Revision seeking to annul earlier appellate ruling rejected as late and unfounded; both final land-restoration judgments remain in force.

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2026

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Dosarul nr. x/2022 – soluţionat prin decizia civilă nr. 407 A din 9 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 septembrie 2022 pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. - primar al oraşului Otopeni, a solicitat instanţei să dispună anularea dispoziţiei de respingere a notificării nr. x/30.11.2005, ca fiind nelegală şi neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1858 din 21 iulie 2023, Tribunalul Ilfov a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. - primar al oraşului Otopeni.

Prin decizia civilă nr. 407 A din 9 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1858 din 21 iulie 2023 pronunţată de Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu pârâtul B. - primar al oraşului Otopeni.

2. Dosarul nr. x/2022 – soluţionat prin decizia civilă nr. 641 A din 4 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 septembrie 2022 pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamantul A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu pârâtul B. - în calitate de primar al oraşului Otopeni şi de preşedinte al Comisiei Locale, să dispună anularea dispoziţiei de respingere a notificării nr. x/30.11.2005, ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin sentinţa civilă nr. 262 din 31 ianuarie 2025, Tribunalul Ilfov a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. - în calitate de primar al oraşului Otopeni şi de preşedinte al Comisiei Locale.

Prin decizia civilă nr. 641 A din 4 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 262 din 31 ianuarie 2025 pronunţată de Tribunalul Ilfov.

A fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că s-a dispus trimiterea cererii întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi ale Legii nr. 18/1991 către Primarul oraşului Otopeni, în vederea soluţionării.

A fost respinsă cererea apelantului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată, iar de obligare la plata cheltuielilor de judecată aferente judecăţii în prima instanţă, ca inadmisibilă.

3. Cererea de revizuire:

Împotriva deciziei civile nr. 407 A din 9 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022 şi a deciziei civile nr. 641 A din 4 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, invocând motivul de revizuire prevăzut de 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuentul a arătat că revizuirea are ca punct de plecare două hotărâri definitive, pronunţate în două dosare distincte, dar care privesc aceeaşi situaţie juridică, aceeaşi procedură administrativă, aceeaşi măsură contestată (respingerea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001) şi acelaşi fond funciar al aceleiaşi familii.

După expunerea situaţiei de fapt, a precizat că a formulat două acţiuni separate ca urmare a emiterii celor două dispoziţii administrative, rezultând două dosare judiciare:

- Dosar nr. x/2022, având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 1267/30.11.2005 (teren 1.253 mp), unde Tribunalul Ilfov a respins acţiunea, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă prin decizia nr. 407A/2025 a respins apelul subsemnatului.

- Dosar nr. x/2022 având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 1268/30.11.2005 (teren 1.000 mp), unde Tribunalul Ilfov a respins acţiunea, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă prin decizia nr. 641 A/2025, admite apelul, anulează dispoziţia şi reţine îndeplinirea termenului legal şi temeinicia notificării.

De asemenea, a arătat că există o identitate şi a poziţiei procesuale a pârâtului în ambele dosare, în care acesta a depus aceleaşi întâmpinări, invocând aceleaşi motive de drept, referindu-se la acelaşi dosar administrativ (cererea x/2000), analizând aceleaşi terenuri şi aceiaşi autori, invocând aceleaşi hotărâri judecătoreşti anterioare (sentinţa nr. 722/2008, decizia nr. 244A/2017) şi susţinând aceleaşi excepţii şi aceleaşi critici (notificare tardivă, lipsă competenţă comisie locală, eroare materială îndreptată prin dispoziţiile nr. 568/2022 şi nr. 694/2022, aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 vs Legea nr. 18/1991, caracterul "imobilului expropriat").

Apreciază că situaţia de fapt demonstrează că ambele litigii au privit acelaşi drept, acelaşi teren, acelaşi dosar administrativ şi aceleaşi notificări - singura diferenţă este artificial-administrativă, constând în împărţirea aceleiaşi notificări în două dispoziţii cu numere diferite, astfel încât instanţa de apel a pronunţat două soluţii diametral opuse asupra aceleiaşi probleme juridice - contradicţia priveşte fondul, nu aspecte procedurale, iar pârâtul însuşi confirmă identitatea situaţiei juridice.

Ambele decizii au analizat aceeaşi situaţie funciară, derivată din aceleaşi acte de proprietate din anii 1924-1928, din aceeaşi cerere administrativă mamă nr. 707/22.02.2000, din aceeaşi notificare nr. x/30.11.2005, precum şi din aceeaşi Hotărâre a Comisiei Judeţene Ilfov nr. 369/03.07.2002.

Diferenţa dintre cele două dosare este exclusiv formală, constând în faptul că Primăria Otopeni a emis două dispoziţii distincte pentru două parcele ale aceluiaşi teren, însă raportul juridic este unic - reconstituirea dreptului de proprietate al familiei A..

În decizia nr. 407A/2025 instanţa a reţinut că notificarea reclamantului este tardivă, că primarul avea competenţa de soluţionare, că terenul nu intră sub sfera Legii nr. 10/2001, iar hotărârea Consiliului Judeţean Ilfov nr. 369/2002 nu poate produce efecte în favoarea reclamantului. Aceste dezlegări conduc la respingerea cererii prin care se solicită anularea dispoziţiei primarului.

În decizia nr. 641A/2025, aceeaşi instanţă statuează exact invers - notificarea a fost depusă în termen, terenul face parte din categoria bunurilor supuse Legii nr. 10/2001, hotărârea Consiliului Judeţean nr. 369/2002 produce efecte valide, iar primarul nu avea competenţa de a respinge cererea. În consecinţă, instanţa a admis apelul şi a anulat dispoziţia primarului.

Aceste două soluţii nu pot fi armonizate logic, deoarece răspund în mod diametral opus la aceleaşi întrebări juridice. Nu există nicio diferenţă de fapt care să explice schimbarea de soluţie - ambele dosare se bazează pe acelaşi ansamblu probator şi pe aceeaşi situaţie juridică, iar diferenţa este strict rezultatul unor interpretări incompatibile ale aceloraşi norme legale.

În aceste condiţii, se creează o situaţie juridică inadmisibilă - în dosarul nr. x/2022 reclamantul are drept, iar în dosarul nr. x/2022 reclamantul nu are drept, deşi temeiurile de fapt şi de drept sunt identice. Este o contradicţie incompatibilă cu ordinea juridică şi cu principiile fundamentale ale procesului civil.

Această stare de fapt încalcă simultan atât principiul egalităţii în faţa legii, întrucât aceeaşi instanţă tratează identic două situaţii şi produce soluţii opuse fără justificare juridică, cât şi principiul securităţii juridice, derivat din art. 6 CEDO, fiind imposibil ca două hotărâri definitive incompatibile să coexiste şi să producă efecte asupra aceluiaşi raport juridic.

Această imposibilitate juridică de a executa sau aplica simultan cele două decizii impune recurgerea la remediul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea fiind singura modalitate de a restabili coerenţa juridică a soluţiilor şi de a reface unitatea de jurisprudenţă în privinţa aceluiaşi raport juridic.

4. Apărările formulate în cauză:

Intimatul a formulat întâmpinare, invocând excepţia tardivităţii cererii de revizuire. În subsidiar, a solicitat respingerea revizuirii ca inadmisibilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia tardivităţii, invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a exercita calea de atac.

În cauză, hotărârile pretins potrivnice sunt decizia civilă nr. 407 A din 9 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022 şi decizia civilă nr. 641 A din data de 4 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022.

Ultima hotărâre, în sensul dispoziţiilor legale anterior menţionate, este decizia civilă nr. 641 A din 4 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, hotărâre dată în apel, fără drept de recurs, astfel încât a devenit definitivă la data pronunţării, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 şi alin. (2) C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost transmisă prin e-mail la 5 noiembrie 2025, astfel încât, faţă de data la care a rămas definitivă ultima hotărâre (4 iulie 2025), se constată că revizuirea a fost introdusă cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, termen care s-a împlinit la data de 4 august 2025.

Faţă de formularea neechivocă a dispoziţiilor cuprinse în art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi primite apărările revizuentului, în sensul că termenul de o lună pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii ar curge de la data la care a luat cunoştinţă de considerentele deciziei, respectiv de la data comunicării acesteia.

De altfel, sesizată fiind cu controlul de constituţionalitate ai dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 922 din 16 noiembrie 2016, a statuat că acestea nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, 24 şi 126 alin. (2), reţinând că "hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depinde în mod direct de cunoaşterea argumentării care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, pentru aceleaşi raţiuni, nu îngrădesc accesul liber la justiţie al revizuentului".

Căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc judecata unui proces.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a constata tardivitatea cererii de revizuire formulate de revizuentul A..

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererii de revizuire, invocată prin aceeaşi întâmpinare, urmează a fi avute în vedere dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., menţionate ca temei juridic al cererii de revizuire, care prevăd că "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.’’

Invocarea acestui motiv de revizuire presupune, aşadar, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării condiţiilor de admisibilitate anterior menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, ceea ce face ca executarea hotărârilor să fie imposibil de realizat, iar ieşirea din situaţia anormală creată de existenţa hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă (astfel cum argumentează revizuentul în cuprinsul cererii de revizuire), ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.

În cauza dedusă judecăţii, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 407 A din 9 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, apreciind că această hotărâre este contrară deciziei civile nr. 641 A din 4 iulie 2025 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2022.

Se constată, aşadar, că hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată anterior celei faţă de care s-a invocat contrarietatea, astfel că nu poate fi îndeplinită condiţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat, având în vedere că revizuentul a solicitat anularea primei hotărâri, iar nu a celei de-a doua, dintre cele pretins potrivnice. Ca atare, decizia civilă a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire nu poate fi contradictorie, în sensul încălcării autorităţii lucrului judecat, unei decizii pronunţate ulterior.

Instituirea normei cuprinse la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde imperativului respectării autorităţii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce presupune că o asemenea cale extraordinară de atac nu poate conduce la rejudecarea cauzei pentru faptul că există puncte de vedere şi o practică judiciară diferită asupra aceleaşi chestiuni, aspect afirmat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Stanca Popescu contra României din 7 iulie 2009.

Or, nu se poate verifica respectarea autorităţii de lucru judecat în situaţia în care hotărârea a cărei anulare se solicită pe calea revizuirii a fost pronunţată anterior celei faţă de care se pretinde contrarietatea, întrucât nu poate fi nesocotit lucrul judecat faţă de o hotărâre inexistentă din punct de vedere juridic la data pronunţării primei hotărâri (obiect al cererii de revizuire).

Astfel cum anterior s-a evidenţiat, instanţa de revizuire nu este o instanţă de control judiciar abilitată să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice este greşită, ci poate doar să constate că prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre.

Întrucât unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care impune, printre altele, ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu fie repuse în discuţie (cauza Brumărescu împotriva României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu valoare de principiu, că securitatea juridică presupune că nicio parte în proces nu este îndreptăţită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive doar în scopul de a obţine o reexaminare a cauzei. Competenţa instanţelor sesizate cu o cerere de revizuire trebuie exercitată doar pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, nu pentru a efectua o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat şi simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra problemei juridice ridicată în cauza respectivă nu este un motiv pentru reexaminare.

Se reţine, aşadar, că, în situaţia cererilor de revizuire întemeiate pe existenţa contrarietăţii de hotărâri, admiterea cererii de revizuire are ca singură consecinţă anularea celei de-a doua hotărâri, fără a îngădui şi alte eventuale rezolvări.

O asemenea soluţie legală îşi are justificare în faptul că legea socoteşte neavenită cea de-a doua hotărâre, lăsând să se înţeleagă că aceasta, fără distincţie, trebuie lipsită de orice efecte (anulată), în considerarea faptului că dacă în cel de-al doilea proces s-ar fi invocat şi admis excepţia autorităţii de lucru judecat, acţiunea reclamantului ar fi fost respinsă pentru acest motiv, fără a mai fi cercetată pe fondul ei ori sub alte aspecte, astfel că nu s-ar mai fi ajuns să fie pronunţată o hotărâre care să o contrazică pe cea pronunţată în primul proces.

Or, în cauză, raportat la împrejurarea că revizuentul a solicitat anularea primei hotărâri, faţă de cea ulterioară, nu se mai pune problema autorităţii de lucru judecat, astfel încât, cererea de revizuire este inadmisibilă.

Având în vedere toate considerentele expuse, constatând că revizuentul a formulat o cerere de revizuire cu nesocotirea condiţiilor legale referitoare la respectarea termenului pentru introducerea acesteia şi a celor privitoare la respectarea condiţiilor de admisibilitate, nefiind incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge calea extraordinară de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 407 A din 9 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022 şi a deciziei civile nr. 641 A din 4 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2026.