Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific grounds of illegality under Romanian civil procedure.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Judecătoriei Focşani, secţia civilă reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii daunelor morale şi materiale petru prejudiciul pe care i l-a provocat.

La 04 iulie 2023, reclamantul a depus precizări, prin care a arătat că solicită daune materiale de 100.000 de tone dedoit de lingouri de aur, echivalentul în dolari americani şi euro sau RON, la cursul zilei. De asemenea, a menţionat că solicită daune de 100 de tone dedoit de lingouri de aur pe zi, cât timp va dura planeta Pământ, Soare, Apă, Aer, Lună, Stele, Univers, Materie Vie.

La 18 septembrie 2023, reclamantul a depus din nou precizări şi a arătat că valoarea obiectului cererii sale este de 35.000.000.000 RON (35 miliarde de RON).

Prin sentinţa civilă nr. 11038 din 03 octombrie 2024, Judecătoria Focşani, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea, în fond:

Prin sentinţa civilă nr. 489 din 21 noiembrie 2024, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în apel:

Prin decizia civilă nr. 66/A din 28 aprilie 2025, Curtea de Galaţi, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 489 din 21 noiembrie 2024, pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 66/A din 28 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 05 august 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 01 septembrie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. civ., cuprinzând menţiunile privind numele, prenumele, domiciliul recurentului-reclamant, indicarea hotărârilor care se atacă şi semnătura.

În ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, s-a constatat că recurentul-reclamant nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, a stabilit că recurentul-reclamant datorează taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON pentru soluţionarea recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

II.1. Cererea de recurs:

Recurentul-reclamant A. a arătat că hotărârea atacată nu corespunde realităţii şi este în mod fals calificată juridic. A solicitat rejudecarea cauzei de către o comisie specială care să înţeleagă motivul real al cauzei, aducând în discuţie existenţa unui furt calificat în formă continuată, printre alte infracţiuni penale şi de procedură penală, cu consecinţe deosebit de grave.

A precizat că în corespondenţa trimisă de instanţă s-a menţionat că este decăzut din drepturi, paragraf ce denotă o afundare în probleme, întrucât a depus documente la toate instituţiile statului în legătură cu falsul calificat în înscrisuri oficiale săvârşit cu complicitatea câtorva intelectuali cărora le va veni rândul să dea socoteală, în faţa legii fiind toţi egali.

I.2. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât B. nu a depus întâmpinare, deşi cererea de recurs i-a fost comunicată la 10 septembrie 2025, conform procesului-verbal de înmânare de la dosar.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare‟, se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 11 ianuarie 2023, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din 21 octombrie 2025, s-a fixat termen de judecată la 24 februarie 2026, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care instanţa a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, pe excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul A., invocată din oficiu.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 248 alin. (1) şi ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, aceeaşi sancţiune intervenind, şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele normative prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.

Mai precis, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul în care s-a desfăşurat judecata sau în care a fost aplicată legea de către instanţa de apel la situaţia concretă din speţa dedusă judecăţii, instanţa de recurs neputând examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea lor în motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor teoretice astfel enunţate, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant, pe lângă faptul că partea nu s-a prevalat în justificarea demersului judiciar de vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., nici motivarea căii de atac nu cuprinde vreo critică de nelegalitate susceptibilă de încadrare în aceste cazuri de casare a unei hotărâri judecătoreşti.

Astfel, fără a indica punctual în ce constă pretinsa nelegalitate săvârşită de instanţa de apel cu ocazia pronunţării deciziei atacate, recurentul-reclamant se rezumă la a afirma în mod generic că hotărârea nu corespunde realităţii şi este în mod eronat calificată juridică, aducând în dezbatere, în mod inadecvat procedural, raportat la faza judecăţii din calea extraordinară de atac a recursului, elemente de fapt ale cauzei care au făcut obiectul analizei primei instanţe, raportat la care expune propriile aprecieri, deşi, în ansamblul lor, ele nu au legătură directă cu aspectele ce au făcut obiectul judecăţii în apel şi nici cu raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei adoptate în etapa procesuală anterioară.

Din această perspectivă, se observă că, în apel, singura solicitare a reclamantului a fost aceea ca prezentul proces să fie soluţionat de Tribunalul Militar Bucureşti, motivat de faptul că pârâtul B., autorul furtului, este cadru militar activând la Poliţia Locală Vidra, judeţul Vrancea.

Prin decizia recurată, instanţa de apel, ţinând cont de limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, raportat strict la critica invocată, referitoare la necompetenţa primei instanţe, a reţinut că partea este decăzută din dreptul de a invoca direct în apel competenţa de soluţionare a cauzei de către altă instanţă sau necompetenţa instanţei civile, raportându-se pe acest aspect la prevederile art. 130 alin. (2) în referire la art. 129 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, cu luarea în considerare şi a Titlul III din C. proc. civ. privind competenţa instanţelor judecătoreşti, conform căruia competenţa materială, după materie şi valoare, şi cea teritorială nu se stabilesc raportat la calitatea pârâtului, respectiv calitatea de cadru militar sau angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Or, recurentul-reclamant s-a limitat la a invoca doar la nivel formal nelegalitatea actului jurisdicţional atacat din moment ce, pretinzând că instanţa de apel a dat o calificare juridică eronată situaţiei de fapt, nu prezintă în concret niciun argument de natură a demonstra că raţionamentul judiciar ce a stat la baza statuărilor mai sus expuse este nelegal sau că normele de procedură referitoare la competenţă ar fi fost greşit interpretate sau aplicate.

În realitate, susţinând săvârşirea furtului calificat în înscrisuri oficiale, partea urmăreşte doar repunerea în discuţie a situaţiei de fapt, tinzând, astfel, la extinderea neprocedurală a cadrului în care are loc judecata în faţa instanţei de recurs, al cărei obiect priveşte în mod exclusiv cercetarea conformităţii deciziei atacate cu normele legale incidente, spre deosebire de calea devolutivă de atac, care presupune o nouă judecată atât în fapt, cât şi în drept, circumscrisă voinţei apelantului.

Or, aspectele ce ţin de fondul litigiului nu au fost contestate în cadrul criticilor prezentate în faţa instanţei de apel, astfel că ele nu ar putea face obiect de analiză direct în recurs, fiind invocate omisso medio.

Câtă vreme recurentul-reclamant nu a indicat şi, cu atât mai puţin, nu a demonstrat în mod efectiv în ce constau greşelile de judecată în legătură cu modul în care au fost interpretate sau aplicate regulile de drept identificate în conţinutul motivării deciziei pronunţate de instanţa de apel, simpla afirmare a împrejurării că hotărârea instanţei de apel nu corespunde realităţii ori că instanţa ar fi realizat o calificare eronată a situaţiei de fapt din punct de vedere juridic nu este de natură a conduce, prin ea însăşi, la concluzia nelegalităţii hotărârii din perspectiva clamată de parte.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 66/A din 28 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 66/A din 28 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2026.