Tort damages recovery: start of statute of limitations when liability depends on prior judicial findings

Şedinţa publică din data de 02 decembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a solicitat a se dispune obligarea pârâtului Trustul De Instalaţii Montaj şi Construcţii S.A Cluj-Napoca la plata sumei de 338.920,4 RON reprezentând valoarea despăgubirilor achitate de reclamantă numitei A., în urma soluţionării dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Motru şi a se dispune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, art. 1381, art. 1386 C. civ.

Pârâtul Trustul De Instalaţii Montaj şi Construcţii S.A., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia puterii de lucru judecat, iar, pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

2. Încheierea şi sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin încheierea civilă din data de 26.02.2024 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare, în ceea ce priveşte debitul în cuantum de 335.103 RON pretins la plată.

S-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare, în ceea ce priveşte debitul în cuantum de 3.817,4 RON ce reprezintă cheltuieli de judecată acordate în dosarul nr. x/2019.

S-a dispus continuarea judecăţii cu privire la debitul pretins la plată în cuantum de 3.817,4 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 245 din data de 08.04.2024 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2023, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., în contradictoriu cu pârâtul Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii S.A. Cluj-Napoca, având ca obiect acordarea sumei de 335.103 RON cu titlul de despăgubiri, ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

S-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă având ca obiect acordarea sumei de 3.817,4 RON cu titlul de cheltuieli de judecată achitate în dosarul nr. x/2019.

S-a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

S-a luat act că pârâtul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 224/A din data de 04 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a fost ca respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva încheierii civile din 26.02.2024 şi a sentinţei civile nr. 245 din 08.04.2024 ale Tribunalului Cluj, pronunţate în dosar nr. x/2023.

A fost obligată apelanta să plătească intimatei Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii S.A. Cluj Napoca suma de 8330 RON, cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile 224/A din data de 04 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a declarat recurs, reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 20 mai 2025 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluţia din data de 27 mai 2025 s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind, în cadrul verificărilor, că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, s-a constatat că recurenta-reclamantă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin aceeaşi rezoluţie s-a stabilit în sarcina recurentei o taxă judiciară de timbru în cuantum de 286,11 RON ce a fost achitată conform dovezii de plată aflată la dosarul de recurs.

1. Motivele de recurs

Recurenta-reclamantă, prin recursul formulat, a solicitat casarea deciziei instanţei de apel, în principal, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată iar în sub subsidiar trimiterea dosarului cauzei la instanţa de fond pentru a se administra probele solicitate.

După expunerea succintă a situaţiei de fapt şi a hotărârilor pronunţate în cauză, recurenta-reclamantă a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. privind greşita admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâtă, cât şi cu referire la fondul cauzei.

A susţinut recurenta că, prin motivele de apel, a învederat instanţei de judecată, că acţiunea ce formează obiectul prezentei cauze este o acţiune în răspundere delictuală, iar termenul de prescripţie începe să curgă la momentul când societatea a cunoscut paguba cauzată persoanei vătămate, numita A., în speţă cel târziu la data soluţionării definitive a dosarului civil nr. x/2019 de către Curtea de Apel Craiova. A arătat că, un prim moment al începerii termenului de prescripţie este data pronunţării instanţei de fond, Judecătoria Motru, respectiv data de 14.04.2021, dată la care recurenta-reclamantă a cunoscut paguba şi cine este vinovat de aceasta, în speţă pârâtul Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii S.A. Cluj-Napoca.

Această dată reprezintă, în opinia recurentei, momentul începerii cursului prescripţiei, deoarece soluţia pronunţată de către instanţa de judecată s-a realizat în baza efectuării unor probe ştiinţifice, respectiv a unor lucrări tehnice de specialitate - expertize tehnice care au confirmat că: "factorul antropic, adică exploatarea lignitului prin lucrările de suprafaţă, lucrările miniere subterane, abataje, sunt cele care au condus la degradările mediului geologic. Factorul determinat în degradările solului şi subsolului este exploatarea lignitului, cu tot ansamblul de lucrări necesare pentru aceasta. Destabilizarea versantului cu gospodăria în litigiu s-a accentuat si din cauza neefectuării lucrărilor de ecologizare pe această zonă. S-a concluzionat că aceste distrugeri se datorează în mod indirect execuţiei de lucrări miniere de subteran şi de suprafaţă, precum şi transportului pe DJ din apropiere, cu scopul de extragere a cărbunelui. Aceste lucrări miniere au venit peste un substrat care prezenta risc scăzut în ceea ce priveşte apariţia de alunecări de teren cu cauze naturale de declanşare. Prin execuţia de lucrări miniere s-a modificat echilibrul mediului geologic şi hidroecologic natural, au fost întrerupte stratificaţiile din sol şi modificate sensurile de scurgere ale apelor subterane şi de infiltraţie".

Raportat la statuările instanţei prin încheierea din data de 26.02.2024, apelanta a susţinut că nu a cunoscut paguba şi cine se face vinovat de aceasta decât în urma probelor administrate la instanţa de fond, respectiv Judecătoria Motru, cel mai devreme la data de 14.04.2021.

S-a arătat că imobilul în cauză se află în afara perimetrului omologat al minei Lupoaia I.

Reiterând aspectele invocate prin cererea de apel societatea recurentă a arătat faptul că a fost înfiinţată prin H.G. nr. 1024/2012, deci după închiderea minei Lupoaia I şi predarea patrimoniului acesteia către Ministerul Economiei.

În concret, operatorul Mina Lupoaia I nu a avut licenţă de exploatare, a fost închisă înainte de apariţia Legii nr. 85/2005, iar degradările înregistrate la gospodăriile din zonă se datorează în principal lucrărilor de închidere şi ecologizare efectuate necorespunzător, care au avut în mod indubitabil repercusiuni negative asupra gospodăriilor din comuna Cătunele, sat Valea Mănăstirii, jud. Gorj.

Recurenta a susţinut că nu are nicio obligaţie potrivit legii pentru executarea lucrărilor în ceea ce priveşte minele a căror activitate a încetat înainte de intrarea în vigoare a legii minelor, acest atribut revenindu-i ministerului de resort, care prin direcţia de specialitate a încheiat contracte de prestări servicii cu diferiţi operatori economici, cum este, în speţa de faţă, Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii S.A. Cluj-Napoca, care a executat lucrările de închidere şi ecologizare şi este direct răspunzător de calitatea execuţiei acestor lucrări.

Faţă de aceste considerente, a apreciat că în mod greşit Tribunalul Cluj a reţinut ca moment al începerii cursului prescripţiei data înregistrării acţiunii în pretenţii-2019 a numitei A., dată care însă nu are niciun suport legal bazat pe probe certe, care să stabilească cu certitudine faptul că recurenta cunoştea la acea dată fapta ilicită imputată pârâtului, având în vedere că apelanta nu a avut atribuţii în scopul recepţionării lucrărilor de ecologizare, de refacere a mediului din zonă, ele fiind realizate de organele abilitate, în speţă ministerul de resort prin direcţiile de specialitate.

În ceea ce priveşte decizia recurată, recurenta-reclamantă a susţinut că, în acord cu prima instanţă, instanţa de apel a reţinut că la data comunicării cererii de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Motru, societatea a avut la dispoziţie toate elementele necesare pentru a cunoaşte atât paguba pretinsa a se fi produs prin lucrările de închidere şi ecologizare, cât şi pe cel care răspunde de ea. Prin urmare, reclamanta nu trebuia să aştepte soluţionarea dosarului menţionat pentru a cunoaşte prejudiciul şi pe cel răspunzător de producerea lui, ci cel târziu de la data când i s-a comunicat cererea de chemare în judecată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Motru trebuia, să acţioneze cu respectarea termenului de prescripţie, prin formularea unei cereri de chemare în garanţie sau pe cale separată prin introducerea unei acţiuni în despăgubiri, astfel cum precizează prima instanţă.

Pe cale de consecinţă, contrar susţinerilor din cererea de apel este cert că, la data comunicării cererii de chemare în judecată care a format obiectul dosarului civil nr. x/2019 al Judecătoriei Motru, apelanta — reclamanta putea să identifice atât paguba pretins a se fi produs prin lucrările de închidere şi ecologizare, cât şi pe cel care răspunde de ea, cu atât mai mult cu cât, poziţia sa procesuală în dosarul menţionat a fost în sensul că, obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei A. revine persoanei juridice care a avut obligaţia legală de a închide mina şi de a ecologiza mediul afectat.

S-a reţinut că nu prezintă relevanţă momentul cunoaşterii cuantumului prejudiciului, ci cel al existenţei acestuia, stabilirea valorii efective a prejudiciului neconstituind un criteriu în ceea ce priveşte momentul de început al termenului de prescripţie, fiind găsite neîntemeiate susţinerile recurentei referitoare la momentul cunoaşterii pagubei şi a celui care se face vinovat de ea.

Raportat la aceste considerente, recurenta a susţinut că ambele instanţe au reţinut greşit data şi respectiv momentul când a început să curgă termenul de prescripţie, deoarece acest termen, în opinia sa, nu a fost unul cert, sigur, ci unul cu o probabilitate redusă, dat fiind faptul că, la data formulării acţiunii de către A., aceasta nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris concludent care sa demonstreze vinovăţia recurente, ci simple presupuneri care urmau sa fie demonstrate o dată cu efectuarea probelor ştiinţifice, respectiv rapoarte de expertiză. Faţă de aceste aspecte, recurenta a apreciat că instanţele de judecată au pronunţat o soluţie nelegală prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în baza unor simple supoziţii şi nu pe probe concludente.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta a susţinut că hotărârea pronunţată este nelegală raportat la întreg probatoriu administrat în cauză, solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Curtea a constatat, netemeinicia criticilor recurentei-reclamante în privinţa soluţiei date cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 3.817,4 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul nr. x/2019. Recurenta a depus la dosar o situaţie a plăţilor pe care le-a efectuat către numita A. ca urmare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2019.

S-a reţinut în considerentele deciziei că recurenta-reclamantă este de fapt nemulţumită de soluţiile pronunţate în dosarul nr. x/2019, susţinând că, în mod greşit a fost obligată la plata sumei de 338920,4 RON către reclamanta A., însă aspectele anterior tranşate în mod definitiv nu mai pot fi puse în discuţie în prezenta cauză. Prin urmare, obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în dosarul anterior s-a datorat culpei sale procesuale, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că, prin conduita sa, a produs un prejudiciu numitei A., împrejurare care a determinat admiterea cererii de chemare în judecată a acesteia.

Instanţa de apel a reţinut şi faptul că hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Motru au autoritate de lucru judecat faţă de recurenta-reclamantă, aceasta neputând dovedi în prezenta cauză, prin administrarea probei cu expertiza tehnică, o situaţie de fapt contrară celei stabilite în dosarul menţionat.

Raportat la aceste considerente, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţele de judecată, soluţionând cauza prin admiterea excepţiei privind prescripţia dreptului material la acţiune, printr-o simpla supoziţie fără probe suficiente, au privat-o de dreptul la apărare, prevăzut de art. 6 din CEDO. Astfel, în opinia sa ca cauza trebuie trimisă la instanţa de fond pentru stabilirea exactă a cursului prescripţiei, cât şi pentru efectuarea lucrării de specialitate — expertiza în construcţii miniere, neexistând autoritate de lucru judecat, deoarece în cauza menţionată s-a dovedit implicarea şi a altor factori antropici alături de activitatea miniera care au avut ca repercusiuni degradarea mediului, respectiv prin " destabilizarea versantului care s-a accentuat şi din cauza neefectuării lucrărilor de ecologizare pe această zonă".

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta a criticat soluţia instanţei de apel de obligare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8330 RON către intimata pârâtă.

În susţinerea acestui motiv, reiterând considerentele avute în vedere de instanţa de apel raportat la cuantumul cheltuielilor de judecată, recurenta a precizat faptul că nu consideră că acesta este disproporţionat în sensul prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. fiind un cuantum rezonabil şi previzibil a fi acordat.

Recurenta a arătat că instanţa de apel trebuia să procedeze la reducerea cuantumului onorariului de avocat, conform solicitărilor sale, deoarece din actele şi lucrările dosarului nu a rezultat nici pe departe un volum de muncă excesiv al avocatului ales, iar cuantumul solicitat şi acordat de instanţă nu se poate stabili în funcţie de pretenţiile părţii reclamante din dosar, respectiv la valoarea de 338.920,4 RON. Astfel, în opinia recurentei s-a creat în sarcina sa o împovărare excesivă prin admiterea cheltuielilor de judecată.

Concluzionând, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat.

2. Apărările formulate în cauză

La data de 30 iunie 2025, intimata-pârâtă Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii S.A. Cluj-Napoca a depus întâmpinare, ce a fost comunicată recurentei-reclamante prin adresa emisă la data de 02 iulie 2025, prin care a solicitat respingerea recursului.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la greşita admitere a excepţiei prescripţiei, intimata-pârâtă a susţinut că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut în considerentele hotărârii că la data comunicării cererii de chemare în judecată care a format obiectul dosarului civil nr. x/2019 al Judecătoriei Motru, apelanta – reclamanta putea să identifice atât paguba pretins a se fi produs prin lucrările de închidere şi ecologizare, cât şi pe cel care răspunde de ea, cu atât mai mult cu cât, poziţia sa procesuală în dosarul menţionat a fost în sensul că, obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei A. revine persoanei juridice care a avut obligaţia legală de a închide mina şi de a ecologiza mediul afectat.

De asemenea, intimata-pârâtă a apreciat ca neîntemeiate susţinerile recurentei referitoare la nelegalitatea hotărârii pronunţată de către instanţa de apel raportat la întregul probatoriul administrat în cauză.

În acest sens a invocat că aspectele litigioase tranşate prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile dintre reclamanta A. şi societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. au autoritate de lucru judecat fală de recurenta-reclamantă, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, în prezentul litigiu, recurenta-reclamantă nu este îndreptăţită să susţină faptul că intimata-pârâtă este vinovată pentru producerea pagubei şi de săvârşirea unei fapte ilicite care să justifice admiterea recursului şi obligarea sa la plata unui anumit procent din cuantumul despăgubirilor.

A menţionat intimata-pârâtă faptul că nu a avut calitatea de parte în acele dosarele anterioare, astfel că, hotărârile pronunţate nu sunt obligatorii pentru aceasta, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., însă aceste hotărâri sunt obligatorii pentru recurentă.

Intimata-pârâtă a susţinut că motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată este inadmisibil cât şi nefondat.

În acest sens, a arătat intimata faptul că prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, s-a stabilit că nu se încadrează în motivele de nelegalitate şi nici nu sunt admisibile criticile cu privire la modul de acordare a cheltuielilor de judecată.

De asemenea, intimata a susţinut că în prezenta cauză au fost invocate numeroase apărări, ceea ce conferă litigiului o complexitate sporită. În concluzie, faţă de această complexitate, având în vedere şi activitatea desfăşurată de avocat pentru apărarea societăţii pârâte onorariul perceput nu poate fi apreciat ca fiind vădit disproporţionat fată de complexitatea cauzei ori faţă de activitatea desfăşurată de avocat.

Concluzionând, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

3. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 15 iulie 2025, Înalta Curte, în temeiul art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., a fixat termen de judecată la data de 02 decembrie 2025, când a reţinut cauza în pronunţare asupra recursului.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, întrucât recurenta formulează critici atât în ce priveşte hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Cluj cât şi pe cea a Tribunalului Cluj, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile date în apel sunt supuse recursului, Înalta Curte va analiza motivele de recurs numai prin raportare la hotărârea instanţei de apel.

Totodată, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta-reclamantă indică motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta este indicat formal în contextul în care în memoriul de recurs nu sunt dezvoltate critici de nelegalitate subsumate acestui caz de casare.

Instanţele de fond au reţinut până în prezent următoarele împrejurări de fapt relevante soluţionării criticilor de nelegalitate formulate:

Prin cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Motru, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtelor Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale la plata unor despăgubiri reprezentând valoarea de înlocuire la nou a imobilelor construcţii proprietatea reclamantei, situate în comuna Cătunele, sat Valea Mănăstirii, judeţul Gorj, stabilită conform valorii materialelor şi manoperei folosite în prezent, iar în subsidiar, obligarea pârâtelor la despăgubiri reprezentând contravaloarea lucrărilor pentru reparaţiile capitale cu consolidări făcute pe bază de studiu geotehnic, proiect, materiale şi manoperă.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul nr. x/2019, Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a făcut referire la obligaţiile de ecologizare şi redare în circuitul agricol a terenurilor afectate de lucrările de exploatare, arătând că lucrările de refacere a mediului cădeau în sarcina Ministerului Economiei. De asemenea, a făcut referire la zona încadrată ca fiind cu risc de alunecări pe care este amplasat imobilul d-nei A. şi a faptului că, după anul 1990, erau cunoscute efectele exploatării lignitului prin lucrări miniere de subteran, reclamanta asumându-şi riscul degradării construcţiei edificate pe un astfel de teren.

Prin sentinţa civilă nr. 659 din 14 aprilie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019 Judecătoria Motru a respins excepţiile invocate de Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., a admis în parte acţiunea reclamantei A. şi a obligat pârâta să achite suma de 361.910 RON reprezentând valoarea de construire a imobilelor construcţii proprietatea acesteia, suma de 2.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată şi a obligat pârâta la plata sumei de 14.401 RON în favoarea Statului, reprezentând contravaloarea ajutorului public judiciar de care a beneficiat reclamanta.

Tribunalul Gorj, prin decizia civilă nr. 2072/2021, a admis apelul declarat de Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., a schimbat hotărârea primei instanţe şi a respins cererea de chemare în judecată, obligând intimata A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 16.112 RON.

Prin decizia civilă nr. 562/2022 Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de A., a casat decizia Tribunalului Gorj şi a trimis cauza acestei instanţe pentru rejudecarea apelului.

Prin decizia civilă nr. 1193/2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019 Tribunalul Gorj a admis apelul declarat de Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva sentinţei civile nr. 659/2021 a Judecătoriei Motru, pe care a schimbat-o în parte, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 335.103 RON în favoarea reclamantei, reprezentând valoarea de reconstruire a imobilelor, intimata fiind obligată la plata sumei de 182,6 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Hotărârea a devenit definitivă prin respingerea recursului declarat, prin decizia civilă nr. 7 pronunţată la data de 07 februarie 2023 a Curţii de Apel Craiova.

În cauza dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a formulat o acţiune, în răspundere civilă delictuală, în contradictoriu cu Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii S.A. Cluj Napoca, arătând că fapta ilicită a pârâtei constă în neefectuarea corespunzătoare a lucrărilor de închidere şi refacere a mediului pentru obiectivul Mina Lupoaia.

Prin urmare, prejudiciul solicitat de recurenta-reclamantă constă în valoarea despăgubirilor la care a fost obligată Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. în dosarul nr. x/2019 în cuantum de 335.103 RON şi a sumei de 3.817,4 RON ce reprezintă contravaloarea cheltuielilor de judecată achitate în acelaşi dosar de către recurenta-reclamantă.

Printr-un prim motiv de recurs, încadrabil în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică, în esenţă, modalitatea în care instanţa de fond, validată prin argumentaţia instanţei de apel, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată în cauză de intimata-pârâtă. Arată că atât prima instanţa, cât şi instanţa de apel as-au raportat, în stabilirea punctului de pornire al termenului de prescripţie, în mod greşit la data comunicării cererii de chemare în judecată în dosarul nr. x/2019. Astfel instanţele de fond nu au avut în vedere că recurenta a putut cunoaşte paguba şi persoana care răspunde de ea cel mai târziu la data soluţionării definitive a dosarului de către Curtea de Apel Craiova, iar un prim moment al începerii termenului de prescripţie este data pronunţării instanţei de fond, Judecătoria Motru, respectiv data de 14.04.2021.

Susţinerile, ce urmează a fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate.

Înalta Curte reţine, în primul rând, că potrivit art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.

După cum rezultă din jurisprudenţa îndelungată şi consolidată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie poate fi supus unor ingerinţe în măsura în care acestea urmăresc un scop legitim, sunt proporţionale cu scopul urmărit şi nu aduc atingere dreptului în însăşi substanţa sa.

Aşadar, reglementarea unor termene de prescripţie urmăreşte scopul legitim al înlăturării incertitudinii juridice care ar plana o vreme prea îndelungată asupra unui raport juridic litigios, dacă inacţiunea titularului dreptului subiectiv încălcat este una imputabilă, respectiv dacă acesta, deşi este în măsură să acţioneze, omite să facă acest lucru în tot timpul prescris de lege.

Înalta Curte reţine că, în situaţia în care titularul dreptului la acţiune nu ar fi în măsură să cunoască fapta ilicită şi persoana răspunzătoare în termenul de 3 ani de la data producerii prejudiciului, de exemplu în condiţiile unei cauzalităţi foarte complexe sancţionarea sa prin respingerea acţiunii ca prescrisă ar fi de natură a constitui o ingerinţă excesivă în dreptul de acces la justiţie, în sensul art. 6 par. 1 din Convenţie.

De vreme ce dreptul de acces la instanţă este supus prin natura sa unei reglementări menite să asigure buna administrare a justiţiei, reglementările care privesc termenele în care poate fi sesizată instanţa judecătorească constituie ingerinţe justificate, care urmăresc un scop legitim (certitudinea juridică şi sancţionarea pasivităţii îndelungate a titularului dreptului subiectiv încălcat ori contestat). Este însă necesar ca ingerinţa să fie proporţională cu interesul urmărit şi să nu atingă dreptul de acces la instanţă, în chiar substanţa sa.

Or, instanţele sunt datoare să interpreteze normele de drept naţional într-o manieră conformă cu dispoziţiile privitoare la drepturile fundamentale ale omului, cuprinse în tratatele la care România este parte (art. 20 alin. (1) din Constituţie). Ar încălca aşadar regulile de drept, interpretate în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de acces la justiţie, o soluţie de admitere a excepţiei prescripţiei pentru unicul motiv că, în acord cu legea specială, au trecut mai mult de 3 ani de la data producerii prejudiciului, în măsura în care victima, acţionând cu o diligenţă adecvată circumstanţelor concrete ale cauzei, nu putea cunoaşte în mod rezonabil cauzalitatea, respectiv fapta ilicită.

În speţă, se constată însă că inclusiv în coordonatele arătate, aplicarea dispoziţiilor art. 2528 alin. (1) C. civ. s-a realizat în mod greşit în raport de împrejurările de fapt ale cauzei, constatate de instanţele de fond, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul juridic dedus judecăţii este întemeiat pe răspundere civilă delictuală, fiind invocată răspunderea intimatei-pârâte pentru acoperirea prejudiciului constatat în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Motru la repararea căruia a fost obligată recurenta-reclamantă.

Înalta Curte reaminteşte că, în raport cu dispoziţiile art. 2517 C. civ. termenul general de prescripţie este de 3 ani şi acesta operează ori de câte ori legea nu reglementează un termen special.

Pentru circumstanţele particulare ale prezentei cauze deduse judecăţii, nu există reglementat un termen special de prescripţie extinctivă, aşa încât, se aplică termenul general, acela de trei ani.

Cât priveşte începutul prescripţiei extinctive, conform art. 2528 C. civ. prescripţia dreptului la acţiunea în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Aşadar, în cazul dreptului la acţiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, contractuală sau extracontractuală, sunt stabilite alternativ două momente de la care curge termenul de prescripţie, în sensul celor ce urmează: a) unul subiectiv, constând în data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea; b) unul obiectiv, constând în data, stabilită de intanstă, când păgubitul ar fi trebuit să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea; acest moment se va stabilit în funcţie de circumstanţele specifice fiecărui caz.

Termenul de prescripţie începe să curgă de la data cunoaşterii, de către titularul dreptului la acţiune, a elementelor de fapt care justifică să recurgă la acţiune, în sensul arătat de art. 29 C. proc. civ.. Acest element este stabilit fie în mod subiectiv (data la care a cunoscut), fie într-o manieră obiectivizată (data la care ar fi trebuit, după împrejurări, să cunoască).

Problema de drept litigioasă în cauză este cea privind aplicarea prevederilor art. 2528 alin. (1) C. civ. la situaţia de fapt reţinută în cauză.

Astfel, prima instanţă nu reţine în concret data de început al termenului de prescripţie, însă se poate extrage din considerente că s-a raportat la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată în dosarul nr. x/2019 pe rolul Judecătoriei Motru.

Din analiza deciziei recurate rezultă că instanţa de apel, de asemenea, nu a stabilit, în concret cele două momente de la care curge termenul de prescripţie din considerente rezultând că aceasta s-a raportat la momentul comunicării către recurenta-reclamantă a cererii de chemare în judecată ce forma obiectul dosarului nr. x/2019, dată la care a considerat că recurenta a avut la dispoziţie toate elementele necesare pentru a cunoaşte atât paguba pretins a se fi produs prin lucrările de închidere şi ecologizare, cât şi pe cel care răspunde de ea, apreciind că dreptul la acţiune este prescris. Totodată, instanţa de apel s-a raportat şi la data depunerii de către recurenta-reclamantă a întâmpinării în dosarul precedent, respectiv data 24.05.2019 faţă de care a apreciat că termenul de prescripţie de 3 ani era împlinit la data 31.10.2023, când a fost depusă la oficiu poştal cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte reţine că la comunicarea cererii de chemare în judecată sau la data formulării întâmpinării în dosarul nr. x/2019, recurenta-reclamantă nu ar fi putut prefigura un prejudiciu cert cauzat de către pârâta din prezenta cauză, în contextul în care nu cunoştea, în concret, dacă aceasta se face, la rândul său vinovată de producerea prejudiciului solicitat de reclamanta A.. Întrucât existenţa pagubei reprezenta o chestiune litigioasă, plasând-o sub semnul incertitudinii, recurenta-reclamanta nu avea resursele fundamentării juridice a acţiunii care se întemeia tocmai pe aceasta, deci nu putea acţiona în mod util.

Prin urmare, nu este corectă dezlegarea instanţei de apel care a subliniat că ulterior comunicării cererii de chemare în judecată recurenta-reclamanta cunoştea toate elementele de natură să ducă la valorificarea dreptului pretins, deoarece, pentru reclamantă, la acea dată, paguba nu se produsese.

Astfel, pentru ca recurenta să poată acţiona trebuia ca paguba şi persoana responsabilă să-i fie cunoscută. Şi întrucât paguba se configura ca pierderea patrimonială suferită de reclamantă A. prin antrenarea răspunderii civile delictuale a recurentei-reclamante din prezenta cauză, stabilirea şi cunoaşterea obiectivă a pagubei şi a persoanei a depins de soluţionarea dosarului nr. x/2019

În aceste coordonate, Înalte Curte reţine că momentul subiectiv (al cunoaşterii pagubei şi persoanei care răspunde de ea) de la care curge termenul de prescripţie în prezenta cauză este data pronunţării sentinţei civile nr. 659 din 14 aprilie 2021 în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Motru prin care, în urma probelor administrate în cauză, recurenta-reclamantă a fost obligată să achite despăgubiri numitei A., moment de la care se putea prefigura, de către recurenta-reclamantă, existenţa prejudiciului şi persoana culpabilă de producerea acestuia.

Astfel, Judecătoria Motru a reţinut în considerentele sentinţei civile mai sus menţionate cauzele degradărilor suferite de imobilele proprietatea reclamantei A. astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcţii civile, prin care s-a reţinut că imobile în cauză nu mai pot fi consolidate şi reparate datorită destabilizării terenului de fundare, determinat de acţiunea factorului antropic cauzat de lucrările miniere în zonă, raport în baza căruia instanţa de judecată a reţinut îndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale a recurentei-reclamante din prezenta cauză şi a dispus obligarea sa la plata de despăgubiri.

Pe cale de consecinţă, în acord cu susţinerile recurentei din prezenta cauză, aceasta nu ar fi putut să cunoască prejudiciul şi persoana responsabilă la data comunicării cererii de chemare în judecată, în contextul în care doar în urma unei expertize de specialitate s-au putut determina cauzele care au produs degradări imobilelor reclamantei din dosarul x/2019 al Judecătoriei Motru ce au stat la baza obligării sale la plata de despăgubiri şi, totodată, exista o îndoială cu privire la modul în care urma să fie apreciată expertiza întocmită în cauză de către instanţa de judecată.

Rezumativ, se constată, aşadar, că termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ., a început să curgă la data de 14 aprilie 2021, iar cererea de chemare în judecată a fost depusă la oficiu poştal la data de 31 octombrie 2023, înăuntrul termenului de prescripţie ce s-ar fi împlinit la data de 15 aprilie 2024.

Constatând că întregul raţionament prezentat de instanţa de apel a fost plasat pe o premisă eronată, potrivit căreia termenul de prescripţie era împlinit, Înalta Curte reţine ca fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ceea ce justifică, în temeiul art. 496 şi 497 din acelaşi act normativ, admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Cât priveşte celelalte critici, subsumate de recurenta-pârâtă motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce privesc fondul cauzei, precum şi cele referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată în apel, Înalta Curte notează faptul că ele nu pot fi analizate, date fiind efectele pe care le produce soluţia ce urmează a fi pronunţată în considerarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, revenind instanţei de apel obligaţia de a cerceta fondul cauzei şi administrarea probelor necesare pentru identificarea condiţiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale cu luarea în considerare a tuturor susţinerilor părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei civile nr. 224/A din data de 04 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă. Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 decembrie 2025.