Inadmissibility of unconstitutionality exception against res judicata and revision norms lacking causal link to the pending appeal

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

La data de 20 septembrie 2024, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub dosar nr. x/2024, a fost înregistrată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 256 din 1 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

La data de 1 aprilie 2025, prin poşta electronică, contestatoarea A. a formulat cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi ale art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia nr. 419 din 14 mai 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă; a respins excepţiile tardivităţii şi nulităţii, ca neîntemeiate; a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 256 din 1 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 419 din 14 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu referire la soluţia adoptată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi ale art. 513 alin. (4) C. proc. civ., petenta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta redă integral conţinutul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale depuse în faţa curţii de apel şi susţine că instanţa nu a motivat soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a acestei cereri, hotărârea pronunţată cuprinzând doar aspecte legate de inadmisibilitatea contestaţiei în anulare.

Solicită să se constate că sunt îndeplinite, în cauză, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, susţinând, totodată, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi ale art. 513 alin. (4) C. proc. civ. este întemeiată întrucât încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, prin îngrădirea accesului efectiv la justiţie, a dreptului la un proces echitabil, precum şi a dreptului la un recurs efectiv.

La 10 septembrie 2025, recurenta a depus un înscris intitulat Precizări ale motivelor de recurs, susţinând că din eroare a invocat dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., ca fiind neconstituţionale, în loc de cele ale art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

4. Apărările formulate

La data de 17 noiembrie 2025, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare în termenul procedural, inadmisibilitatea precizărilor la motivele de recurs şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 16 iulie 2025, a fost fixat termen de judecată la 20 noiembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

La termenul stabilit, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, a constatat că susţinerile din cadrul înscrisului intitulat Precizări ale motivelor de recurs sunt inadmisibile ca atare, urmând a nu fi avute în vedere la analiza recursului în prezenta cauză, şi a reţinut cauza în pronunţare asupra recursului declarat.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Din analiza memoriului de recurs formulat, se constată că recurenta a invocat lipsa motivării efective a soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte, exercitând controlul judiciar din perspectiva acestui motiv de nelegalitate porneşte de la premisa că aspectul criticat trebuie analizat prin raportare la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., text de lege ce reglementează obligaţia instanţei de a arăta, în considerentele hotărârii sale, motivele de fapt şi de drept pentru care au fost admise sau înlăturate cererile părţilor.

Analizând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a respectat dispoziţiile procesuale privind motivarea hotărârii, examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Astfel, instanţa a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate este invocată în legătură cu prevederile art. 430 alin. (1) şi ale art. 513 alin. (4) C. proc. civ., dispoziţii legale în vigoare, a fost ridicată de contestatoare, parte în dosarul de faţă, iar dispoziţiile cu privire la care a fost invocată excepţia nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. În privinţa cerinţei vizând legătura dispoziţiei legale criticate pentru neconstituţionalitate cu litigiul pendinte, curtea de apel a constatat că aceasta nu este îndeplinită, prevederile art. 430 alin. (1) şi ale art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. reglementând autoritatea de lucru judecat, respectiv procedura de judecată a cererii de revizuire, iar cererea cu care a fost învestită curtea de apel este o contestaţie în anulare, cale de atac extraordinară pentru care C. proc. civ. prevede, expres şi limitativ, motivele pentru care poate fi exercitată.

Totodată, curtea de apel a constatat că nu este indicată de autoarea excepţiei norma constituţională pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat este neconstituţional, în raport cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, contestatoarea limitându-se a reda textele criticate.

Pentru toate aceste considerente, curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional.

Rezultă cu evidenţă din cele mai sus reţinute că instanţa a analizat condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare cu care a fost învestită şi a prezentat argumentele pentru care a considerat că cererea formulată de contestatoare este inadmisibilă, context în care nu se poate reţine absenţa unei motivări care să susţină soluţia pronunţată, critica formulată în acest sens fiind nefondată.

Sub un alt aspect, Înalta Curte, având în vedere necesitatea exercitării controlului judiciar inclusiv din perspectiva fizionomiei proprii şi naturii juridice a prezentei căi de atac (conform statuărilor, general obligatorii, ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 280/20.07.2017, paragraful 21), constată din analiza actelor dosarului că, deşi valorificarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost solicitată în cadrul unui litigiu pendinte şi că normele pretins neconstituţionale privesc dispoziţii cuprinse într-un act normativ aflat în vigoare (respectiv, C. proc. civ.), acestea nu au legătură cu cauza în care au fost invocate.

Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de control constituţional "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 la constatarea condiţiilor de admisibilitate, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, de către părţi, instanţă din oficiu sau de procuror, în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; excepţia să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi legea sau ordonanţa ori dispoziţia din lege sau din ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul prevăzut de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune "atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului" (Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 311 din 10 aprilie 2018, paragraful 19).

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.

Verificând, din perspectiva celor expuse, legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte reţine că pentru a fi admisibilă şi a genera în sarcina instanţei obligaţia de trimitere a cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.

Normele vizate de excepţia de neconstituţionalitate - art. 430 alin. (1) C. proc. civ. prevăd următoarele: "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată."

Art. 513 alin. (4) C. proc. civ. statuează că: "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat."

Or, în speţa pendinte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi ale art. 513 alin. (4) C. proc. civ., a fost formulată de către recurent într-o contestaţie în anulare, cale de atac extraordinară pentru care C. proc. civ. prevde expres şi limitativ motivele pentru care poate fi exercitată.

În raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, se constată astfel că, în mod judicios, s-a reţinut netemeinicia cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate fiind invocată cu referire la norme care nu aveau legătură cu litigiul prin prisma obiectului cauzei şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.

Totodată, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa a remarcat că prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale recurenta-petentă s-a limitat la a enumera textele constituţionale considerate a fi încălcate, fără a preciza, în concret, motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală. Prin urmare, excepţia nu este motivată, nefiind respectate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Astfel cum a stabilit Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa anterioară, această lipsă a unei argumentări concrete determină inadmisibilitatea cererii, instanţa de contencios constituţional neputându-se substitui subiectelor îndreptăţite să o sesizeze. O astfel de intervenţie ar echivala cu exercitarea unui control din oficiu, ceea ce contravine principiilor sistemului nostru constituţional (Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, şi Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011).

Mai mult, Curtea Constituţională a subliniat, în mod constant, că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să fie precisă, clară şi fundamentată pe un raţionament juridic solid, care să evidenţieze în ce mod textul legal criticat contravine normelor şi principiilor fundamentale consacrate de Constituţie.

Simpla enunţare a unui articol constituţional fără a demonstra incidenţa acestuia asupra speţei nu reprezintă o argumentare validă, ci o afirmaţie generală lipsită de suport juridic.

Drept urmare, simpla menţionare a unor norme legale pretins neconstituţionale nu poate conduce la admiterea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, întrucât nu reprezintă o argumentare validă, ci o afirmaţie generală lipsită de suport juridic.

Pentru toate considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 419A din 14 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 20 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.