Inadmissibility of cassation against exclusive appeal jurisdiction in compensation challenges under Law No. 165/2013

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2026

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă, în data de 25 august 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a formulat contestaţie împotriva deciziei de compensare nr. 49015/28.12.2018, sub aspectul numărului de puncte acordat şi sub aspectul valorii despăgubirii încasate în anul 1998.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 654 din 21 mai 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis contestaţia, a modificat decizia de compensare nr. 49015/26.05.2022 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în sensul că decizia de compensare se emite pentru un număr de 241.154,96 puncte şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 6500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi onorariu de expert.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1176A din 25 noiembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor, împotriva sentinţei civile nr. 654/21.05.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că decizia de compensare modificatoare a deciziei nr. 49015/26.05.2022 se va emite de pârâtă pentru 156.864 puncte. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

A respins cererea intimatului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente apelului, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., invocând faptul că hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

În mod eronat, instanţa de a apel a apreciat că din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă starea tehnică existentă la momentul preluării abuzive şi că devin incidente dispoziţiile art. 21 alin. (61) din Legea nr. 165/2013, ceea ce ar impune aplicarea unui coeficient de corecţie de 0,95.

În continuare, recurentul a făcut referire la raportul de expertiză din care ar reieşi că nu se impune această corecţie deoarece în procesul-verbal de predare preluare din 22.01.1998 între ICRAL Pajura şi B. (autoarea recurentului) nu sunt menţionate deteriorări ale spaţiului locativ sau o stare tehnică necorespunzătoare.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, în termenul legal, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamantul A. a contestat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, decizia de compensare nr. 49015/28.12.2018, sub aspectul numărului de puncte acordat şi sub aspectul valorii despăgubirii încasate în anul 1998.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania.

Art. 35 din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată (25.08.2022), prevede că: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (11) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

Reiese, aşadar, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul prezentei căi extraordinare de atac este definitivă (purtând această menţiune în dispozitiv) şi nu este susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalităţii, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Din coroborarea dispoziţiilor sus evocate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. şi cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi cod, rezultă că decizia atacată nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1176 A din 25 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1176 A din 25 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.