Cassation quashes repeated suspension for lack of case dependence; remanded for continued proceedings.

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2026

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I.1. Circumstanţele cauzei

Prin încheierea de şedinţă din 10 aprilie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a suspendat, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata cauzei privind soluţionarea apelurilor formulate de reclamantul-pârât A. şi de pârâta-reclamantă B. împotriva sentinţei civile nr. 1871 din 28 iulie 2023, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2015, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Ilfov.

2. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei încheieri civile a declarat recurs pârâta-reclamantă B., solicitând casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel, în vederea continuării judecăţii.

În motivarea recursului, printr-o primă critică, recurenta a susţinut că încheierea pronunţată la 13 februarie 2025, de aceeaşi instanţă şi în cadrul aceluiaşi dosar, prin care, în urma dezbaterii contradictorii şi a deliberării, s-a analizat existenţa unei legături între dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2017 şi s-a reţinut inexistenţa unui raport de dependenţă al primului faţă de cel din urmă, are natura juridică a unei încheieri interlocutorii, în sensul art. 235 C. proc. civ., astfel încât instanţa nu mai putea reveni asupra dezlegării date, fiind ţinută de aceasta.

Prin cea de-a doua critică, recurenta a argumentat că instanţa de apel, în mod greşit, a suspendat judecata, nefiind îndeplinite condiţiile litispendenţei, întrucât între cele două cauze nu există identitate perfectă, iar excepţia litispendenţei se invocă înaintea instanţei sesizate ulterior, dosarul fiind trimis primei instanţe învestite.

În acest sens, a precizat că, pe de o parte, chiar dacă între cele două cauze există o identitate în ceea ce priveşte cererile privind validitatea contractului de împrumut şi de vânzare cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 14 iulie 2014, această identitate este doar parţială, în cauza pendinte instanţa fiind învestită şi cu o acţiune principală, prin care se tinde la obţinerea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic. De asemenea, a arătat că, în ceea ce priveşte pretenţiile formulate în dosarul nr. x/2017, instanţa a fost învestită şi cu o cerere suplimentară privind validitatea contractului de împrumut şi de vânzare cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 14 iulie 2014.

A mai precizat recurenta că dosarul pendinte a fost înregistrat pe rolul instanţelor în anul 2015, cu doi ani înaintea înregistrării dosarului nr. x/2017, iar împrejurarea că acest din urmă dosar a fost soluţionat înaintea celui pendinte nu poate produce efecte juridice din perspectiva condiţiilor ce se cer a fi îndeplinite în cazul litispendenţei.

A subliniat că, şi în ipoteza în care dosarul din 2017 s-ar soluţiona definitiv anterior litigiului pendinte, instanţa de apel este datoare să continue la judecata apelului, întrucât o eventuală autoritate de lucru judecat ar opera doar cu privire la unele capete de cerere, iar nu la întreaga cauză.

Mai mult, a precizat că, prin suspendarea judecăţii apelurilor, se încalcă termenul rezonabil de soluţionare a cauzei.

3. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a reţinut că încheierea atacată este supusă recursului şi că recursul este formulat în termen şi timbrat în mod corespunzător, completul de filtru urmând a aprecia dacă argumentele evocate în memoriul de recurs se pot subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1).

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor, pentru a depune, în scris, un punct de vedere.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2025, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru judecarea acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul de faţă, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă de apel, în vederea continuării judecăţii, pentru următoarele considerente de drept:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care recurenta a formulat critici ce vizează modalitatea în care instanţa de apel a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 235 şi art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recursul declarat în temeiul art. 414 C. proc. civ. urmează a fi examinat din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, referitor la încălcarea ori aplicarea greşită a normelor de procedură.

Procedând la analiza primei critici de nelegalitate, Înalta Curte constată că, prin încheierea atacată, instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii apelurilor în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reţinând că sentinţa civilă nr. 820 din 31 martie 2023 reprezintă prima hotărâre pronunţată asupra fondului raporturilor juridice dintre părţi şi că soluţionarea cauzei pendinte ar depinde, în mod integral, de stabilirea validităţii contractelor autentificate sub nr. x şi nr. 777 din 14 iulie 2014. Urmând acest raţionament, instanţa de apel a apreciat că între cauza pendinte şi dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Ilfov există un raport de tip parte–întreg, de natură să justifice măsura suspendării judecăţii.

Însă, anterior încheierii atacate, la termenul de judecată din 13 februarie 2025, faţă de soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti a pus în discuţia contradictorie a părţilor existenţa unei eventuale legături de dependenţă între cele două dosare (dosarul pendinte şi dosarul nr. x/2017) şi a stabilit, în mod expres şi motivat, că nu există un raport de dependenţă de natură a justifica suspendarea judecăţii.

În acord cu susţinerile recurentei, Înalta Curte constată că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 235 C. proc. civ., atunci când a apreciat că încheierea pronunţată în 13 februarie 2025 are caracter preparatoriu şi nu interlocutoriu, eroare de calificare ce a condus la aplicarea greşită a art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 235 C. proc. civ., instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Înalta Curte notează că măsura suspendării judecării unei cauze până la soluţionarea, în mod definitiv, a unui alt litigiu îşi găseşte fundamentul legal în prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., normă care prevede că,,(1) Instanţa poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;[...]".

Astfel cum reiese din economia normei juridice enunţate, este vorba de o situaţie de suspendare facultativă, legiuitorul lăsând instanţei facultatea de a aprecia dacă circumstanţele concrete ale unui litigiu justifică sau nu o asemenea măsură procesuală.

Reţinând, în mod motivat, inexistenţa unui raport de dependenţă de natură a justifica suspendarea judecăţii, prin încheierea pronunţată la 13 februarie 2025, Curtea de Apel şi-a exercitat întocmai această prerogativă conferită prin lege, tranşând o problemă litigioasă incidentală care condiţiona însăşi continuarea judecăţii.

Dezlegarea astfel dată nu poate fi calificată drept o simplă măsură preparatorie sau de administrare a procesului, întrucât nu priveşte organizarea procedurii ori administrarea probatoriului, ci soluţionează o veritabilă chestiune incidentă, cu aptitudinea de a influenţa cursul procesului. În consecinţă, încheierea din 13 februarie 2025 întruneşte trăsăturile unei încheieri interlocutorii în sensul art. 235 C. proc. civ., întrucât, fără a soluţiona fondul cauzei, a dezlegat o problemă litigioasă distinctă, cu autoritate provizorie în cadrul procesului, caracterul interlocutoriu al încheierii nefiind condiţionat de formularea expresă a unei cereri de suspendare de către părţi, ci decurgând din natura jurisdicţională a dezlegării date şi din faptul că aceasta a intervenit în urma unei dezbateri contradictorii.

În aceste condiţii, odată stabilit caracterul interlocutoriu al încheierii din 13 februarie 2025, Înalta Curte reţine că instanţa de apel era ţinută de propria dezlegare, în temeiul art. 235 C. proc. civ., şi nu mai putea reveni asupra celor deja hotărâte. În acest sens, se impune a se menţiona că a admite posibilitatea retractării unei dezlegări interlocutorii, prin simpla reconsiderare a aceleiaşi situaţii juridice, ar echivala cu golirea de conţinut a art. 235 C. proc. civ. şi cu transformarea unei chestiuni deja tranşate într-una perpetuu susceptibilă de reexaminare, ceea ce ar contraveni principiului securităţii raporturilor juridice şi exigenţelor de stabilitate procesuală.

Prin urmare, calificând în mod eronat încheierea din 13 februarie 2025 drept una preparatorie şi procedând la reaprecierea aceleiaşi chestiuni – existenţa raportului de dependenţă în sensul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. – instanţa de apel a aplicat greşit atât dispoziţiile art. 235, cât şi pe cele ale art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., situaţie ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În raport de aceste constatări, examinarea celorlalte critici din recurs nu se mai impune la acest moment, nelegalitatea încheierii atacate rezultând din încălcările procedurale anterior evidenţiate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 414 raportat la art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă de apel, în vederea continuării judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta B. împotriva încheierii de şedinţă din 10 aprilie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza, pentru continuarea judecăţii, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2026.