Property vindication against different authors: finality of prior cassation and irrelevance of good faith under strict re-judgment limits

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2026

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţiile deduse judecăţii

Prin cererea principală înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 2 august 2016, astfel cum a fost precizată la 30 iunie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., să se constate că titlul său de proprietate este preferabil titlurilor de proprietate ale pârâţilor, să fie obligată pârâta C. să-i lase, în deplină proprietate şi posesie, imobilul situat în Bucureşti, Bd. x, bl. Volga, să se dispună radierea din cartea funciară nr. x a dreptului de proprietate al pârâtei C. şi înscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilului revendicat, cu cheltuieli de judecată.

Odată cu întâmpinarea depusă la 21 octombrie 2016, pârâta C. a formulat cerere de chemare în garanţie a pârâtului B., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând preţul vânzării imobilului, inclusiv sporul de valoare acumulat până la data evicţiunii, precum şi a sumei de 4.191,2 RON, reprezentând cheltuielile ocazionate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

La 27 octombrie 2016, pârâtul B. a depus la dosar cerere de chemare în garanţie a numitului D., pe care a precizat-o prin cererea depusă la 28 aprilie 2017, solicitând obligarea acestuia la repararea prejudiciului produs în situaţia în care se va admite cererea principală, constând în suma 454.149 RON, ce reprezintă valoarea de circulaţie a imobilului şi cheltuielile ocazionate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

La 14 decembrie 2016, D. a depus cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat obligarea reclamantei la restituirea sumei de 50.000 euro, achitată cu titlu de preţ al imobilului, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile pronunţate de către prima instanţă

Prin încheierea din 24 iulie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B..

Prin sentinţa civilă nr. 1928 din 15 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea principală ca neîntemeiată, a respins cererile de chemare în garanţie ca rămase fără obiect, a respins cererea de intervenţie principală ca neîntemeiată, a respins cererile de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.

Prin sentinţa civilă nr. 2152 din 26 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1928 din 15 decembrie 2017 cu soluţia de respingere a cererii privind obligarea persoanei chemate în garanţie D. la plata cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea pronunţată de către instanţa de apel, în primul ciclu procesual

Împotriva sentinţei civile nr. 1928 din 15 decembrie 2017, reclamanta a formulat apel principal, iar pârâta C. şi chematul în garanţie B. au declarat atât apel principal, cât şi apel provocat.

Împotriva sentinţei civile nr. 2152 din 26 octombrie 2018, chematul în garanţie B. a formulat apel principal.

Prin decizia civilă nr. 885A din 28 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat, a respins apelurile provocate declarate de pârâtă şi de chematul în garanţie B. ca nefondate, a admis apelurile principale formulate de pârâtă şi de chematul în garanţie B., a respins apelul principal formulat de chematul în garanţie B. împotriva sentinţei nr. 2152/26.10.2018, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1928/15.12.2017, în sensul că a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 8.393 RON, iar chematului în garanţie B. suma de 12.143 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, a obligat apelanta-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma 4.196,60 RON şi apelantului-chemat în garanţie suma de 4.074 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, a respins cererile apelantei-pârâte şi apelantului-chemat în garanţie privind acordarea cheltuielilor de judecată.

4. Hotărârea pronunţată, în recurs, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 337 din 8 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Secţia I civilă a admis recursul declarat de către reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 885A din 28 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

A casat, în parte, decizia civilă recurată şi a trimis la aceeaşi instanţă de apel, spre rejudecare, apelul principal formulat de către reclamanta A., apelul principal formulat de către pârâta C. şi apelul principal formulat de către chematul în garanţie B..

A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei civile recurate.

A respins cererea intimatului-chemat în garanţie B. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

5. Hotărârea pronunţată de către instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 766 A din 9 iulie 2024, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelurile principale formulat de apelanţii-pârâţi C. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1928 din 15 decembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

A admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1928/15.12.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

A schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 1928/15.12.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în sensul că:

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată.

A obligat pârâta C. să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. x situat în Bucureşti, înscris în cartea funciară nr. x (CF vechi x), având numărul cadastral x .

A dispus rectificarea cărţii funciare nr. x (CF vechi x), având numărul cadastral x, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei şi înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A respins apelul principal formulat de apelantul-pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 2152 din 26 octombrie 2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

6. Recursul exercitat în cauză

Prin cererea de recurs, C. a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei recurate cu trimitere spre rejudecare către instanţa de apel, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

O primă critică dezvoltată prin cererea de recurs vizează efectele juridice care decurg din caracterul definitiv şi irevocabil al sentinţei civile nr. 2023 din 20 ianuarie 2020 pronunţate în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. În acest sens, a arătat recurenta că sentinţa civilă menţionată nu are autoritate de lucru judecat şi nu îi este opozabilă, deoarece nulitatea absolută a contractelor ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2011 nu a fost constatată în urma unei judecăţi pe fondul litigiului şi a unei dezlegări date de instanţa de judecată unei probleme de drept dedusă judecăţii, ci în urma unui acord de mediere încheiat între părţile litigante A. şi D..

Recurenta a menţionat că a dobândit cu bună-credinţă imobilul ce face obiectul prezentului dosar, fără a cunoaşte şi fără a avea posibilitatea de a avea cunoştinţă de existenţa proceselor ce se derulau cu privire la imobil, în lipsa notării acestora în cartea funciară.

Printr-o a doua critică formulată, recurenta a susţinut că soluţia primei instanţe a fost reformată de către instanţa de apel, fiind admisă cererea principală, astfel că era necesară şi revizuirea soluţiilor date asupra cererilor de chemare în garanţie formulate de pârâta C. împotriva chematului în garanţie B. şi de acesta împotriva chematului în garanţie D., aceste cereri fiind cereri incidentale.

A învederat recurenta că instanţa de apel, în rejudecare, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 1928 din 15 decembrie 2017, rezultând astfel că, în mod contradictoriu, a fost menţinută soluţia privind respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta C. ca fiind rămasă fără obiect, cu motivarea că, raportat la decizia de casare, soluţia instanţei de apel înainte de casare, privind respingerea ca nefondate, a devenit definitivă prin nerecurare.

În acest sens, a precizat că, raportat la scopul urmărit prin declararea unui recurs incident, pârâta C. nu justifica un interes în exercitarea acestei căi de atac, atâta vreme cât soluţiile instanţelor de fond îi erau favorabile, singura modalitate juridică de a se apăra fiind întâmpinarea formulată împotriva recursului principal al reclamantei.

Astfel, a apreciat că rejudecarea sau nu a apelurilor provocate nu ar fi trebuit să limiteze instanţa de apel, după casare, în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de chemare în garanţie formulate pe fondul cauzei şi care sunt în legătură directă cu cererea principală.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 72 C. proc. civ., recurenta a menţionat că cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală, cum, de altfel, a stabilit instanţa de fond prin încheierea de admitere din 24 iulie 2017, neatacată, ceea ce înseamnă că, după casare, soluţionând cererea principală, instanţa de apel ar fi trebuit să soluţioneze şi cererile de chemare în garanţie.

Printr-o ultimă critică adusă deciziei atacate, recurenta a susţinut că decizia recurată este contradictorie, întrucât instanţa a admis apelul doar în contradictoriu cu chematul în garanţie D., însă a obligat-o pe aceasta să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti şi a dispus rectificarea CF nr. x în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei C. şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.

Drept urmare, având în vedere că intimaţi în prezenta cauză sunt pârâta C., pârâtul-chemat în garanţie B. şi intimatul-chemat în garanţie D., a apreciat că admiterea apelului nu le este opozabilă pârâtei C. şi pârâtului-chemat în garanţie B..

7. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că argumentele recurentei-pârâte nu vizează aspectele soluţionate de instanţa de apel, în limitele casării, ci privesc menţinerea soluţiei privind respingerea cererii de chemare în garanţie de către instanţa de fond, deşi această chestiune a primit dezlegare definitivă în cadrul deciziei pronunţate în recurs, în primul ciclu procesual.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând că motivele de recurs privesc dezlegarea dată de Înalta Curte cu privire la apelul provocat, aspect asupra căruia instanţa de apel nu mai putea să revină, potrivit art. 497 şi art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.. A menţionat că, deşi recurenta-pârâtă justifică lipsa formulării apelului incident prin prisma soluţiei pozitive din apel, acest argument este nefondat, deoarece apelul său provocat a fost respins, nu admis, motiv pentru care putea să formuleze recurs incident.

Intimaţii-pârât B. şi intimatul-chemat în garanţie D. nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs.

8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 5 iunie 2025, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată, prin întâmpinare, a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la 22 ianuarie 2026, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Sintetizând argumentele formulate prin memoriul de recurs, se reţine că subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva interpretării şi aplicării eronate a normelor de drept material, prin atribuirea unei greşite autorităţi de lucru judecat sentinţei civile pronunţate de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2011, prin soluţionare greşită a cauzei din perspectiva bunei-credinţe a dobânditorului, precum şi prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 72 C. proc. civ.. Totodată, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut caracterul contradictoriu al hotărârii, arătând că, deşi apelul a fost admis doar în contradictoriu cu chematul în garanţie D., instanţa a stabilit obligaţii în sarcina pârâtei.

Criticile astfel formulate se vădesc a fi nefondate, având în vedere considerentele ce succed.

Pentru analiza efectivă a criticilor deduse judecăţii, Înalta Curte apreciază necesar a sublinia, cu titlu prealabil, că prezenta cauză se află în al doilea ciclu procesual, ca urmare a casării cu trimitere dispuse printr-o decizie anterioară a instanţei de recurs.

În acest context, devin incidente dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., potrivit cărora dezlegările date problemelor de drept de către instanţa de recurs sunt obligatorii pentru instanţa de rejudecare, aceasta fiind ţinută să soluţioneze cauza în limitele casării şi în conformitate cu îndrumările stabilite. Ca atare, rejudecarea nu are caracter devolutiv plen, ci este circumscrisă cadrului procesual şi considerentelor deciziei de casare, care se impun cu autoritate de lucru judecat.

În cazul concret dedus judecăţii, instanţa de recurs a statuat că, urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.06.2011, prin sentinţa civilă nr. 2023 din 20 ianuarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, lanţul autorilor intimatei-pârâte, care ar fi condus la reţinerea unui autor comun cu recurenta-reclamantă, a fost întrerupt, astfel că acţiunea în revendicare urmează a fi soluţionată conform regulilor specifice ipotezei în care titlurile de dobândire ale părţilor provin de la autori diferiţi.

Totodată, instanţa de recurs a statuat că dispoziţiile art. 909 alin. (3) C. civ. au fost în mod greşit aplicate de instanţa de apel, acestea fiind incidente exclusiv în raporturile dintre titularul dreptului tabular şi antecesorul său, iar nu în contradictoriu cu adevăratul proprietar care valorifică o acţiune în revendicare. În mod corelativ, s-a stabilit lipsa de relevanţă juridică a analizei bunei-credinţe a dobânditorului în contextul litigiului dedus judecăţii.

În considerarea acestor argumente, instanţa de recurs a casat, în parte, decizia civilă atacată, reţinând, însă, că nu se poate dispune trimiterea, spre rejudecare, şi a apelurilor provocate, formulate de pârâtă şi de chematul în garanţie B., întrucât aceste două părţi nu au declarat recurs incident, în conformitate cu art. 491 raportat la art. 472 din C. proc. civ., astfel că soluţia instanţei de apel privind respingerea, ca nefondate, a celor două apeluri provocate a devenit definitivă, prin nerecurare.

Învestită cu rejudecarea apelurilor principale formulate de reclamanta A. şi de pârâţii C. şi B., instanţa de apel s-a conformat acestor dezlegări obligatorii şi, analizând cauza prin prisma regulilor specifice ipotezei în care titlurile de dobândire ale părţilor provin de la autori diferiţi, a concluzionat că titlul de proprietate al autorului reclamantei este mai bine caracterizat, întrucât provine de la adevăratul proprietar, în raport cu titlul pârâtei, care provine de la un neproprietar, reţinând că îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară şi buna-credinţă sunt irelevante în litigiul pendinte.

În ceea ce priveşte apelurile principale ale pârâţilor, Curtea de Apel a reţinut că niciunul dintre pârâţi, fiecare titular al unei cereri de chemare în garanţie faţă de altă persoană, nu pot solicita recuperarea taxei judiciare de timbru aferente cererilor incidentale şi nici a onorariului avocaţial de la reclamantă, în mod direct.

Totodată, a reţinut că, faţă de limitele rejudecării urmare a deciziei de casare, soluţia dată asupra apelurilor provocate privind cererile de chemare în garanţie a rămas aceeaşi, de respingere a acestora, consolidându-se, în această modalitate, soluţia dată asupra fondului cererilor de chemare în garanţie, de respingere ca ramase fără obiect.

Or, prin criticile prin care recurenta-pârâtă impută instanţei de apel o aplicare greşită a normelor de drept material, aceasta nu formulează veritabile critici de nelegalitate circumscrise limitelor controlului de recurs, ci urmăreşte, în realitate, repunerea în discuţie a unor chestiuni de drept deja dezlegate cu caracter definitiv prin decizia de casare pronunţată în ciclul procesual anterior.

Astfel, aspectele referitoare la efectele juridice care decurg din caracterul definitiv şi irevocabil al sentinţei civile nr. 2023 din 20 ianuarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi la inaplicabilitatea criteriului bunei-credinţe în soluţionarea acţiunii în revendicare au fost tranşate, în mod explicit şi definitiv, de instanţa de recurs, care a stabilit cadrul juridic obligatoriu al rejudecării. Aceste dezlegări se bucură de autoritate de lucru judecat şi se impun nu doar instanţei de rejudecare, ci şi părţilor, neputând fi supuse unei noi analize în calea de atac exercitată ulterior.

A admite contrariul ar echivala cu golirea de conţinut a dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ. şi cu nesocotirea principiului securităţii raporturilor juridice, întrucât s-ar permite perpetuarea unui litigiu asupra unor chestiuni deja stabilite definitiv în plan jurisdicţional. Or, mecanismul casării cu trimitere nu deschide calea unei rejudecări integrale a cauzei, ci doar a unei reanalizări limitate la aspectele rămase în discuţie, în coordonatele fixate de instanţa de recurs.

În acelaşi sens, criticile recurentei referitoare la modul de soluţionare a cererilor de chemare în garanţie, întemeiate pe pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 72 C. proc. civ., sunt, la rândul lor, lipsite de fundament, întrucât ignoră limitele obiective ale rejudecării. Prin decizia de casare s-a statuat, cu caracter definitiv, că apelurile provocate formulate de pârâtă şi de chematul în garanţie nu pot fi reexaminate, în absenţa unui recurs incident, astfel încât soluţia de respingere a acestora a dobândit autoritate de lucrului judecat.

În mod corespunzător, şi soluţia asupra cererilor de chemare în garanţie, aflate în strânsă legătură cu aceste apeluri, a fost consolidată definitiv, nemaiputând constitui obiect al unei noi analize în cadrul rejudecării şi, cu atât mai puţin, în etapa procesuală a recursului.

Prin urmare, aceste susţineri ale recurentei tind, în mod inadmisibil, la redeschiderea unor dezbateri jurisdicţionale epuizate, ceea ce contravine atât autorităţii de lucru judecat consacrate de art. 430–431 C. proc. civ., cât şi caracterului obligatoriu al dezlegărilor date de instanţa de recurs, prevăzut de art. 501 din acelaşi act normativ, motiv pentru care vor fi înlăturate din analiză.

În ceea ce priveşte ultimul motiv de nelegalitate invocat prin cererea de recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se reţine că recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de apel este contradictorie, având în vedere că s-a admis apelul reclamantei doar în contradictoriu cu chematul în garanţie D., însă s-a stabilit, în sarcina pârâtei obligaţia de a lăsa, în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul obiect al litigiului.

Critica este nefondată, urmând a fi respinsă pentru argumentele ce urmează.

Trebuie subliniat că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., ipoteza motivelor contradictorii, devine incident atunci când hotărârea atacată expune raţionamente sau concluzii incompatibile între ele, generând astfel confuzie şi ambiguitate în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în cauză.

Este adevărat că, în cauza pendinte, instanţa de apel, în rejudecare, a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1928 din 15 decembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanţie D.; a schimbat, în parte, sentinţa; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta C. să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în litigiu.

Însă, lecturând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a motivat într-un mod clar şi coerent soluţia pronunţată, arătând motivele pentru care a apreciat întemeiat apelul reclamantei şi a dispus obligarea pârâtei la lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a imobilului revendicat.

Contrar susţinerilor recurentei, nu poate fi reţinută ipoteza unor considerente contradictorii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Pentru a se putea vorbi despre o asemenea situaţie, ar fi necesar ca hotărârea să cuprindă raţionamente incompatibile între ele, care să se excludă reciproc şi să facă imposibilă identificarea fundamentului juridic al soluţiei adoptate. Or, în speţă, considerentele deciziei recurate sunt convergente şi conduc, în mod neechivoc, la soluţia pronunţată, fără a exista afirmaţii sau argumente care să se contrazică ori să creeze incertitudine cu privire la raţiunea pentru care apelul a fost admis.

Simpla menţiune în sensul admiterii apelului doar în contradictoriu cu chematul în garanţie poate fi calificată o eroare materială, care nu afectează logica argumentaţiei instanţei şi nici nu alterează înţelesul soluţiei pronunţate asupra raportului juridic dedus judecăţii, neputând constitui motiv de casare a hotărârii nici prin prima dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi nici prin prisma celorlalte motive de casare prevăzute de lege.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 766 A din 9 iulie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 766 A din 9 iulie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2026.