Liability for mine spoil heap landslide: fault-based delictual liability of former license holder versus objective custody liability of transferee, and admissibility of civil claims in parallel to judicial reorganization proceedings

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Horezu la 7 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.A. - Divizia Minieră Unitatea Minieră de Carieră Berbeşti - Alunu, Consiliul Judeţean Vâlcea, Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea, Complexul Energetic Oltenia S.A., Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligaţi pârâţii la plata de despăgubiri reprezentând valoarea construcţiilor, a terenurilor, respectiv valoarea culturilor şi plantaţiilor descrise în cererea de chemare în judecată, aflate pe raza comunei Alunu, sat Alunu, judeţul Vâlcea.

Prin întâmpinările depuse de pârâţi s-au invocat excepţiile necompetenţei materiale a Judecătoriei Horezu, a lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Energiei şi Mediului de Afaceri, a Ministerului Economiei, a Instituţiei Prefectului Judeţului Vâlcea, a Consiliului Judeţean Vâlcea, a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, a Complexului Energetic Oltenia S.A., a prescripţiei dreptului material la acţiune; pe fond, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Judecătoria Horezu, prin sentinţa civilă nr. 29/14 ianuarie 2019, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1546/07 iulie 2022, Tribunalul Vâlcea – secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Energiei şi Mediului de Afaceri, Ministerul Economiei, Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea, Consiliul Judeţean Vâlcea, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Complexul Energetic Oltenia S.A. şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii B. S.A., prin administrator judiciar C.., şi Complexul Energetic Oltenia S.A., în sensul că i-a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata despăgubirilor civile în cuantum total de 948.130 RON către reclamant, din care 801.500 RON reprezentând contravaloarea imobilelor construcţii şi anexe, 24.657 RON reprezentând contravaloarea terenurilor şi 121.973 RON reprezentând despăgubiri agricole (cuvenite reclamantului în calitate de proprietar exclusiv), precum şi la plata, în solidar, a despăgubirilor civile în sumă de 77.763,05 RON reprezentând contravaloarea terenurilor reconstituite potrivit procesului-verbal de punere în posesie nr. x/7 mai 2018, emis pe numele autorului D. (despăgubiri acordate în indiviziune, la solicitarea reclamantului, în calitate de coproprietar); i-a obligat pe aceiaşi pârâţi, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 20.820 de RON cheltuieli de judecată; în temeiul art. 50 2 din O.U.G. nr. 51/2008, l-a obligat pe reclamant la restituirea către stat a sumei de 4.466 RON reprezentând ajutor public judiciar.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 2765/9 mai 2023, Curtea de Apel Piteşti – secţia I civilă a respins apelurile declarate de pârâţii Complexul Energetic Oltenia şi B. S.A., prin administrator judiciar C.., a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1546 din 07 iulie 2022 pronunţate de Tribunalul Vâlcea, a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că i-a obligat pe pârâţi, în solidar, şi la plata sumei de 4.466 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi a menţinut, în rest, sentinţa civilă atacată.

Prin decizia civilă nr. 3870 din 16 iunie 2023, Curtea de Apel Piteşti – secţia I civilă a admis cererea formulată de apelantul reclamant A. şi a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 2765/9 mai 2023, în sensul că i-a obligat pe apelanţii pârâţi, în solidar, la plata către apelantul reclamant a sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

4. Calea de atac formulată în cauză

Pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 24 aprilie 2023, a deciziei nr. 2765/2023 din 9 mai 2023, precum şi a deciziei nr. 3870/2023 din 16 iunie 2023, toate pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

Pârâta B. S.A., prin administrator judiciar C.., a exercitat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 24 aprilie 2023 şi a deciziei civile nr. 2765/2023 din 9 mai 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia I civilă.

4.1. În cuprinsul cererii de recurs formulate de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., aceasta a solicitat, în principal, casarea încheierii din 24 aprilie 2023 şi a deciziilor pronunţate, cu trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, la instanţa de apel pentru nepronunţarea asupra motivului de apel prin care a solicitat încuviinţarea obiecţiunilor la raportul de expertiză întocmit în specializarea construcţii miniere şi efectuării unui supliment la acelaşi raport, motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. în subsidiar, casarea deciziilor civile nr. 2765/2023 şi 3870/2023, reţinerea, spre o nouă judecată, a procesului în fond, admiterea excepţiilor invocate şi respingerea cererii de chemare în judecată în consecinţă sau ca nefondată, motivele de recurs incidente fiind cele reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

a. În dezvoltarea motivelor de recurs, a învederat că, prin încheierea din 24 aprilie 2023, instanţa de apel a respins toate solicitările de probatorii ale B. S.A. şi pe cele ale Complexului Energetic Oltenia S.A., mai puţin pe cele privind solicitarea de încuviinţare a obiecţiunilor la raportul de expertiză întocmit în specialitatea construcţii miniere şi efectuării unui supliment la acelaşi raport, solicitare asupra căreia nu s-a pronunţat, fiind incidente motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Aceste probe ar fi trebuit să elucideze aspectul reţinut, în mod nelegal, de instanţa de fond, privind existenţa culpei pârâtei recurente în prejudicierea reclamantului, iar răspunsul expertului la obiecţiuni şi suplimentul întocmit la raport ar fi fost determinante în neantrenarea răspunderii Complexului Energetic Oltenia S.A.

b. În ceea ce priveşte deciziile nr. 2765/2023 şi nr. 3870/2023, apreciază că acestea sunt nelegale, cuprind motive contradictorii şi străine de natura cauzei, incidente fiind dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi au fost pronunţate cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

b.1. Susţine că, în mod greşit, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a recurentei pârâte Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., întrucât Exploatarea Minieră Berbeşti a fost preluată de B. de la Complexul Energetic Oltenia la începutul anului 2015.

Halda de steril E., care, potrivit susţinerilor reclamantului, a afectat gospodăria acestuia, a fost exploatată prin respectarea tehnologiilor de lucru în exploatarea lignitului şi au existat afectări ale imobilelor din zonă începând cu anul 2017, respectiv la mai mult de 2 ani de când gestionar al acesteia devenise Societatea B. S.A.

Ca urmare a Ordinului preşedintelui A.N.R.M. nr. 365/7 decembrie 2015, prin care a fost aprobat transferul drepturilor dobândite şi al obligaţiilor asumate prin licenţele de exploatare de la S. CEO S.A. către S. B., titular al licenţei de exploatare a haldei de steril E. a devenit B. S.A. Pretinsa pază a lucrului reprezentat de halda de steril era exclusiv asigurată de către B. S.A.

Din acest punct de vedere, răspunderea prevăzută de dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 85/2003 aparţine, exclusiv, titularului de licenţă, respectiv B., căreia îi revine şi calitatea procesuală pasivă în litigiul dedus judecăţii, această societate fiind continuatorul în drepturi şi obligaţii al Soc. F. S.A., cu privire la subunitatea ce a făcut obiectul contractului de transfer.

Soluţionând excepţia invocată, instanţa de apel a reţinut, greşit, că Soc. F. S.A. ar fi succesorul în drepturi şi obligaţii al IM Horezu, al Ministerului Minelor, al Regiei Autonome a Lignitului România şi al Regiei Autonome a Lignitului Oltenia, în condiţiile în care, în H.G. nr. 1211/1990 de înfiinţare a RAL România, nu există nicio dispoziţie care să prevadă că RAL România ar fi succesoarea Ministerului Minelor şi a I.M. Horezu de la 26 noiembrie 1990. În H.G. nr. 58/1995 de înfiinţare a RAL Oltenia nu există nicio dispoziţie în sensul că aceasta ar fi succesoarea RAL România de la 7 februarie 1995, ci, abia din 30 septembrie 1997, în H.G. nr. 576/1997, la art. 5, fiind stipulat că Compania Naţională a Lignitului Oltenia S.A. este ţinută de toate obligaţiile RAL Oltenia. Sub acest aspect, consideră că, de la momentul înfiinţării IM Horezu, prin Decretul nr. 310/1980, şi până la 7 februarie 1995, Societatea Oltenia nu este succesor în obligaţii al IM Horezu, succesor al acesteia fiind Ministerul Minelor, Ministerul Industriilor şi actualul Minister al Economiei. Într-un astfel de raţionament, ar însemna că Ministerul Economiei (actualul Minister al Minelor) şi Soc. C.E. Oltenia S.A. să fie cogestionare ale activităţii de haldare a B. şi asigurării stabilităţii haldei E., în condiţiile în care aceasta din urmă exploata halda şi era gestionar exclusiv al haldei respective.

De la momentul transferului drepturilor dobândite şi al asumării obligaţiilor, exclusiv în răspunderea B. au intrat obligaţiile expres prevăzute de Legea minelor nr. 85/2003, de Normele de aplicare a acestei legi aprobate prin H.G. nr. 1208/2003, de Instrucţiunile emise în aplicarea legii, cât şi de cele stipulate în licenţa de concesiune nr. x, B. devenind, de la acel moment, gestionarul exclusiv al deşeurilor reprezentate de sterilul haldat atât anterior, cât şi ulterior transferului licenţei de exploatare, având obligaţia de a respecta şi de a pune în practică "Planul de gestionare a deşeurilor din industria extractivă - Cariera E.", avizat favorabil prin avizul nr. 8494/22 august 2016; astfel, este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte.

Toate obligaţiile privind refacerea mediului în urma desfăşurării lucrărilor miniere anterioare, dar şi viitoare, au fost preluate de către B. prin contractul de transfer de afacere nr. x/2 martie 2015, acest aspect fiind invocat ca motiv de apel, dar neanalizat de către Curte.

În mod nelegal a reţinut instanţa de apel, cu referire la răspunderea Societăţii F., că titularul licenţei de exploatare rămâne ţinut la repararea prejudiciilor cauzate altor persoane din culpa sa prin activităţile miniere efectuate până la data expirării sau renunţării, chiar dacă asemenea prejudicii sunt constatate după data încetării concesiunii sau administrării, în condiţiile în care licenţa de concesiune a exploatării era şi este în fiinţă, cu B. titular al licenţei, această pârâtă fiind şi gestionarul exclusiv al deşeului reprezentat de sterilul depus anterior şi ulterior în halda E..

În concluzie, este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând ca acţiunea să fie respinsă faţă de recurenta pârâtă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

b.2. Instanţa de apel a respins, în mod nelegal, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Motivul de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi are în vedere aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2500, 2501 şi 2517 C. civ., întrucât, faţă de momentul 2 martie 2015 sau 26 martie 2015, când a fost încheiat contractul de transfer sau a fost finalizat contractul de transfer al afacerii, şi momentul 7 mai 2018, când a fost înregistrată, la Judecătoria Horezu, cererea de chemare în judecată, s-au scurs mai mult de 3 ani, în care recurenta nu a desfăşurat nicio activitate de haldare, respectiv o faptă ilicită presupus prejudiciabilă.

b.3. Dispoziţiile art. 1386 alin. (2) C. civ. prevăd că, la stabilirea despăgubirii, se va avea în vedere data producerii prejudiciului, respectiv mai 2017, eventualele despăgubiri neputând fi decât cele stabilite printr-o evaluare la preţul imobilelor de la acea dată, diminuat cu uzura şi deficienţele de edificare.

Reclamantul nu este îndreptăţit la valori actuale ale imobilelor, rezultate dintr-o evaluare recentă cu valoarea brută de înlocuire la nou, într-un asemenea caz fiind în situaţia unei îmbogăţiri fără justă cauză Acest motiv de nelegalitate a hotărârii nu a fost analizat de instanţa de apel prin decizia recurată.

Recurenta susţine încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale sus-enunţate, cu consecinţa obligării sale la plata unei sume mai mari decât era îndreptăţit reclamantul.

b.4. Apreciază că nu poate fi reţinută, în sarcina sa, nicio faptă civilă delictuală producătoare de prejudicii şi nici o legătură de cauzalitate cu prejudiciul suferit de reclamant, vinovăţia revenind, în exclusivitate, S.C. B. S.A., prejudiciul fiind cauzat de această societate.

Analizarea motivelor de apel care priveau fondul cauzei s-a realizat în mod trunchiat de instanţa de apel, nefiind demontate apărările prezentate în combaterea culpei comune a pârâtelor S.C. B. S.A. şi Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A.

În continuare, recurenta prezintă situaţia de fapt din dosar cu referire la probele administrate în cauză (înscrisuri, raportul de expertiză întocmit de expert în specializarea construcţii miniere G., studiu geotehnic Geo-6/2016), menţionând că nu este răspunzătoare de producerea prejudiciului, nu a fost parte în nicio comisie de lucru constituită la nivel local care să analizeze cauzele producerii alunecării haldei de steril; dimpotrivă, pârâta B. a recunoscut efectiv situaţia creată, pe care nu a gestionat-o corespunzător în vederea remedierii. Prin urmare, este exclusă culpa recurentei în crearea prejudiciului suferit de reclamant.

b.5. În cadrul acestui motiv de recurs, pârâta reia susţinerile referitoare la valoarea despăgubirilor acordate reclamantului, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Arătă că valoarea despăgubirilor acordate reclamantului reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză, întrucât instanţa ar fi trebuit să acorde valoarea de circulaţie a imobilului de la data producerii prejudiciului, sens în care a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit în specializarea evaluare proprietăţi imobiliare.

Valoarea despăgubirilor ce trebuia acordată era reprezentată de valoarea de reconstrucţie netă, diminuată cu uzura stabilită conform Nomenclatorului nr. 135-1999 cu privire la calculul coeficienţilor de uzură fizică nerecuperabilă a clădirilor, în care sunt prevăzuţi coeficienţi de uzură de până la 100%, prin raportare la momentul edificării construcţiei analizate. Despăgubirea a fost stabilită similar unor imobile din Bucureşti, în condiţiile în care imobilul se afla în mediul rural.

În ceea ce priveşte terenurile pretins aparţinând reclamantului, învederează că atât procesele-verbale de punere în posesie, cât şi adeverinţa şi titlul de proprietate, au fost emise ulterior anului 2017, astfel că acesta nu poate fi despăgubit. Reclamantul nu a fost prejudiciat, dobândind calitatea de proprietar ulterior alunecării de teren asupra unui imobil în starea în care se afla urmare a alunecării.

Precizează că, în condiţiile în care se va găsi întemeiată vreo solicitare de despăgubire din partea reclamantului, să se procedeze la aplicarea prevederilor art. 10.1.11 din contractul de transfer de afacere, conform cărora B. răspunde în limita a 100.000 de euro rezultând din acte, fapte sau evenimente anterioare datei de 2 martie 2015, urmând a fi obligată această societate la plata despăgubirilor.

Referitor la lipsa culpei recurentei şi atragerea, în mod nelegal, a răspunderii solidare, arată că, timp de 40 de ani de exploatare, nu a existat niciun eveniment de o asemenea gravitate, din raportul de expertiză efectuat de expert G. nerezultând că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile tehnologice, ci, dimpotrivă, că lucrările de haldare s-au realizat conform proiectului tehnic şi metodologiei de haldare.

Astfel, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că fapte civile delictuale constau într-un ansamblu de lucrări care ar fi trebuit executate încă înainte de darea în folosinţă a haldei, adică din anul 1979, când tehnologiile de deschidere şi execuţie erau specifice perioadei respective şi nu au fost elaborate de pârâta F..

De asemenea, Curtea de Apel reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1376 - 1380 C. civ., deşi instanţa de fond stabilise incidenţa art. 1349 şi art. 1357 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală. În oricare dintre statuări, apreciază că, în sarcina pârâtei F. S.A., nu poate fi reţinută niciuna dintre condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale: o faptă ilicită, legătura de cauzalitate, vinovăţia, neputând fi antrenată răspunderea solidară a F. pentru faptele personale omisive şi/sau comisive ale pârâtei B., fiind elocvente obligaţiile stabilite de Studiul geotehnic din anul 2016 privind stabilitatea haldei.

4.2. Prin cererea de recurs formulată, pârâta Societatea B. S.A. a solicitat casarea deciziei nr. 2765/09 mai 2023 şi a încheierii din 24 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, casarea deciziei şi a încheierii şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

a. Instanţa de control a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Soluţia pronunţată în calea de atac este nelegală în ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor procedurale referitoare la admisibilitatea probelor (art. 255 C. proc. civ.) şi încuviinţarea acestora (art. 258 C. proc. civ.), cu referire la respingerea probelor solicitate în apel (art. 330 C. proc. civ.).

Prin încheierea din 23 martie 2023 şi prin decizia recurată, instanţa a respins cererea de completare probatoriu formulată de Societatea B. S.A., cu încălcarea dispoziţiilor procedurale anterior menţionate, reţinând că aspectele ce se doresc a fi lămurite vizează, în realitate, chestiuni de fond.

Or, în ceea ce priveşte conţinutul raportului de expertiză efectuat la prima instanţă se impunea completarea acestuia, întrucât expertul nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse de la dosar, iar concluziile sunt, parţial, contradictorii.

Prin întreaga lucrare de expertiză, expert G. a ignorat, nejustificat, documentaţiile grafice miniere care au stat la baza construcţiei haldei (Proiect de execuţie, Studiu de fezabilitate, Plan de dezvoltare, Programe anuale de exploatare, Planuri de situaţie cu închiderile lunare), documente din care rezultă că, la momentul producerii alunecării, erau respectate întocmai proiectele avizate de A.N.R.M. - autoritatea competentă pentru exploatările miniere.

Toate afirmaţiile făcute de către expert în raport nu au fost în concordanţă cu legislaţia în vigoare, acesta neavând în vedere nici Ordinul preşedintelui A.N.R.M. cu privire la modul de întocmire şi avizare a Programelor anuale de exploatare. De altfel, acesta a confundat halda exterioară care se construieşte cu instalaţia de haldat de mare dimensiune prin trepte, cu halda interioara, unde haldarea se face cu utilaje termice prin trepte de înaintare cu înălţimea de 5 m, aspect care a indus în eroare instanţa de judecată.

Se impunea refacerea/completarea expertizei, cu atât mai mult cu cât concluziile expertului au fost contradictorii.

Pe de o parte, s-a reţinut că nu au fost respectate tehnologiile de construire a haldei încă din anul 1980, că factorii care au determinat deversarea haldei sunt factori tehnologici, care nu au fost respectaţi încă de la momentul construirii haldei; deci, culpa pentru producerea prejudiciului aparţine proiectantului şi executantului, B. S.A. neavând nicio culpă pentru care să îi poată fi atrasă răspunderea.

Determinat de împrejurarea că, la începutul construcţiei haldei, activitatea a fost în subordinea Complexului Energetic Oltenia S.A., B. nu poate să răspundă de calitatea acestor lucrări.

Pe de altă parte, expertul reţine că principalele cauze ale producerii evenimentului ce a dus la crearea prejudiciului solicitat de reclamant au fost cauzele naturale şi proiectul de construcţie care nu a prevăzut posibilitatea ca halda să alunece în condiţii de umiditate excesivă, având în vedere şi faptul că amplasamentul proiectat al haldei exterioare de steril a fost pe fostul fir al Văii Drăcoaia, iar activitatea de haldare nu trebuia să înceapă decât după exproprierea proprietăţilor deţinute de localnici.

Pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt, instanţa trebuia sa admită cererea de completare a probatoriului. Expertul avea de lămurit şi un alt aspect esenţial pentru soluţionarea corectă a cauzei, cel privind punctul de unde a pornit alunecarea, chestiune care ar fi disculpat B. S.A. de orice fel de răspundere.

La 10 mai 2017, în punctul "Gropile" din extravilanul comunei Alunu, judeţul Vâlcea, s-a produs o alunecare naturală de teren localizată în corpul imobilului în suprafaţă de 18,1 ha cu vegetaţie forestieră - pădure de salcâm, ce se afla în proprietatea privată şi în administrarea U.A.T. Comuna Alunu, judeţul Vâlcea, aceasta fiind amenajată şi predată în anul 2008, după eliberarea de sarcini tehnologice, de către fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia S.A. Tg. Jiu, antecesoarea Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A. Tg. Jiu, către Consiliul Local al Comunei Alunu, conform procesului-verbal nr. x/27 iunie 2008 şi dispoziţiei nr. 539/30/24 iulie 2008 a directorului general al societăţii indicate.

Urmare a efectelor fizice şi având în vedere configuraţia topografică a terenului în cauză, alunecarea pădurii de salcâm, amplasată între cotele topografice 315 m - 412 m, a antrenat şi alunecarea haldei exterioare de steril E., amplasată, în continuare, în amonte, pe versant natural, până la cota topografică 470 m, conform proiectelor tehnice de execuţie şi studiilor geo-tehnice întocmite, avizate şi aprobate de instituţiile şi autorităţile competente în materie.

Într-un final, alunecarea naturală de teren, astfel iniţiată, s-a propagat pe o suprafaţă de aproximativ 66 ha, conducând la afectarea tuturor proprietarilor din avalul pădurii de salcâm şi până la albia râului Olteţ. Astfel, terenul care a alunecat şi a antrenat celelalte imobile din aval aparţine U.A.T. Alunu, aceasta fiind persoana a cărei răspundere ar fi putut fi antrenată pentru întregul dezastru produs.

În concluzie, apreciază că, în lipsa încuviinţării probei, B. a fost lipsită de dreptul la apărare, deşi a formulat cererea de încuviinţare în termenul legal şi a motivat necesitatea administrării acestei probe, instanţa încălcând dispoziţiile art. 13 C. proc. civ. şi art. 22 alin. (2) din acelaşi cod, întrucât, nu numai că nu a stăruit în administrarea unui probatoriu adecvat, dar 1-a şi respins pe cel propus, pentru un motiv nelegal.

În cauză, s-a administrat doar proba cu înscrisuri, proba cu expertiză fiind respinsă fără o motivare adecvată, deci, instanţa nu şi-a manifestat rolul activ, cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

b.1. Decizia recurată este nemotivată sub aspectul criticii din memoriul de apel referitoare la necesitatea completării expertizei efectuate de expert G., fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Încheierea prin care au fost respinse probele este lipsită de motivare, iar, în decizia recurată, instanţa de control judiciar nu face decât să preia motivarea instanţei de fond, lipsind raţionamentul propriu ce a dus la soluţia pronunţată. De asemenea, nu a răspuns tuturor motivelor de apel, pe unele ignorându-le în totalitate.

Soluţia Curţii de Apel este nemotivată, câta vreme nu se menţionează mijloacele de probă care au format convingerea instanţei şi nu se arată argumentele pentru care au fost înlăturate apărările recurentei.

Obligaţia instanţei de a motiva hotărârea este consacrată în termeni imperativi de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., fiind inclusă în noţiunea de proces echitabil, reglementată în art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, invocă hotărârea nr. 28 din aprilie 2005 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în cauza Albina împotriva României.

b.2. De asemenea, decizia recurată cuprinde motive contradictorii.

Instanţa de apel a reţinut, în considerente, afirmaţii străine de dosarul cauzei.

În acest sens, la fila x din decizie, instanţa a reţinut că intimata A.N.R.M. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea apelurilor declarate de pârâte şi admiterea apelului declarat de reclamant. În realitate, intimata A.N.R.M. a solicitat, prin întâmpinările formulate, respingerea apelului declarat de reclamantul A. şi admiterea, în parte, a apelurilor declarate de B. S.A. şi Complexul Energetic Oltenia.

c.1. Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii, toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului se suspendă de drept.

Faţă de această situaţie, modalitatea în care creditorii îşi pot recupera sumele de bani trebuie să se raporteze la prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Valorificarea creanţelor asupra averii debitorului se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor (art. 75 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014).

Pentru creanţele certe, lichide şi exigibile născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, creditorii pot să formuleze cerere de plată ce va fi analizată de către administratorul judiciar (art. 75 alin. (3) coroborat cu art. 106 alin. (1) din Legea nr. 85/2014).

Pentru creanţele anterioare datei de deschidere a procedurii se va depune cerere de înscriere la masa credală a acestora (art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014).

Mai mult, art. 75 din actul normativ sus-menţionat prevede că, la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează.

Raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată şi starea de insolvenţă a B. S.A., reclamantul nu îşi putea valorifica pretenţiile printr-o acţiune de drept comun, întrucât există o lege specială care impune o altă procedură în acest scop, respectiv Legea nr. 85/2014.

În raport cu aceste aspecte, acţiunea în contradictoriu cu B. este şi inadmisibilă, întrucât pretenţiile puteau fi valorificate numai în cadrul procedurii insolvenţei, având în vedere că recurenta este o societate aflată în reorganizare judiciară.

Un argument în plus al nelegalităţii hotărârii instanţei de apel este şi soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2018, având ca obiect despăgubiri privind acelaşi eveniment, unde instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 75 din Legea nr. 85/2014, dispunând disjungerea cauzei şi încetarea acţiunii faţă de B. S.A., hotărâre rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de Complexul Energetic Oltenia S.A. de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia civilă atacată, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile sus-menţionate, încălcând şi principiul specialia generalibus derogant.

Faţă de aceste considerente, se impunea, în principal, respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, încetarea acţiunii faţă de recurentă.

c.2. Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 1378 C. civ. în ceea ce o priveşte pe B. S.A.

Curtea a analizat situaţia de fapt raportat la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reclamantul indicând, expres, acest temei de drept.

Cum nu a înţeles să îşi modifice temeiul de drept al acţiunii, instanţa, în virtutea rolului activ şi pentru ocrotirea intereselor legitime ale părţilor, era îndreptăţită şi chiar obligată să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Prin completarea raportului de expertiză era necesară lămurirea completă a situaţiei de fapt cu privire la punctul de la care a pornit alunecarea de teren, aceasta răsfrângându-se, direct, asupra temeiului de drept al răspunderii civile. Împrejurarea că nu a fost lămurită situaţia de fapt a determinat o greşită aplicare a legii.

Temeiul de drept al acţiunii nu poate fi decât art. 1378 C. civ., deoarece halda constituie o construcţie civilă de inginerie minieră. Coroborând cu dispoziţiile legale în materia construcţiilor civile (Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii), este evident că recurentei nu i se poate imputa vreun fapt juridic ilicit şi, implicit, angaja vreo răspundere civilă delictuală, de vreme ce nu-i aparţin nici imobilul în suprafaţă de 18,1 ha cu vegetaţie forestieră - pădure de salcâm, unde s-a iniţiat alunecarea de teren, nici halda exterioară de steril E., nici operaţiunile de evacuare şi demolare a gospodăriei reclamantului. Răspunderea juridică în această cauză trebuie să revină U.A.T. Comuna Alunu, judeţul Vâlcea, în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 481/2004, eventual coroborate cu prevederile art. 1377, 1378 C. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de recurenta pârâtă B. S.A. s-a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. şi, în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată de recurenta pârâtă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. s-a solicitat respingerea recursului declarat de B. S.A., ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată de reclamantul A. s-a solicitat respingerea celor două recursuri, ca nefondate.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale s-a invocat excepţia nulităţii celor două cereri de recurs, iar, în subsidiar, respingerea recursului declarat de B., ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei entităţi.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, care nu au depus puncte de vedere, iar, prin încheierea din 25 aprilie 2024, s-a respins excepţia nulităţii recursurilor.

Prin încheierea din aceeaşi dată, au fost admise, în principiu, recursurile declarate de pârâtele Complexul Energetic Oltenia S.A. şi B. S.A., prin administrator judiciar C.., împotriva încheierii de şedinţă din 24 aprilie 2023, a deciziei civile nr. 2765/2023 din 9 mai 2023, precum şi a deciziei civile nr. 3870/2023 din 16 iunie 2023 ale Curţii de Apel Piteşti – secţia I civilă şi s-a fixat termen de judecată la 10 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

1. Recursul declarat de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A.

a. Criticile referitoare la nelegalitatea încheierii din 24 aprilie 2023 circumscrise de către pârâtă motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu pot fi primite.

În ceea ce priveşte nepronunţarea instanţei de prim control judiciar asupra cererii de încuviinţare a obiecţiunilor la raportul de expertiză întocmit în specialitatea construcţii miniere şi de efectuare a unui supliment la acelaşi raport, contrar afirmaţiilor recurentei, instanţa a analizat această solicitare, raportând cererea de completare a rapoartelor de expertiză formulată de pârâtă la motivul corespunzător din cererea de apel, privind greşita soluţie de respingere de către prima instanţă a obiecţiunilor respective. În alţi termeni, Curtea de Apel a considerat că soluţionarea, indiferent dacă în sensul admiterii sau respingerii, a cererii de completare a rapoartelor de expertiză la momentul procesual al discutării probatoriului ar echivala cu o antepronunţare asupra căii de atac exercitate de pârâtă, cererea respectivă fiind, în consecinţă, examinată. Ca atare, sub acest aspect, nu sunt întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Susţinerile prin care se critică respingerea celorlalte probe solicitate de pârâte nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât supun dezbaterii temeinicia, iar nu legalitatea deciziei atacate, admiterea sau respingerea unei dovezi propuse de parte, raportat la concludenţa şi utilitatea acesteia, fiind atributul exclusiv al instanţei care este învestită să se pronunţe asupra cererii părţii. Ca atare, neconstituind un motiv de nelegalitate a deciziei, Înalta Curte nu va verifica critica respectivă.

Referitor la alegaţiile prin care recurenta a menţionat că nu a fost analizat, în cadrul considerentelor deciziei, motivul de apel prin care a solicitat încuviinţarea obiecţiunilor la raportul de expertiză construcţii miniere, precum şi efectuarea unui supliment la raport, acestea sunt nefondate. Astfel, instanţa de apel, după ce a prezentat, în argumentarea deciziei recurate, aspectele relevante stabilite de expert pentru soluţionarea cauzei, a concluzionat asupra situaţiei de fapt raportat la lucrarea întocmită, că alunecarea haldei de steril a fost determinată atât de factori naturali, cât şi tehnici, cauze care existat pe tot parcursul exploatării Carierei E. de către ambele pârâte. Totodată, Curtea a arătat că, concluziile expertului au fost edificatoare pentru instanţa de fond, pentru formarea convingerii acesteia fiind suficiente obiectivele care au urmărit să stabilească cauza producerii prejudiciului, dacă paguba a fost rezultatul alunecării haldei de steril, identificarea proprietarului lucrului la momentul prejudiciului şi dacă, prin contractul de transfer, Societatea Complexul Energetic şi-a asumat obligaţia de a răspunde pentru fapta lucrului transmis în proprietatea cumpărătoarei. În alţi termeni, instanţa de apel a examinat motivul căii de atac referitor la obiecţiuni şi necesitatea efectuării unui supliment la raportul de expertiză, considerând că obiectivele expertizei, astfel cum au fost argumentate de expert în cadrul raportului efectuat în dosarul primei instanţe, sunt adecvate, prin elementele analizate, pentru soluţionarea cauzei. Concluzia finală care rezultă, sub acest aspect, din raţionamentul instanţei de apel, este în sensul neutilităţii completării expertizei iniţiale în specializarea construcţii miniere, acesta fiind răspunsul Curţii în ceea ce priveşte motivul de apel respectiv. Prin urmare, nici din perspectiva nemotivării deciziei recurate, nu numai al încheierii din 24 aprilie 2023, nu sunt îndeplinite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

b.1. Nici critica privind modalitatea greşită în care a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte Complexul Energetic Oltenia S.A. nu este fondată.

În esenţă, astfel cum s-a arătat şi în precedent, instanţa de apel a reţinut că alunecarea haldei de steril a fost determinată de factori naturali şi tehnici, care au subzistat pe tot parcursul exploatării Carierei E. de către ambii proprietari care au încheiat contractul de transfer de afaceri.

Punctual, cu referire la calitatea procesuală pasivă a recurentei pârâte, Curtea a menţionat că apărările formulate, sub acest aspect, de parte, raportat la argumentele pentru care reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Complexul Energetic Oltenia, depăşesc limitele condiţiei de exercitare a acţiunii în discuţie, astfel cum aceasta este configurată în art. 36 C. proc. civ., reprezentând chestiuni care supun dezbaterii condiţiile răspunderii civile delictuale, deci, probleme de fond. Referitor la legitimarea procesuală pasivă, privită din perspectivă procesual civilă, instanţa a considerat că, formulând acţiunea în contradictoriu cu pârâta, în calitate de presupusă persoană răspunzătoare de prejudiciu, reclamantul se situează pe o poziţie opusă acesteia, cele două părţi fiind subiecţi ai raportului juridic dedus judecăţii.

În continuare, examinând dacă pârâta este responsabilă de prejudiciul determinat de alunecarea haldei de steril, Curtea a constatat, în urma evaluării probelor administrate în cauză, că trebuie atrasă răspunderea civilă delictuală în persoana acesteia faţă de modul în care a exploatat halda de steril anterior încheierii contractului de transfer de afaceri Aceasta, în contextul în care, deşi halda era stabilă în condiţii de exploatare normală, prezenta riscul de alunecare din cauze naturale şi tehnice existente încă de la data punerii în exploatare. A mai reţinut, în raport cu existenţa acestui risc major, atitudinea culpabilă a pârâtei, care nu a efectuat acele lucrări necesare pentru evitarea pericolului.

Totodată, referindu-se la dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003 şi la calitatea pârâtei de titular al licenţei de exploatare până la momentul transferului către B., Curtea a constatat că aceasta justifică obligaţia de a răspunde pentru pagubele cauzate altor persoane fizice sau juridice din culpa activităţii desfăşurate de către Complexul Energetic Oltenia până la data expirării sau renunţării la licenţă, chiar dacă prejudiciile au fost constatate ulterior încheierii contractului de transfer autentificat sub nr. x/2 martie 2015.

În ceea ce priveşte transmiterea calităţii de succesor în drepturi în persoana recurentei raportat la transmisiunile anterioare, începând cu anul 1980 (anul înfiinţării I.M. Horezu, conform celor arătate de parte în cererea de recurs), şi care ar conduce la lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia în speţa de faţă, susţinerile sunt nerelevante pentru soluţionarea excepţiei în discuţie. Astfel, nu prezintă nicio importanţă, din punct de vedere juridic, dacă s-au transmis sau nu drepturile şi obligaţiile aferente activităţii de haldare de la I.M. Horezu la Ministerul Minelor şi, mai departe, de la acesta din urmă către R.A.L. România, ulterior, la R.A.L. Oltenia şi, în final, către Complexul Energetic Oltenia, cu consecinţele evocate de parte, în sensul unei cogestionări a activităţii de haldare a B. în persoana Ministerului Minelor şi Complexului Energetic. Aceasta, în contextul în care instanţa de apel a reţinut că recurenta pârâtă era titularul licenţei de exploatare a Carierei E. anterior încheierii contractului de transfer de afaceri autentificat sub nr. x/2 martie 2015. Raportat la dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003, aplicate, în mod corect, de către Curte, titularul licenţei rămâne ţinut, potrivit regulilor răspunderii extracontractuale, la repararea pagubelor produse altor persoane fizice sau juridice din culpa sa prin activităţile miniere efectuate până la data expirării ori renunţării, indiferent că momentul descoperirii prejudiciului se plasează după încetarea concesiunii ori administrării. Totodată, reţinând, din raportul de expertiză efectuat în cauză, că existau riscuri majore de alunecare a haldei de steril încă de la data la care aceasta a fost înfiinţată, iar pentru evitarea unui astfel de eveniment, ar fi fost necesare lucrări pe care pârâta nu le-a realizat, instanţa de apel a stabilit, în mod corespunzător, că Societatea Complexul Energetic Oltenia este culpabilă de această omisiune şi, în consecinţă, trebuie să răspundă pentru prejudiciul creat în temeiul răspunderii civile delictuale.

Prin motivele de recurs, pârâta afirmă că halda de steril a fost exploatată de aceasta cu respectarea tehnologiilor de lucru în exploatarea lignitului, aspect care nu poate fi reţinut de prezenta instanţă, întrucât vizează o chestiune de fapt, care nu poate fi valorificată în recurs faţă de structura actuală a căii extraordinare de atac, astfel cum este configurată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi care permite numai formularea unor critici de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie a deciziei atacate.

Totodată, contestând transmisiunea calităţii procesuale pasive în persoana sa de la autorii anteriori, recurenta pune în discuţie chiar calitatea de titular al licenţei de exploatare şi, mai departe, însuşi contractul de transfer de afaceri încheiat cu B., aspecte care nu formează obiect de dispută judiciară în dosarul de faţă şi nici nu au fost combătute într-un alt litigiu. Ca atare, şi din această perspectivă, nu pot fi primite alegaţiile recurentei referitoare la o pretinsă lipsă a calităţii procesuale pasive decurgând din inexistenţa unor transmisiuni precedente între cei care au deţinut şi administrat halda de steril.

În ceea ce priveşte calitatea de paznic exclusiv al lucrului în persoana B., ulterior aprobării transferului drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate de recurentă prin licenţele de exploatare asupra haldei de steril în litigiu, prin Ordinul preşedintelui A.N.R.M. nr. 365/7 decembrie 2015, susţinerile pârâtei sunt corecte, dar nu vizează argumentele instanţei de apel, care nu a reţinut contrariul celor afirmate de parte. Astfel, pentru prejudiciul produs ulterior încheierii contractului de transfer de afaceri către B., Curtea i-a recunoscut acesteia din urmă calitatea de unic paznic juridic, antrenând, astfel, răspunderea B. pentru fapta lucrului. Răspunderea Complexului Energetic Oltenia nu a fost atrasă pentru fapta lucrului, într-o presupusă calitate de paznic juridic asupra haldei de steril, ci pentru fapta proprie, condiţionată de culpă, constând în neefectuarea lucrărilor necesare pentru înlăturarea riscului alunecării haldei în perioada anterioară încheierii contractului de transfer de afaceri, când acesta era titularul licenţei de exploatare. În concluzie, ambele pârâte au răspuns, în solidar, pentru prejudiciul creat reclamantului, în temeiul unor regimuri juridice diferite, decizia Curţii fiind corectă şi din această perspectivă.

Nu în ultimul rând, contrar alegaţiilor recurentei, transferul drepturilor dobândite şi al obligaţiilor asumate de Complexul Energetic către B. nu presupune şi transferul obligaţiei de plată a prejudiciului în baza răspunderii delictuale pentru fapta proprie a recurentei, ci doar al acelor obligaţii contractuale, legal asumate de transmiţător. Aceasta, întrucât răspunderea pentru fapta proprie reprezintă o răspundere personală a autorului faptei ilicite şi care, astfel, nu poate crea consecinţe juridice, inclusiv sub aspectul obligaţiei de reparare a pagubei, în persoana unui alt subiect de drept. Ca atare, susţinerile recurentei Complexul Energetic Oltenia cu privire la o presupusă preluare a obligaţiilor legate de activitatea minieră desfăşurată de pârâtă anterior contractului de transfer încheiat cu B. în persoana celei din urmă nu pot fi primite.

În concluzie, soluţia de menţinere a recurentei în proces, în calitate de pârâtă, cu consecinţa respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, considerată apărare de fond de către instanţă, este corectă, nefiind întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul aceluiaşi motiv de recurs, Complexul Energetic Oltenia a invocat şi lipsa examinării criticii formulate în apel, vizând ultimul aspect analizat de Înalta Curte în precedent, susţinere care se circumscrie cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Nici această critică nu este fondată.

În primul rând, nu orice afirmaţie formulată în cererea de apel constituie un motiv de sine stătător al căii de atac, ci poate reprezenta un argument în fundamentarea criticilor principale. Ca atare, nici instanţa nu este obligată, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., să răspundă fiecărui argument în parte, putând uni, printr-un considerent comun, rezultatul analizei motivelor de apel. Din considerentele deciziei recurate reiese, fără dubiu, raţionamentul pentru care Curtea de Apel a considerat că Societatea Complexul Energetic Oltenia trebuie menţinută în proces, vizând, în esenţă, fapta ilicită culpabilă a acesteia, constând în neluarea măsurilor necesare evitării pericolului alunecării haldei de steril chiar de la momentul înfiinţării acesteia şi până la transferul către B.. În consecinţă, nu se poate considera că hotărârea instanţei de prim control judiciar ar suferi de viciul motivării incomplete, nefiind în prezenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

b.2. Critica referitoare la greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune nu va fi analizată de prezenta instanţă, întrucât excepţia în discuţie nu a fost invocată în condiţiile art. 2513 C. civ. (forma în vigoare la data cererii de chemare în judecată, 7 mai 2018), conform căruia prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. În speţă, din lecturarea întâmpinării formulate la cererea de chemare în judecată înregistrată, iniţial, pe rolul Judecătoriei Horezu reiese că nu s-a invocat, prin acest act procedural, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, de asemenea, nu s-a supus dezbaterii de către recurentă aceeaşi excepţie la primul termen de judecată cu părţile legal citate, termen care s-a desfăşurat la 14 ianuarie 2019. De altfel, pentru acest motiv, contrar opiniei pârâtei, nu a fost analizată prescripţia dreptului material la acţiune de niciuna dintre instanţele de fond şi, ca atare, nu poate fi examinată direct în recurs, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 2513 C. civ.

b.3. Nici critica subsumată acestui punct din cererea de recurs nu poate fi primită.

În primul rând motivul de apel referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 1386 alin. (2) C. civ. a fost analizat de către Curte (pagina 10, paragrafele 10 şi 11 din hotărâre), care a considerat că susţinerile apelantei sunt nefondate, raportat la notele de inventariere întocmite anterior măsurii evacuării reclamantului şi la expertizele de specialitate prin care s-au evaluat imobilele afectate de alunecarea haldei de steril şi care s-au referit la valorile corespunzătoare anului 2017, anul producerii alunecării care a generat prejudiciul solicitat prin acţiune. Prin urmare, nu se poate reţine, sub aspectul nemotivării deciziei, incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, nu este întemeiată nici critica subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de vreme ce probele administrate, în cauză, pentru stabilirea valorii imobilelor pentru care s-au formulat pretenţiile deduse judecăţii, vizează anul 2017, anul producerii prejudiciului, fiind respectat, deci, criteriul de evaluare a despăgubirilor, menţionat în art. 1386 alin. (2) C. civ.

b.4. Alegaţiile prezentate în cadrul acestui motiv de recurs, cu privire la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana recurentei, sunt, de asemenea, nefondate.

Fapta ilicită constă, astfel cum s-a arătat deja, în omisiunea de a efectua lucrările necesare pentru evitarea riscului de alunecare a haldei de steril E., în perioada în care o gestiona, şi care a condus, în final, la producerea evenimentului generator de prejudiciu pentru reclamant.

Legătura de cauzalitate rezultă, per se, din absenţa lucrărilor, determinând alunecarea haldei şi, mai departe, distrugerea construcţiilor, a terenurilor, a culturilor şi plantaţiilor deţinute de reclamant, pentru care acesta a formulat pretenţiile deduse judecăţii.

Conduita culpabilă a recurentei este, de asemenea, o cerinţă îndeplinită în speţă, aceasta fiind conştientă că omisiunea de a efectua lucrările necesare pentru asigurarea stabilităţii haldei de steril, care îi incumbau, pot genera, în cele din urmă, alunecarea haldei, eveniment produs, cu toate consecinţele decurgând din aceasta pentru reclamant. În plus, trebuie menţionat că autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă, în condiţiile art. 1357 alin. (2) C. civ.

Prejudiciul este cel determinat în precedent, constând în pierderea suferită de reclamant asupra imobilelor al căror titular al dreptului de proprietate era şi pentru care a solicitat înlocuirea lor fizică cu valoarea de circulaţie de la momentul producerii prejudiciului.

În concluzie, toate elementele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sunt întrunite în persoana pârâtei Complexul Energetic Oltenia, conform art. 1349 şi 1357 C. civ. cu referire la art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003, aceasta fiind titularul licenţei de exploatare până la transferul către B..

În ceea ce priveşte analizarea trunchiată a motivelor de apel de către instanţa de prim control judiciar, invocată de recurentă, susţinerea nu poate fi examinată de Înalta Curte, întrucât are un caracter generic, partea nemenţionând care dintre critici nu au fost verificate de către Curte.

b.5. Cea mai mare parte dintre criticile subsumate acestui punct din cererea de recurs reprezintă o reluare a motivelor prezentate la punctele anterioare din calea de atac, vizând fie neîntrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei, fie contestarea probelor administrate, în special, a expertizelor evaluatorie şi în specialitatea construcţii miniere, sub acest din urmă aspect, cum s-a arătat, structura actuală a recursului nepermiţând invocarea unor motive de netemeinicie a deciziei atacate. Pentru celelalte critici deja examinate, Înalta Curte constată că nu se mai impune repetarea argumentelor expuse în precedent.

Cât priveşte împrejurarea că reclamantul nu era îndreptăţit la despăgubirile pentru terenuri, asupra cărora a devenit proprietar ulterior anului 2017, momentul alunecării haldei de steril şi producerii prejudiciului, alegaţiile părţii nu pot fi primite, întrucât, chiar dacă titlul de proprietate asupra imobilelor respective a fost emis la 18 octombrie 2017, acesta s-a fundamentat pe o procedură iniţiată de reclamant în baza Legilor fondului funciar, mult anterior producerii evenimentului. În plus, măsura reparatorie s-a realizat prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor respective, iar nu prin constituirea unui asemenea drept, producând, deci, efecte retroactive faţă de reclamant.

O ultimă susţinere a recurentei, încadrabilă în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o reprezintă schimbarea temeiului juridic al răspunderii acesteia de către instanţa de apel faţă de cel avut în vedere de prima instanţă, respectiv din răspunderea pentru fapta proprie, reglementată de art. 1349 şi art. 1357 C. civ., în răspunderea pentru fapta lucrului, reglementată în art. 1376-1380 C. civ.

Nici această critică nu este fondată, deoarece, contrar opiniei recurentei, răspunderea pentru fapta lucrului a fost reţinută de Curte doar în persoana B., iar nu şi în ceea ce îl priveşte pe Complexul Energetic Oltenia S.A.. Pentru acesta din urmă, chiar dacă instanţa de apel nu a indicat, în mod specific, dispoziţiile care reglementează răspunderea pentru fapta proprie (art. 1349 cu referire la art. 1357 C. civ.), a arătat, în mod foarte clar, că este vorba despre o răspundere bazată pe culpă, deci, o răspundere pentru fapta proprie, total diferită, din perspectiva elementului vinovăţie, de răspunderea pentru fapta lucrului, reglementată în art. 1376-1380 C. civ., care reprezintă o răspundere obiectivă, independentă de culpă.

Ca atare, nu se poate reţine că ar fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa neîncălcând dispoziţiile procedurale care vizează condiţiile în care poate fi schimbat temeiul juridic evocat de parte (art. 22 alin. (5) C. proc. civ.).

În concluzie, faţă de toate aceste argumente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., nefiind îndeplinite cerinţele motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. -ele 5, 6 şi 8 din acelaşi cod.

Referitor la decizia civilă nr. 3870/2023 din 16 iunie 2023 a Curţii de Apel Piteşti – secţia I civilă, cererea de recurs nu cuprinde nicio critică în legătură cu această hotărâre, pârâta nearătând motivele pentru care, deşi apelantul reclamant a câştigat în calea de atac, în timp ce apelantele pârâte au pierdut procesul, acestuia nu i s-ar cuveni cheltuielile de judecată avansate în faza procesuală menţionată. Prin urmare, contestarea deciziei nr. 3870/2023 este pur formală, hotărârea neputând fi examinată, din oficiu, de Înalta Curte.

2. Recursul declarat de pârâta Societatea B. S.A.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte menţionează că acele critici comune cu cele ale recurentei Complexul Energetic şi care au fost deja examinate în cadrul căii de atac precedente nu vor fi verificate din nou, argumentele pentru care urmează a fi înlăturate fiind aceleaşi cu cele din primul recurs.

a. Criticile referitoare la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu pot fi primite.

Referitor la respingerea de către instanţă a probei cu expertiză în specialitatea geologie construcţii miniere cerute de recurentă în apel, trebuie menţionat, în prealabil, că încheierea prin care s-a dispus această măsură nu este cea din 23 martie 2023, dată la care nu a avut loc nicio judecată, ci cea din 24 aprilie 2023, cu ocazia acordării cuvântului asupra probelor solicitate de părţi.

Pe de altă parte, recurenta invocă încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 255 şi de art. 258 C. proc. civ. cu referire la art. 330 din acelaşi cod, texte de lege care vizează admisibilitatea şi încuviinţarea probelor, respectiv condiţiile încuviinţării expertizei.

În afara împrejurării că recurenta nu indică, în mod concret, în ce sens au fost nerespectate textele de lege sus-menţionate de către instanţa de apel, Înalta Curte subliniază că, concludenţa şi utilitatea unei dovezi sunt apreciate, exclusiv, de către instanţele învestite cu solicitările părţilor referitoare la administrarea mijloacelor de probă respective, fiind excluse din sfera de judecată a instanţei de recurs, întrucât vizează aspecte de temeinicie a hotărârii atacate, iar nu de nelegalitate. Cum s-a arătat deja, calea de atac a recursului permite numai examinarea chestiunilor de pretinsă nelegalitate a hotărârii atacate, în configurarea cazurilor de casare, astfel cum sunt reglementate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Trebuie menţionat că cea mai mare parte a criticilor subsumate motivului de recurs examinat se referă la prezentarea situaţiei de fapt din dosar şi la contestarea raportului de expertiză întocmit de expert G., care, pentru argumentele expuse în precedent, nu pot forma obiect al verificării instanţei de recurs.

Pe de altă parte, motivul pentru care Curtea de Apel a respins proba cu expertiză în specialitatea geologie construcţii miniere solicitată de B. a vizat nu concludenţa şi utilitatea probei, ci aspecte care ţin de respectarea normelor de procedură privind cadrul procesual şi cauza juridică determinate prin cererea de chemare în judecată, precum şi imposibilitatea invocării unor apărări noi în apel în raport cu cele susţinute la prima instanţă. A reţinut instanţa de prim control judiciar că ipoteza producerii prejudiciului creat reclamantului prin alunecarea haldei de steril din cauza unei păduri de salcâm aflate în proprietatea unei alte persoane, nechemate în judecată în prezentul dosar, reprezintă o chestiune nouă, invocată direct în apel, şi care, ca atare, nu poate fi examinată. În legătură cu acest raţionament al Curţii de Apel, recurenta nu a formulată nicio critică prin cererea de recurs, astfel încât, sub acest aspect, decizia a intrat în puterea lucrului judecat.

Faţă de toate aceste argumente, vor fi înlăturate criticile formulate de recurentă, privind încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 255, art. 258 şi art. 330 C. proc. civ., în condiţiile în care soluţia de respingere a probei nu are legătură cu admisibilitatea şi încuviinţarea acesteia.

A mai susţinut partea că raportul de expertiză nu a fost în concordanţă cu legislaţia în vigoare, respectiv cu Ordinul preşedintelui A.N.R.M. cu privire la modul de întocmire şi avizare a programelor anuale de exploatare, chestiune care, de asemenea, nu poate fi examinată de prezenta instanţă, în contextul în care recurenta nu identifică ordinul în discuţie, prin număr şi anul emiterii, şi nici nu arată care sunt regulile conţinute de acest ordin, care au fost omise a fi verificate de către expert în legătură cu operaţiunile în discuţie.

Referitor la raportul de expertiză evaluatorie, instanţa de apel a respins această probă solicitată de B., reţinând, la fel ca în cazul aceleiaşi solicitări formulate de Complexul Energetic Oltenia, că sunt invocate motive de apel în legătură cu soluţia dispusă de prima instanţă, de respingere a obiecţiunilor; ca atare, a considerat că susţinerile respective vor fi evaluate cu ocazia judecării căii de atac, pentru a se evita riscul unei antepronunţări asupra apelului. Prin urmare, raţionamentul adoptat de instanţă pentru respingerea cererii de refacere a raportului de expertiză privind evaluarea construcţiilor nu are legătură nici cu admisibilitatea probei, nici cu încuviinţarea acesteia şi nici cu condiţiile de încuviinţare a expertizei, neputând fi primite alegaţiile recurentei în sensul încălcării art. 255, art. 258 şi art. 330 C. proc. civ.

Cum s-a arătat deja, expunerea situaţiei de fapt care a condus la prejudiciul creat reclamantului, precum şi pretinsele contradicţii sau alte nereguli ale rapoartelor de expertiză, invocate în cererea de recurs, excedează acestei căi de atac, în configurarea art. 488 alin. (1) C. proc. civ., vizând aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei atacate.

Pentru aceleaşi argumente, nu se poate reţine nici critica privind încălcarea dreptului la apărare, reglementat de art. 13 C. proc. civ., şi nici a rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de art. 22 alin. (2) din acelaşi cod, întrucât formularea unei solicitări de administrare a probei motivat şi în termenul legal nu garantează şi încuviinţarea acesteia, aspect care pune în discuţie concludenţa şi utilitatea probei, ce nu pot fi evaluate de instanţa de recurs, sau alte impedimente de ordin procedural reţinute pentru respingere.

În concluzie, nu subzistă criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

b.1. În cadrul acestui punct din cererea de recurs se susţine, în esenţă, nemotivarea încheierii prin care s-au respins probele solicitate de parte şi, respectiv, a hotărârii finale, sub aspectul necesităţii completării raportului de expertiză întocmit de expert G., fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nici aceste susţineri nu sunt întemeiate.

Cum s-a explicitat în precedent, încheierea de respingere a probelor solicitate de recurentă conţine argumentele pentru care instanţa de apel a dispus o astfel de măsură. În ceea ce priveşte expertiza în specialitatea construcţii miniere, Curtea s-a raportat la cadrul procesual şi la cauza juridică care nu pot fi schimbate în apel, iar, referitor la raportul de expertiză evaluatorie, a considerat că nu poate încuviinţa, la acel moment procesual, refacerea probei administrate de prima instanţă, pentru că aceasta ar presupune evaluarea motivelor de apel înainte de hotărârea judecătorească finală, echivalând, deci, cu o antepronunţare.

În ceea ce priveşte absenţa considerentelor din decizie în legătură cu critica vizând necesitatea completării raportului de expertiză întocmit de expert G., alegaţiile recurentei sunt neîntemeiate. Astfel, după ce a expus toate etapele desfăşurării expertizei (încuviinţare probă, adresă expert iniţial H., înlocuire expert cu G., depunere raport de expertiză efectuat de acesta din urmă, analiza obiecţiunilor şi motivele respingerii lor), instanţa de apel, cu referire la proba administrată, a concluzionat că alunecarea haldei de steril a fost cauzată atât de factori naturali, cât şi de factori tehnici, cauzele respective existând pe tot parcursul exploatării Carierei E. de către cele două pârâte. În drept, plecând de la instituţia juridică a răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri, reglementată în art. 1376 C. civ., Curtea a analizat, în persoana B., condiţiile angajării unei atare răspunderi, inclusiv din perspectiva cauzelor exoneratoare prevăzute la art. 1380 din acelaşi cod, cu privire la care a considerat că nu sunt incidente. În acest sens, a reţinut că precipitaţiile abundente care au avut loc în mai 2017 nu au avut un caracter absolut invincibil şi imprevizibil pentru a se încadra în noţiunea de "caz fortuit", reglementată de textul sus-evocat.

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei, se constată că soluţia instanţei de apel în ceea ce priveşte calea de atac exercitată de pârâta B. cuprinde raţionamentul care a stat la baza pronunţării hotărârii, Curtea raportându-se la mijloacele de probă administrate, din care a extras situaţia de fapt reţinută şi la care a aplicat dispoziţiile legale în materia răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri, cum s-a arătat în precedent. De asemenea, deşi invocă necercetarea mai multor motive de apel, recurenta nu menţionează, în mod concret, care sunt acestea, astfel încât critica nu poate fi primită.

Conchizând sub aspectul nemotivării deciziei recurate, Înalta Curte reţine că nu sunt întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod şi nici cele care prevăd dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la un recurs efectiv (art. 21 alin. (3) din Constituţia României; art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale).

b.2. Tot din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ipotezele motivelor contradictorii sau străine de natura pricinii, recurenta a invocat o pretinsă greşeală de consemnare în decizie a poziţiei procesuale a intimatei A.N.R.M. cu referire la căile de atac exercitate de reclamant şi de cele două pârâte. Chiar dacă susţinerile ar fi reale, soluţia prin care poate fi corectată hotărârea sub acest aspect nu o reprezintă exercitarea recursului, ci îndreptarea acesteia în condiţiile art. 442 alin. (1) C. proc. civ., fiind vorba despre erori cu privire la susţinerile părţilor. Totodată, Înalta Curte are în vedere şi obligativitatea acestei din urmă proceduri, dispoziţiile art. 445 C. proc. civ. menţionând, printre altele, că îndreptarea hotărârii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442 (pentru ipoteza îndreptării).

Ca atare, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

c.1. În vederea soluţionării criticilor aferente acestui motiv de recurs, vizând suspendarea sau încetarea acţiunii promovate de intimatul reclamant, respectiv inadmisibilitatea acţiunii, trebuie pornit de la aspecte de fond, care, ca regulă, se examinează ulterior chestiunilor invocate de recurentă, dar, în speţa de faţă, au rolul de a explicita rezolvarea ce urmează a se da celor trei chestiuni supuse dezbaterii. Prin urmare, vor fi analizate în această etapă de expunere a considerentelor.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea, în solidar, a pârâtelor Complexul Energetic Oltenia S.A. şi B., alături de alte pârâte cu privire la care, prin sentinţă, s-a constatat lipsa calităţii procesuale pasive, la plata de despăgubiri ca urmare a prejudiciului creat acestuia, determinat de alunecarea haldei de steril a Carierei E., exploatată, în momente diferite, de cele două societăţi şi care a antrenat distrugerea bunurilor imobile pentru care s-au pretins daune.

Instanţele anterioare au reţinut răspunderea solidară a celor două pârâte, pe temeiuri juridice diferite, în raport şi cu perioadele în care fiecare dintre aceste părţi au exploatat halda de steril respectivă. În privinţa Complexului Energetic Oltenia, s-a stabilit răspunderea în baza art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003, ca o formă a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie şi culpabilă, constând în omisiunea de a executa lucrările necesare pentru evitarea riscului de alunecare, existent încă de la înfiinţarea haldei.

Referitor la B. S.A., a fost atrasă răspunderea obiectivă pentru fapta lucrului, constând în alunecarea haldei de steril, aflată în proprietatea pârâtei ca urmare a încheierii contractului de transfer de afaceri autentificat sub nr. x/2 martie 2015, în calitatea acesteia de paznic juridic al lucrului care a creat prejudiciul pretins de reclamant.

Pentru recurentul Complexul Energetic, soluţia instanţei de apel este corectă, pentru argumentele deja arătate cu ocazia examinării căii de atac declarate de acesta, fiind, de asemenea legală şi în ceea ce o priveşte pe B. S.A., pentru cele ce se vor menţiona cu ocazia analizării ultimului motiv din recursul declarat de aceasta.

Prin urmare, faţă de cele expuse, Înalta Curte consideră că, în speţă, se conturează o unică faptă prejudiciabilă, întrucât, fără contribuţia ambelor pârâte, constând în omisiunea de a lua măsurile necesare pentru împiedicarea producerii dezastrului creator de prejudicii, cu consecinţa alunecării haldei aflate în proprietatea actualului paznic juridic, dezastrul nu ar fi avut loc.

În continuarea raţionamentului, trebuie menţionat că sunt incidente dispoziţiile art. 1382 C. civ., care prevăd o răspundere solidară în cazul celor antrenaţi în judecată pentru o singură fapta prejudiciabilă. De asemenea, se impune a se arăta că nu se pune problema unui debitor şi a unui codebitor, deoarece niciuna dintre pârâte nu răspunde sau nu se angajează să răspundă pentru cealaltă parte, în speţă, fiind vorba despre doi debitori, care răspund în baza unor temeiuri juridice diferite, dar pentru aceeaşi faptă prejudiciabilă.

Mai departe, este necesar a fi menţionat că, dintre cele două societăţi, doar una se află în procedura reorganizării judiciare, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvenţă, respectiv B. S.A.

Raportat la data deschiderii procedurii de insolvenţă pentru această pârâtă, respectiv 9 mai 2016, conform susţinerilor necontestate ale părţii, este fără dubiu că nu sunt incidente dispoziţiile art. 75 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, întrucât acţiunea care formează obiectul dosarului de faţă a fost promovată de reclamant la 7 mai 2018, deci, ulterior deschiderii procedurii în discuţie. Or, aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2014 presupun, prin ipoteză, existenţa pe rol a unei acţiuni judiciare la momentul deschiderii procedurii, în caz contrar neexistând obiectul unei atare măsuri, respectiv suspendarea de drept sau încetarea acţiunii formulate de reclamant, în acest ultim caz, dacă hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă a rămas definitivă (art. 75 alin. (1) şi nici situaţiile de excepţie de la suspendare (art. 75 alin. (2).

În realitate, ipoteza incidentă în cauză este cea descrisă la art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, conform căruia: "(3) Nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii. Pentru astfel de acţiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare, o cerere de plată, transmisă cu confirmare de primire, ce va fi analizată de către administratorul judiciar într-un termen de 15 zile de la data primirii, cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător, fără ca aceste creanţe să fie înscrise în tabelul de creanţe. Împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar se va putea formula contestaţie cu respectarea art. 59 alin. (5) - (7)".

Înalta Curte reaminteşte că procedura de insolvenţă s-a deschis la 9 mai 2016, iar creanţa reclamantului s-a născut chiar la momentul alunecării haldei de steril care a produs prejudiciul, mai 2017, acţiunea fiind pornită de reclamant la 7 mai 2018. Se au în vedere şi dispoziţiile art. 1381 alin. (2) C. civ., conform cărora dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest prejudiciu nu poate fi valorificat imediat.

Incidenţa unui alt text de lege decât cel examinat de instanţa de apel nu schimbă însă rezolvarea dată motivului de apel referitor la suspendare/încetare/inadmisibilitate acţiune, întrucât circumstanţele cauzei care se vor prezenta în continuare conduc la o anumită soluţie, care nu depinde, decât în parte, de cele trei momente precizate în precedent (data deschiderii procedurii de insolvenţă, data naşterii dreptului de creanţă al reclamantului, data introducerii cererii de chemare în judecată).

Astfel, cum deja s-a arătat, în speţă, nu se poate pune problema suspendării sau încetării acţiunii în condiţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, întrucât cererea reclamantului a fost formulată ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă a B. S.A.

Pe de altă parte, rămâne în discuţie aspectul referitor la calea procedurală de urmat, în contextul incidenţei art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, şi care, într-adevăr, supune dezbaterii o problemă de admisibilitate a acţiunii de drept comun în concurs cu procedura insolvenţei, astfel cum este reglementată de actul normativ enunţat. Aceasta, întrucât, deşi, de regulă, admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei acţiuni de drept comun depinde de obiectul cererii de chemare în judecată raportat la legea aplicabilă, care, dacă are caracter special, derogă de la legea generală, sub aspectul căii procedurale alese, în anumite cazuri, situaţia juridică particulară a uneia dintre părţi, în speţă, a pârâtei aflate în procedură de reorganizare, poate crea controverse în legătură cu procedura ce trebuie urmată.

Revenind la circumstanţele concrete ale litigiului, acţiunea a fost pornită împotriva mai multor pârâţi, în final, în disputa judiciară cu reclamantul rămânând doi, dintre care doar unul aflat în procedura reorganizării judiciare, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvenţă.

Este evident că, pentru pârâtul debitor care nu se află în insolvenţă, Complexul Energetic Oltenia, nu se poate pune problema urmării unei alte căi procedurale decât cea de drept comun, acţiunea în pretenţii a reclamantului fiind perfect admisibilă în contradictoriu cu acesta. Rămâne în discuţie în ce măsură situaţia juridică a pârâtei B., aflată în procedura de reorganizare judiciară, şi care ar impune reclamantului respectarea dispoziţiilor art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, în sensul adresării unei cereri de plată a creanţei către administratorul judiciar, ar determina obligarea acestei părţi de a urma două proceduri distincte pentru valorificarea aceleiaşi pretenţii.

Răspunsul nu poate fi unul pozitiv, în contextul în care se pune problema unei fapte prejudiciabile unice şi se analizează o răspundere solidară a debitorilor, prezenţa ambelor pârâte în proces fiind absolut obligatorie pentru soluţionarea completă şi unitară a cauzei. Totodată, nu se poate impune reclamantului să urmeze două căi procedurale distincte pentru recuperarea aceleiaşi creanţe, întrucât aceasta ar presupune, pentru partea menţionată, o sarcină exorbitantă, derivată din avansarea unor cheltuieli suplimentare pe care le-ar putea implica cele două proceduri şi, automat, generând prelungirea duratei acestora, scopul final al valorificării pretenţiilor fiind, în mod nejustificat, întârziat. Ca atare, într-un astfel de caz, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, aşa cum sunt reglementate de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi conturate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, ar fi, semnificativ, lezate.

Nu în ultimul rând, circumstanţele particulare ale speţei, astfel cum au fost configurate de reclamant şi după cum reies din situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond, implică valorificarea aceluiaşi drept de creanţă rezultat dintr-o unică faptă prejudiciabilă, în care sunt antrenaţi doi debitori solidari, care răspund, între ei, în mod egal, în condiţiile în care nu se pot stabili gradul de participare a celor doi autori la producerea prejudiciului şi nici intenţia sau gravitatea culpei fiecăruia. Un astfel de context determină aplicarea dispoziţiilor art. 1383 C. civ., la care instanţele anterioare au şi făcut trimitere, şi care menţionează contribuţia egală la repararea prejudiciului, în cazul în care nu funcţionează criteriile amintite mai sus. Or, într-o astfel de ipoteză, urmarea a două proceduri paralele împotriva a doi debitori care răspund, în mod egal, pentru prejudiciul creat reclamantului ar ridica şi eventuale probleme de suspendare a uneia dintre ele sau de autoritate de lucru judecat, în cazul hotărârii judecătoreşti, determinând, în final, riscul pronunţării unor soluţii contradictorii în legătură cu fiecare dintre cei doi debitori. De asemenea, fiind vorba despre debitori aflaţi în situaţii juridice diferire, chemaţi în cadrul unor proceduri distincte şi în care nu pot participa ambii, practic, reclamantul nu ar mai putea beneficia de solidaritate, în condiţiile art. 1382 C. civ., deşi se pune problema unei unice fapte prejudiciabile, fiind obligat să îşi divizeze pretenţiile, în sensul de a se rezuma să solicite obligarea fiecăruia la jumătate din despăgubiri, conform contribuţiei lor egale la repararea prejudiciului. Or, o asemenea ipostază juridică în care s-ar afla reclamantul reprezintă, în sine, un dezavantaj grav pentru acesta, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât procedura de drept comun oferă, cel puţin, aceleaşi garanţii procesuale cu cele ale procedurii insolvenţei, în care cererea de plată de adresează administratorului judiciar, cu posibilitatea contestării soluţiei acestuia, potrivit art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

De altfel, un raţionament asemănător a fost avut în vedere şi la pronunţarea deciziei în interesul legii nr. 22 din 18 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2024, conform căreia, în urma admiterii recursului, s-a stabilit că, "în interpretarea şi aplicarea art. 75 alin. (1) coroborat cu cele stipulate de art. 75 alin. (2) lit. a) teza I din Legea nr. 85/2014, dispoziţiile Codului insolvenţei nu derogă de la prevederile de drept comun ale C. proc. civ., care obligă instanţa de control judiciar, învestită cu căi de atac în reformare promovate atât de debitor, cât şi de creditor, în condiţiile deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitorul pârât ulterior închiderii dezbaterilor sau în cursul soluţionării căilor de atac, să judece toate căile de atac". Semnificative pentru cauza de faţă sunt paragrafele nr. 92, 93, 107, 110, 111, 112, 113, 116, 117, 119, 122, 124, 125, 126, 129, 130 din decizia în interesul legii enunţată, neavând relevanţă că aceasta se referă la ipoteza specială în care acţiunea judiciară a fost promovată anterior deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitor şi că vizează căi de atac declarate de debitor şi creditor (paragraful 89), iar nu de doi debitori împotriva creditorului (prezentul recurs), în contextul în care raţionamentul astfel cum a fost construit în decizia Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii se regăseşte şi în prezenta speţă, bazându-se, în esenţă pe dreptul la un proces echitabil, caracterul unitar al hotărârii şi principiul unicităţii căii de atac.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că acţiunea îndreptată împotriva B. S.A., aflată în procedură de reorganizare, nu poate fi considerată inadmisibilă, în mod corect, instanţele soluţionând, pe fond, litigiul şi în contradictoriu cu pârâta menţionată, fără încălcarea principiului "specialia generalibus derogant".

În final, nu poate fi reţinut nici argumentul evocat de recurentă privind existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate într-o cauză referitoare la acelaşi eveniment (dosar nr. x/2018), şi în care, ulterior disjungerii cauzei, s-a dispus încetarea acţiunii formulate împotriva B., întrucât această hotărâre nu are autoritate de lucru judecat, sub aspect pozitiv, părţile nefiind aceleaşi în cele două dosare, şi, de asemenea, nu poate fi valorificată în litigiul de faţă, precedentul judiciar nefiind izvor de drept.

În concluzie, pentru toate aceste argumente, Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile formulate de recurentă supunând dezbaterii încălcarea regulilor de procedură din Legea insolvenţei, iar nu de drept substanţial.

c.2. Criticile subsumate acestui punct din cererea de recurs nu pot fi primite, deoarece, în parte, nu vizează argumentele instanţei de apel, în parte, sunt neîntemeiate.

Astfel, recurenta susţine că instanţa de prim control judiciar a procedat la greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind răspunderea pentru fapta proprie, deşi incidente, în cauză, erau cele referitoare la răspunderea pentru ruina edificiului, astfel cum sunt prevăzute în art. 1378 C. civ.

Contrar acestor susţineri, Curtea nu a reţinut în persoana pârâtei B. S.A. răspunderea pentru fapta proprie, astfel cum este reglementată prin dispoziţiile art. 1357 C. civ., ci răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, conform art. 1376 C. civ., constatând că partea menţionată este responsabilă pentru prejudiciul creat reclamantului, în calitatea sa de paznic juridic al haldei de steril.

Prin urmare, alegaţiile recurentei în legătură cu greşita aplicare, în speţă, a răspunderii pentru fapta proprie nu vor fi analizate de prezenta instanţă, deoarece nu vizează raţionamentul Curţii de Apel în pronunţarea soluţiei.

Pe de altă parte, recurenta a arătat că, în speţă, este incident art. 1378 C. civ., deoarece halda de steril reprezintă o construcţie civilă de inginerie minieră. În afara împrejurării că pârâta nu evocă niciun text de lege din care să rezulte ca halda de steril poate fi asimilată unei construcţii, conform art. 7.6.1 din Ordinul ministrului administraţiei publice nr. 534/2001, în vigoare şi în prezent, din categoria terenurilor cu destinaţie specială fac parte, printre altele, şi terenurile cu exploatări miniere. De asemenea, potrivit art. 8.2.11 lit. g) din acelaşi ordin, fac parte, din categoria terenurilor degradate şi neproductive, haldele, cu privire la care dispoziţiile legale explicitează că reprezintă "terenuri pe care s-a depozitat material steril rezultat în urma unor activităţi industriale şi exploatări miniere.

Ca atare, în niciun caz, halda de steril nu poate fi considerată sau asimilată unui edificiu sau construcţii de orice fel, pentru a fi atrasă răspunderea pentru ruina edificiului, în condiţiile art. 1378 C. civ., şi care, în opinia recurentei, ar reveni U.A.T. Comuna Alunu, în baza art. 18 din Legea nr. 481/2004 coroborat cu art. 1377- art. 1378 C. civ.. De altfel, textul din Legea privind protecţia civilă se referă la o cu totul altă ipoteză, analizată de instanţa de apel, şi care vizează dreptul celui care a suferit o pagubă ca urmare a efectelor unui dezastru de a beneficia de ajutoare de urgenţă şi, după caz, de despăgubiri. Dispoziţia în discuţie nu prevede însă răspunderea U.A.T în temeiul delictului civil, ci doar specifică că solicitarea ajutorului de urgenţă şi a eventualelor despăgubiri, formulată de persoana păgubită, se adresează primarului şi se aprobă prin hotărâre a consiliului local.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 şi Legii nr. 10/1995 şi care ar conduce la o anumită soluţie, pretinsă de recurentă, aceasta nu poate fi reţinută, în contextul în care actele normative se referă la construcţii, în esenţă, la autorizarea executării construcţiilor, respectiv la calitatea în construcţii, în timp ce, cum s-a arătat deja, halda de steril este considerată de lege ca fiind un teren pe care se depozitează deşeurile rezultate în urma activităţilor miniere.

Nu în ultimul rând, cum recurenta nu a formulat critici în legătură cu interpretarea şi aplicarea art. 1376 C. civ., ci doar a contestat incidenţa răspunderii pentru fapta proprie în cazul său, susţinând că sunt aplicabile dispoziţiile în materia răspunderii pentru ruina edificiului, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel a considerat, în baza dispoziţie legale enunţate, că trebuie atrasă răspunderea B. S.A., în calitatea sa de paznic juridic al lucrului. În consecinţă, nu sunt îndeplinite cerinţele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce priveşte susţinerile referitoare la stabilirea incompletă a situaţiei de fapt şi necesitatea completării raportului de expertiză în vederea determinării punctului de la care a pornit alunecarea de teren, astfel cum deja s-a arătat, acestea vizează chestiuni de temeinicie a deciziei, incompatibile cu structura actuală a recursului, astfel cum este configurată în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., neputând fi, deci, examinate de prezenta instanţă.

Pentru toate aceste argumente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, şi recursul declarat de pârâta B., nefiind îndeplinite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Având în vedere că recurentele sunt părţi căzute în pretenţii şi raportul de solidaritate dintre acestea, în baza art. 494 cu referire la art. 482 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., le va obliga, în solidar, pe aceste părţi la plata sumei de 10.000 de RON cheltuieli de judecată către intimatul reclamant A., reprezentând onorariu de avocat, conform înscrisurilor de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 24 aprilie 2023, a deciziei nr. 2765/2023 din 9 mai 2023, precum şi a deciziei nr. 3870/2023 din 16 iunie 2023, toate pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta B. S.A., prin administrator judiciar C.., împotriva încheierii de şedinţă din 24 aprilie 2023 şi a deciziei civile nr. 2765/2023 din 9 mai 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Obligă, în solidar, pe pârâtele Complexul Energetic Oltenia S.A. şi B. S.A., prin administrator judiciar C.., la plata sumei de 10.000 RON către intimatul reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2024.