Trademark cancellation appeal declared null for failing to challenge the lower court's procedural ruling on unstamped appeal

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2022, la 26 mai 2022, astfel cum a fost modificată sub aspectul cadrului procesual pasiv la 16 ianuarie 2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L., C., D. (pârâta iniţială fiind B. S.R.L.) şi OSIM, a solicitat, în temeiul art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, anularea înregistrării mărcii naţionale figurative "B.‟, nr. depozit x/28.07.2021 şi nr. de marcă x/14.02.2022 (Anexa nr. 2), înregistrată în numele B. S.R.L., pentru toate produsele şi serviciile pentru care s-a obţinut protecţie în clasele 01, 04, 06, 09, 35, 37, 39, 40 şi 43, şi, pe cale de consecinţă, radierea înregistrării mărcii sus-menţionate din Registrul Naţional al Mărcilor şi obligarea OSIM să ia act de anulare şi să radieze din Registrul Naţional al Mărcilor înregistrarea mărcii naţionale "B.‟ nr. x.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 693 din 13 iunie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul D., ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, B. S.R.L., C., D.; a dispus anularea înregistrării mărcii nationale figurative "B." nr. de depozit x/28.07.2021 şi nr. de marca x/14.02.2022 pentru toate produsele şi serviciile pentru care s-a obtinut protectie in clasele 01, 04, 06, 09, 35, 37, 39, 40 si 43; a obligat OSIM să radieze din Registrul Naţional al Mărcilor înregistrarea mărcii nationale figurative "B." nr. de depozit x/28.07.2021 şi nr. de marca x/14.02.2022 pentru toate produsele şi serviciile pentru care s-a obţinut protecţie în clasele 01, 04, 06, 09, 35, 37, 39, 40 şi 43, conform Clasificării de la Nisa.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:

Prin decizia civilă nr. 511 din 21 mai 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia netimbrării; a anulat apelul formulat apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 693 din 13 iunie 2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 511 din 21 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta B. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 10 iulie 2025, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu spre soluţionare completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 15 iulie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., cuprinzând menţiunile privind denumirea şi sediul recurentei-pârâte, indicarea deciziei civile care se atacă şi semnătura reprezentantului legal E.; în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurenta-pârâtă nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în temeiul art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurenta-pârâtă datorează pentru recurs o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii apelului, anularea hotărârii de fond şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii pretenţiilor formulate de reclamantă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că apelul a fost formulat în termenul procedural prevăzut de lege, având în vedere că hotărârea primei instanţe i-a fost comunicată, prin poştă, la 03 iunie 2025, iar ultima zi pentru formularea căii de atac a fost 03 iulie 2025.

Cu privire la indmisibilitatea cererii reclamantei, a arătat că marca B. a fost publicată conform legii, iar reclamanta nu a exercitat dreptul la opoziţie în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, decizia prin care a fost înregistrată marca, prin contract de asistenţă juridică, de către firma F. S.R.L. fiind opozabilă terţilor şi beneficiază de prezumţia de legalitate.

A precizat că sentinţa primei instanţe este nelegală, întrucât apărarea reclamantei A. S.R.L. se bazează doar pe publicitatea unei măarci de distribuţie ce nu a fost deţinută legal, conform clasificaţiei NISA, iar tribunalul a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale aplicabile şi nu a analizat întâmpinarea depusă de către OSIM în apărarea sa în sensul dacă B. a înregistrat legal sau nu acea marcă şi dacă a existat, conform legii, opoziţie din partea reclamantei timp de 60 zile de la publicare.

Recurenta-pârâtă a susţinut că marca G. a fost înregistrată în clasele 4 şi 39 - comercializare şi distibiuţie de carburant, unde intimata-reclamantă nu avea nicio protecţie din moment ce marca deţinută de aceasta a fost înregistrată exclusiv pentru clasa 35 - publicitate, însă ulterior a înregistrat o marcă identică pentru clasele de carburant, aspect ce dovedeşte că anterior nu deţinea exclusivitate în acel domeniu de distribuţie carburant. Astfel, nu există risc de confuzie comercială între o marcă folosită doar în publicitate şi o marcă aplicabilă distribuţiei de carburant, în lipsa identităţii de clasă.

În referire la dispoziţiile art. 1351-1357 C. civ. şi condiţiile răspunderii civile delictuale, a susţinut că administratorul firmei B. a acţionat în numele acesteia atât prin înregistrarea legală a mărcii, cât şi prin transferul mărcii pentru administratorul firmei B., prin firma F. S.R.L., în limitele legii, aşa încât nu se poate reţine o faptă personală, culpabilă, care să justifice obligarea sa individuală.

Totodată, a menţionat că firma A. S.R.L. nu a dovedit vreun raport de cauzalitate a pagubelor produse de către firma B. S.R.L. pentru a fi trasă la răspundere pentru că a înregistrat legal o marcă în domeniul distribuţiei de carburant pentru care firma A. S.R.L. nu a deţinut-o niciodată, iar orice viciu în decizia OSIM este imputabil exclusiv autorităţii emitente, nu solicitantului de bună-credinţă.

Recurenta-pârâtă a invocat drept viciu de procedură nedepunerea întâmpinării de către OSIM, autoritatea care a emis decizia atacată, invocând dispoziţiile art. 22 şi art. 205 C. proc. civ., în virtutea cărora instanţa are obligaţia de a veghea la respectarea dreptului la apărare şi la soluţionarea cauzei în contradictoriu.

Cu privire la acuzaţia de rea-credinţă şi nulitatea contractului de franciză, a făcut trimitere la contractul de franciză semnat A. S.R.L. şi B.. având ca obiect distribuţia de carburant, la marca prezentată ca licenţiată în acel contract, care nu era înregistrată în clasele relevante (conform clasificării claselor NISA-privind distribuirea de carburant), dar şi la art. 2 şi art. 3 din O.U.G. nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei ce privesc caracterul obligatoriu al unei mărci înregistrate şi protejate pentru activitatea transmisă.

Or, în lipsa acestui element, contractul este lovit de nulitate absolută pentru lipsa cauzei şi a obiectului determinat, conform art. 1233 şi art. 1320 C. civ., şi nu poate fundamenta nicio interdicţie sau "drept anterior‟, iar invocarea relei credinţe este lipsită de orice temei, întrucât marca G. nu era protejată, fiind lipsită de obiectul de activitate, contractul de franciză neavând obiect licit.

A solicitat instanţei ca A. S.R.L. să pună la dispoziţie toate mărcile legale din acel contract de franciză înregistrate înainte de data de 05 decembrie 2017, inclusiv dacă sunt destinate distribuţiei de carburant conform clasei NISA, apelanta B. S.R.L. acţionând tocmai pentru a-şi apăra activitatea, identitatea şi afacerea, fără a imita în mod fraudulos marca altuia, cu atât mai mult cu cât la data înregistrării Oscar nu a făcut nici o opoziţie la OSIM şi avea dreptul la aceasta timp de 60 de zile, însă în luna mai 2022 aceasta a depus un nou certificat de înregistrare de marcă pentru distribuţie carburant.

Recurenta-pârâtă a relevat caracterul abuziv al executării contractului de franciză, precizând că A. S.R.L., conform declaraţiei martorului H. din dosarul nr. x/2021, având ca părţi B. S.R.L. şi Oscar, a recunoscut că stabilea preţul de vânzare şi nu era comunicat firmei B. S.R.L. înainte de comandă, fiind impusă acesteia din urmă vânzarea exclusivă a carburantului propriu la preţuri superioare celor din piaţă.

A precizat că marja de profit a fost insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor de plată pentru salariaţi în decurs de 18 luni de funcţionare, firma B. S.R.L. fiind adusă în incapacitate de plată, iar firma A. S.R.L. a dorit să preia exploatarea staţiei direct prin crearea unui stoc artificial de plată la marfa vândută deja de firma B. S.R.L. La cererea instanţei, urmează să se depună raport de expertiză contabilă extrajudiciară pentru a demonstra buna-credinţă prin acel contract de franciză nul de drept făcut în mod intenţionat de A. S.R.L.

Or, această conduită este contrară bunei-credinţe, conform art. 14 şi art. 1270 C. civ., şi relevă un comportament contractual dominant care nu poate fi sancţionat prin anularea mărcii obţinute legal.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La 20 august 2025, prin poştă electronică, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal, pe cale de excepţie, să se constate nulitatea recursului, în raport de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata chletuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimata-reclamantă a arătat că, deşi recurenta a precizat în preambul faptul că recursul ar fi întemeiat pe prevederile art. 483 şi urm. C. proc. civ., în motivare se referă la apelul formulat împotriva sentinţei nr. 511 din 21 mai 2025, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, calea de atac vizând, în realitate, decizia nr. 511 din 21 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, însă motivele sunt unele de netemeinicie, similare celor ridicate în faţa instanţei de apel, care nu au mai fost analizate de vreme ce a fost admisă excepţia netimbrarii, cu consecinţa anularii cererii de apel formulate de B..

În aceste condiţii, motivele de nelegalitate trebuiau să vizeze în mod expres decizia instanţei de apel, strict referitor la neîndeplinirea obligaţiei B. de a achita taxa judiciară de timbru, find singurul aspect de natură juridică ce ar putea fi analizat în faţa instanţei supreme.

Intimata-reclamantă a susţinut că prin motivele de apel nu s-au adus argumente prin care să se combată hotărârea instanţei de apel prin care a fost anulat apelul ca netimbrat, situaţie ce impune respingerea recursului, ca nefondat.

A considerat că instanţa de fond a reţinut în mod corect că, prin rezoluţia preşedintelui de complet, din 15 ianuarie 2025, apelantei B. i-a fost pusă în vedere obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbre aferente cererii, în cuantum de 150 de RON, precum şi dreptul de a formula cerere de reexaminare, respectiv de acordare a ajutorului public judiciar.

Cum apelanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile privind plata taxei de timbru, în mod legal şi temeinic, prin decizia pronunţată, a fost anulată cererea de apel, ca netimbrată.

Pe fond, referitor la neexercitarea opoziţiei la înregistrarea mărcii B., intimata-reclamantă a arătat că acest aspect nu prezintă relevanţă juridică în cauză în condiţiile în care Certificatul de înregistrare a mărcii nr. x având denumirea B. era oricând susceptibil de anulare pentru motivele reţinute în mod legal şi temeinic de către instanţa de fond, legiuitorul, prin dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 necondiţionând exercitarea acţiunii în anulare de formularea în prealabil a opoziţiei la înregistrare în cadrul procedurii administrative reglementată de art. 26 din Lege.

Or, lipsa formulării opoziţiei nu constituie un fine de neprimire în procedura de anulare marcă, acceptarea tezei lansate de B. S.R.L. echivalând cu privarea nejustificată a persoanei vătămate de dreptul de a invoca ulterior finalizării procedurii administrative motive relative susceptibile prin ele însele să atragă anularea mărcii.

Referitor la drepturile anterioare invocate de pârâtă şi reaua-credinţă existentă la momentul depunerii mărcii ulterioare, intimata-reclamantă a arătat că argumentele recurentei privesc doar una dintre mărcile invocate în cauză de reclamantă, respectiv marca G. înregistrată în clasele 03 şi 35, şi nu alte mărci anterioare aparţinând "familiei‟ mărcilor x, astfel cum acestea sunt detaliate în paragrafele 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată şi anexele la aceasta.

Or, majoritatea Mărcilor x solicitate la înregistrare în anul 2017 desemnează, între altele, în rândul claselor de produse şi carburanţi/combustibili, produse specifice clasei 04 a clasificării de la Nisa, făcând trimitere la mărcile naţionale nr. x depuse la înregistrare la 08.12.2017 - Anexa nr. 3 la cererea introductivă.

Instanţa de fond a reţinut în mod legal şi temeinic faptul că prin acţiunea în anulare s-a invocat faptului că titularul mărcii a cărei anulare se cere, B. S.R.L., a acţionat cu rea-credintă la momentul depunerii cererii de marcă, argumentele legate de acest aspect nefiind necombătute prin apelul formulat.

La 21 septembrie 2025, prin poştă electronică, intimatul-pârât D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, în raport de dispoziţiile art. 56 alin. (1) C. proc. civ., şi scoaterea sa din cauză, ca parte nelegal citată, arătând pe acest aspect că nu mai are calitatea de reprezentant legal al firmei B. S.R.L., întrucât aceasta nu mai are personalitate juridică, fiind radiată conform menţiunilor din Registrul Comerţului, astfel că nu putea figura ca parte într-un proces civil, radierea fiind opozabilă terţilor, conform art. 235 din Legea nr. 31/1990.

A mai arătat că marca B. nr. x, înregistrată la OSIM, nu mai aparţine societăţii B. S.R.L., fiind cesionată legal către B. S.R.L., conform contractului de cesiune încheiat cu reprezentatul avocat specializat în înregistrarea domeniul de marcă la OSIM, în temeiul art. 39 din Legea nr. 84/1998, iar B. S.R.L. este actualul titular al mărcii, având calitate procesuală în cauză, aşa încât orice pretenţie privind legalitatea înregistrării sau utilizării mărcii trebuie formulată exclusiv în contradictoriu cu B. S.R.L.

Prin întâmpinarea depusă la 13 ianuarie 2026, prin poştă electronică, intimata-pârâtă C. a solicitat ca instanţa să constate lipsa calităţii sale procesuale pasive şi să dispună scoaterea sa din cauză, în raport de dispoziţiile art. 36-37 C. proc. civ., întrucât marca B. a fost cesionată către B. S.R.L. prin contractele nr. x/30.06.2022 şi nr. y/18.08.2022, astfel că nu mai este titulara dreptului dedus judecăţii.

A precizat că la momentul cesiunii nu exista niciun litigiu sau notificare, nu a avut vreo intentie frauduloasă, iar marca a fost înregistrată legal la OSIM prin avocat specializat de înregistrare marcă şi conform legii, după cum a stabilit Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 693/13.06.2023.

Prin cererea depusă la 23 februarie 2026, prin poştă electronică, intimata-pârâtă C. a reiterat solicitarea cu privire la constatarea lipsei calităţii procesuale pasiv şi scoaterea sa din cauză în raport de dispoziţiilor art. 36-37 C. proc. civ.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinări, deşi acestea i-au fost comunicate la 09 septembrie 2025, 23 septembrie 2025 şi 24 ianuarie 2026, la adresa de poştă electronică indicată în cererea de recurs, documentele fiind accesate la aceeaşi dată, conform dovezilor de la dosar.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare‟, se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 19 decembrie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 22 septembrie 2025, s-a fixat termen de judecată la 24 februarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care instanţa a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, pe excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., prin întâmpinarea formulată în cauză.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 248 alin. (1) şi ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, aceeaşi sancţiune intervenind, şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele normative prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.

Mai precis, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul în care s-a desfăşurat judecata sau în care a fost aplicată legea de către instanţa de apel la situaţia concretă din speţa dedusă judecăţii, instanţa de recurs neputând examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea lor în motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Totodată, cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată.

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient.

Când motivele recursului nu satisfac aceste exigenţe, referindu-se la aspecte străine de soluţia dispusă prin hotărârea recurată şi de considerentele care o susţin cerinţa motivării recursului nu este îndeplinită, acesta fiind lovit de nulitate.

În contextul reperelor teoretice astfel enunţate, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă, motivarea căii extraordinare de atac nu cuprinde nicio critică concretă referitoare la raţionamentul instanţei de apel cu privire la anularea apelului, ca netimbrat, ci întreaga construcţie juridică a părţii se raportează, în ansamblu, la chestiuni ce ţin de fondul cauzei şi judecata realizată de prima instanţă. Or, acestea nu au făcut obiect de analiză în apel câtă vreme instanţa devolutivă a apreciat ca fiind prioritară examinarea excepţiei netimbrării apelului, în raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că până la termenul de judecată din 21 mai 2025, apelanta-pârâtă nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 150 RON aferentă căii ordinare de atac exercitate în cauză.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, instanţa de apel a admis excepţia netimbrării, invocată din oficiu, cu consecinţa anulării apelului, ca netimbrat, în raport de dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, coroborat cu cele ale art. 148 alin. (6) C. proc. civ., reţinând că apelanta-pârâtă nu s-a conformat dispoziţiei instanţei cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru aferentă cererii de apel, în cuantum de 150 RON, stabilită de preşedintele completului de judecată prin rezoluţia din 15 ianuarie 2025, deşi această obligaţie i-a fost comunicată părţii la 23 ianuarie 2025, la adresa indicată prin cererea de apel, conform dovezii restituite la dosar aflate la fila x.

Totodată, a reţinut că partea nu a uzat de calea reexaminării taxei de timbru ori de posibilitatea acordării ajutorului public prevăzute de legiuitor.

Astfel, prin intermediul criticilor deduse judecăţii recursului, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să combată aceste dezlegări jurisdicţionale prin expunerea unui raţionament care să reflecte eventuala nelegalitate a modului în care au fost interpretate şi aplicate prevederile legale referitoare la timbraj, reţinute de instanţa de apel în motivarea hotărârii pronunţate.

Or, prin susţinerile formulate, ignorând judecata realizată de instanţa de apel, partea aduce în discuţie chestiuni ce ţin de fondul pretenţiilor şi judecata înfăptuită de prima instanţă tinzând, în realitate, la a provoca o reevaluare a acestora, lucru ce nu poate fi acceptat.

Această manieră de motivare a recursului nu se circumscrie rigorilor impuse de legiuitor, câtă vreme recurentul-petent nu a indicat în concret greşelile de judecată ce pot fi imputate curţii de apel în fundamentarea soluţiei de anulare a apelului ca netimbrat, ci s-a prevalat de chestiuni străine considerentelor ce susţin o atare soluţie, în afara limitelor stabilite de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. ce reglementează sfera motivelor de nelegalitate a unei hotărârii judecătoreşti, aşa încât sancţiunea care intervine, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este cea a nulităţii, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci şi atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare instituite de lege şi nu se raportează la soluţia adoptată prin hotărârea atacată.

Aşa fiind, constatând că aspectele invocate de recurentă nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate, iar, în cauză, nu pot fi reţinute din oficiu motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 511 din 21 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Totodată, având în vedere că efectele admiterii excepţiei nulităţii recursului se răsfrâng asupra întregului proces, inclusiv asupra altor excepţii, incidente procedurale sau altor cereri formulate de părţi şi au drept consecinţă excluderea lor din analiză, Înalta Curte constată că examinarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor-pârâţi C., D., invocată în cadrul întâmpinărilor formulate de aceştia în cauză, nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 511 din 21 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2026.