Tort claim over blocked lease access rejected; police endorsement challenge must follow administrative route; State liability claim inadmissible as basis raised only on appeal.

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2026

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 27 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Covasna, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Poliţia mun. Târgu Secuiesc, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Covasna, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Covasna, Q. S.A., S.C. R., Inspectoratul General al Poliţiei Române, a solicitat instanţei obligarea pârâţilor în solidar la plata următoarelor sume:

- 890.435 euro, reprezentând contravaloarea chiriei aferentă unei perioade de 103 luni (01.09.2016 - 01.04.2025, potrivit contractului de locaţiune nr. x/2015 rămas neexecutat ca urmare a blocării accesului chiriaşului la bunul închiriat; 103 luni x 8.645 euro/luna);

- 2.409.358 RON, reprezentând penalităţile de întârziere în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere, socotite conform contractului de locaţiune, pentru neîncasarea chiriei în perioada 01.09.2016 - 31.05.2019, penalităţi de care ar fi beneficiat dacă se întârzia plata chiriei, şi care să curgă până la plata efectivă a debitului principal.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin încheierea din 21 ianuarie 2021, Tribunalul Covasna a respins, ca nefondate:

- excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, invocată de pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna;

- excepţia netimbrării/insuficientei timbrări a acţiunii, invocată de pârâtul G.;

- excepţia litispendenţei faţă de dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Braşov, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 231/S/2019, definitivă prin decizia civilă 284/2020 a Curţii de Apel Braşov, invocată de pârâtul C.;

- excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportată la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 193 alin. (1) C. proc. civ., invocată de pârâţii IPJ Covasna, E., H. şi D.;

- excepţia decăderii reclamantei din dreptul de formula acţiunea conform art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004, invocată de pârâţii IPJ Covasna, E., H. şi D.;

- excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 231/S/2019 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia civilă 284/2020 a Curţii de Apel Braşov, excepţie invocată de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Q. S.A..

Prin aceeaşi încheiere, prima instanţă a luat act că pârâtul Statul Român nu mai susţine excepţia tardivităţii depunerii modificării de acţiune, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliţiei Române şi a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin sentinţa civilă nr. 54 din 19 ianuarie 2024, Tribunalul Covasna a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuală pasive invocată prin întâmpinare de pârâţii B., C., D., E., F., G., H..

A respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului Poliţia mun. Târgu Secuiesc, recalificată din excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată prin întâmpinare.

A admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Covasna şi Poliţia mun. Târgu Secuiesc, invocată din oficiu.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Q. S.A. reprezentat prin Preşedintele I., prin lichidator judiciar S. SPRL, I., J., K., B., L., M., N., C., O., P., D., E., F., G., H., S.C. R..

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Covasna, Poliţia Municipiului Târgu Secuiesc şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin încheierea din 4 februarie 2025, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins cererea de amânare formulată de apărătoarea intimatului B., a respins cererea de suspendare formulată de intimatul D., nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 C. proc. civ., a respins cererea de introducere în cauză a BEJ T. formulată de intimatul D., nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 478 alin. (1) C. proc. civ., a respins excepţia insuficientei timbrări invocată de intimatul B. prin întâmpinare, având în vedere faptul că cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru formulată de apelantă a fost admisă, plata taxei judiciare de timbru urmând a fi efectuată eşalonat, conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, a respins probele solicitate de apelanta S.C. A. S.R.L. prin cererea de apel, ca nefiind utile soluţionării cauzei. A amânat pronunţarea asupra apelului la data de 21 februarie 2025.

Prin decizia nr. 272/Ap din 6 martie 2025, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Q. S.A., I., J., K., B., L., M., N., C., O., P., D., E., F., G., H., S.C. R., Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Covasna, Poliţia Municipiului Târgu Secuiesc şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - AJFP Covsana împotriva încheierii din 21 ianuarie 2021 şi a sentinţei civile nr. 54 din 19 ianuarie 2024, pronunţate de Tribunalul Covasna.

A obligat pe apelanta-reclamantă la plata sumei de 3570 RON către intimatul-pârât B., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva încheierii de şedinţă din 4 februarie 2025 şi a deciziei nr. 272/Ap din 6 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, prin două cereri de recurs distincte având însă conţinut identic, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

- Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii instanţa de apel, prin aceea că în considerentele hotărârii recurate (pag. 17 ultimul paragraf) a analizat fapta ilicită din prisma acţiunii de avizare a planului de pază, ceea ce excedează cadrului procesual obiectiv al cauzei, pronunţându-se asupra altor chestiuni decât cele cu care a fost învestită prin acţiunea introductivă, cu încălcarea limitelor învestirii sale şi a principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 C. proc. civ.

Recurenta a subliniat că prejudiciul reclamat nu decurge din existenţa unui act administrativ pretins nelegal, ci din rezultatul concret al acţiunilor pârâţilor – imposibilitatea de a accesa, folosi şi valorifica bunul imobil, ceea ce contravine dispoziţiilor legale privind protecţia dreptului de proprietate.

Analiza legalităţii avizului - pe care instanţa a considerat-o exclusiv relevantă - nu este esenţială pentru reţinerea răspunderii civile a pârâţilor Q. şi R., întrucât ceea ce se impută acestora este rezultatul faptic - restrângerea nelegală a accesului la bun, fără procedură legală de limitare a dreptului de proprietate.

Aşadar, nu caracterul actului formal interesează, ci conduita materială care a rezultat în îngrădirea de facto a accesului la un bun privat, în lipsa oricărei autorizaţii legale pentru o asemenea măsură cu caracter intruziv.

Tot o încălcare a dispoziţiile art. 9 C. proc. civ. ce definesc principiul disponibilităţii a fost invocată şi în legătură cu faptul că, deşi au fost invocate fapte distincte şi autonome pentru fiecare dintre pârâţi, instanţa de apel a analizat exclusiv modalitatea de obţinere a avizului pentru planul de pază, considerând aceasta ca singura faptă relevantă, omiţând complet analiza altor conduite ilicite, deşi acestea au fost explicit individualizate pentru fiecare pârât, astfel cum rezultă din cererea introductivă.

Recurenta-reclamantă precizează că instanţa a fost învestită cu analizarea unei pluralităţi de fapte ilicite, diferenţiate astfel:

Pentru Q.:

• acţiuni întreprinse în pofida încheierii judecătoreşti din 23.06.2016 (prin care s-a respins executarea împotriva recurentei A. SRL) si cu ştiinţa suspendării executării silite, deci cu intenţia vădită de încălcare a dreptului de proprietate;

• lipsa calităţii de succesor legal al Q.;

Pentru S.C. R.:

• întocmirea planului de pază fără respectarea cerinţelor legale imperative (lipsa extras CF), contrar art. 5 pct. 3 din Legea 333/2003 şi H.G. nr. 301/2012.

Pentru reprezentanţii MAI (Poliţia Mun Tg Secuiesc si IPJ Covasna):

• emiterea unui aviz în ciuda existenţei unei suspendări judiciare a executării;

• emiterea avizului fără verificarea titlului de proprietate;

• emiterea unui nou aviz în favoarea unei alte entităţi, fără revocarea celui deja emis în favoarea reclamantei;

• tolerarea unei interdicţii abuzive de acces după retragerea avizului.

Toate aceste fapte sunt distincte, autonome şi analizabile în baza răspunderii civile delictuale, dar instanţa de apel le-a ignorat complet, analizând doar actul administrativ (avizul).

Faptele ilicite erau susceptibile de a fi analizate în temeiul dreptului comun - răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 1357 şi următoarele C. civ., întrucât întruneau elementele constitutive ale faptei ilicite, respectiv: comportamentul culpabil, prejudiciul produs şi legătura de cauzalitate.

Cu toate acestea, instanţa de apel a omis, în mod nejustificat, să le analizeze în mod individual, alegând să se rezume exclusiv la aspectul privind avizarea planului de pază - un element colateral al cauzei, care nu reflectă complexitatea şi particularitatea situaţiei de fapt prezentate în cererea de chemare în judecată. Această abordare demonstrează o restrângere artificială şi incorectă a obiectului analizei, ce echivalează cu nesocotirea rolului activ al instanţei şi cu eludarea atribuţiilor sale esenţiale de stabilire a adevărului în cauză.

- Subsumat aceluiaşi caz de nelegalitate, recurenta-reclamantă a criticat încălcarea dispoziţiilor art. 249, art. 8, art. 10, art. 13 şi ale art. 14 din C. proc. civ., respectiv a dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii întrucât a pronunţat hotărârea din cel de-al doilea ciclu procesual exclusiv pe baza probelor administrate în primul ciclu procesual şi, mai mult, prin încheierea din 4 februarie 2025 a respins solicitarea pârâţilor de suplimentare a probatoriului. Această încheiere prin care instanţa de apel a respins probele cu interogatoriul, proba testimonială şi proba cu expertiză judiciară este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO, art. 21 din Constituţie).

Instanţa a motivat respingerea cererii probatorii exclusiv pe motivul că nu ar fi fost indicată teza probatorie în cererea de apel, fără a observa că teza probatorie nu este condiţionată de etapa apelului, ci poate fi precizată în faţa instanţei, la termenul la care urmează să se dispună administrarea probei (conform art. 258 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 254 şi art. 255 C. proc. civ.).

Respingerea probelor s-a făcut fără vreo verificare a pertinenţei, concludentei şi utilităţii acestora, contrar cerinţelor art. 255 C. proc. civ.

Probele propuse de reclamantă aveau un rol determinant în soluţionarea legală a apelului, vizând chiar aspectele pe care instanţa de apel a evitat să le analizeze în fondul hotărârii, şi anume:

• actele care au stat la baza emiterii şi retragerii avizului;

• motivaţiile concrete pentru care avizul a fost retras după doar o lună, fapt care denotă reaua-credinţă şi caracterul vădit nelegal al emiterii sale iniţiale.

• scopul constituirii Q. şi statutul acesteia

• capacitatea juridică a Asociaţiei de a formula cereri cu efecte asupra unui bun imobil.

Aceste elemente probatorii erau cruciale pentru dovedirea faptei ilicite şi stabilirea raportului juridic dintre părţi. Refuzul de a administra probe esenţiale pentru stabilirea faptelor invocate, urmat de o hotărâre nemotivată cu privire la aceste fapte, determină vicierea gravă a procesului şi a hotărârii.

Recurenta-reclamantă concluzionează că se impune casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. pentru că s-a încălcat dispoziţia legală privind administrarea probelor, iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori ignoră faptele esenţiale invocate de parte.

- Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea nu beneficiază de o motivare în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că instanţa nu a procedat la o analiză efectivă asupra aspectelor de fapt şi de drept aplicabile în cauză, nu oferă o analiză proprie şi concretă asupra cauzei, raportat la probele administrate în cauză, ci a preluat în integralitate susţinerile primei instanţe.

Decizia recurată reia aproape în întregime raţionamentul primei instanţe, atât sub aspectul formei, cât şi al conţinutului, fără a demonstra că ar fi analizat în mod autonom susţinerile, criticile de apel şi probele administrate.

Acest mod de redactare echivalează cu inexistenţa motivării, întrucât nu rezultă care au fost efectiv argumentele proprii ale instanţei de control judiciar şi în ce măsură acestea corespund situaţiei de fapt şi de drept deduse judecăţii. Or, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale şi a CEDO, motivarea hotărârii este o garanţie esenţială a unui proces echitabil. O instanţă nu poate substitui analiza proprie prin copierea motivelor unei alte instanţe, fără a arăta în concret cum acestea se corelează cu susţinerile şi criticile formulate în calea de atac.

Instanţa de apel nu a analizat deloc circumstanţele factuale esenţiale, deşi ele relevă intenţia vădită de încălcare a dreptului de proprietate, ceea ce transformă "conduită administrativă" într-o faptă civilă ilicită de sine stătătoare patrimoniale directe.

Hotărârea instanţei de apel este viciată sub aspectul motivării şi al rolului activ al instanţei, întrucât nu a analizat deloc capacitatea juridică şi procesuală a Q. S.A., în special sub aspectul reprezentării membrilor săi şi al posibilităţii de a exercita un drept de dispoziţie asupra bunului imobil.

Instanţa de apel nu a analizat statutul Asociaţiei, nu a verificat scopul său statuar şi nici întinderea capacităţii sale de exerciţiu, ceea ce reprezintă o gravă omisiune procesuală. Potrivit art. 34 din O.G. nr. 26/2000, o asociaţie poate încheia acte juridice doar în limita scopului său statutar, iar reprezentarea altor persoane este posibilă doar în baza unui mandat expres, în formă autentică (art. 83 şi art. 85 C. proc. civ.). Mai mult, instanţa nu a analizat dacă membrii Asociaţiei deţineau un drept de proprietate asupra imobilului – condiţie absolut necesară pentru a justifica fie acţiunea personală a acestora, fie transmiterea către Asociaţie a prerogativelor de dispoziţie asupra bunului.

În mod particular, dreptul de dispoziţie asupra unui bun imobil este un atribut al dreptului de proprietate, cu caracter personal, inalienabil şi netransmisibil decât prin acte juridice valide şi exprese. Acest drept nu poate fi exercitat colectiv de o entitate de drept privat, precum o asociaţie. Niciuna dintre aceste condiţii nu a fost îndeplinită şi nici măcar analizată de instanţa de apel, care s-a limitat la a califica formal acţiunea Asociaţiei ca fiind "în numele acţionarilor", fără să verifice dacă acest mod de exercitare a unui drept asupra unui bun este permis de lege şi susţinut prin acte juridice concrete.

În ciuda acestei situaţii judiciare clare, Q. a continuat în mod deliberat acţiunile de blocare a accesului în imobil, sub pretextul unei executări silite. Omisiunea instanţei de a analiza această situaţie face ca hotărârea să nu răspundă concret pretenţiilor şi susţinerilor reclamantei, ceea ce contravine exigenţelor motivării impuse de art. 425 C. proc. civ.

Instanţa a ignorat complet aceste fapte, tratând întreaga acţiune ca pe un litigiu de contencios administrativ.

Astfel, motivarea devine străină de obiectul cauzei, încălcând grav dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., care consacră principiul disponibilităţii procesului civil.

Invocând acelaşi caz de casare, recurenta-reclamantă arată că motivele invocate în hotărâre sunt contradictorii şi inconsecvente cu realitatea procesuală, hotărârea conţinând mai multe afirmaţii contradictorii: pe de o parte, instanţa reţine că acţiunea este inadmisibilă pentru că se referă la un act administrativ (avizul), făcând astfel "de prisos" analizarea probelor privind fapta ilicită; pe de altă parte, apreciază că nu s-a dovedit fapta ilicită a R., deşi anterior a reţinut că nu era necesară analiza pe fond, ceea ce creează o confuzie logică şi juridică.

În plus, instanţa de apel face trimitere la dosarul civil nr. x/2019 şi la chestiuni pretins tranşate acolo, pentru a justifica respingerea cererii deduse judecăţii în cauză, apreciind că aceleaşi aspecte au fost analizate definitiv.

Cu toate acestea, chiar în cuprinsul considerentelor propriei hotărâri (pag. 18 paragraful 6), aceeaşi instanţă recunoaşte în mod expres că reclamanta a invocat în cauză o altă faptă ilicită decât cea reţinută în dosarul anterior – mai precis, formularea cererii de avizare a planului de pază, distinctă de executarea silită analizată în dosarul nr. x/2019.

Această inconsecvenţă logică şi juridică generează un viciu fundamental de nelegalitate, care afectează valabilitatea hotărârii.

Aplicând în mod greşit principiul autorităţii de lucru judecat şi fundamentându-şi soluţia pe considerente referitoare la un alt dosar, rezultă implicit că instanţa de apel a evitat să analizeze cauza reală dedusă judecăţii.

Instanţa constată această diferenţă de obiect, dar în continuare îşi construieşte soluţia pe premisa falsă că problema a fost deja tranşată.

Mai mult decât atât, există şi o diferenţă de părţi între cele două dosare, astfel că hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2019 nu ar putea fi opusă în cauză, cu atât mai mult cu cât, inclusiv excepţia de litispendenţă a fost respinsă de prima instanţă în privinţa celor două dosare.

Astfel, în loc să examineze conduita distinctă a fiecărui pârât, legalitatea formulării cererii de avizare în lipsa titlului de proprietate, prejudiciul concret derivat din imposibilitatea folosinţei bunului, instanţa invocă elemente externe cauzei, ceea ce face ca motivarea să fie străină de natura cererii de chemare în judecată.

Această aplicare eronată a efectului lucrului judecat duce la o inadmisibilă eludare a rolului instanţei de a analiza fondul cauzei, încălcând atât art. 430 C. proc. civ., cât şi dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 CEDO.

- Reluând unele dintre susţinerile deja prezentate, recurenta-reclamantă arată că hotărârea ignoră o analiză efectivă a faptei ilicite imputate Q. Instanţa de apel a omis să analizeze, în mod concret şi individualizat, fapta ilicită imputată pârâtei Q., constând în acţionarea fără drept asupra unui imobil ce nu se afla în patrimoniul său şi în privinţa căruia nu avea nici calitate de proprietar, nici un mandat valabil de reprezentare.

Instanţa de apel, în loc să analizeze fapta în esenţa sa - adică exercitarea fără drept a unor acte cu efect patrimonial - s-a limitat la a invoca, în mod greşit, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare (dosarul nr. x/2019), deşi în chiar considerentele proprii a admis că fapta dedusă judecăţii în această cauză este diferită.

Niciodată în cauză nu a fost analizată capacitatea de exerciţiu a Q.. În lipsa acestei analize, instanţa a presupus implicit existenţa unei calităţi de reprezentant al acţionarilor, fără a verifica dacă Asociaţia are potrivit propriului statut capacitatea de a reprezenta interesele acţionarilor unei societăţi comerciale radiate.

În lipsa unui mandat special, în formă autentică, Asociaţia nu avea calitate procesuală activă pentru a promova sau susţine acţiuni în numele pretinşilor titulari ai dreptului real. Mai mult, nu se poate confunda scopul statutar general al unei asociaţii cu existenţa unui mandat legal, individual şi expres, cerut de lege pentru reprezentarea în justiţie.

- Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., recurenta a criticat faptul că hotărârea recurată a încălcat autoritatea de lucru judecat, atunci când şi-a fundamentat soluţia pe considerente referitoare la un alt dosar, cu alt obiect, cum ea însăşi a afirmat chiar în considerentele hotărârii judecătoreşti. Conform art. 430 şi 431 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat poate fi invocată doar atunci când există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză. Or, în speţă, chiar dacă părţile coincid parţial, obiectul şi cauza cererilor sunt fundamental diferite, motiv pentru care instanţa de apel a aplicat în mod greşit efectul pozitiv al lucrului judecat.

În dosarul nr. x/2019 s-a analizat exclusiv legalitatea executării silite demarate de Q. în baza sentinţei penale nr. 232/2006, edificatoare fiind încheierea din 21.01.2021 pronunţată de Tribunalul Covasna, prin care s-a respins excepţia litispendenţei, ceea ce denotă lipsa de identitate între cele două dosare.

Făcând referire la încălcarea autorităţii de lucru judecat (res judicata) - art. 430 şi 431 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în speţă, atât sentinţa civilă nr. 347/06.02.2013, cât şi decizia Curţii de Apel Braşov nr. 446/13.02.2015 au statuat fără echivoc următoarele aspecte, care beneficiază de autoritate de lucru judecat:

- S.C. Q. a fost radiată în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, întrucât nu mai deţinea bunuri în patrimoniu şi nu s-au avansat sumele necesare continuării procedurii;

- Acţionarii S.C. Q. nu au dobândit niciun drept asupra bunurilor acesteia, întrucât nu s-a întrunit ipoteza prevăzută de art. 133 din Legea nr. 85/2006 (acoperirea integrală a masei credale înainte de lichidare);

- Nu a fost emis niciun certificat de proprietate pentru acţionari - document obligatoriu pentru eventuala dobândire a unui drept de proprietate asupra bunurilor rămase.

Instanţa de apel, ignorând aceste hotărâri definitive, a recunoscut indirect o calitate (de titulari ai dreptului de proprietate) unor persoane (acţionarii Q. sau Asociaţia), pe care alte instanţe au exclus-o în mod categoric.

Curtea de Apel Braşov a statuat ferm, prin decizia nr. 445/13.02.2015, că acţionarii S.C. Q. nu au calitatea de succesori universali sau cu titlu particular ai societăţii radiate. Cu alte cuvinte, acţionarii nu au dobândit niciun drept asupra bunurilor societăţii radiate, întrucât nu a existat un rest de active dreptul de proprietate asupra imobilelor nu se transmite automat prin efectul radierii.

În lipsa unui certificat de distribuire proporţională a bunurilor, niciun acţionar - şi cu atât mai puţin o entitate terţă precum Asociaţia - nu poate pretinde că deţine sau că poate apăra în justiţie drepturi asupra acestor bunuri.

Aceasta reprezintă o încălcare gravă a principiului autorităţii de lucru judecat, ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea se întemeiază pe motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

- Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a criticat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 8 lit. c) din Legea nr. 554/2004, dat fiind că instanţa de apel a respins acţiunea în răspundere civilă delictuală, apreciind în mod greşit că obiectul cauzei ar fi vizat legalitatea unui act administrativ (avizul de specialitate pentru planul de pază), care ar fi trebuit contestat în contenciosul administrativ.

Consideră fundamental nelegală şi lipsită de temei această apreciere, întrucât avizul administrativ fusese deja retras de Poliţia Municipiului Târgu Secuiesc anterior formulării acţiunii de faţă, ceea ce exclude posibilitatea de a mai introduce o cerere de anulare împotriva acestuia. Conform jurisprudenţei constante a instanţelor de contencios administrativ, o acţiune în anulare este inadmisibilă şi lipsită de interes dacă actul administrativ a fost revocat, abrogat sau retras anterior introducerii acţiunii (interesul juridic fiind o condiţie esenţială a exercitării acţiunii în contencios, conform art. 8 coroborat cu art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 554/2004).

Respingerea cererii întemeiată pe dreptul comun pe motiv că ar fi trebuit formulată o acţiune în contencios administrativ, deşi actul nu mai exista juridic, echivalează cu un refuz nejustificat de judecată şi cu încălcarea accesului liber la justiţie, garantat şi de art. 21 din Constituţie şi art. 6 CEDO.

De asemenea, se invocă încălcarea art. 1357 din C. civ., recurenta arătând că Q. S.A. nu deţinea şi nu a deţinut niciodată vreun titlu legal care să îi confere dreptul de a dispune ori de a restrânge accesul asupra imobilului ce făcea obiectul contractului de locaţiune în derulare între reclamantă şi terţul chiriaş.

Simpla afirmaţie a acesteia că acţionează "în interesul acţionarilor" societăţii radiate Q. nu poate constitui un temei juridic valabil care să justifice o ingerinţă în dreptul de folosinţă al altei persoane, fie ea proprietar ori chiriaş cu titlu legal. Chiar dacă Asociaţia a încercat să îşi justifice acţiunea prin invocarea unei sentinţe penale care ar fi dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară şi implicit prin presupusul caracter executoriu al acesteia, în fapt, la momentul intervenţiei sale asupra imobilului, nu existau premisele legale care să confere acţiunilor sale un caracter licit. Fapta Asociaţiei de a bloca accesul chiriaşului şi al proprietarului în imobil nu poate fi subsumată vreunui exerciţiu legal al unui drept şi cu atât mai puţin unuia de dispoziţie sau de protecţie a unui bun, în lipsa oricărei calităţi legale. Conduita sa nu poate fi justificată prin invocarea unei proceduri de executare anterioare, cu atât mai mult cu cât acea executare fusese suspendată şi ulterior anulată de instanţele competente.

Prin urmare, ceea ce s-a produs este o intervenţie abuzivă, săvârşită cu intenţie, asupra unui drept real şi de creanţă (proprietate şi folosinţă), fără existenţa vreunei puteri legale conferite Asociaţiei.

Conduita acesteia reprezintă, în mod cert, o faptă ilicită civilă, generatoare de prejudiciu, analizabilă exclusiv prin prisma răspunderii civile delictuale (art. 1357 şi urm. C. civ.), fiind distinctă şi independentă de orice procedură anterioară de executare silită.

Recurenta reiterează aspectele vizând fapta ilicită imputată S.C. R., apreciind că aceasta nu a fost analizată de instanţa de apel, făcând referire şi la faptul că instanţa de apel a respins nejustificat acţiunea împotriva autorităţilor poliţieneşti.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Covasna a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca "netemeinic, nelegal şi nemotivat".

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3570 RON, în a căror dovedire a ataşat extras bancar şi factură.

Numitele U. (soţie), V. şi W. (fiice), pentru intimatul–pârât D. – decedat, au depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimaţii-pârâţi I., J., K., P., L., M. şi N. au depus întâmpinare, comunicată, invocând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta–reclamantă A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către ANAF, răspuns la întâmpinarea formulată de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, răspuns la întâmpinarea formulată de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Covasna, răspuns la întâmpinarea formulată de către intimatul D., prin moştenitori, răspuns la întâmpinarea formulată de către intimatul B., solicitând înlăturarea apărărilor formulate.

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimaţii persoane fizice, arătând că este de acord cu constatarea nulităţii recursului şi menţinerea hotărârii judecătoreşti recurate.

Intimata-pârâtă Q. S.A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimaţii persoane fizice.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (27 iunie 2019), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 10 februarie 2026, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul formulat în cauză a fost întemeiat în drept de recurenta-reclamantă pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 şi 8 C. proc. civ. şi conţine critici care permit exercitarea unui control în legalitate a deciziei atacate din perspectiva cazurilor de casare ce au fost indicate, de vreme ce s-a invocat o încălcare a prevederilor art. 9 C. proc. civ., a dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, o nemotivare ori o motivare contradictorie, soluţionarea cauzei prin încălcarea autorităţii de lucru judecat ori prin încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente cauzei. Prin urmare, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele legale permise de lege, invocată ca apărare în cuprinsul mai multor întâmpinări ce au fost formulate este considerată nefondată şi va fi respinsă pe cale de consecinţă.

Analizând recursul, se constată că acesta susţine motive care sunt nefondate, potrivit celor ce urmează:

- Criticile de încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinute cu referire la încălcarea art. 9 alin. (2) C. proc. civ. (obiectul şi limitele procesului) sunt complet nejustificate.

Aceste critici au fost invocate, în primul rând, cu referire la analiza instanţei de apel realizată în legătură cu avizul dat asupra planului de pază a imobilului, despre care recurenta a susţinut că excedează cadrului procesual obiectiv al prezentei cauze, ceea ce ar fi condus la rezultatul ca instanţa de apel să se fi pronunţat asupra altor chestiuni decât cele cu care a fost învestită prin acţiunea introductivă.

În mod neîndoielnic, criticile sunt nefondate, în condiţiile în care, deşi prin petitul cererii de chemare în judecată s-a solicitat repararea prejudiciului cauzat reclamantei ca urmare a blocării accesului chiriaşului la imobilul închiriat şi a denunţării unilaterale de către acesta a contractului de locaţiune nr. x/2015 (încheiat cu reclamanta), în cauzalitatea acestui rezultat pretins păgubitor pentru ea, reclamanta a invocat nelegalitatea/caracterul ilicit al unei suite de acte şi fapte juridice atribuite pârâţilor chemaţi în judecată, după cum urmează:- formularea neîntemeiată şi nejustificată de către pârâta Q., în numele unei persoane juridice inexistente/care şi-a încetat existenţa în baza hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii falimentului prin radiere din Registrul Comenţului în anul 2013, respectiv S.C. Q., a unei cereri de executare silită a dispoziţiilor sentinţei penale nr. 232/30.06.2006 a Judecătoriei Câmpina (dosar nr. x/2005);- formularea de către Asociaţie, alături de S.C. R. a unei cereri de avizare a unui plan de pază a spaţiului situat pe str. x, Tg Secuiesc (hală monobloc şi anexe aferente); - emiterea nelegală a avizului nr. x/29.06.2016 asupra planului de pază propus de aceştia, de către Poliţia municipiului Tg Mureş, sub verificarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, în condiţiile suspendării provizorii a executării silite din dosarul execuţional nr. x/2016 al Bej T. (prin încheierea Judecătoriei Braşov din 16.06.2016) şi a suspendării aceleiaşi executări dispuse până la soluţionarea contestaţiei la executare (prin încheierea Judecătoriei Braşov din 27.06.2016) şi cu nerespectarea Legii nr. 333/2003, a H.G. nr. 301/2012 modificată şi completată prin H.G. nr. 1002/2015.

O atare construcţie juridică a cererii de chemare în judecată implica, inerent, verificarea fiecăreia din acţiunile/actele înfăptuite, pretins nelegale, spre a se putea deduce o concluzie în privinţa cauzei rezultatului păgubitor afirmat de reclamantă, putând toate ori numai una/unele dintre acestea determina angajarea răspunderii civile delictuale în cazul în care susţinerile formulate s-ar fi verificat.

Dacă nelegala emitere a avizului de pază a fost menţionată încă din debutul cererii de chemare în judecată, tratarea specifică a acestei cauze a rezultatului pagubitor, aşa cum a fost văzut de reclamantă, ocupă un loc preponderent în expunerea motivelor cererii, fiind redată de la filele x ale acesteia, aşa încât recurenta care susţine actuala critică de recurs pare a fi ea însăşi străină de conţinutul actului procesual a cărui titulară este şi a cărui nesocotire o invocă în mod nejustificat cu referire la activitatea întreprinsă de instanţa de apel.

Afirmând în recurs că prejudiciul reclamantei nu ar decurge din existenţa unui act administrativ pretins nelegal (avizul dat asupra planului de pază), "ci din rezultatul concret al acţiunilor pârâţilor: imposibilitatea de a accesa, folosi şi valorifica bunul imobil", în realitate recurenta urmăreşte o repoziţionare pentru a contracara rigorile procedurale ce i-au fost în mod legitim şi corect opuse de către instanţele de fond cu privire punctuală la această cauză a rezultatului păgubitor invocat ea (blocarea accesului la imobil, denunţarea unilaterală a contractului de închieriere de către chiriaş, pierderea veniturilor din chirii), legate în primul rând de necompetenţa materială a instanţei civile în aprecierea/verificarea legalităţii avizului şi de consecinţa incidenţei prevederilor art. 18 şi 19 ale Legii nr. 554/2004, aşa cum se va arăta în analiza celorlalte critici ale recursului.

Răspunzând punctual criticii formulate, este conformă cu obiectul de învestire ce rezultă din motivarea cererii de chemare în judecată, iar nicidecum contrar sau în afara acestuia, analiza pe care o realizează instanţa de apel (ca şi prima instanţă, de altfel) asupra cererii de emitere a avizului de pază şi în legătură cu emiterea avizului propriu-zis. Doar printr-o denaturare voită, subsecvent acestei critici, recurenta mai susţine despre aceeaşi analiză că ar fi neconformă deoarece analiza legalităţii avizului ar fi fost considerată exclusiv relevantă de instanţa de apel. Or, nimic nu îndreptăţeşte la o asemenea afirmaţie câtă vreme în considerentele hotărârii atacate, aşa cum se va arăta, au fost tratate pe rând fiecare din cauzele descrise de reclamantă în cuprinsul acţiunii sale ale rezultatului păgubitor, constând în restrângerea nelegală a accesului la bunul imobil.

Aceleaşi critici privitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ. au mai fost invocate, în al doilea rând şi tot nejustificat – de această dată într-un sens opus criticii anterioare - în legătură cu o pretinsă neanalizare a altor conduite ilicite atribuite celorlalţi pârâţi, afirmându-se că instanţa de apel ar fi analizat exclusiv "modalitatea de obţinere a avizului pentru planul de pază", pe care ar fi considerat-o singura faptă relevantă, lăsând necercectate o serie de alte fapte ilicite imputate Q., S.C. R. ori reprezentanţilor Poliţiei Tg Secuiesc şi IPJ Covasna.

În realitate, s-a reţinut că în litigiul pendinte, reclamanta a inserat în lanţul cauzal al producerii prejudiciului afirmat o serie de acte şi fapte, dintre care şi unele ce au format deja obiectul analizei instanţelor cu prilejul soluţionării altor litigii promovate de aceasta, cum este cel cu nr. x/2019*. Prin urmare, faţă de existenţa unor dezlegări judecătoreşti care se opun reclamantei cu forţă obligatorie, regăsite în cuprinsul hotărârilor pronunţate în acest dosar, s-a reţinut corect că reclamanta nu mai poate opune caracterul ilicit al faptei de formulare a cererii de avizare a planului de pază de către asociaţia pârâtă grefat pe nelegalitatea cererii de executare silită din dosarul nr. x/2016 al BEJ T., iar cât priveşte solicitarea avizării ulterior suspendării executării silite, instanţa de apel emite propriile aprecieri la fila x a deciziei recurate. În acelaşi sens, s-a apreciat corect că reclamanta nu mai poate contesta calitatea în care asociaţia pârâtă a acţionat cu prilejul formulării cererii de excutare silită ori a celeia de avizare a planului de pază, în privinţa acestor elemente litigioase fiind valorificat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a decizie civile nr. 726/2022 a Curţii de apel Braşov şi a deciziei nr. 2492/15.12.2022 a ÎCCJ ce au fost pronunţate în dosarul anterior menţionat.

Aşadar, nu despre o omisiune de analiză este vorba, cum vădit nefondat acuză recurenta-reclamantă atunci când indică faptele ilicite imputate Q., ci despre valorificarea unor dezlegări jurisdicţionale asupra aceloraşi elemente litigioase, care se impun prezentei judecăţi cu forţa obligatorie a lucrului judecat în litigiul anterior purtat între aceleaşi părţi (reclamanta şi asociaţia pârâtă, căci actele şi acţiunile acesteia erau vizate), din nevoia de ordine socială şi stabilitate juridică, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ.

Consideraţii în legătură cu faptele ilicite imputate pârâtei S.C. R. se regăsesc la fila x a deciziei recurate, întocmai ca şi analiza asupra faptelor imputate Poliţiei Tg Secuiesc şi IPJ Covasna, criticile recurentei în sensul că s-ar fi omis a se cerceta condiţiile emiterii avizului asupra planului de pază ca faptă ilicită (în ciuda existenţei unei suspendări judiciare a executării, fără verificarea titlului de proprietate al solicitantului, fără revocarea avizului anterior emis în beneficiul reclamantei, tolerarea unei interdicţii abuzive de acces după retragerea avizului), iar nu ca act administrativ (avizul), aşa cum a procedat instanţa de apel, nefiind decât expresia aceleiaşi încercări a recurentei de a se repoziţiona în raport cu impedimentele de ordin procedural ridicate de instanţe raportat la aceste pretenţii, privitoare la incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 544/2004.

În tot cazul, indiferent care ar fi fost argumentele pentru care instanţele de fond au stabilit că aceste pretinse fapte ilicite nu pot fi cercetate pe temeiul dreptului comun – reţinându-se că se contestă, în realitate, legalitatea unui act administrativ, avizul dat asupra planului de pază ce a fost emis de Poliţia Tg Secuiesc şi aprobat de IPJ Covasna, aflat sub regimul procesual al Legii nr. 544/2004, întocmai ca şi acţiunea în daune îndreptată împotriva autorităţii şi funcţionarului responsabil -, o atare ipoteză procesuală este incompatibilă uneia care să descrie o omisiune de analiză, după cum eronat a criticat recurenta.

- Nefondată este şi critica circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu trimitere la o pretinsă încălcare a prevederilor art. 8,10,13, 14 şi 249 din C. proc. civ., în legătură cu măsura instanţei de apel din şedinţa din 4.02.2025, de respingere a probelor propuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a apelului.

La acest termen de judecată, instanţa de apel a supus dezbaterii contradictorii a părţilor prezente cererea de probatorii formulată în scris de apelanta-reclamantă prin apelul formulat şi a decis respingerea acesteia întrucât a reţinut că nu s-a indicat teza probatorie pentru proba cu martori, nu au fost indicate obiectivele expertizei contabile, iar pentru o parte din pârâţi deja a fost administrată la prima instanţă proba cu interogatoriul, astfel că, evaluate în aceste coordonate, probele propuse au fost apreciate ca neutile cauzei.

Aşadar, contrar criticii susţinute de recurentă, probele au fost evaluate din punct de vedere al utilităţii lor, iar acest criteriu este necenzurabil în recurs întrucât este atributul instanţei devolutive să evalueze şi să aprecieze asupra pertinenţei, concludenţei şi utilităţii probelor.

Nu poate fi primită critica de încălcare a dreptului la un proces echitabil, câtă vreme un proces echitabil nu se traduce prin obligaţia instanţei de încuviinţare şi administrare a tuturor probelor propuse de părţi; nici încălcarea principiului contradictorialităţii nu este o critică pertinentă câtă vreme decizia asupra probelor a fost precedată de discutarea acestora în condiţii de contradictorialitate, cu părţile prezente. Sunt străine de realitatea dosarului şi criticile conform cărora instanţa de apel ar fi pronunţat hotărârea din cel de-al doilea ciclu procesual exclusiv pe baza probelor administrate în primul ciclu procesual, litigiul pendinte fiind unul soluţionat într-un singur ciclu procesual. Nici o încălcare a dreptului la apărare nu ar putea fi reţinută, de vreme ce elementele esenţiale, a căror dovadă se pretinde că era urmărită de reclamantă prin mijlocirea probelor respinse de instanţa de apel, se refereau (potrivit acesteia) la:- actele care au stat la baza emiterii şi retragerii avizului; - motivaţiile concrete pentru care avizul a fost retras doar după o lună; - scopul constituirii Q. şi statutul acesteia; - capacitatea juridică a Asociaţiei de a formula cereri în legătură cu un bun imobil.

Or, niciunul din aceste "elemente esenţiale" văzute ca atare de reclamantă nu sunt de natură să justifice utilitatea probelor propuse de parte şi respinse de instanţa de apel în şedinţa publică din 4.02.2025 - acestea fiind proba cu martori, interogatoriu şi expertiză contabilă - deoarece "elementele esenţiale" erau susceptibile de proba cu înscrisuri, care a şi fost administrată în dosar. Or, cât priveşte proba cu înscrisurile, instanţa de apel a reţinut că apelanta a cerut încuviinţarea "probei cu înscrisurile depuse la dosarul de fond", o cerere redundantă şi, deci, inutilă prin ea însăşi.

- Nici criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Împrejurarea că instanţa de apel, exercitând controlul judiciar asupra hotărârii primei instanţe, a validat soluţiile acesteia, însă pe baza unor considerente proprii şi în urma unei analize elaborate asupra tuturor chestiunilor de fapt şi de drept care s-au ridicat în cauză, nu îndreptăţeşte afirmaţia critică a reclamantei că decizia atacată ar fi preluat aproape în întregime raţionamentul tribunalului, sub forma conţinutului şi formei, mod de redactare care ar echivala cu inexistenţa hotărârii.

În mod cert, considerentele proprii ale deciziei recurate, concretizate într-o analiză minuţioasă întinsă pe 10 pagini, care răspunde tuturor criticilor aduse hotărârii tribunalului, nu susţin afirmaţia "inexistenţei motivării", ci dimpotrivă, se constată că printr-o argumentaţie temeinică şi elaborată, curtea de apel a oferit părţilor acea "garanţie esenţială a unui proces echitabil", dezacordul recurentei-reclamante cu soluţia adoptată ori cu motivarea oferită acesteia neputând să fundamenteze critica sa în acest conţinut. Contrar criticilor recurentei, Înalta Curte constată că decizia atacată corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Aşa cum s-a arătat în examinarea celui dintâi motiv de recurs, instanţa de apel nu a avut în atenţie exclusiv legalitatea avizului dat asupra planului de pază, ci a avut în vedere toate faptele ilicite aşa cum au fost ele prezentate şi descrise în lanţul cauzal al rezultatului păgubitor pretins de reclamantă, iar împrejurarea că unele din aceste fapte au făcut deja obiectul analizei instanţelor în alte litigii purtate între aceleaşi părţi, a condus la valorificarea efectului pozitiv al lucrului judecat decurgând din dezlegări jurisdicţionale anterioare, care se impun între părţi cu putere obligatorie, nefiind acesta cazul unor omisiuni în examinare.

Aceeaşi este situaţia şi în privinţa legitimităţii cu care Q. S.A. a acţionat fie în cazul formulării cererii de executare silită a sentinţei penale definitive nr. 232/30.03.2006 a Judecătoriei Câmpina, fie în cazul formulării cererii de emitere a unui aviz asupra planului de pază a imobilului din str. x, Tg Secuiesc, legitimitate care nu a fost contestată prin cererea de chemare în judecată pe aspecte care să implice verificări asupra actelor constitutive ori statutului asociaţiei, cum se pretinde prin actualul recurs. Cu toate acestea, faţă de explicitarea adusă pe parcursul judecăţii motivelor iniţiale ale cererii de chemare în judecată, atât prima instanţă, cât şi cea de apel, au valorificat în mod corect dezlegările jurisdicţionale oferite prin hotărârile ce au soluţionat dosarul nr. x/2019 asupra aceloraşi chestiuni litigioase invocate, în legătură cu îndreptăţirea Q. S.A. de a acţiona în legătură cu imobilul în litigiu, inclusiv din perspectiva scopului şi obiectului înfiinţării sale, ce au fost verificate în raport de actele constitutive şi statutului acesteia, a dreptului acţionarilor societăţii radiate (SC Q.) de a pretinde bunurile care nu au fost lichidate sau sume de bani reziduale nedistribuite din averea societăţii debitoare, în conformitate cu art. 133 din Legea nr. 86/2006.

Cum astfel de critici nu au putut justifica reţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu trimitere la art. 9 din acelaşi cod, de bună seamă că ele nu pot fundamenta nici teza nemotivării hotărârii, acuzaţia că instanţa de apel ar fi tratat întreaga acţiune ca pe un litigiu de contencios administrativ fiind una contrafactuală câtă vreme ceea ce s-a apreciat a intra în competenţa specială a instanţei de contencios administrativ – cenzurarea legalităţii avizului asupra planului de pază şi angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii emitente, alături de funcţionarul direct răspunzător în emiterea acestuia – a fost considerată drept o cerere inadmisibil a fi judecată în temeiul dreptului comun, cât timp beneficiază de un cadru special de rezolvare prin dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Nici critica privitoare la motivarea contradictorie ori inconsecventă cu realitatea procesuală nu are o bază reală, observându-se că pentru a o susţine, recurenta amestecă voit frânturi din raţionamentele instaţei de apel realizate în legătură cu diversele fapte ilicite imputate pârâţilor, pretinzând că această asociere de argumentaţii ar expune un raţionament confuz al instanţei.

Astfel, nu este nimic contradictoriu între considerentele pentru care a fost apreciată ca inadmisibilă cenzurarea unui act administrativ (avizul asupra planului de pază) în cadrul soluţionării unei acţiuni de drept comun în angajarea răspunderii civile delictuale şi argumentele pentru care s-a apreciat că S.C. R. srl nu a săvârşit fapta imputată, reţinându-se că această societate a semnat planul de pază nr. 215/20.06.2016 în calitate de prestator de servicii, ceea ce nu înseamnă că poartă vreo răspundere pentru legalitatea avizului dat de autoritatea competentă (unitatea de poliţie locală) a cărei emitentă aceasta nu a fost.

Tot astfel, nu este nimic contradictoriu în privinţa valorificării efectului pozitiv al lucrului judecat al hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2019, pentru acele fapte care au făcut deja obiectul analizei instanţelor în cauza menţionată, dar care au fost reluate şi inserate în lanţul cauzal al rezultatului păgubitor şi în litigiul pendinte, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în reţinerea împrejurării că în litigiul de faţă au fost invocate şi alte fapte ilicite (între acestea, formularea cererii de avizare a planului de pază) care au beneficiat de examinarea directă în prezenta cauză din partea instanţelor de fond.

Nu s-a creat în acest fel nicio inconsecvenţă logică ori juridică şi nu s-a generat niciun viciu de legalitate, după cum afirmă recurenta, ci dimpotrivă.

Fiind vorba despre o suprapunere parţială nu de obiecte (acestea fiind identice), ci de cauze juridice între litigiul anterior nr. 2391/62/2019* şi cel de faţă, instanţa de apel a valorificat corect iar nu greşit, după cum eronat susţine recurenta, principiul autorităţii de lucru judecat care impune ca o chestiune litigioasă, odată dezlegată cu titlu definitiv între părţi, să nu mai poată fi rediscutată. Această valorificare nu a avut loc decât în limita faptelor ilicite şi a chestiunilor litigioase tranşate în prima judecată înfăptuită, care au fost reluate de reclamantă şi în cuprinsul acţiunii pendinte, prin preluarea ca atare a ceea ce s-a tranşat jurisdicţional în prima judecată (funcţia pozitivă, normativă a lucrului judecat), fiind deci lipsită de orice suport susţinerea recurentei că, procedând astfel, instanţa de apel ar fi evitat să analizeze cauza reală dedusă prezentei judecăţi, cu eludarea rolului său de instanţă de fond.

Faptul că în litigiul anterior cu nr. x/2019* s-a tranşat o parte din chestiunile litigioase readuse din nou în discuţie prin cererea de chemare în judecată din prezenta cauză nu constituie o premisă falsă, după cum eronat afirmă recurenta, iar diferenţa parţială între părţile celor două litigii nu împiedică funcţionarea autorităţii lucrului judecat sub aspect pozitiv câtă vreme dezlegările jurisdicţionale sunt opuse între cei ce au figurat ca părţi în ambele dosare, respectiv reclamanta şi pârâţii asociaţia şi membrii consiliului director al acesteia.

Argumentul respingerii excepţiei de litispendenţă, ce s-a invocat prin raportare la existenţa pe rolul instanţelor a dosarului nr. x/2019, este unul greşit, inapt să demonstreze o greşită valorificare a autorităţii lucrului judecat sub aspect pozitiv a dezlegărilor din hotărârile pronunţate în cauza respectivă, prima instanţă apreciind asupra neîntrunirii condiţiilor art. 138 alin. (1) din C. proc. civ. deoarece, la acel moment procesual, celălalt dosar fusese deja judecat în fond şi apel, ceea elimina condiţia ca ambele procese ce dau premisa litispendenţei să se afle în faţa instanţelor de fond (art. 138 alin. (2) C. proc. civ.). Aşadar, instituţia litispendenţei a fost înlăturată pentru argumente procedurale iar nu din pricina neîntrunirii condiţiilor substanţiale de existenţă, privitoare la chemarea în judecată a unei persoane "pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte", condiţii substanţiale cu rol şi în funcţionarea autorităţii de lucru judecat.

Tot subsumat motivului de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat faptul că hotărârea atacată ignoră o analiză efectivă a faptei ilicite imputate Q. S.A., constând în acţionarea fără drept asupra unui imobil ce nu se afla în patrimoniul său, faţă de care nu deţinea calitatea de proprietar şi nici mandat valabil de reprezentare, critici prin care partea nu a făcut decât să reia pentru a doua oară şi în mod amănunţit susţinerile sale iniţiale expuse la filele x ale memoriului, deja analizate şi considerate nefondate.

În esenţă, aceste critici s-au referit la neverificarea de către instanţa de apel a unor împrejurări precum: inexistenţa unui drept de proprietate al Asociaţiei pârâte asupra imobilului litigios (în legătură cu care a cerut avizarea planului de pază), inexistenţa calităţii sale procesuale ori materiale de a acţiona în numele Q., societate radiată din Registrul Comerţului, inexistenţa capacităţii de exerciţiu a Asociaţiei de a formula o cerere privind un imobil care nu se afla în patrimoniul său, inexistenţa capacităţii Asociaţiei, conform propriului statut, de a reprezenta interesele acţionarilor unei societăţi comerciale radiate, neexaminarea actelor constitutive şi a statutului Asociaţiei, neexaminarea calităţii acţionarilor fostei Q. de proprietari ai imobilului în litigiu.

Deşi critica tinde să susţină o neexaminare din partea instanţei de apel a tuturor acestor elemente ale cauzei, se observă că ea are doar un caracter formal de vreme ce, înseşi recurenta admite că "(...) în loc să analizeze fapta în esenţa sa – exercitarea fără drept a unor acte cu efect patrimonial – [instanţa de apel] s-a limitat la a invoca, în mod greşit, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare (dosarul nr. x/2019), deşi în chiar considerentele proprii a admis că fapta dedusă judecăţii în această cauză este diferită."

Aşadar, cum se înţelege din chiar susţinerea criticii supuse analizei, nu despre o ignorare sau omisiune de analiză a faptei ilicite imputate Q. S.A. este vorba în legătură cu elementele litigioase evidenţiate de recurentă, ci despre examinarea cauzei prin valorificarea în privinţa acestora a efectului pozitiv al lucrului judecat decurgând din dezlegările definitive regăsite în deciziile nr. 726/28.04.2022 a Curţii de apel Braşov şi nr. 2492/15.12.2022 a ÎCCJ prin care a fost soluţionat dosarul mai sus menţionat.

Reţinerea acestei autorităţi de lucru judecat a fost contestată de recurentă de această dată doar sub motivul că instanţa de apel ar fi admis ea însăşi că fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză ar fi diferită. Or, un astfel de argument este departe de a demonstra reţinerea greşită a autorităţii de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicţionale anterioare ale hotărârilor amintite, câtă vreme, prin aceleaşi considerente ale deciziei atacate s-a evidenţiat cu suficientă claritate care au fost elementele litigioase pe care reclamanta le-a supus examinării, în mod nepermis, în ambele litigii (respectiv, caracterul ilicit al faptei asociaţiei pârâte de formulare a cererii de avizare a planului de pază, grefat pe nelegalitatea cererii de executare silită, pe calitatea în care asociaţia a acţionat raportat la obiectul de activitate şi scopul acesteia decurgând din actele constitutive), doar în privinţa acestora funcţionând şi fiind aplicat efectul lucrului judecat sub aspect pozitiv, dar şi cele care au fost invocate cu caracter de noutate în cauza pendinte faţă de asociaţie (formularea cererii de avizare a planului de pază), acestea beneficiind de examinarea lor pe fond din partea instanţei.

Tocmai prezenţa unor elemente de diferenţă, regăsite la nivelul cauzei juridice a pretenţiilor identice afirmate de reclamantă în cauza de faţă şi în precedentul dosar cu nr. x/2019, a făcut posibilă soluţionarea litigiului pendinte pe fondul său, dar cu valorificarea unor elemente de lucru judecat pozitiv ale judecăţilor anterioare, şi nu prin reţinerea efectului lucrului judecat negativ, premisă care ar fi condus la respingerea cererii pe excepţia lucrului judecat şi care ar fi fost posibilă doar în prezenta identităţii triple de obiect, părţi şi cauză între cele două pricini.

Însă, în niciun caz, faptul că în litigiul de faţă reclamanta a supus examinării şi alte pretinse fapte ilicite inserate în lanţul cauzal al prejudiciului afirmat decât cele deduse judecăţii în dosarul nr. x/2019, nu are aptitudinea de a demonstra, cum afirmă partea, o greşită reţinere a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în acea cauză, cât timp valorificarea autorităţii sub aspect pozitiv s-a rezumat doar la elementele litigioase deduse judecăţii în ambele cauze.

Fără a reda din nou (aşa cum au făcut-o deja ambele instanţe devolutive) dezlegările pe fond regăsite în cuprinsul deciziei nr. 726/28.04.2022 a Curţii de apel Braşov, menţinute prin decizia nr. 2492/15.12.2022 a ÎCCJ, în privinţa tuturor elementelor litigioase pretins lăsate neexaminate de instanţa de apel în prezenta cauză, Înalta Curte apreciază nefondată şi această critică, observând că, în realitate, toate aspectele litigioase invocate au fost valorificate în litigiul de faţă pe baza dezlegărilor jurisdicţionale ale acestor hotărâri judecătoreşti, care se impun părţilor între care s-a purtat litigiul anterior (aceleaşi cu cele între care au fost invocate şi în cauza de faţă) cu forţă obligatorie, în temeiul art. 430 şi 431 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de conţinutul concret al acestei critici se mai impune observaţia că, susţinând opusul dezlegărilor jurisdicţionale din dosarul nr. x/2019, respectiv că acţionarii Q. nu erau titularii vreunui dreptului real asupra imobilului în litigiu, recurenta-reclamantă a pledat, în mod nelămurit, pentru respingerea ca inadmisibilă a acţiunii promovată de Q. în numele acestora întrucât nu ar respecta cerinţele legale de reprezentare procesuală reglementate de C. proc. civ., deşi în prezenta cauza nu judecata unor acţiuni ale Asociaţiei se analizează. În acelaşi sens este privită şi susţinerea că, în lipsa unui mandat special, în formă autentică, "Asociaţia nu ar avea calitate procesuală activă" de a promova sau susţine acţiuni în numele pretinşilor titulari ai dreptului real, în condiţiile în care obiectul analizei în litigiul pendinte a fost dat de cererea formulată de recurenta-reclamantă iar nu de cereri formulate de către Asociaţie.

- Hotărârea instanţei de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat – art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta a invocat nelegalitatea deciziei din apel pe de o parte, în raport de greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat pe baza hotărârilor ce au soluţionat dosarul nr. x/2019, iar pe de altă parte, pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 347/6.02.2013 şi a deciziei nr. 446/13.02.2015 a Curţii de apel Braşov.

Niciuna din aceste critici nu este fondată.

Greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicţionale din hotărârile ce au soluţionat dosarul nr. x/2019 (invocată fragmentat prin critici subordonate şi celorlalte cazuri de casare invocate anterior de parte) a fost susţinută, de această dată, prin invocarea neîntrunirii condiţiei triplei identităţi de elemente - părţi, obiect şi cauză – ale celor două dosare, recurenta susţinând că întrucât obiectul şi cauza cererilor de chemare în judecată sunt fundametal diferite, a fost aplicat greşit efectul pozitiv al lucrului judecat.

Întrucât în dosarul cu nr. x/2019, reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor chemaţi în judecată (Asociaţia, membrii consiliului director, cabinetul de avocat, biroul de executor şi executorul însuşi) la repararea prejudiciului produs prin denunţarea contractului de locaţiune nr. x/27.03.2015 de către locatara X. S.R.L. (prejudiciu cuantificat identic celui din cauza de faţă) ca urmare a executării silite începute în dosarul execuţional nr. x/2016 al BEJ T. şi a notificărilor nr. 49 şi 50/6.07.2019, se reţine că între acest dosar şi litigiul pendinte există identitate totală de obiecte şi identitate parţială de părţi şi de cauză juridică a pretenţiilor afirmate, reclamanta inserând în lanţul cauzal al prejudiciului afirmat în speţă şi o serie de fapte ori argumente care au făcut obiectul examinării în procesul anterior, cum ar fi nelegalitatea cererii de executare silită, lipsa calităţii asociaţiei ori a acţionarilor Q. de titulari ai dreptului real ori ai unui drept de folosinţă asupra imobilului litigios.

Prin urmare, este lipsită de orice susţinere afirmaţia recurentei în sensul că obiectul şi cauza cererilor formulate în cele două dosare ar fi fundamental diferite şi astfel ar fi fost greşit reţinut efectul pozitiv al lucrului judecat pe baza dezlegărilor din hotărârile ce au finalizat litigiul anterior. De altfel, afirmaţia recurentei nu este susţinută prin niciun argument.

În plus, argumentul neîntrunirii triplei identităţi de elemente ale celor două litigii nu infirmă, ci susţine, alături de explicaţiile mai sus redate, temeiul valorificării autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv a dezlegărilor jurisdicţionale adoptate în privinţa chestiunilor litigioase comune ce au fost invocate de reclamantă în ambele litigii, întrucât o triplă identitate ar fi fost necesară doar în vederea activării efectului negativ al lucrului judecat care ar fi condus însă la soluţionarea celui de-al doilea proces prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi respingerea cererii pe acest motiv.

În sfârşit, s-a arătat deja cu prilejul examinării unei critici similare anterioare motivul pentru care respingerea excepţiei de litispendenţă invocată raportat la existenţa dosarului cu nr. x/2019, nu constituie un argument în susţinerea criticii de greşită valorificare în cauză a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat pe baza hotărârilor pronunţate în respectiva cauză.

Încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 347/6.02.2013 şi a deciziei nr. 446/13.02.2015 a Curţii de apel Braşov, în privinţa legitimităţii acţiunilor Asociaţiei în legătură cu bunul imobil litigios, a constituit o critică ce a fost invocată ca motiv de recurs pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi în dosarul nr. x/2019, fiind examinată şi înlăturată ca nefondată prin decizia ÎCCJ nr. 2492/15.12.2022, litigiu în care s-a reţinut cu putere de lucru judecat şi cu forţă obligatorie faţă de recurentă, ca parte a respectivei proceduri că "(...) asociaţia a acţionat pentru a apăra drepturile patrimoniale ale acţionarilor pe care îi reprezenta potrivit actului său constitutiv, statutului şi hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor Q., prin decizia nr. 3361/2014 pronunţată de ÎCCJ şi respectiv, sentinţa nr. 67/2014 a Curţii de apel Ploieşti stabilindu-se cu putere de lucru judecat că de la data descărcării de gestiune a lichidatorului judiciar al Q., asociaţia dobândeşte capacitatea de exerciţiu procesuală pentru acţionarii societăţii Q.. (...)

Or, constituirea asociaţiei a avut ca situaţie premisă tocmai ipoteza în care bunurile din patrimoniul fostei societăţi Q. trebuiau readuse în patrimoniul foştilor acţionari, aceasta acţionând în apărarea drepturilor patrimoniale ale membrilor săi, foştii acţionari ai Q., cum rezultă de altfel şi din sentinţa nr. 67/24.03.2014 a Curţii de apel Ploieşti.

De asemenea, nu poate fi reţinută ca fiind contradictorie nici referirea în considerentele deciziei recurate la dispoziţiile art. 133 din Legea nr. 85/2006, în vigoare la data derulării procedurii insolvenţei, instanţa de apel explicând astfel faptul că există chiar un cadru legal ce reglementează modalitatea în care foştii acţionari constituiţi în asociaţie pot redobândi bunurile care aparţinuseră societăţii radiate, neavând nicio relevanţă dacă la momentul la care s-a dispus radierea, aceste bunuri mai existau în patrimoniu, ele putând fi dobândite ulterior ca urmare a exercitării acţiunilor asociaţiei astfel cum se prevăzuse în cuprinsul actelor sale constitutive."

În prezenţa unor atare dezlegări şi a aprecierii proprii din decizia ÎCCJ nr. 2492/15.12.2022 în sensul că, pe baza acestora, nu poate fi pusă în discuţie încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 347/6.02.2013 a Tribunalului specializat Cluj, de închidere a procedurii falimentului debitoarei S.C. Q. în condiţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, şi nici a considerentelor deciziei 445/3.02.2015, reiterarea unei critici cu acelaşi conţinut nu este permisă tocmai întrucât se opune efectul obligatoriu al autorităţii de lucru judecat care nu permite ca o chestiune odată tranşată între părţi cu titlu definitiv, să mai poată fi reluată şi supusă unei noi evaluări jurisdicţionale.

De altfel, în considerentele de la filele x ale deciziei atacate, instanţa de apel a analizat în amănunt critica reclamantei din apel privitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 347/6.02.2013 ori a deciziei nr. 446/13.02.2015 a Curţii de apel Braşov, în partea privitoare la dezlegarea asupra lipsei calităţii acţionarilor de succesori ai S.C. Q..

Or, potrivit acestor considerente regăsite în decizia recurată - ce nu au fost criticate sub niciun aspect, recurenta rezumându-se să invoce critica la modul general – chestiunile litigioase tranşate prin decizia nr. 446/13.02.2015 a Curţii de apel Braşov (dosar nr. x/2013) sunt diferite de cele avute în vedere în dosarul de faţă (pe baza dezlegărilor din dosarul nr. x/2019) şi privesc, în primul caz, calitatea procesuală activă a asociaţiei pârâte de a solicita anularea unor transferuri patrimoniale (dezlegarea privind o cerere de constatare a nulităţii absolute a unor contracte de vânzare-cumpărare), iar în cel de-al doilea, dreptul de a acţiona în legătură cu un bun prin prisma unui interes rezidual propriu al acţionarilor, în temeiul art. 133 din Legea 85/2006, astfel cum a fost justificat de Înalta Curte în dosarul nr. x/2019.

- Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material – art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cea dintâi critică circumscrisă acestui motiv de recurs reclamă, fără legătură cu temeiul de drept invocat, încălcarea unor dispoziţii de drept procesual (iar nu de drept material), respectiv cele ale art. 8 lit. c) din Legea nr. 554/2004 care reglementează dreptul la acţiunea în contencios administrativ, susţinându-se o greşită aplicare a normei în cauză faţă de aprecierea că obiectul cauzei ar viza cenzurarea legalităţii unui act administrativ, cu referire la avizul de specialitate emis de poliţie pentru planul de pază întocmit de S.C. R.. Potrivit recurentei, instanţa de apel se face vinovată de un refuz nejustificat de judecată şi de încălcarea accesului la justiţie deoarece legalitatea avizului nu mai putea fi cenzurată în contencios administrativ de vreme ce acesta fusese revocat de poliţie anterior formulării acţiunii, ceea ce exclude posibilitatea de a mai introduce o cerere de anulare împotriva acestuia.

Apreciind că poate fi examinată pe temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte consideră critica drept nefondată întrucât argumentul recurentei-reclamante nu poate fi văzut ca valid în sensul că, examinarea legalităţii unui act administrativ să poată fi transferată instanţei civile atunci când intervine revocarea acestuia de către autoritatea emitentă, de vreme ce prin natura sa (Legea nr. 333/2003 şi H.G. nr. 301/2012 modificate prin H.G. nr. 1002/2015), competenţa soluţionării litigiului revine jurisdicţiei speciale administrative. De asemenea, chiar şi în ipoteza revocării actului administrativ de către autoritate, partea vătămată prin emiterea acestuia are deschisă calea acţiunii în contencios administrativ inclusiv pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii emitente şi/sau a funcţionarului responsabil, câtă vreme revocarea şi motivele revocării actului sunt în măsură să demonstreze nelegalitatea emiterii sale, astfel după cum pretinde reclamanta că ar fi cazul în speţă.

În sfârşit, revocarea actului administrativ nu constituie un caz legal de scoatere a acestuia de sub jurisdicţia instanţei speciale administrative şi de readucere a problematicii emiterii sale pe tărâmul acţiunii în răspundere civilă delictuală de drept comun. În mod particular, în legătură cu avizul emis asupra planului de pază, se reţine că a fost retras de autoritatea emitentă Poliţia Municipiului Târgu Secuiesc la 25.07.2016, pentru motivul existenţei unui litigiu privind proprietatea, invocându-se ca temei prevederile art. 8 alin. (4) din anexa la H.G. nr. 301/2012 modificată prin H.G. nr. 1002/2015, care permit retragerea avizului emis asupra unui plan de pază "(…)când nu mai sunt îndeplinite cumulativ condiţiile care au stat la baza acordării, caz în care beneficiarul şi prestatorul aplică măsurile de restabilire a situaţiei legale."

Or, astfel fiind, "recunoaşterea caracterului nelegal al emiterii sale" rămâne o simplă afirmaţie nesusţinută a recurentei-reclamante, în timp ce avizul emis initial asupra planului de pază rămâne în ordinea juridică drept un act ce beneficiază, până la proba contrară, de prezumţia de legalitate câtă vreme nicio instanţă de judecată nu a infirmat-o.

Dar chiar dacă revocarea actului administrativ anterior emis (avizul asupra planului de pază) ar fi putut dobândi o asemenea conotaţie, a nelegalităţii actului emis, cu atât mai mult reclamanta ar fi trebuit să urmeze calea legală a acţiunii în contencios administrativ pentru a obţine ceea ce şi-a propus pe calea acţiunii civile de drept comun, respectiv angajarea răspunderii civile delictuale a autorităţilor vinovate de emiterea unui act administrativ nelegal, care chiar revocat de autoritate, a fost producăror de prejudicii în ceea ce o priveşte, după cum afirmă.

Impunând exigenţele legii speciale (art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (3) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004) în legătură cu pretenţia reclamantei de angajare a răspunderii patrimoniale a Poliţiei Municipiului Târgu Secuiesc, ca emitent al avizului asupra planului de pază, şi a IPJ Covasna, ca autoritate care a avizat favorabil emiterea avizului, nu se poate considera că instanţa de apel, alături de cea de primă instanţă, ar fi vinovate de o denegare de dreptate ori de o încălcare a accesului la justiţie, după cum critică recurenta, întrucât accesul liber la justiţie nu este echivalent accesului cu nesocotirea oricăror reguli care organizează exerciţiul acestui drept.

O a doua critică subsumată acestui motiv de recurs a vizat încălcarea art. 1357 C. civ. sub aspectul aprecierilor asupra legitimităţii acţiunilor Asociaţiei pârâte de a dispune ori restrânge accesul în imobilul obiect al contractului de locaţiune încheiat de reclamantă cu chiriaşul S.C. X. S.R.L., grefate pe nelegalitatea cererii de executare silită.

Potrivit recurentei, fapta Asociaţiei de a bloca accesul chiriaşului şi al proprietarului în imobil nu poate fi justificată prin invocarea unei proceduri de executare anterioare, cu atât mai mult cu cât acea executare fusese suspendată ori ulterior anulată de instanţele competente; o atare faptă nu poate fi subsumată unui exerciţiu legal al unui drept.

Toate aceste critici sunt nefondate, o nouă evaluare a caracterului ilicit al acţiunilor Asociaţiei nefiind posibilă în această etapă procesuală întrucât presupune o activitate specifică instanţelor devolutive, neaflată la dispoziţia instanţei de recurs ce înfăptuieşte exclusiv un control în legalitatea hotărârii de apel. În plus, aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut corect că, faţă de dezlegările jurisdicţionale ale hotărârilor ce au soluţionat dosarul nr. x/2019 şi de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al acestora, reclamanta nu mai poate opune caracterul ilicit al faptei asociaţiei pârâte de formulare a cererii de avizare a planului de pază ori a celei de a restrânge ori bloca accesul în imobil (pe baza acestuia), grefat pe nelegalitatea cererii de executare silită.

Este adevărat că în dosarul nr. x/2019 a fost analizată legalitatea executării silite declanşate de asociaţia pârâtă, însă atâta timp cât faptele ilicite acuzate în litigiul de faţă - nelegalitatea formulării cererii de avizare a planului de pază şi a blocării accesului în imobil - s-au sprijinit chiar pe împrejurările de fapt apreciate în acel dosar ca fiind legale şi neabuzive, respectiv cele privitoare la condiţiile declanşării executării silite readuse în discuţie şi în dosarul pendinte, de bună seamă că o concluzie diferită asupra faptelor nu e posibilă, cum corect a reţinut curtea de apel.

În mod specific, acuzaţia de blocare fizică şi directă a accesului în imobil de către asociaţia pârâtă – faptă despre care recurenta arată că nu a fost judecată în dosarul nr. x/2019- a beneficiat de evaluarea instanţei de apel care a valorificat de această dată autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor din hotărârile ce au soluţionat dosarul nr. x/2017. Potrivit instanţei de apel, acuzaţia este nefondată întrucât, deşi reclamanta a invocat constant că formularea cererii de avizare a planului de pază şi acest plan au constituit temei al blocării accesului în imobil al chiriaşului X. începând cu data de 14.07.2016 şi ar fi condus la denunţarea contractului de închiriere, în dosarul nr. x/2017, instanţele au constatat în mod definitiv că, în aceeaşi zi, chiriaşul a avut asigurat accesul în imobil şi au respins cererea de reziliere a contractului de închiriere formulată de chiriaş împotriva reclamantei pentru tulburarea folosinţei, obligând chiriaşul la plata sumelor solicitate de S.C. A. S.R.L. cu acelaşi titlu şi în cauza de faţă (chirie, penalităţi, impozit).

Astfel fiind, fapta de blocare a accesului în imobil, al cărei caracter ilicit a fost susţinut de reclamantă, nici nu a rămas în afara evaluărilor instanţei de apel şi nici nu a fost dedusă pe baza dezlegărilor oferite prin hotărârile ce au soluţionat dosarul nr. x/2019 (în care s-a examinat legalitatea executării silite), cum tinde să acrediteze ideea recurenta.

Cea de-a treia critică circumscrisă acestui motiv de recurs a vizat o pretinsă neanalizare de către instanţa de apel a faptei ilicite atribuite pârâtei S.C. R., aceea a întocmirii planului de pază a imobilului din Municipiul Târgu Secuiesc, str. x, fără respectarea cerinţei imperative a prezentării titlului de proprietate ori de folosinţă a entităţii solicitante.

Contrar criticii, considerentele deciziei atacate relevă tratarea faptei ilicite atribuite acestei pârâte, instanţa de apel validând soluţia primei instanţe care a reţinut că semnarea şi executarea unui plan de pază avizat de organele competente, care beneficiază de prezumţia de legalitate, nu susţine caracterul ilicit al acţiunilor acestei societăţi. Tot astfel, s-a arătat că, de vreme ce nu sunt argumente de a reţine fapta ilicită a asociaţiei pârâte în propunerea şi solicitarea avizării planului de pază, pentru aceleaşi considerente nu poate fi reţinută nici fapta ilicită a societăţii de pază care a acţionat ca prestator de servicii (pe baza unui raport juridic contractual încheiat cu cea dintâi), având în vedere identitatea motivelor pentru care reclamanta a justificat caracterul ilegal al acţiunilor acestora.

Secţiunile dedicate aspectelor privind atragerea răspunderii autorităţilor (Poliţia municipiului Târgu Secuiesc, IPJ Covasna) şi angajaţilor lor (funcţionarii care au fost implicaţi în emiterea avizului asupra planului de pază) reeditează argumentele reclamantei din cuprinsul acţiunii care ar fi justificat, în viziunea sa, admiterea şi obligarea acestora la plata de despăgubiri pe temeiul răspunderii civile delictuale de drept comun, fără a se constitui în critici de nelegalitate a hotărârii recurate, câtă vreme instanţa de apel a validat soluţia tribunalului de respingere ca inadmisibilă a acţiunii îndreptate împotriva acestor pârâţi, ca aflată sub regimul legal al unui contencios administrativ, soluţie apreciată ca fiind legală potrivit criticilor de recurs analizate anterior.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei îndreptate împotriva pârâtului IGPR, pentru care a fost invocat temeiul art. 1373 C. civ., se reţine că au fost respinse în considerarea lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât justificat de inexistenţa unui raport de prepuşenie, în înţelesul de lipsă a puterii de direcţie, supraveghere şi control asupra angajaţilor IPJ Covasna şi Poliţiei Municipiului Târgu-Secuiesc în privinţa emiterii avizului asupra planului de pază. Or, existenţa unui atare raport nu poate fi dedusă din atribuţiile ce revin acestei autorităţi, de aprobare a normelor şi reglementărilor de aplicare a legii pazelor, respectiv de veghere la aplicarea unitară a legii de către structurile subordonate, aşa după cum se susţine cu titlu de noutate pe calea recursului.

De asemenea, acţiunea reclamantei îndreptată împotriva Statului a fost respinsă ca inadmisibilă, reţinându-se că pretenţia afirmată prin cererea de chemare în judecată a urmărit angajarea răspunderii solidare a pârâţilor, atragerea în proces a Statului realizându-se abia prin completarea cererii iniţiale, fără o modificare a temeiurilor de fapt şi de drept ale acesteia. Aşadar, conform cererii astfel cum a fost completată, s-a urmărit angajarea răspunderii solidare a Statului cu ceilalţi pârâţi, autorităţi şi prepuşi ai acestora, temeiul unei răspunderi subsidiare a Statutului conform art. 224 C. civ. fiind unul indicat abia în etapa apelului.

Cum răspunderea Statului este una limitată şi specială, descrisă în cuprinsul art. 52 alin. (3) din Constituţia României, iar o răspundere pentru fapta proprie a acestuia pe temeiul art. 1357 C. civ. este de neconceput şi cum modificarea temeiurilor cererii de chemare în judecată nu poate avea loc în apel (respectiv, prin indicarea temeiului unei răspunderi subsidiare a Statului) s-a apreciat în mod just de către instanţa de apel că soluţia primei instanţe nu se impune a fi reformată.

Recurenta-reclamantă s-a raportat necritic la această dezlegare a instanţei de apel, mărginindu-se să justifice condiţiile unei răspunderi subsidiare a Statului în proces pe temeiul art. 224 C. civ., dar ignorând cu desăvârşire impedimentele de ordin procedural reţinute în plus prin considerentele deciziei din apel, alături de argumentele primei instanţe care au fundamentat soluţia de inadmisibilitate a pretenţiilor îndreptate împotriva acestui pârât şi pe care, de asemenea, recurenta nu le-a combătut sub niciun aspect.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind că nu se verifică niciuna din criticile de nelegalitate îndreptate împotriva încheierii de şedinţă din 4 februarie 2025 ori împotriva deciziei atacate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ.

De asemenea, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii în recurs, recurenta-reclamantă va fi obligată să plătească intimatului-pârât B. cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat dovedite cu înscrisurile depuse la filele x ale dosarului de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinări.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 4 februarie 2025 şi a deciziei civile nr. 272/Ap din 6 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă. Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 3570 RON către intimatul-pârât B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2026.