Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 304/2026 AI generated

Contestație în anulare perimată pentru nerespectarea termenului de șase luni de nelucrare a procesului

Case Number Decizia nr. 304/2026
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff-defendant’s appeal for annulment by declaring it time-barred (*perimată*), thereby upholding the prior cassation decision that had invalidated the defendant’s appeal for lack of payment of judicial stamp duty; the dispute originated from a civil claim for unpaid child support and late penalties, which resulted in an initial judgment against the defendant, a ruling affirmed after procedural hurdles including non-payment of fees and the expiration of appeal deadlines. The decisive legal basis was Article 416(1) of the Civil Procedure Code, which mandates the automatic time-bar of any appeal or action that remains in a state of inactivity due to the fault of a party for a period exceeding six months, and Article 420(1) C. proc. civ., which the court applied to confirm the procedural lapse as an absolute exception that precluded the examination of the merits, ultimately ordering the time-barred party to pay 600 RON in judicial costs to the opposing party.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 420 alin. (1) C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ; Contestație în anulare perimată pentru nerespectarea termenului de șase luni de nelucrare a procesului: Prin încheierea de şedinţă din 31 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis cererea de abţinere formulată de membrii completului C8 noul C. proc. civ.: judecător D., judecător C., judecător E. şi de magistratul-asistent F. în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă; în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/2022, a trimis cauza în vederea repartizării aleatorii.

Keywords

AI generated
action for annulment legal fees civil dispute child support late payment of fees duty of support

Cited Legislation

AI generated
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
x/2020, întrucât părţile, legal citate pentru termenul de judecată din 05 decembrie 2023, nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
cu menţiunea de a complini lipsa semnăturii de pe contestaţia în anulare depusă la dosar sau de a depune un exemplar al contestaţiei în anulare purtând semnătura acesteia, precum şi de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, în temeiul art. 26 alin.
art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
De asemenea, contestatoarea a fost citată cu menţiunea că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate, conform art. 39 alin.
art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013
(2) coroborat cu art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
art. 420 alin. (1) C. proc. civ
În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a contestatoarei care a condus la lăsarea cauzei în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni, în temeiul art. 420 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art.
art. 416 alin. (1) C. proc. civ
(1), coroborat cu cele ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere şi concluziile scrise depuse de intimata A., prin care partea a solicitat admiterea excepţiei, cu consecinţa constatării perimării contestaţiei în anulare.
art. 418 alin. (3) C. proc. civ
şi nici nu au probat existenţa unor cauze mai presus de voinţa lor, care le-au împiedicat să stăruie în judecată, astfel cum impun dispoziţiile art. 418 alin. (3) C. proc. civ.
art. 418 C. proc. civ
417, respectiv art. 418 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2026

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la 3 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea pârâtei la plata debitului total de 6.452,71 RON, compus din suma de 6.052,62 RON, reprezentând regie restantă, acumulată în perioada iunie 2018 - iunie 2020, şi din suma de 400,09 RON, constând în penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, în primă instanţă:

Prin sentinţa nr. 2074 din 29 aprilie 2021, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B.; a obligat pârâta la plata sumei de 6.052,6 RON către reclamantă, reprezentând cote de întreţinere restante, aferente perioadei iunie 2018- iunie 2020; a obligat pârâta la plata sumei de 500 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

I.3. Decizia pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în apel:

Prin decizia nr. 52 din 31 ianuarie 2022, Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă a admis excepţia netimbrării apelului; a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de pârâta B. împotriva sentinţei civile nr. 2074 din 29 aprilie 2021, pronunţate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

I.4. Încheierea şi decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în recurs:

Prin încheierea de şedinţă din 5 mai 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nici nu a solicitat judecata cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei.

Prin decizia nr. 1037 din 24 noiembrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a constatat perimat recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 52 din 31 ianuarie 2022, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă.

I.5. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs:

Prin decizia nr. 1415 din 28 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1037 din 24 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1415 din 28 martie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat contestaţie în anulare pârâta B..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 02 octombrie 2023, sub nr. x/2023, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 8, constituit din doamnele judecător C., D. şi domnul judecător E. şi doamna magistrat-asistent F., care au formulat cerere de abţinere, la 05 octombrie 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., motivat de faptul că acelaşi complet de judecată a pronunţat decizia nr. 1415 din 28 septembrie 2023, în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a cărei retractare se solicită de către contestatoarea B. prin contestaţia în anulare, iar magistratul-asistent este cel care a redactat hotărârea atacată.

Prin încheierea de şedinţă din 31 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis cererea de abţinere formulată de membrii completului C8 noul C. proc. civ.: judecător D., judecător C., judecător E. şi de magistratul-asistent F. în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă; în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/2022, a trimis cauza în vederea repartizării aleatorii.

Astfel, calea de atac a fost distribuită, în urma repartizării aleatorii, completului de filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 2 noiembrie 2023, a stabilit termen de judecată la 05 decembrie 2023, cu citarea părţilor, contestatoarea B. cu menţiunea de a complini lipsa semnăturii de pe contestaţia în anulare depusă la dosar sau de a depune un exemplar al contestaţiei în anulare purtând semnătura acesteia, precum şi de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, în temeiul art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării.

De asemenea, contestatoarea a fost citată cu menţiunea că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum şi cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Contestatoarea a arătat că va motiva calea de atac după redactarea hotărârii şi atunci când i se va permite accesul la dosar.

Intimata A. nu a depus întâmpinare.

Prin încheierea din data de 05.12.2023, Înalta Curte, constatând că părţile, care au fost legal citate pentru termenul respectiv nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei civile nr. 1415 din 28 septembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

În baza referatului întocmit de către compartimentul arhivă, la 21 ianuarie 2026, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ., prin rezoluţia din 22 ianuarie 2026, s-a fixat termen de judecată la 24 februarie 2026, în şedinţă publică, când instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei perimării contestaţiei în anulare, invocate din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1), coroborat cu cele ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere şi concluziile scrise depuse de intimata A., prin care partea a solicitat admiterea excepţiei, cu consecinţa constatării perimării contestaţiei în anulare.

II.1. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând cu prioritate excepţia perimării contestaţiei în anulare, invocată din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

C. proc. civ. reglementează perimarea ca o sancţiune procedurală care intervine pentru nerespectarea cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului, în faza în care se găseşte, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, un anumit timp, prevăzut de lege, fiind, în acelaşi timp, o prezumţie de desistare, dedusă din aceea că partea interesată nu stăruie în judecată, o perioadă îndelungată.

Conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de 6 luni.

Pornind de la scopul pentru care a fost reglementată instituţia perimării, anume buna administrare a justiţiei, care impune obligaţia părţilor ca actele procedurale în care constă procesul civil să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor cerute de lege şi să se succeadă, în timp, în ordinea şi cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător, părţile trebuind să urmărească finalizarea procesului, Înalta Curte reţine faptul că părţile nu au îndeplinit acte de procedură apte să ducă la reluarea procesului în cursul termenului de 6 luni de la data suspendării, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au probat existenţa unor cauze mai presus de voinţa lor, care le-au împiedicat să stăruie în judecată, astfel cum impun dispoziţiile art. 418 alin. (3) C. proc. civ.

Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Termenul de perimare poate fi întrerupt sau suspendat, în situaţiile enunţate în art. 417, respectiv art. 418 C. proc. civ.

La constatarea perimării, instanţa este ţinută a face următoarele verificări: dacă cererea a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni; dacă rămânerea în nelucrare a fost determinată de vina părţii interesate (în calea de atac aceasta fiind recurentul-pârât); dacă nu a intervenit o cauză de întrerupere ori de suspendare a cursului termenului de perimare.

În speţă, instanţa reţine că operează perimarea, în condiţiile în care, pe de o parte, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din 05 decembrie 2023, când instanţa a dispus suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare formulate de contestatoarea B. împotriva deciziei civile nr. 1415 din 28 septembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, întrucât părţile, legal citate pentru termenul de judecată din 05 decembrie 2023, nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pe de altă parte, nu a intervenit vreun temei de întrerupere ori de suspendare a termenului de perimare, care s-a împlinit la 05 iunie 2024, calculat conform dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Excepţia perimării fiind una de procedură, absolută şi peremptorie, incidenţa sa împiedică examinarea oricărei critici care priveşte hotărârea instanţei de recurs.

În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a contestatoarei care a condus la lăsarea cauzei în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni, în temeiul art. 420 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 416 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va constata perimată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei civile nr. 1415 din 28 septembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Totodată, reţinând culpa procesuală a contestatoarei în raport cu art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la art. 452 din acelaşi act normativ, o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 600 RON, către intimata A., conform chitanţei nr. 402 din 05 februarie 2026 aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei nr. 1415 din 28 septembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Obligă pe contestatoarea B. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 600 RON, către intimata A..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2026.