Revision appeal held inadmissible as final civil ruling on default interest in corruption case stands.

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2026

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Dolj, în primă instanţă:

Prin sentinţa penală nr. 133 din 20 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2016, sub aspectul laturii civile, Tribunalul Dolj, secţia penală, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1381 C. civ. şi art. 731 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice cu modificările şi completările ulterioare, a admis acţiunile civile exercitate de părţile civile Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţie) şi Unitatea Administrativă Teritorială a Municipiului Craiova; a obligat pe inculpaţii A., B., C., D.

şi S.C. E. S.R.L. să plătească, în solidar, suma de 2.236.716,21 RON către partea civilă Unitatea Administrativă Teritorială a Municipiului Craiova şi, respective, suma de 3.310.340 RON către partea civilă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cu titlu de despăgubiri civile, la care s-a adăugat dobânda legală penalizatoare calculată de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a prejudiciului; a obligat pe inculpaţii F. şi S.C. G. S.A. să plătească, în solidar, suma de 1.309.962,745 RON către partea civilă Unitatea Administrativă Teritorială a Municipiului Craiova şi, respective, suma de 1.938.744,635 RON către partea civilă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cu titlu de despăgubiri civile, la care s-a adăugat dobânda legală penalizatoare calculată de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a prejudiciului; a obligat pe inculpaţii H.

şi I. să plătească, în solidar, suma de 1.251.235,315 RON către partea civilă Unitatea Administrativă Teritorială a Municipiului Craiova şi, respective, suma de 1.851.828,27 RON către partea civilă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cu titlu de despăgubiri civile, la care s-a adăugat dobânda legală penalizatoare calculată de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a prejudiciului; în baza art. 404 alin. (4) lit.

c) C. proc. pen. şi art. 397 alin. (2) C. proc. pen., a menţinut măsurile asiguratorii ale popririi, dispuse prin Ordonanţa nr. 54/P/2014 din 28 iunie 2016, asupra sumei de 3.327.553,01 RON deţinută de terţul poprit Primăria Municipiului Craiova şi reţinută din plăţile datorate pentru lucrările executate la Obiectivul nr. 3 şi, respective, prin încheierea din 09 iunie 2022, asupra sumei de 2.314.461,61 RON, depusă de inculpatul A. în contul nr. x la J. S.A. - Sucursala Craiova.

2. Decizia penală pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în apel:

Prin decizia penală nr. 642/A din 20 septembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2016, sub aspectul laturii civile, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 397 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 1357 C. civ. şi art. 1382 C. civ., a obligat pe inculpaţii A., B., C., D., S.C. E. S.R.L. şi S.C. G. S.A., în solidar, la plata sumei de 1.309.962,745 RON daune materiale către partea civilă Unitatea Administrativă Teritorială a Municipiului Craiova, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a prejudiciului; a respins, în rest, pretenţiile părţii civile formulate faţă de aceşti inculpaţi; în baza art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 397 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 1357 C. civ. şi art. 1382 C. civ., a obligat pe inculpaţii A., B., C., D., S.C. E. S.R.L. şi S.C. G. S.A., în solidar, la plata sumei de 1.938.744,635 RON daune materiale către partea civilă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a prejudiciului; a respins, în rest, pretenţiile părţii civile formulate ſaţă de aceşti inculpaţi; în baza art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 397 C. proc. pen., a respins acţiunea civilă exercitată de părţile civile Unitatea Administrativă Teritorială a Municipiului Craiova şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene faţă de inculpaţii F., H. şi I.; a înlăturat dispoziţiile privind obligarea inculpaţilor F., H. şi I. la plata cheltuielilor judiciare către stat în primă instanţă; a menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii; în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului; a dispus plata sumei de 1.884 RON din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpaţii K. şi L.; a dispus plata sumei de 300 RON din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu parţial pentru fiecare avocat din oficiu desemnat pentru inculpatele H. şi S.C. G. S.A.

3. Cererea de revizuire:

Prin cererea de revizuire formulată împotriva deciziei penale nr. 642/A din 20 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, cu privire la latura civilă, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, la 30 octombrie 2024, sub nr. x/2024, revizuentul A. a solicitat, în baza art. 513 alin. (4) C. proc. civ., schimbarea în parte a hotărârii atacate, respectiv înlăturarea dispoziţiei privind obligarea sa la plata dobânzii legale penalizatoare către partea civilă Unitatea Administrativă Teritorială a Municipiului Craiova şi, respectiv, către partea civilă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în soluţionarea cererii de revizuire:

Prin decizia civilă nr. 106 din 23 aprilie 2025, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins cererea de revizuire cu privire la latura civilă formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 642/A din 20 septembrie 2024. pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., F., H., I., L., K., S.C. E. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. G. S.A., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, Unitatea Administrativă Teritorială a Municipiului Craiova şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 106 din 23 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs revizuentul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 22 iulie 2025, sub nr. x/2024, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 01 septembrie 2025, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, după efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-revizuent A. a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-revizuent a susţinut nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 430 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. civ., în ceea ce priveşte reţinerea incidenţei autorităţii de lucru judecat pentru latura civilă apelată integral şi rejudecată integral de către instanţa de apel, dar şi a celor ale art. 417 alin. (1) C. proc. civ. referitor la înfrângerea efectului devolutiv al apelului.

În esenţă, a arătat că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a reţinut incidenţa autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte obligarea sa la plata dobânzii legale penalizatoare, deşi prin apelul formulat în ceea ce priveşte latura civilă, acesta a solicitat respingerea integrală a pretenţiilor formulate de părţile civile UAT Craiova şi MIPE.

În concret, instanţa a reţinut prin hotărârea atacată că recurentul nu a atacat soluţia de obligare la plata dobânzii legale penalizatoare, ceea ce înseamnă că prin neapelarea soluţiei din dispozitiv şi, implicit, a considerentelor decizorii, acestea au rămas definitive, intrând în puterea lucrului judecat, considerente în raport cu care recurentul a arătat că, prin motivele de apel depuse la dosar la 06 iunie 2023 a solicitat instanţei de apel respingerea în integralitate a acţiunii civile, formulând o serie de apărări care converg la necesitatea respingerii acţiunii civile în integralitate.

În viziunea părţii, legea stabileşte că autoritatea de lucru judecat se ataşează hotărârii prin care se soluţionează în tot sau în parte fondul procesului, dar şi atunci când se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural [art. 430 alin. (1) C. proc. civ..], precum şi asupra unei chestiuni litigioase, dezlegate în cuprinsul considerentelor [art. 430 alin. (2) C. proc. civ..].

Având în vedere că о excepţie procesuală, un incident procedural sau o chestiune litigioasă pot fi soluţionate şi printr-o încheiere interlocutorie, efectul autorităţii de lucru judecat operează şi în privinţa acestora, încheierile fiind hotărâri ale instanţei, astfel cum prevede art. 424 alin. (5) C. proc. civ., iar art. 235 C. proc. civ. dispune, în mod expres, că instanta este legată de încheierile interlocutorii.

Astfel, art. 430 C. proc. civ. valorifică şi, totodată, unifică distincţia doctrinară între autoritatea lucrului judecat, calitate ataşată hotărârii de la momentul adoptării ei şi până la expirarea termenului de exercitare a căilor de atac de reformare sau de retractare ori, după caz, până la respingerea acestora şi puterea lucrului judecat, calitate ataşată hotărârii care nu mai poate fi reformată sau retractată, ceea ce, în concepţia noului cod, corespunde autorităţii de lucru judecat definitive; în prezent însă, ambele ipostaze ale noţiunii sunt acoperite de semnificaţiile atribuite autorităţii de lucru judecat prin acest text, în particular, prin dispoziţiile de la alin. (4) şi (5) (paragrafele 136 şi 139 din Decizia nr. 14 din 22 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii).

Prin raportare la considerentele instanţei supreme, a susţinut că referirile la puterea de lucru judecat din cuprinsul deciziei recurate trebuie înţelese ca trimiteri la autoritatea de lucru judecat şi, implicit, la prevederile art. 430 alin. (1) C. proc. civ.. În conformitate cu prevederile art. 461 alin. (1) C. proc. civ., partea împotriva căreia se îndreaptă calea de atac este dispozitivul hotărârii.

Din coroborarea art. 430 alin. (1) cu art. 461 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire nu putea aplica regulile referitoare la autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care soluţia dată laturii civile a fost expres şi integral apelată de către recurent.

Recurentul a mai arătat că nu se poate reţine nici incidenţa autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte considerentele tribunalului referitoare la dobânda legală penalizatoare, în temeiul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., câtă vreme soluţia din dispozitiv a fost integral contestată.

În situaţia în care s-ar accepta teza expusă de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată în sensul că nu s-ar fi formulat critici punctuale cu privire la accesoriile acordate de prima instanţă, apelarea soluţiei dispuse în latură civilă de către tribunal conduce, în opinia recurentului, la aplicarea art. 476 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa statuând atât în fapt, cât şi în drept.

În cazul în care apelantul nu precizează că limitează efectul devolutiv al apelului la anumite soluţii din dispozitivul hotărârii primei instanţe ori când această limitare nu rezultă din cererea de apel, devoluţiunea operează cu privire la întreaga cauză, pentru toate problemele de fapt şi de drept deduse judecăţii în faţa primei instanţe (inclusiv argumentele reţinute de prima instanţă).

În continuare, alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, pe baza celor invocate la prima instanţă. Prin raportare la art. 476 alin. (2) C. proc. civ., eventuala nemotivare a apelului sub aspectul unei soluţii din dispozitivul sentinţei nu conduce la intrarea considerentelor pe care se sprijină respectiva sentinţă sub autoritatea lucrului judecat, ci se va proceda la o nouă judecată în baza aspectelor antamate la prima instanţă.

Or, analiza instanţei de apel cu privire la justeţea soluţiei de obligare a recurentului la plata accesoriilor debitului principal lipseşte, aşa încât instanţa de apel nu se putea mărgini la a menţine tale quale considerentele primei instanţe, deoarece aceasta ar echivala cu o înfrângere a caracterului devolutiv al apelului.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-revizuent a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 731 din Legea nr. 500/2002, potrivit cărora recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata şi până s-au recuperat sumele.

În esenţă, a arătat că articolul în cauză utilizează sintagma "sume stabilite de organele de control competente‟ în timp ce Legea nr. 500/2002 nu cuprinde definiţia organelor de control, ci doar face referire la controlul financiar preventiv şi auditul intern, controlul financiar preventiv propriu şi controlul financiar preventiv delegate, făcând referire la actele normative се conferă atribuţii de control diverselor instituţii, precum Curtea de Conturi, prin dispoziţiile Legii nr. 94/1992, structurile de control ale instituţiilor publice, potrivit O.G. nr. 1119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, Ministerul Finanţelor Publice, potrivit art. 12 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, Corpul de control al primului ministru, conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 87/2020.

În aceste condiţii, obligativitatea recuperării prejudiciilor cu perceperea de dobânzi şi penalităţi se înfăţişează ca o obligaţie ce este pusă de legiuitor în sarcina conducerii entităţilor publice supuse controlului. Astfel, art. 731 din Legea nr. 500/2002 constituie o normă imperativă, însă obligaţia de a repera dobânzi şi penalităţi nu poate fi înţeleasă ca o derogare de la principiul disponibilităţii, conform art. 9 şi art. 22 C. proc. civ., făcând trimitere la conţinutul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, în legătură cu activitatea instituţiilor publice (administrativă), la rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al celorlalte instanţe judecătoreşti stabilit de Legea nr. 304/2022, acela de a înfăptui justiţia, la recuperarea sumelor plătite nelegal şi a accesoriilor aflate în sarcina administrativă a instituţiilor şi autorităţilor implicate în gestionarea respectivelor fonduri publice (prin constituirea ca parte civilă pe parcursul procesului penal, la termenele şi în condiţiile prevăzute de lege).

Recurentul a menţionat că art. 731 din Legea nr. 500/2002 este o normă specială сe vizează activitatea instituţiilor publice şi nu poate fi aplicată prin analogie pentru a înfrânge aplicarea principiului disponibilităţii, în soluţionarea laturii civile în dosarul penal.

În ceea ce priveşte recuperarea prejudiciului, recurentul a arătat că din cuprinsul adresei nr. x/27.06.2016 a UAT Craiova către DNA - ST Craiova, întreaga sumă de bani stabilită cu titlu de prejudiciu a fost recuperată de UAT Craiova de la constructor prin compensare, respectiv prin plata către acesta a unor sume de bani mai mici decât cele datorate, aferente facturilor fiscale nr. x/25.11.2015, nr. y/23.12.2015, nr. z/30.12.2015 şi nr. x/05.04.2016.

Totodată, în aceeaşi adresă, s-a menţionat faptul că în funcţie de valoarea prejudiciului final rezultat din probele administrate de instanţă în cursul judecăţii, se va uza de dispoziţiile art. 20 noul C. proc. pen.. alin. (5) lit. b) în sensul măririi sau micşorării întinderii pretenţiilor.

În consecinţă, UAT Craiova nu a solicitat dobânda legală penalizatoare prin cererea de constituire ca parte civilă, întrucât întreaga sumă de bani s-a aflat din anul 2015 şi până astăzi, în contul instituţiei deschis la J..

Faptul că Ministerul Public, prin Ordonanţa nr. 54/P/2014 din 28 iunie 2016, a dispus ca UAT Craiova să-şi transfere aceşti bani recuperaţi de la constructor într-un cont special la dispoziţia DNA - Serviciul Teritorial Craiova a fost, în opinia recurentului, un demers greşit.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea depusă la 13 octombrie 2025, prin poştă electronică, intimatul Municipiul Craiova, prin primar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, considerând că, în cauză, nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât tribunalul s-a pronunţat asupra dobânzii legale, soluţia fiind motivată sub acest aspect.

A arătat că recurentul, prin apelul formulat, nu a criticat nelegalitatea acordării dobânzii legale de către prima instanţă motiv pentru care soluţia pronunţată de tribunal, sub acest aspect, nu a mai făcut obiectul controlului judiciar.

În ceea ce priveşte a doua critică de nelegalitate a hotărârii recurate referitoare la greşita aplicare a art. 731 din Legea nr. 500/2002, intimatul Municipiul Craiova prin primar a susţinut că instanţa de apel nu şi-a încălcat atribuţiile şi competenţele, ci în îndeplinirea rolului său de înfăptuire a justiţiei, a soluţionat cererile civile cu care fusese investită şi în vederea respectării prevederilor legale ce guvernează repararea pagubei cauzată prin fapta ilicită a acordat un cuantum al daunelor constând în valoarea prejudiciului efectiv cauzat, care presupune şi perceperea de dobânzi şi penalităţi. Neexecutarea culpabilă sau întârzierea în executarea unei obligaţii are ca efect întotdeauna îndreptăţirea creditorului obligaţiei la obţinerea dobânzii legale penalizatoare de la data la care debitorul este în întârziere.

Prin urmare, nu se pot reţine alegaţiile recurentului-revizuent referitoare la imposibilitatea aplicării de către instanţa de judecată a normelor edictate de art. 731 din Legea nr. 500/2002, întrucât prin aceasta ar fi fost încălcat principiul disponibilităţii.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

Recurentul A. nu a depus răspuns la întâmpinare, deşi aceasta i-a fost comunicată la 17 octombrie 2025, prin depunerea actului de procedură la cutia poştală, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar.

II.3. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, la 27 octombrie 2025, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, la 14 noiembrie 2025, 17 noiembrie 2025, 18 noiembrie 2025, 19 noiembrie 2025, 20 noiembrie 2025 şi 21 noiembrie 2025, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar.

Prin punctul de vedere la raport, depus la 24 noiembrie, prin fax, recurentul-revizuent a solicitat să se constate admisibilitatea în principiu a recursului promovat împotriva deciziei civile nr. 106 din 23 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024, invocând art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 6 par. 1, art. 14 şi art. 1 din Protocolul nr. 12 din C.E.D.O.

Din această perspectivă, recurentul-revizuent a susţinut că în măsura în care nu se recunoaşte inculpatului posibilitatea de a exercita calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronuntate în apel de o instanţă penală, s-ar crea în mod discriminatoriu două regimuri juridice cu privire la căile de atac ce pot fi exercitate pentru cauzele având acelaşi obiect (daune materiale) şi aceeaşi cauză (răspundere civilă delictuală), după cum persoana vătămată a ales să se constituie parte civilă în procesul penal sau să introducă o acţiune separată la instanţa civilă.

A mai arătat că, în ipoteza a două grade de jurisdicţie, pentru încălcări ale legii pe latură civilă inculpatul din dosarul penal poate formula doar apel, recursul în casaţie neputând fi exercitat exclusiv pentru motive ce ţin de latura civilă, în schimb în ipoteza a trei grade de jurisdicţie, pentru încălcări ale legii, inculpatul (pârâtul) din dosarul civil poate formulat atât apel, cât şi recurs. Deşi recursul în casaţie poate fi promovat şi pe latura civilă, practica judiciară a statuat în sens contrar, reţinând caracterul inadmisibil al acestuia; recursul în casaţie poate constitui un remediu efectiv pentru cenzurarea încălcării şi aplicării greşite a legii în ceea ce priveşte latura civilă.

În speţă, încălcarea legislaţiei invocate pe calea recursului [încălcarea art. 430 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. civ. prin greşita reţinere a incidenţei autorităţii de lucru judecat pentru latura civilă, apelată integral şi rejudecată integral de către instanţa de apel; încălcarea art. 417 alin. (1) C. proc. civ. prin înfrângerea efectului devolutiv al apelului; interpretarea ġreşită a art. 731 din Legea nr. 500/2002], conduc la o încălcare a dreptului de proprietate al recurentului prin art. 1 din Protocolul nr. 1 din C.E.D.O.

Recurentul-revizuent a făcut trimitere la diferenţa de tratament ce rezidă în aceea că inculpatul din dosarul penal beneficiază de două grade de jurisdicţic în ceea ce priveşte latura civilă, în vremе се inculpatul (pârât) acţionat în faţa instantei civile beneficiază de trei grade de jurisdicţie pentru latura civilă. Astfel, partea civilă sau partea responsabilă civilmente, într-un proces civil derivat din faptele penale din prezenta cauză, are posibilitatea să introducă la instanţa civilă acţiune civilă pentru repararca prejudiciului cauzat prin infracţiune (art. 27 C. proc. pen.), caz în care beneficiază de judecata pe fond, apel şi recurs (trei grade de jurisdicţic, potrivit art. 466, respectiv 483 C. proc. civ.) şi, în egală măsură, inculpatul din acelaşi proces civil beneficiază de cele trei grade de jurisdicţie mentionate.

Pe de altă parte, inculpatul care formulează critici exclusiv asupra laturii civile în cadrul dosarului penal nu beneficiază de trei grade de jurisdicţie, prin raportare la inexistenţa unor motive de recurs în casaţie specifice laturii civile şi la faptul că neîncadrarea motivele de recurs în casaţie limitativ prevăzute de lege conduce la inadmisibilitatea recursului în casaţie (nefiind admisă nici în practică o completare a dispoziţiilor din materia recursului în casaţie cu prevederile din materia recursului reglementat de C. proc. civ.).

Nu poate fi contestat faptul că cele două situaţii sunt similare, dat fiind că atât obiectul acţiunii (acordarea de daune materiale pentru repararea prejudiciului), cât şi cauza acţiunii civile (răspunderea civilă delictuală) derivate din fapte penale sunt identice, singura particularitate fiind instanta în fata căreia se exercită acţiunea civilă.

În cazul de faţă nu există un scop legitim pentru care actiunea civilă exercitată la instanţa penală să fie lipsită de calea de atac a recursului, pentru simplul motiv că persoană vătămată a ales să se constituie parte civilă în dosarul penal.

Posibilitatea exercitării căilor de extraordinare de atac, respectiv a recursului, trebuie recunoscută în funcţie de natura litigiului, iar lipsirea de un grad de jurisdicţie pentru criteriul artificial al exercitării acţiunii civile în dosarul penal încalcă art. 14 din Convenţie. Totodată, s-ar încălca art. 6 din C.E.D.O. care consacră dreptul la un proces echitabil, deoarece lasă loc arbitrariului în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile în procesul penal.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 04 decembrie 2025, completul de filtru a stabilit termen de judecată la 24 februarie 2026, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursului declarat în cauză.

II.4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform art. 552 alin. (1) din acelaşi cod, hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, atunci când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel.

De asemenea, art. 453 alin. (2) C. proc. pen. prevede că revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit C. proc. civ., iar art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. stipulează că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului.

Prevederilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ. stabilesc că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă aceloraşi căi de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În speţă, Înalta Curte reţine că recursul promovat de revizuentul A. vizează decizia civilă nr. 106 din 23 aprilie 2025 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin care s-a respins cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulată împotriva soluţiei pronunţate pe latura civilă prin decizia penală nr. 642/A din 20 septembrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, care este o hotărâre definitivă, conform dispoziţiilor 552 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, se observă că decizia civilă nr. 106 din 23 aprilie 2025 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, la rândul său, este o hotărâre definitivă, faţă de dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., din moment ce a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de revizuire pe latura civilă, îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive care nu este suscceptibilă de reformare pe calea recursului, în acord cu art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere că recursul în casaţie din procedura penală nu înlătură caracterul definitiv al deciziei pronunţate de instanţa penală în soluţionarea apelului declarat împotriva soluţiei pronunţate pe latura civilă a hotărârii penale, nu are conotaţia recursului din procedura civilă, cele două căi de atac având naturi juridice, scopuri şi motive complet diferite.

Or, instanţa de recurs sesizată are obligaţia de a analiza exercitarea căii de atac în limitele şi în condiţiile impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.

Conform principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Cu alte cuvinte, legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă doar căilor de atac prevăzute de lege, ceea ce înseamnă că în afară acestora, părţile nu pot uzita de alte mijloace procedurale în scopul de a obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Aşadar, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, context în care menţiunea eronată din dispozitivul hotărârii atacate cu privire la calea de atac a recursului ce poate fi exercitată de către părţi nu poate crea acestora un drept nerecunoscut de lege.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, reţinând că legea nu permite formularea unui recurs împotriva unei hotărâri având caracter definitiv, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 106 din 23 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, ceea ce are drept consecinţă şi constatarea imposibilităţii legale de analiză pe fond a criticilor formulate de către recurentul-revizuent împotriva hotărârii judecătoreşti atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 106 din 23 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2026.