Res judicata bars second suit to annul amicable accident report based on shifted legal grounds (essential error vs. absolute nullity) where factual cause remains identical

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea –Secţia I Civilă la data de 01.03.2024, sub numărul de dosar x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. pentru anularea constatării amiabile de accident din 28.05.2020, susţinând că, în urma coliziunii autoturismului personal cu remorcă cu autoturismul condus de B., produse în sensul giratoriu de la ieşirea din Vâlcea spre Drăgăşani (C.), din care au rezultat numai avarii la autoturisme, a semnat o constatare amiabilă de accident falsă.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vâlcea

Prin sentinţa civilă nr. 1752 din 29.05.2024, Tribunalul Vâlcea a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti

Prin decizia nr. 831 din 26 februarie 2025, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1752 din 29.05.2024 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu pârâta B. şi a obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.250 RON, către intimată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 831 din 26 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi pct. 7 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, reclamantul arată că prin decizia recurată a cărei autoritate de lucru judecat se invocă, se menţionează la paginile 2 şi 3 faptul că reclamantul a expus în detaliu modalitatea în care s-a produs accidentul de circulaţie în urma căruia s-a încheiat constatarea amiabilă, precum şi deficienţele acestei constatări care, în esenţă, vizau întocmirea greşită a schiţei accidentului, cu privire la locul impactului şi poziţionarea vehiculelor care atestă o altă dinamică a producerii accidentului decât cea care s-a produs în realitate, greşeli care s-au reflectat şi în cuprinsul bifelor aplicate în cuprinsul formularului şi că dintr-o eroare acesta a consemnat că este vinovat de producerea accidentului.

Din citatul sentinţei civile nr. 2359/2022 a Tribunalului Vâlcea pronunţată în dosarul nr. x/2021 se observă că eroarea esenţială întemeiată pe dispoziţiile art. 1207 C. civ. invocată ca motiv al anulării constatării amiabile a fost interpretată de instanţă ca o eroare a naturii sau obiectului documentului, neluându-se în considerare dacă realitatea producerii evenimentului coincide sau nu cu consemnarea acestuia în document, menţionându-se că acest aspect presupunea invocarea altor motive, fapt care a condus la o acţiune separată ce face obiectul prezentului dosar, întemeiată pe art. 1247 C. civ. şi prin care s-a invocat constatarea nulităţii absolute cu motivaţia neconcordanţei prezentării accidentului din constatarea amiabilă cu realitatea producerii acestuia.

Astfel, neconcordanţa prezentării accidentului din constatarea amiabilă cu realitatea producerii acestuia, nu s-a analizat absolut deloc în prezentul dosar, instanţa de apel încălcând astfel prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ.

Motivarea instanţei de apel asupra faptului că motivele cererilor din cele două dosare sunt identice este una eronată, deoarece în aceste două acţiuni au fost invocate temeiuri de drept diferite, iar în prezentul dosar instanţele devolutive au ignorat dispoziţiile art. 1247 alin. (1) şi alin. (3) C. civ. care reglementează obligaţia instanţei de a invoca, din oficiu, cazul de nulitate absolută.

Reclamantul mai arată că între cele aceste două dosare referitoare la anularea constatării amiabile de accident au intervenit elemente noi care nu au fost reţinute de către instanţa de apel respectiv: cele două copii ale constatării amiabile de accident nu sunt identice; copia originală care ar fi trebuit să fie depusă la societatea de asigurare, nu a fost depusă, iar la cercetarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 s-a descoperit că pârâta nu o mai găseşte, drept urmare, exemplarul aflat în posesia reclamantului este diferit faţă de cel prezentat de pârâtă pentru efectuarea cercetărilor din dosarul penal nr. x/2023; pe copia deţinută de intimată sunt marcaje privind circumstanţele producerii accidentului care nu se regăsesc pe copia reclamantului; la finele anului 2022, Parlamentul României a făcut un studiu din care a rezultat că poliţia rutieră regională din România aplică neunitar Regulamentul de Circulaţie Rutieră referitor la circulaţia în sensul giratoriu, iar în 2023, Guvernul României a emis o ordonanţă de clarificare a regulilor de circulaţie în sensul giratoriu, aceasta fiind de fapt eroarea esenţială în care acesta s-a aflat la semnarea constatării amiabile de accident şi pe care a invocat-o în dosarul nr. x/2021, dar pe care instanţa a transferat-o asupra naturii documentului constatare amiabilă de accident; în dosarul x/2023 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, ca urmare a hotărârii Curţii de Apel Piteşti din dosarul nr. x/2021, reclamantul a depus un auto-denunţ de falsificare a constatării amiabile de accident la care face referire, dar nu s-au făcut cercetări argumentându-se că nu vizează legea penală deşi prin acel autodenunţ reclamantul a recunoscut că a semnat o constatare amiabilă de accident în care descrierea circumstanţelor producerii accidentului nu corespunde dinamicii producerii acestuia.

Astfel, arată că, în mod greşit, instanţa de apel nu a cercetat toate aspectele semnalate anterior şi a respins probatoriul solicitat de reclamant, respectiv expertiza tehnică, precum şi planşele fotografice, pronunţând o hotărâre nelegală. Scopul constatării amiabile de accident este consemnarea reală a circumstanţelor producerii accidentului auto, scop care nu a fost realizat prin decizia recurată, drept urmare, solicită admiterea recursului şi desfiinţarea deciziei recurate.

5. Apărări formulate în cauză.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului. Pe fond, solicită respingerea recursului arătând că şi acţiunea care face obiectul prezentului dosar a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1251 şi art. 1207 C. civ., astfel eroarea esenţială a fost invocată în ambele dosare, astfel încât, soluţia curţii de apel asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat este una corectă.

Astfel, în cauza anterioară din dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Vâlcea, prin sentinţa nr. 2359/20.12.2022 s-a reţinut că s-a solicitat de către reclamantul A. să se dispună, în contradictoriu cu pârâta B., anularea actului intitulat "Constatare amiabilă de accident" având în vedere aceleaşi împrejurări de fapt invocate în ambele dosare.

În ambele dosare, acţiunea civilă a fost fundamentată pe situaţia de fapt descrisă identic în cele două cereri (modalitatea producerii accidentului; locul acestuia; intervenţia neregulamentară a poliţistului, dorinţa de păstrare a permisului; demersurile efectuate "ulterior, etc.) şi faptul că actul reprezentat de constatarea amiabilă de accident nu ar reflecta realitatea, ar fi greşit întocmit.

Astfel, observând atât solicitările, cât şi motivările celor două cereri de chemare în judecată, nu poate fi reţinută nici susţinerea cum că, cele două acţiuni ar avea cauze diferite, având în vedere că prin ambele acţiuni se urmăreşte acelaşi lucru, respectiv anularea unui act; chiar dacă în prezenta cauză se invocă că ceea ce se solicită, este să se constate ca fals actul, în fapt se doreşte anularea acestuia.

De asemenea, invocarea unei acţiuni în "declararea falsului" — care ar avea un alt obiect decât cea în anulare — nu este decât o încercare a reclamantului în a evita aplicarea sancţiunii atrase de autoritatea de lucru judecat, în continuare se doreşte anularea constatării amiabile de accident — acesta este de fapt dorinţa reclamantului.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea constatării amiabile de accident din data de 28 mai 2020, apreciind că, la momentul încheierii acesteia, s-a aflat într-o eroare esenţială care poartă asupra naturii sau obiectului contractului.

Prin eroare asupra naturii contractului (error in negotio) se înţelege situaţia în care partea care invocă nulitatea a crezut că încheie un anumit tip de act juridic şi, în realitate, a încheiat un cu totul alt tip de act. De exemplu, partea a crezut- că încheie un contract de, vânzare-cumpărare, deşi în realitate s-a încheiat un contract de donaţie. Or, recurentul nu a invocat faptul că ar fi încheiat un alt tip de act decât cel pe care ar fi dorit să îl încheie, ci alte aspecte străine de noţiunea de eroare asupra naturii contractului.

De asemenea, există eroare asupra obiectului contractului (error in corpore) atunci când una din părţi a avut o reprezentare greşită a acestuia, respectiv a acţiunii sau/şi inacţiunilor la care este îndreptăţită ori de care este ţinută ca urmare a încheierii actului juridic.

Or, din cele prezentate de recurent atât în cererea de chemare în judecată cât şi în apel, nu rezultă că reclamantul s-ar fi aflat în eroare cu privire la obiectul actului juridic constând în constatarea amiabilă de accident din data de 28 mai 2020, eroare care ar fi presupus o reprezentare greşită a obligaţiilor care îi reveneau în urma încheierii acestuia. Chiar în cuprinsul declaraţiei reclamantul a precizat că este de acord cu despăgubirea RCA pentru repararea prejudiciilor suferite de pârâtă în urma accidentului, confirmând faptul că ştia care sunt efectele încheierii unui astfel de act juridic.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu referire la excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata-pârâtă, Înalta Curte reţine că prin recursul formulat, recurentul-reclamant a dezvoltat o serie de critici care vizează reţinerea în cauză de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat prin raportare la o soluţie definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2021, critici care se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi nu celor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., de asemenea invocate de recurent ca temei al căii de atac formulate, dar nesusţinute prin critici specifice şi încadrabile în cazurile de casare respective, ceea ce face ca, în cauză, cererea de recurs să nu intre sub incidenţa sancţiunii prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte o va respinge.

În ceea ce priveşte recursul declarat în cauză, reclamantul critică, în esenţă faptul că instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 5155/18.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2021, deoarece prin prezentul dosar reclamantul a solicitat constatarea nulităţii absolute a constatării amiabile a accidentului produs în data de 28 mai 2020 ca urmare a neconcordanţei prezentării accidentului din această constatare cu realitatea producerii accidentului în temeiul art. 1247 C. civ., în timp ce, în dosarul anterior menţionat, acesta a solicitat anularea aceleiaşi constatări amiabile de accident ca urmare a unei erori esenţiale întemeiată pe art. 1207 C. civ., care a avut la bază alte motive decât cele invocate în prezenta cauză. Astfel, reclamantul critică soluţia instanţei de apel sub aspectul necercetării elementelor noi invocate de acesta prin acţiune precum şi faptul că instanţa a respins probatoriul solicitat de acesta, respectiv expertiza tehnică, precum şi planşele fotografice depuse la dosar.

Conform art. 431 C. proc. civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, iar în art. 432 se menţionează că excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs.

Din cuprinsul celor expuse anterior reiese că este lucru judecat, sub aspect extinctiv, atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a aceleiaşi chestiuni litigioase, identice sub aspectul părţilor, obiectului şi cauzei juridice, dacă aceasta a fost deja rezolvată. Sub aspectul elementelor autorităţii de lucru judecat, în manifestarea sa negativă, de excepţie procesuală care se opune unei noi judecăţi care a mai fost anterior săvârşită, este necesară regăsirea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

Obiectul acţiunii civile îl reprezintă protecţia unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărui realizare calea justiţiei este obligatorie şi el constă fie în pretenţia de recunoaştere a unui drept sau de condamnare a pârâtului la executarea obligaţiei pe care a încălcat-o, fie în pretenţia la crearea unor situaţii juridice noi, în cazurile expres prevăzute de lege.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte cauza acţiunii civile, aceasta reprezintă fundamentul legal al dreptului pe care una dintre părţi îl valorifică împotriva celeilalte adică a raportului juridic dedus judecăţii, în timp ce obiectul reprezintă atât pretenţia formulată prin cerere, cât şi dreptul subiectiv invocat.

Cauza acţiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare în judecată, ci trebuie căutată în complexitatea de circumstanţe care determină şi întreţin voinţa părţii interesate de a reclama sau de a se apăra şi de a stărui în ceea ce reclamă ori în ceea ce contestă.

Analizând actele şi lucrările prezentei cauze, prin raportare la criticile formulate, instanţa reţine că pe calea prezentei acţiuni, care nu a fost întemeiată în drept la data introducerii acesteia, precum şi prin răspunsul reclamantului la întâmpinare înregistrat la data de 10 aprilie 2024, aflat la dosarul Tribunalului Vâlcea, acesta a precizat că "acţiunea prezentului dosar, deşi are ca obiect desfiinţarea constatării amiabile de accident, ca şi în dosarul nr. x, al Tribunalului Râmnicu Vâlcea, are un motiv complet diferit, care nu a fost invocat în dosarul respectiv", după care a relatat evenimentul rutier din data de 28 mai 2020, solicitând în final instanţei "a constata nulitatea absolută a acestui document şi a dispune anularea acestuia", fără a indica nici de această dată vreun temei de drept al acţiunii.

Aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul din data de 20 mai 2024, aflată la dosarul Tribunalului Vâlcea, reclamantul A. a declarat, la interpelarea instanţei cu privire la obiectul şi cauza prezentei cereri de chemare în judecată, că "solicită anularea constatării amiabile de accident motivat de faptul că este falsă, în acest sens s-a autodenunţat la parchet".

Aşadar, în legătură cu temeiul juridic al acţiunii pendinte, respectiv art. 1247 C. civ., Înalta Curte constată că acesta nu a fost invocat nici la momentul introducerii acţiunii astfel cum prevede art. 194 lit. d) C. proc. civ., şi nici ulterior, pe parcursul şedinţelor de judecată în faţa Tribunalului Vâlcea, acesta doar precizând că a solicitat "anularea constatării amiabile de accident motivat de faptul că este falsă", aspect care rezultă inclusiv din încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2024. Abia în cadrul apelului formulat în cauză, în încercarea de a evita efectele autorităţii de lucru judecat, reţinută prin hotărârea de primă instanţă în raport cu judecata înfăptuită în dosarul nr. x/2021, reclamantul a indicat ca temei al acţiunii sale prevederile art. 1247 C. civ., care reprezintă sediul materiei sancţiunii nulităţii absolute în contracte şi care stipulează că "Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general".

Contestând autoritatea de lucru judecat, despre care ambele instanţe de fond au reţinut că se opune unei noi judecăţi iniţiate în vederea obţinerii anulării constatării amiabile încheiate la 28.05.2020, recurentul-reclamant a cerut să se observe că în litigiul anterior motivele acţiunii au constat în eroarea-viciu de consimţământ, respectiv eroarea asupra naturii sau obiectului documentului, temeiurile cererii fiind date de prevederile art. 1207 şi 1251 C. civ., în timp ce în litigiul pendinte motivul de nulitate a fost dat de prevederile art. 1247 C. civ.. Potrivit acestuia, cum art. 1207 şi 1251 C. civ. au fost temeiuri ale primei acţiuni, iar art. 1247 C. civ. constituie temeiul actualei cereri, nu se poate reţine că motivele cererilor din cele două dosare sunt identice. În plus, nici în dosarul x/2021 şi nici în cel pendinte nu s-a cercetat corespondenţa dintre realitatea accidentului şi consemnarea acestuia în constatarea amiabilă. În alte cuvinte, reţinerea autorităţii de lucru judecat a fost contestată de reclamant sub aspectul identităţii în privinţa elementului-cauză care interesează analiza.

Aceste critici nu pot fi primite, întrucât, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, ceea ce este comun celor două litigii între care s-a invocat şi s-a reţinut autoritatea de lucru judecat, sub aspectul elementului contestat, este că acţiunea în anularea constatării amiabile a fost fundamentată, în ambele cazuri, pe descrierea identică a unei situaţii de fapt din care se înţelege că, deşi iniţial a semnat o constatarea amiabilă în legătură cu producerea unui accident auto soldat doar cu pagube materiale, asumându-şi vina producerii sale şi confirmând circumstanţele producerii acestuia, ulterior, pe fondul majorării primei de asigurare de către asigurător şi invocând incertitudinea asupra regulilor de circulaţie din sensul giratoriu, oboseala, şocul, starea psihică alterată dată de implicarea în accident, presiunea ori chiar falsul poliţistului sosit la locul accidentului, reclamantul a revenit asupra poziţiei sale de la data întocmirii actului, manifestând dubii asupra vinovăţiei şi circumstanţelor accidentului.

Aceste circumstanţe de fapt, descrise în mod similar în ambele acţiuni, au determinat reclamantul să solicite anularea constatării amiabile pentru argumente care, simplificând multiplele sale explicaţii, pot fi rezumate la aceea că, potrivit opiniei sale actuale, locul impactului şi dinamica producerii accidentului nu corespund cu descrierea acestora din constatarea amiabilă şi, de asemenea, că nu el poartă vina accidentului.

Această situaţie de fapt a fost calificată juridic în dosarul nr. x/2021 drept eroare esenţială asupra naturii şi obiectului constatării amiabile şi examinată în lumina dispoziţiilor art. 1207 şi 1251 C. civ., reţinându-se, în esenţă că "raportat la natura actului în litigiu de înscris probator, nu sunt incidente dispoziţiile C. civ. referitoare la nulitatea acestui înscris pentru vicii de consimţământ" ori că " (...) aspectele invocate de reclamant nu se circumscriu noţiunii de eroare asupra naturii actului juridic sau a obiectului acestuia". În schimb, în litigiul de faţă, invocând propriul fals asupra constatării amiabile, reclamantul a cerut constatarea nulităţii acesteia în temeiul art. 1247 C. civ., pretinzând că nici în litigiul anterior şi nici în cel pendinte "nu s-a cercetat corespondenţa dintre realitatea accidentului şi consemnarea acestuia în constatarea amiabilă".

Împrejurarea că uneia şi aceleiaşi situaţii litigioase - traduse prin aceea că reclamantul se declară în dezacord cu propria viziune pe care a avut-o iniţial asupra producerii accidentului, pe care singur a atestat-o prin completarea formularului de constatare amiabilă şi prin semnatură – acesta i-a conferit temeiuri juridice diferite, nu este de natură să descrie existenţa a două dosare cu cauze juridice diferite, câtă vreme promovându-l pe fiecare dintre acesta, a urmărit unul şi acelaşi obiectiv, respectiv anularea formularului de constatare amiabilă asupra accidentului produs la data de 28.05.2020 pentru una şi aceeaşi cauză, anume neconcordanţa descrierii circumstanţelor producerii accidentului din cuprinsul acestuia, cu realitatea.

Haina juridică diferită în care şi-a îmbrăcat această a doua acţiune iniţiată pentru anularea constatării amiabile pentru motivul neconcordanţei descrierii condiţiilor şi circumstanţelor producerii accidentului nu e decât aparent diferită de prima, reclamantul invocând drept temei al acesteia un pretins "auto-denunţ pentru fals" sau propriul fals săvârşit la momentul completării şi semnării formularului în cauză, termen utilizat tot pentru a descrie lipsa de corespondenţă dintre schiţa întocmită în cuprinsul declaraţiei şi dinamica producerii accidentului.

Invocând prevederile art. 1247 C. civ. - aşa cum s-a reţinut, abia în calea de atac a apelului şi doar văzând soluţia adoptată asupra cererii sale de către tribunal -, reclamantul nu a conferit acţiunii sale o cauză juridică diferită, câtă vreme motivul de nulitate nu a fost descris altfel decât întemeiat pe aceleaşi explicaţii ale situaţiei de fapt ce au fundamentat şi cea dintâi acţiune a acestuia, rezumate la aspectul pretinsei neconcordanţe cu realitatea a descrierii condiţiilor producerii accidentului din formularul de constatare amiabilă (completat şi semnat şi de el). Ceea ce este relevant din punct de vedere al analizei este că motivul de nulitate invocat în această nouă acţiune nu se sprijină pe temeiuri care să poată corespunde textului de lege indicat tardiv şi inadecvat de reclamant drept temei juridic al pretenţiei sale, respectiv art. 1247 C. civ., care prevede că este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general. Or, acţiunea pendinte nu a fost justificată în niciun mod care să corespundă aplicării dispoziţiei legale invocate, întocmai cum, de altfel, a fost şi cazul erorii esenţiale asupra naturii sau obiectului actului, indicate drept temei al primei acţiuni, prin care se urmărea – identic cauzei de faţă – anularea constatării amiabile pentru pretinsa neconcordanţă a consemnărilor cu realitatea.

Din conţinutul hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2021 se observă că, în mod similar, şi acţiunea anterioară a fost analizată reţinându-se în esenţă că, în raport cu natura actului invocat, de înscris probator, şi cu motivele justificative ale cererii formulate, dispoziţiile art. 1207 C. civ. sunt inoperante, iar o anulare a constatării amiabile nu e posibilă decât subordonat unui litigiu contravenţional sau de asigurări de răspundere pentru accidente.

În alte cuvinte, după cum exact au reţinut instanţele de fond ale cauzei pendinte, deşi formal în dosarul nr. x/2021 reclamantul a invocat eroarea drept cauză a nulităţii, iar în cel de faţă falsul, motivele celor două acţiuni sunt esenţial aceleaşi şi se regăsesc în multitudinea de explicaţii asupra circumstanţelor pe care partea le oferă asupra evenimentului şi condiţiilor în care a semnat constatarea amiabilă, act a cărui anulare a urmărit-o în ambele litigii pentru unul şi acelaşi motiv. Identitatea de cauză juridică se regăseşte în acelaşi fundament (act sau fapt juridic) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmăreşte prin intermediul acţiunii, iar fundamentul celor două acţiuni deduse judecăţii este identic, chiar dacă a fost subordonat în mod în mod inadecvat unor temeiuri legale diferite, din spectrul regulilor aplicabile încheierii actelor juridice (negotium iuris).

În mod evident, nu sunt relevante nici sub aspectul cauzei juridice a celei de-a doua acţiuni formulate (în sensul că nu pot conferi o cauză juridică nouă prezentei acţiuni) şi nici sub aspectul soluţiei adoptate în privinţa acesteia, elementele de noutate pe care recurentul le menţionează, cum sunt cele relative la faptul că cele două copii ale constatării amiabile de accident nu ar fi identice, că nu a fost depusă la societatea de asigurare "copia originală", studiul Parlamentului României asupra aplicării neunitare de către poliţia rutieră a regulilor de circulaţie în sensul giratoriu ori autodenunţul asupra falsificării constatării amiabile depus în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

În considerarea acestor aspecte şi reţinând că identitatea de părţi şi obiecte ale celor două litigii supuse analizei nu au fost contestate, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 831 din 26 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Reţinând culpa procesuală a recurentului-reclamant, în acord cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe acesta la plata către intimata-pârâtă B., a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite prin chitanţa nr. x din data de 16 iunie 2025 aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 831 din 26 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 1500 RON către intimata-pârâtă B., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.