Recovery of European Funds: Classification of Fraud-Related Claims as Budgetary Under O.U.G. 66/2011 Rather than Fiscal Claims Under the Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 26 aprilie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat obligarea acestuia la restituirea finanţării comunitare acordate în cuantum de 5.672.375,94 RON, sumă decontată în cadrul contractului de finanţare nr. x/14.03.2011, (x/14.03.2017) la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate de la data decontării fiecărei tranşe de plată şi până la data plăţii efective a prejudiciului, conform prevederilor art. 173 - 174 Codului de procedură fiscală.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad

Prin sentinţa civilă nr. 164/27 septembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2023 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în contradictoriu cu pârâtul A. şi a fost obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a finanţării comunitare acordate în cuantum de 5.672.375,94 RON.

La data de 15 noiembrie 2023 reclamanta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 164/27.09.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Tribunalul Arad, secţia Civilă, în sensul obligării pârâtului şi la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente sumei de 5.672.375,94 RON, calculate de la data decontării fiecărei tranşe de plată şi până la data plăţii efective a prejudiciului, conform prevederilor art. 173 - 174 Codului de procedură fiscală.

Prin sentinţa civilă nr. 26/1 februarie 2024, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2023 s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 164/27.09.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Tribunalul Arad, formulată de reclamanta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect completare dispozitiv şi a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente sumei de 5.672.375,94 RON.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 22 din 30 ianuarie 2025, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a respins apelul declarat de reclamanta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 26/01.02.2024 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2023, în contradictoriu cu pârâtul A..

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 22 din 30 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, reclamanta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea memoriului de recurs, recurenta arată că instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, deoarece fapta imputată pârâtului-intimat este o fraudă în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011, iar nu o neregulă care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 42, respectiv art. 38 din acest act normativ.

Cu privire la condiţia prejudiciului, ca element esenţial at răspunderii delictuale, acesta constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite. Existenţa prejudiciului reiese din condamnarea pârâtului pentru săvârşirea infracţiunii de rezultat, întrucât urmarea imediată constând în obţinerea de fonduri pe nedrept şi acesta este un element constitutiv al laturii obiective a infracţiunii, sentinţa penală având autoritate de lucru judecat sub acest aspect.

O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora califică creanţele rezultate din nereguli privind sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare ca fiind creanţe bugetare. Potrivit art. 21 alin. (13) din O.U.G. nr. 66/2011, verificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, în situaţiile în care se identifică creanţe bugetare de recuperat aferente neregulii constatate. Fapta civilă delictuală rezidă din existenţa unei fraude, iar nu a unei nereguli, iar întocmirea procesului-verbal de constatare a neregulilor are loc doar în acest caz particular.

În plus, conform art. 2 alin. (1) lit. (v) din O.U.G. nr. 66/2011, "debitorul este persoana fizică sau juridică în sarcina căreia se stabileşte o creanţă bugetară rezultată din nereguli, în vederea recuperării acesteia." În acord cu aceste dispoziţii, art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează obligaţiile debitorului în cazul constatării unor nereguli, prin raportare la art. 38 din actul normativ care reglementează modalităţile de stingere a creanţelor bugetare rezultate din nereguli.

Calificarea prejudiciului cauzat prin infracţiunea comisă ca fiind creanţă bugetară atrage, în mod implicit, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aplicabilitatea reglementărilor specifice prevăzute de acest act normativ, cu condiţia ca acestea să nu contravină dispoziţiilor exprese din materia recuperării acestei categorii de creanţe, respectiv celor ale O.U.G. nr. 66/2011.

Creanţele rezultate din fraude reprezintă creanţe bugetare, acestea având un caracter mai grav decât neregulile, întrucât legiuitorul are în vedere infracţiuni, precum cea prevăzută de art. 18 1 din Legea nr. 78/2000.

O.U.G. nr. 66/2011 conţine reglementări exprese doar în ceea ce priveşte recuperarea pagubelor produse de nereguli.

Dobânzile solicitate de reclamantă reprezintă echivalentul lipsei de folosinţă a sumelor care trebuia să fie achitate de pârâtul-intimat, având ca scop acoperirea prejudiciului creat bugetului de stat prin neexecutarea la scadenţă a obligaţiei datorate, în timp ce penalităţile de întârziere au caracter de sancţiune fiscală.

Aşadar, în baza principiului reparării integrale a pagubei cauzate prin fapta ilicită, reclamanta consideră că autorul prejudiciului are obligaţia de a acoperi nu doar echivalentul sumelor plătite necuvenit din fonduri europene, ci şi creanţele accesorii, respectiv dobânzile şi penalităţile, astfel cum sunt reglementate de legislaţia fiscală, acestea urmând a fi calculate în conformitate cu prevederile acesteia.

Conform definiţiei din art. 2 alin. (1) lit. (a) din O.U.G nr. 66/2011, pentru recuperarea acestor prejudicii se vor aplica dispoziţiile Codului de procedură fiscală, act normativ care constituie norma generală în raport cu O.U.G. nr. 66/2011 şi norma specială în raport cu C. civ.

În baza celor arătate anterior, reclamanta consideră că instanţa de apel, a apreciat în mod eronat că accesoriile creanţei principale nu au caracter fiscal şi că în prezenta cauză trebuiau aplicate dispoziţiile art. 42 din O.U.G nr. 66/2011, în special cele ale alin. (4) şi (7), potrivit cărora "Debitorul datorează, pentru neachitarea la termen a obligaţiilor stabilite prin titlul de creanţă, o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în RON a creanţei bugetare, din prima zi de după expirarea termenului de plată stabilit în conformitate cu prevederile alin. (1), până la data stingerii acesteia, cu excepţia cazului in care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd altfel.

(7) rata dobânzii datorate este rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data întocmirii procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate (...)".

Având în vedere că legea specială nu reglementează calculul accesoriilor pentru debitele rezultate din hotărârile penale definitive şi prin raportare la dispoziţiile art. 19 alin. (5) din C. proc. pen. potrivit cu care "repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit legii civile" şi la dispoziţiile art. 10 "Interzicerea analogiei" din C. civ. potrivit cu care "Legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres si limitative prevăzute de lege", consideră că, în ceea ce priveşte calculul accesoriilor aferente debitelor derivate din hotărârile penale definitive, devin incidente dispoziţiile art. 2 şi art. 3 din Codul de procedură fiscală şi nu a celor prevăzute de O.U.G nr. 66/2011.

5. Apărările formulate

Intimatul nu a depus întâmpinare în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale susţine în esenţă faptul că instanţa de apel, menţinând hotărârea primei instanţe, a calificat în mod greşit pretenţiile solicitate de reclamantă cu titlu de dobândă aferentă sumei de 5.672.375,94 RON, reprezentând prejudiciul acordat acesteia în urma infracţiunii comise de către pârâtul A., ca fiind creanţă bugetară şi nu creanţă fiscală, cu consecinţa respingerii acestor pretenţii.

Astfel, reclamanta arată că, deşi instanţa de apel i-a admis cererea cu privire la plata debitului principal, în mod greşit i-a respins cererea privind accesoriile aferente principalului, reţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 care reglementează regimul juridic al recuperării prejudiciilor ca urmare a neregulilor constatate în materia fondurilor europene şi nu dispoziţiile reglementate de art. 173 – 174 Codul de procedură fiscală care reglementează regimul juridic al creanţelor fiscale.

În acest sens, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de sumei de 5.672.375,94 RON reprezentând finanţare comunitară acordată şi decontată în cadrul contractului de finanţare nr. x/14.03.2011, (x/14.03.2017), la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate de la data decontării fiecărei tranşe de plată şi până la data plăţii efective ä prejudiciului, conform prevederilor art. 173 -174 Codului de procedură fiscală.

De asemenea, se constată că despăgubirile ce fac obiectul prezentului litigiu reprezintă latura civilă a dosarului penal nr. x/2023 al Tribunalului Arad în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 75/01.03.2023, rămasă definitivă la data de 21.03.2023, prin neapelare, prin care, în baza acordului de recunoaştere a vinovăţiei, pârâtul din cauza de faţă, A., a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, fiind lăsată nesoluţionată acţiunea civilă, conform art. 486 alin. (2), raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

Prin sentinţa civilă nr. 164 din 27 septembrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Arad a reţinut că în cauză au fost îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1357 C. civ. şi în temeiul art. 1349 alin. (2) C. civ., a obligat pârâtul la restituirea sumei de 5.672.375,94 RON, sumă cu care reclamanta se constituise parte civilă şi care a fost recunoscută în mod expres de pârât prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei, în dosarul penal anterior menţionat.

Sentinţa civilă nr. 164/2023 a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 116 din 8 mai 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023, prin care Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă a constatat perimat apelul formulat de pârâtul A. împotriva acestei sentinţe.

Totodată, sentinţa civilă nr. 164/2023 a fost completată prin sentinţa civilă nr. 26 din 1 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Arad, prin care s-a respins ca nefondată, cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente sumei de 5.672.375,94 RON, tribunalul reţinând că penalităţile şi dobânzile solicitate de reclamantă aferente debitului principal, reprezintă creanţe bugetare supuse dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 şi nu creanţe fiscale, nefiind aplicabile prevederile art. 173-174 Codul de procedură fiscală invocate de reclamantă pentru plata acestor debite accesorii.

În fundamentarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că potrivit precizărilor depuse de reclamantă la dosar, aceasta a exclus posibilitatea aplicării altor prevederi legale pe care instanţa le-ar aprecia incidente, respectiv a celor prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, altele decât cele invocate prin cerere de chemare în judecată, drept urmare, tribunalul a respins cererea reclamantei de plată a acestor accesorii, cu respectarea principiului disponibilităţii cu care instanţa a fost învestită. Prin decizia recurată, nr. 22 din 30 ianuarie 2025, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul reclamantei, pe aceleaşi considerente reţinute de către prima instanţă.

Contrar criticilor reclamantei, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă calificarea tipului dobânzii solicitate de reclamantă drept creanţă bugetară, supusă astfel reglementării prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 şi nu celei date de Codul de procedură fiscală, după cum greşit susţine reclamanta.

În ceea ce priveşte noţiunile de "creanţă fiscală" şi cea de "creanţă bugetară", acestea sunt definite de dispoziţiile art. 1 pct. 7- 12 din Codul de procedură fiscală, după cum urmează: "În înţelesul prezentului cod, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: 7. creanţă bugetară - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa bugetară principală şi creanţa bugetară accesorie; 8. creanţă bugetară principală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, altele decât creanţele bugetare accesorii; 9. creanţă bugetară accesorie - dreptul la încasarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor asemenea sume, în baza legii, aferente unor creanţe bugetare principale; 10. creanţă fiscală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie; 11. creanţă fiscală principală - dreptul la perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate şi la rambursarea sumelor cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege; 12. creanţă fiscală accesorie - dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor sau majorărilor aferente unor creanţe fiscale principale, precum şi dreptul contribuabilului de a primi dobânzi, în condiţiile legii;".

Din interpretarea sistematică a acestor norme juridice rezultă că noţiunile de creanţă fiscală şi de creanţă bugetară sunt distincte, cele două noţiuni juridice având în comun faptul că sumele de bani se încasează la bugetul general consolidat.

Pornind de la această delimitare, instanţa constată că în materie fiscală, reprezintă creanţe, sumele de bani ce decurg din neplata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, care au un regim specific de constatare şi atrag, cu titlu de accesorii, dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite din oficiu de organul de executare fiscală, iar în materie bugetară, sunt incluse alte tipuri de venituri cuvenite bugetului general consolidat al statului şi care permit accesorii, care se stabilesc exclusiv conform legii în baza căreia a fost emis titlul executoriu şi se dispun prin acesta.

În ceea ce priveşte natura despăgubirilor solicitate prin intermediul prezentei acţiuni, astfel cum rezultă din situaţia de fapt reţinută de instanţele devolutive, aceasta derivă dintr-un raport juridic delictual, prin care pârâtul a săvârşit mai multe fapte ilicite prin folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, faptele fiind prevăzute şi sancţionate de legea penală, respectiv art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.

Drept urmare, Înalta Curte constată că despăgubirile solicitate de reclamantă nu au natura unor creanţe fiscale, deoarece acestea nu derivă din impozite, taxe sau contribuţii sociale, ci reprezintă prejudicii suferite de reclamantă ca urmare a neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene, prin care pârâtul a obţinut o finanţare comunitară în temeiul contractului de finanţare nr. x/14.03.2011 încheiat cu reclamanta, generând prejudicii care au fost recunoscute de acesta în procesul penal intervenit între părţi şi finalizat cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei care a stat la baza iniţierii prezentei acţiuni.

Având în vedere natura juridică a raportului litigios dintre părţi, Înalta Curte constată că aceste creanţe rezultate din nereguli privind obţinerea şi utilizarea fondurilor europene sunt încadrate în categoria celor bugetare, unde sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, ale căror prevederi au un caracter special şi se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile Codului de procedură fiscală, astfel în mod corect instanţa de apel a reţinut aplicabilitatea acestor dispoziţii în cauză în detrimentul dispoziţiilor din materia fiscală.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 66/2011 " (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează activităţile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire şi de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alţi donatori internaţionali.(2) Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi oricăror alte persoane juridice care au atribuţii privind prevenirea, constatarea unei nereguli, stabilirea şi urmărirea încasării creanţelor bugetare rezultate din nereguli apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi a fondurilor publice naţionale aferente acestora, beneficiarilor de fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, precum şi oricăror alţi operatori economici cu capital deţinut public sau privat care desfăşoară activităţi finanţate din fonduri europene în baza unor acte juridice."

De asemenea, în ceea ce priveşte noţiunile de "fraudă" şi "neregulă", acestea sunt definite tot de prevederile O.U.G. nr. 66/2011 care la art. 2 alin. (1) lit. a) defineşte "neregula" ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;", iar la lit. b) al aceluiaşi articol defineşte "frauda" ca fiind " infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, incriminată de C. pen. ori de alte legi speciale;".

Un alt argument în sensul în care dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 se aplică nu doar în cazul neregulilor constatate prin procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, ci şi în cazul unor nereguli mai grave, cum sunt fraudele inclusiv a celor constatate de organele penale, este reprezentat şi de dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 conform cărora: " În cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii de fraudă, structurile de control prevăzute la art. 20 au obligaţia să aplice prevederile art. 8 alin. (1) sau (11), după caz, şi să continue activitatea de verificare şi întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, precum şi de recuperare a creanţelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, independent de desfăşurarea cercetării penale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2).", aşadar indiferent de modalitatea de constatare a acestor nereguli sau fraude pe cale administrativă sau de către organele de cercetare penală, normele generale în materie civilă sau penală se completează cu dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, cele două proceduri neexcluzându-se una pe cealaltă.

Din interpretarea sistematică a textelor legale anterior menţionate, rezultă faptul că O.U.G. nr. 66/2011 califică creanţele rezultate din nereguli ca fiind creanţe bugetare, prin urmare şi creanţele rezultate din fraude au tot natura juridică a unor creanţe bugetare, frauda fiind în esenţă tot o neregulă dar cu consecinţe mai drastice, aspect reflectat în modalitatea de sancţionare, şi în consecinţă nu poate fi reţinut argumentul reclamantei potrivit căruia în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile dreptului comun, respectiv a dispoziţiilor Codului de procedură fiscală pe motiv că O.U.G. nr. 66/2011 nu ar conţine reglementări speciale pentru recuperarea unor astfel de prejudicii, cu atât mai mult cu cât acest act normativ defineşte inclusiv noţiunea de "fraudă" şi conţine anumite reglementări cu privire la aceasta.

În plus, potrivit principiului echivalenţei şi simetriei prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit căruia " Fondurilor europene le sunt aplicate normele juridice comune fondurilor publice, cu excepţia cazului în care normele europene prevăd altfel." şi dată fiind natura juridică a raportului juridic dedus judecăţii, Înalta Curte apreciază că este corectă reţinerea instanţei de apel potrivit căreia daunele interese moratorii solicitate de reclamantă pot fi cuantificate conform dispoziţiilor art. 42 alin. (4) şi (7) din O.U.G. nr. 66/2011 şi nu ale dispoziţiilor art. 173-174 din Codul de procedură fiscală, soluţia de respingere a apelului reclamantei fiind în concordanţă cu dispoziţiile legale reţinute de instanţa de apel prin decizia atacată şi care au fost interpretate în mod corect prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză.

Pentru toate considerentele arătate, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de fundament, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva deciziei civile nr. 22 din 30 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.