Non-appealability of case transfer orders and failure to substantiate recusal appeals via valid cassation grounds

Şedinţa publică din data de 02 decembrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie la data de 23.07.2025, sub nr. x/2025, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2025 aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu unei alte instanţe de acelaşi grad, pentru motive de bănuială legitimă.

În drept, petentul şi-a întemeiat cererea de strămutare pe dispoziţiile art. 140 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 12 august 2025, petentul A. a învederat oral că înţelege să formuleze cerere de recuzare împotriva completului de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. (13) C. proc. civ., întrucât există o suspiciune rezonabilă, arătând că Tribunalul Giurgiu a încălcat procedura, deoarece cererea de amânare a fost depusă înainte de începerea şedinţei de judecată.

I.2. Încheierile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 august 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul A., ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă nr. 38 din data de 13 august 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respinsă cererea de strămutare formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimaţii B., C., D. şi E., ca lipsită de obiect.

II. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva încheierii civile din data de 13 august 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi împotriva încheierii civile nr. 38 din data de 13 august 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat recurs petentul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 16.09.2025 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

II.1. Motivele de recurs

Prin recursul declarat la data de 12.08.2025 şi înregistrat la data de 14.08.2025 împotriva încheierii civile nr. 38 din data de 13 august 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, petentul A., fără a proceda la încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat modul de desfăşurare a dezbaterilor ce au avut loc la termenul de judecată din data de 12.08.2025, pronunţarea asupra cererii de strămutare fiind amânată la data de 13.08.2025 pentru soluţionarea cererii de recuzare formulată în cauză.

Prin recursul înregistrat la data de 01.09.2025, petentul a formulat critici împotriva încheierii din 13 august 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată în cauză.

Astfel, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de strămutare, petentul a susţinut că fost citat pentru ora 11:00 şi cauza sa a fost strigată la ora 15:00 fără să se respecte ordinea stabilită în prealabil.

Referitor la soluţia dată cererii de recuzare, petentul a susţinut, în esenţă, că nici completul de judecată investit cu soluţionarea acesteia nu a fost imparţial.

De asemenea, petentul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la compunerea completului de judecată format exclusiv din doamne judecător, susţinând că, în general, completele feminine nu îşi asumă nicio răspundere.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 06 noiembrie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 02 decembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursurilor declarate în cauză.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii civile nr. 38 din data de 13 august 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care a fost respinsă cererea de strămutare ca lipsită de obiect, în raport de excepţia inadmisibilităţii recursului a cărei analiză este prioritară, faţă de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căilor de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune, aşadar, faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, reformarea sau retractarea acesteia neputând fi obţinută prin alte mijloace procedurale.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând în mod expres că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ.: "Încheierea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă". Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege. Art. 634 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului.

În cauză, obiectul căii de atac declarate de petent îl reprezintă încheierea nr. 38 din data de 13 august 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care a fost respinsă o cerere de strămutare.

Din analiza textelor legale anterior menţionate, reiese că hotărârea pronunţată în soluţionarea unei cereri de strămutare este definitivă, şi, prin urmare, nu este susceptibilă de recurs, părţile nu pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, în afară de căile de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte reţine că exercitarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o modalitate de respingere a unei cereri adresate instanţei, ca urmare a invocării unei excepţii referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de exercitare a unui drept procesual.

Astfel, inadmisibilitatea căii de atac este acea sancţiune procedurală care împiedică soluţionarea pe fond a criticilor deduse judecăţii instanţei de control judiciar, având ca efect neprimirea acestora şi rămânerea lor neanalizate, în contextul respingerii, ca inadmisibil, a demersului judiciar.

O atare concluzie nu prejudiciază drepturile părţilor, ci dimpotrivă, acestea au posibilitatea de a-şi adapta conduita procesuală la dispoziţiile legii, ceea ce răspunde rigorilor unei proceduri echitabile.

Deopotrivă, nu se poate aprecia că respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă ar fi de natură să încalce dreptul de acces la justiţie al recurentului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în Cauza Botten împotriva Norvegiei că modalitatea de aplicare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului depinde de caracteristicile procedurii în justiţie, de întreaga procedură internă şi de rolul cuvenit instanţelor în ordinea juridică internă, urmând să se ţină seama de natura situaţiei de drept intern, de competenţa instanţelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse şi prezentate în faţa instanţei şi, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluţioneze.

Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii civile nr. 38 din data de 13 august 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca inadmisibil.

Examinând recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii civile din data de 13 august 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată în cauză, în raport de excepţia nulităţii recursului a cărei analiză este prioritară, faţă de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Scopul recursului transcende, aşadar, interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii instanţelor de fond, care administrează probele.

Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea şi argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluţia pronunţată prin hotărârea recurată iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, în cauză, se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigenţe legale, întrucât petentul nu deduce, spre analiză, veritabile critici de nelegalitate a încheierii recurate.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti, în motivarea soluţiei de respingere a cererii de recuzare a reţinut că petentul a invocat aceleaşi argumente pe care le-a invocat şi prin cererea de strămutare, astfel cum a fost precizată la data de 29.07.2025, respectiv faptul că Tribunalul Giurgiu (instanţa de la care se solicitase strămutarea) nu a amânat cauza deşi a depus cerere de amânare înainte de începerea şedinţei de judecată. Faţă de această împrejurare, a apreciat instanţa că argumentele invocate de petent în cererea de recuzare nu au nicio legătură cu modul de desfăşurare a şedinţei de judecată care să presupună lipsa de obiectivitate a completului învestit cu soluţionarea cererii de strămutare, argumente care nu se încadrează nici în motivul invocat de petent (art. 42 pct. 13 C. proc. civ.), şi nici în celelalte motive de incompatibilitatea expres şi limitativ prevăzute de lege.

Motivele de recurs formulate nu vizează însă considerentele curţii de apel, care au determinat pronunţarea soluţiei de respingere ca neîntemeiată a cererii de recuzare, în contextul în care petentul a înţeles să îşi exprime nemulţumirea cu privire la desfăşurarea şedinţei de judecată în dezbaterea cererii de strămutare şi la compunerea completului de judecată investit cu soluţionarea cererii, din perspectiva faptului că acesta era format exclusiv din doamne judecător, critici ce nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzute de lege.

Or, pentru a face obiectul analizei instanţei de recurs, criticile formulate în susţinerea căii de atac trebuie să se grefeze pe considerentele hotărârii, respectiv încheierii recurate şi să tindă a demonstra nelegalitatea acesteia, ipoteză care nu se regăseşte în cauză prin raportare la criticile aduse de către petent şi la dezlegările date prin încheierea supusă recursului.

Aşa fiind, criticile formulate de petent fie nu reprezintă critici de nelegalitate, fie nu se grefează pe considerentele încheierii atacate, motiv pentru care nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că o atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cele susţinute prin cererea de recurs neputând fi convertite în vreun motiv de casare prevăzut de lege, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a încheierii recurate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de petentul A. împotriva încheierii civile din data de 13 august 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii civile nr. 38 din data de 13 august 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Constată nul recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii civile din data de 13 august 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 decembrie 2025.