Territorial jurisdiction for personal actions involving immovable property: plaintiff's choice of court among multiple defendants' domiciles under alternative private-order competence rules

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2026

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei:

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, secţia civil-penal, la 22 februarie 2024, sub nr. x/2024, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se stabilească o cotă de contribuţie de 100% a reclamanţilor la dobândirea imobilului apartament, situat în Constanţa, cu o suprafaţă utilă de 92,65 mp, compus din camera de zi, două dormitoare, două băi şi hol, precum şi din cota aferentă de 5,16% din dreptul de proprietate asupra terenului aferent de 60,08 mp.

În drept, au invocat prevederile art. 984 alin. (1) C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1466 din 17 iunie 2025, Judecătoria Slobozia, secţia civil-penal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

În fundamentarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că reclamanţii au chemat în judecată pe pârâţi, formulând o acţiune în constatare a cotelor de contribuţie la dobândirea imobilului apartament situat în municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, urmărind, astfel, dobândirea în mod exclusiv de către reclamanţi a dreptului real de proprietate asupra acestui imobil, ceea ce atrage competenţa exclusivă a instanţei în a cărei circumscriţie teritorială se află imobilul respectiv, conform dispoziţiilor art. 117 alin. (1) C. proc. civ.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 13964 din 10 decembrie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Constanţa şi Judecătoria Slobozia; a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.07.2009 de B.N.P.A. E. şi F., cumpărătorii C., căsătorită cu D., şi A., căsătorit cu B., au dobândit în cote egale şi în indiviziune, dreptul de proprietate asupra imobilului apartament situat în municipiul Constanţa, str. x.

În aprecierea instanţei, cererea reclamanţilor de constatare a contribuţiei exclusive a acestora la dobândirea de către părţi a dreptului de proprietate asupra imobilului apartament situat în municipiul Constanţa, chiar dacă ar urmări dobândirea integrală a dreptului de proprietate asupra imobilului, nu ar avea acest rezultat în ipoteza admiterii sale, deoarece imobilul şi-ar păstra în continuare regimul de bun proprietate comună pe cote părţi între reclamanţii A. şi B., pe de-o parte, şi pârâţii C. şi D..

Însă, în ipoteza admiterii sale, cererea reclamanţilor ar avea ca efect constatarea inexistenţei unui drept de creanţă ar pârâţilor în privinţa reclamanţilor, aceştia putând realiza partajarea bunului comun în contradictoriu cu pârâţii fără să fie obligaţi la plata sultei corespunzătoare cotei lor de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului.

În aceste condiţii, cererea reclamanţilor vizează un drept de creanţă, iar nu un drept real, ceea ce atrage aplicarea normelor de competenţă teritorială alernativă, de ordine privată, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 130 (3) C. proc. civ. interpretat per a contrario, instanţa nu-şi putea invoca din oficiu necompetenţa.

Pe de altă parte, reclamanţii puteau învesti în mod legal oricare dintre instanţele în ale căror circumscripţii domiciliază pârâţii, conform art. 112 C. proc. civ., aceştia alegând învestirea instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază pârâta C.. De asemenea, cu acordul pârâţilor, reclamanţii puteau sesiza orice altă instanţă decât cele menţionate anterior (atât timp cât era competenţă material), potrivit art. 126 C. proc. civ., acord care, însă, nu a existat.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia, secţia civil-penal, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., să se constate contribuţia exclusivă a acestora la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului (apartament) situat în municipiul Constanţa, în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14 iulie 2009 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi E. şi F., încheiat între S.C. "G.‟ S.R.L., prin administrator S.C. "H.‟ S.R.L., în calitate de vânzător, şi C. şi A., în calitate de cumpărători, susţinând că preţul vânzării a fost achitat în întregime de către reclamantul A. din veniturile acestuia, iar pârâţii nu au avut nicio contribuţie la achizionarea imobilului.

Astfel, prin raportare la pretenţiile concrete deduse judecăţii şi la finalitatea demersului judiciar întreprins de către reclamanţi, Înalta Curte constată că prima instanţă a fost învestită cu o acţiune personală imobiliară, derivată din contract, circumscrisă normelor de competenţă teritorială de ordine privată instituite de art. 107 C. proc. civ., îndreptată împotriva a doi pârâţi care au domicilii diferite, ceea ce atrage incidenţa regulilor speciale prevăzute de art. 112 alin. (1) şi art. 116 C. proc. civ.

Din această perspectivă, se reţine că regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel‟, ceea ce înseamnă că aceste dispoziţii legale se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Totodată, în ipoteza pluralităţii de pârâţi, legiuitorul a recunoscut posibilitatea reclamantului de a introduce acţiunea la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia prin norma prevăzută de art. 112 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează o prorogare legală de competenţă, potrivit căreia "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.‟

Aşadar, interesul ocrotit prin normele de competenţă teritorială alternativă, de ordine privată, aparţine reclamantului, astfel încât el este cel în măsură să decidă care va fi instanţa sesizată dintre două instanţe deopotrivă competente potrivit legii, în acord cu prevederile art. 116 C. proc. civ., iar instanţa astfel sesizată nu se mai poate dezinvesti prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, la fel cum nici reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii instanţei competente.

Înalta Curte reţine, astfel, că, în aplicarea dispoziţiilor legale evocate, competentă în soluţionarea prezentei cauze este atât Judecătoria Slobozia, ca instanţă în circumscripţia căreia se află domiciliul pârâtei C. (Slobozia str. x, judeţul Ialomiţa), cât şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă în a cărei circumscripţie se află domiciliul pârâtului D. (Bucureşti, str. x), alegerea între aceste instanţe, deopotrivă competente, aparţinând exclusiv reclamanţilor A. şi B..

Observând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată a fost depusă personal de către reclamantul A. la Judecătoria Slobozia, secţia civil-penal, partea manifestându-şi, astfel, opţiunea ca această instanţă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii. Dreptul de alegere nu a fost contestat de către pârâta C., prin precizările depuse la 26 aprilie 2024 în dosarul primei instanţe, şi nici prin întâmpinarea formulată de pârâtul D., acesta formulând apărări ce ţin doar de caracterul inadmisibil al acţiunii promovate de reclamanţi. Nici la termenul din 17 iunie 2025 nu au fost formulate obiecţiuni cu privire la competenţă, pârâţii lăsând la aprecierea instanţei dispoziţia cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, prin raportare la locul situării imobilului.

Cum excepţia de necompetenţă teritorială este una de ordine privată, aceasta nefiind invocată de niciunul dintre pârâţi în condiţii procedurale, ci chiar de către instanţă din oficiu, se constată că Judecătoria Slobozia în mod nelegal şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, cu nerespectarea normei imperative prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., prin înregistrarea acţiunii pe rolul său, instanţa aleasă de reclamanţi, dintre cele două instanţe deopotrivă competente în raport cu domiciliile pârâţilor, devenind în mod exclusiv competentă să judece prezenta cauză.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că Judecătoria Slobozia, secţia civil-penal este instanţa competentă teritorial în soluţionarea acţiunii deduse judecăţii, urmând a dispune în acest sens pe calea prezentului regulator de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia, secţia civil-penal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2026.