleaşi părţi, în favoarea Judecătoriei Buzău.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Judecătoria Buzău este instanţa competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.