Revision for contradictory judgments in copyright royalty disputes: temporal application of positive res judicata effect post-2018 amendments

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Asupra cauzei de faţă reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de revizuire:

Prin cererea de revizuire, înregistrată iniţial pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, la data de 15 februarie 2024, sub nr. x/2024, revizuenta a solicitat în temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., admiterea acesteia, anularea sentinţei civile nr. 1018 din 08 iulie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016 şi a deciziei civile nr. 63A din 18 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în acelaşi dosar şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, având în vedere încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat din sentinţa civilă nr. 601 din 03 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia nr. 1454 din 28 mai 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuenta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1018 din 8 iulie 2021 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2016 şi împotriva deciziei civile nr. 63A din 18 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata UCMR-ADA - Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, către Curtea de Apel Bucureşti.

I.2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă:

Prin decizia civilă nr. 1101 din 30 octombrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1018/08.07.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016 şi a deciziei civile nr. 63/18.01.2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimata - UCMR-ADA - Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1101 din 30 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, a declarat recurs revizuenta S.C. A. S.R.L..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 19 decembrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 9 (aşa cum reiese din fişa Ecris şi din procesul-verbal de repartizare aleatorie, aflate la dosar recurs).

Prin cererea de recurs, recurenta-revizuentă a invocat motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a susţinut că instanţa de apel a respins cererea de revizuire, însă nu a aplicat dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. în raport cu conţinutul şi condiţiile acestui text de lege şi a lăsat nesoluţionată cererea de revizuire cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 şi art. 397 C. proc. civ.

În mod nelegal, instanţa de apel, prin hotărârea recurată, a asimilat sintagma "hotărâri potrivnice" numai efectului negativ al autorităţii de lucru judecat.

Or, revizuenta nu a invocat efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, pentru a determina instanţa să analizeze tripla identitate de elemente – părţi, obiect, cauză – între litigii.

Aşadar, instanţa de apel nu a analizat cererea de revizuire în raport cu motivele invocate de revizuentă şi cu temeiul de drept, art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, motivând întreaga hotărâre exclusiv din perspectiva efectului negativ al autorităţii de lucru judecat prin analiza triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

Recurenta-revizuentă a mai susţinut că a solicitat revizuirea celor două hotărâri pronunţate în litigiul având părţi, obiect şi cauză asemănătoare, însă nu identice, deosebirea dintre acestea fiind exclusiv durata pentru care intimata-reclamantă a solicitat obligarea revizuentei la plata remuneraţiei şi penalităţilor de întârziere, însă în temeiul aceleiaşi autorizaţii şi după aceleaşi criterii stabilite de art. 5 din metodologia în vigoare.

Instanţa de apel a înlăturat nelegal efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat derivat din sentinţa civilă nr. 601/03.07.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, care, în litigiul purtat între aceleaşi părţi, având aceeaşi cauză juridică, a stabilit remuneraţia prin aplicarea procentului de 1,35% la totalitatea veniturilor brute lunare obţinute de societatea A. S.R.L. din activitatea de retransmitere în perioada mai 2017 – mai 2018.

Chestiunea litigioasă care se impunea cu autoritate de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu soluţionat definitiv prin cele două hotărâri este baza de calcul a remuneraţiilor stabilite pentru un interval de timp diferit, însă conform aceloraşi clauze ale autorizaţiei de licenţă.

Având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, vătămarea ce i s-a produs recurentei constă în respingerea cererii de revizuire.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a susţinut că instanţa de apel i-a respins cererea de revizuire fără a motiva înlăturarea temeiurilor de fapt şi de drept care au fondat cererea de revizuire, respectiv art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de apel este lipsită total de temei de drept în soluţionarea cererii de revizuire, astfel încât nu se poate deduce dacă în analiza cererii a aplicat dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. sau dispoziţiile art. 431 C. proc. civ.

Deşi a prezentat parţial în considerente motivele cererii de revizuire, instanţa de apel nu a motivat înlăturarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. din cadrul procedurii revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost învestită.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a învederat că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. – efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Instanţa de apel a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat prin respingerea cererii de revizuire cu motivarea că deşi "în ambele litigii s-au analizat chestiuni legate de modul de stabilire a bazei de calcul, potrivit art. 4.1 din autorizaţia de licenţă neexclusivă, între aceste dosare nu a existat identitate de obiect".

În mod nelegal, instanţa de apel a exclus din sfera autorităţii de lucru judecat chestiunea litigioasă – baza de calcul – veniturile obţinute din activitatea de retransmitere – a remuneraţiei la care a fost obligată pârâta către reclamantă cu privire la care s-a statuat prin hotărârea anterioară – sentinţa civilă nr. 601/03.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Aceeaşi chestiune litigioasă, conform aceloraşi criterii (art. 4.1 şi art. 4.2 din autorizaţia de licenţă nr. x/16.01.2011 şi art. 5 din Metodologia de calcul stabilită prin decizia nr. 263A/16.11.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti) a fost determinantă în soluţionarea cauzei civile nr. x/2016 în care au fost pronunţate hotărârile supuse revizuirii.

Cu privire la efectul autorităţii de lucru judecat, recurenta-revizuentă indică statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Decizia nr. 62/27.09.2021 şi din Decizia nr. 31/24.04.2023.

Din întreaga motivare a deciziei recurate, rezultă că instanţa nu a analizat motivele cererii de revizuire şi nu s-a pronunţat în limitele învestirii, respingând aşadar, în mod nelegal, cererea de revizuire, cu încălcarea dispoziţiilor art. 509 pct. 8, art. 22, art. 397, art. 425 alin. (1) lit. b), art. 430, art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru motivele expuse, recurenta-revizuentă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

I.9. Apărările formulate în cauză:

Intimata UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor nu a formulat întâmpinare, deşi cererea de recurs i-a fost comunicată la data de 15 ianuarie 2025, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenta-revizuentă supune analizei de legalitate a instanţei de recurs încălcarea, de către instanţa ce a soluţionat cererea de revizuire, a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, în opinia sa, cererea de revizuire a fost respinsă fără a se analiza autoritatea de lucru judecat din perspectiva efectului pozitiv, deşi există o hotărâre definitivă anterioară care a stabilit deja, între aceleaşi părţi, un aspect esenţial al litigiului (baza de calcul a remuneraţiei).

Pretinzându-se nevalorificarea chestiunii dezlegate anterior, respectiv nesocotirea şi încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat reglementat de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., aceste critici urmează a fi analizate din perspectiva cazului de casare indicat la pct. 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Procedând la analizarea criticilor mai sus arătate, Înalta Curte constată că, în concret, situaţia dedusă judecăţii şi subsumată motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri este aceea că la nivelul considerentelor a două hotărâri distincte, pronunţate în litigii ce au vizat stabilirea remuneraţiilor restante datorate cu titlu de drepturi de autor de opere muzicale pentru retransmiterea de servicii şi programe prin cablu, litigii purtate între aceleaşi părţi (reclamanta UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor şi pârâta A. S.R.L., fostă B. SRL), dar pentru perioade diferite, există o presupusă contrarietate care ar fi condus la pronunţarea unei soluţii ce a avut în vedere o altă bază de calcul, iar nu la pronunţarea unei soluţii potrivnice.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 601 din 3 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, definitivă (a cărei autoritate de lucru judecat – efectul pozitiv se pretinde a fi fost încălcată), baza de calcul a fost stabilită prin aplicarea procentului de 1,35% la totalitatea veniturilor brute lunare obţinute de societatea A. S.R.L. din activitatea de retransmitere.

Prin sentinţa civilă nr. 1018 din 8 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016 şi decizia civilă nr. 63 din 18 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă (hotărâri supuse revizuirii pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 601/03.07.2020), baza de calcul a remuneraţiilor a fost stabilită prin totalizarea tuturor veniturilor brute ale societăţii pârâte în perioada 2013-2016.

Prin hotărârea recurată, s-a reţinut, în esenţă, că hotărârile pretins contrare au soluţionat litigii ce au avut acelaşi obiect – stabilirea remuneraţiilor restante datorate cu titlu de drepturi de autor pentru retransmiterea de servicii şi programe prin cablu – diferenţa dintre ele fiind doar perioada de timp pentru care s-au solicitat sumele. Faţă de această situaţie, instanţa a apreciat că nu se poate reţine incidenţa autorităţii de lucru judecat şi nici aplicabilitatea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile revizuentei privind chestiunile dezlegate în cadrul litigiului purtat anterior între părţi pentru perioade diferite şi cu analizarea aspectelor de fapt specifice perioadelor în discuţie, neputând fi invocate pe calea revizuirii întrucât nu sunt este îndeplinită condiţia identităţii la care face referire textul de lege anterior menţionat, ce presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, lipind identitatea de obiect.

Înalta Curte constată că, atunci când a stabilit aceasta, instanţa ce a soluţionat cererea de revizuire a avut în vedere forma dispoziţiilor C. proc. civ. incidente cazului de revizuire dat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Astfel, în raport cu data demarării procesului în care au fost pronunţate hotărârile care formează obiect al cererii de revizuire, respectiv 28 noiembrie 2016, normele C. proc. civ. care guvernează litigiul de faţă sunt, potrivit art. 24 şi art. 25 alin. (1) C. proc. civ., cele anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Or, în forma anterioară acestor modificări, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu aveau în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat, ci doar pe cel negativ. Această concluzie, că numai efectul negativ al autorităţii de lucru judecat putea fi valorificat pe calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, este dedusă din analiza soluţiilor pe care instanţa de revizuire le putea adopta în ipoteza hotărârilor potrivnice, respectiv din conţinutul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., care dă cadrul de soluţionare a cererii de revizuire pentru ipoteza hotărârilor potrivnice, dispoziţii potrivit cărora, în acest caz, instanţa va anula ultima hotărâre, situaţie ce este compatibilă doar unei contrarietăţi a hotărârilor sub aspect negativ, adică în dispozitive şi care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două hotărâri.

Se poate observa că în planul soluţiei reglementarea era similară celei oferite de C. proc. civ. de la 1865 (art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865), care sancţiona ipoteza în care o hotărâre judecătorească nesocotea efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, în condiţiile identităţii de părţi, cauză, obiect, legiuitorul neînţelegând, până la modificările aduse alin. (4) al art. 513 de Legea nr. 310/2018, să nuanţeze reglementarea prin raportare la noua sferă de cuprindere, mai generoasă, a autorităţii de lucru judecat.

Noile dispoziţii procesual civile – art. 430 şi art. 431 C. proc. civ. – care reglementează instituţia autorităţii de lucru judecat au extins efectele lucrului judecat, prin consacrarea legislativă atât a manifestării sale negative, cât şi a celei pozitive. Posibilitatea sancţionării însă a încălcării autorităţii de lucru judecat în forma de manifestare a efectului pozitiv – ce se raportează numai la identitatea de părţi şi de situaţie litigioasă – pe calea revizuirii reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost deschisă în mod concret abia prin modificările aduse art. 513 alin. (4) C. proc. civ. prin dispoziţiile art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, în sensul că "(...) iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Aşa fiind, raportat la data declanşării litigiului (28 noiembrie 2016), situată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, demersul judiciar al revizuentei, prin care reclamă o încălcare a autorităţii de lucru judecat, aşadar în manifestarea acesteia sub aspect pozitiv, este, cum corect a reţinut curtea de apel, inadmisibil, acest efect neputând fi valorificat pe calea revizuirii întemeiate pe contrarietate de hotărâri.

În consecinţă, curtea de apel în mod corect a soluţionat cererea de revizuire în raport cu normele incidente dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, prin analizarea autorităţii de lucru judecat în manifestarea acesteia sub aspect negativ, astfel cum prevedeau dispoziţiile procesual civile anterioare modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018, nefiind necesară verificarea efectului pozitiv, cum în mod eronat susţine recurenta-revizuentă.

Neanalizarea şi nereţinerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu poate fi calificată drept o încălcare a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., atât timp cât în cauza pendinte autoritatea de lucru judecat este susceptibilă de examinare strict din perspectiva efectului negativ.

În concluzie, în raport cu toate aceste argumente, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, motivul de casare reglementat art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nefiind incident în cauză.

De asemenea, nu se poate reţine nici incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 22 şi art. 397 C. proc. civ., întrucât examinarea de către curtea de apel a cererii de revizuire exclusiv sub aspectul efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, în contextul legislativ în vigoare la momentul iniţierii litigiului, nu constituie o nesoluţionare a cererii de revizuire şi implicit nici o încălcare a respectivelor norme de procedură.

Nefondate sunt şi susţinerile, subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce vizează nemotivarea hotărârii atacate, ca urmare a faptului că instanţa de apel nu a motivat înlăturarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ., invocat ca fundament al cererii, precum şi că din hotărârea atacată nu se poate deduce dacă în analiza cererii instanţa a aplicat dispoziţiile art. 430 sau art. 431 C. proc. civ.

În această privinţă, instanţa de recurs observă că, deşi motivarea nu este una expres structurată prin raportare distinctă la dispoziţiile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., din ansamblul considerentelor rezultă implicit temeiul juridic şi logica soluţiei pronunţate, instanţa de apel analizând autoritatea de lucru judecat din perspectiva efectului său negativ, prin raportare la legea aplicabilă în funcţie de data introducerii cererii de chemare în judecată.

De asemenea, raţiunea pentru care instanţa de apel a înlăturat aplicarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ. se deduce automat din statuările potrivit cărora "Temeinicia susţinerilor revizuentei conform cărora s-au tranşat în mod definitiv aspectele ce ţin de modul de stabilire a bazei de calcul pentru stabilirea remuneraţiilor nu poate fi valorificată pe calea revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate de textul invocat. (...) Aşadar, susţinerile privind chestiunile dezlegate în cadrul litigiului purtat anterior între părţi pentru perioade diferite şi cu analizarea aspectelor de fapt specifice perioadelor în discuţie, nu pot fi invocate pe calea revizuirii întrucât nu sunt este îndeplinită condiţia identităţii, lipsind identitatea de obiect".

De aceea, nu poate fi reţinut un viciu referitor la motivarea deciziei recurate, aceasta fiind suficient motivată, astfel că hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din moment ce cuprinde considerentele esenţiale pentru care a fost adoptată soluţia, raţionamentul juridic ce a stat la baza sa putând fi cu uşurinţă identificat şi cenzurat.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind asupra legalităţii hotărârii recurate şi neputând reţine caracterul fondat în privinţa niciuneia din criticile aduse acesteia, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă Societatea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1101 din 30 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata UCMR-ADA - Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2025.