Liability for omitted construction prohibition in urban planning certificate during administrative-territorial boundary litigation

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2025

Asupra recursului civil, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, în data de 18 octombrie 2021, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor UAT Cluj-Napoca, UAT Feleacu şi OCPI Cluj, în solidar, la plata sumei de 580.708,5 RON cu titlu de prejudiciu, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 221, art. 224, art. 902, art. 1349 şi art. 1357 C. civ., art. 29 şi art. 31 din Legea nr. 350/2001, art. 3 alin. (3) din Norma Metodologică pentru aplicarea Legii nr. 350/2001, art. 194 şi art. 435 din C. proc. civ., precum şi celelalte temeiuri de drept indicate în conţinutul cererii de chemare în judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj

Prin încheierea din 3 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, au fost respinse excepţiile necompetenţei materiale şi inadmisibilităţii cererii, au fost unite cu fondul excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a UAT Comuna Feleacu şi a Municipiului Cluj-Napoca, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia prematurităţii şi a fost încuviinţată proba cu înscrisuri şi expertiză.

Prin sentinţa civilă nr. 454 din 19 octombrie 2023, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesual pasive, invocate de pârâtele UAT Cluj-Napoca şi UAT Feleacu, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii UAT Cluj-Napoca, UAT Feleacu şi OCPI Cluj şi a obligat reclamantul să achite pârâtei UAT Feleacu suma de 8520 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia civilă nr. 407/A/2024 din 17 decembrie 2024, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 454 din 19 octombrie 2023 a Tribunalului Cluj; a respins, ca nefondat, apelul incident declarat de pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, împotriva aceleiaşi hotărâri şi a încheierii de şedinţă din data de 03 februarie 2022; a obligat apelantul să plătească intimatei UAT Feleacu suma de 4165 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, recurentul a susţinut că instanţa de apel a reţinut corect că temeiul juridic invocat prin cererea introductivă este reprezentat de dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001, iar apoi, cu ignorarea cauzei cererii de chemare în judecată şi în mod contradictoriu, a reţinut că nu a fost învestită cu verificarea modului în care au fost respectate de către autorităţile competente obligaţiile menţionate la acest text legal.

Chiar dacă reclamantul nu ar fi invocat acest text legal în cererea introductivă, instanţa tot avea obligaţia de a-l analiza şi de a soluţiona cauza prin prisma tuturor obligaţiilor legale ale pârâţilor, respectând cauza cererii de chemare în judecată (răspunderea civilă delictuală prin prisma situaţiei de fapt încadrate juridic), pentru a nu încălca principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că, în înţelesul doctrinei de specialitate, situaţia de fapt prezentată instanţei relevă că a suferit un prejudiciu patrimonial din pricina acţiunilor/omisiunilor pârâţilor care, prin încălcarea dispoziţiilor legale invocate, au emis un certificat de urbanism care l-a indus într-o eroare majoră, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile care reglementează răspunderea civilă delictuală, iar cauza cererii de chemare în judecată fiind clară, totodată fiind dovedit în cadrul litigiului că certificatul de urbanism şi documentaţia nu au cuprins evidenţierea reglementată de Legea nr. 350/2001 şi Normele metodologice ale acesteia. Recurentul a făcut referire la doctrina de specialitate şi la decizia nr. 3125/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă pentru a-şi susţine ideea că dacă ar introduce ulterior un alt litigiu, s-ar reţine autoritatea de lucru judecat pentru că instanţa de apel a analizat art. 3 alin. (3) din Normele metodologice.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, recurentul a precizat că instanţa de apel a încălcat art. 3 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001, art. 29 alin. (1) şi art. 31 pct. a), b) şi c) din Legea nr. 350/2001, reţinându-se că interdicţia de construire nu putea fi menţionată în cuprinsul certificatului de urbanism, atât timp cât nu a fost prevăzută în documentaţiile de urbanism pe baza cărora a fost eliberat acesta.

Astfel, instanţa a recunoscut că interdicţia de construire nu a fost menţionată în certificatul de urbanism, însă a încălcat art. 3 alin. (3) din Normele metodologice care prevăd că, în situaţia existenţei unor litigii cu privire la limitele administrativ-teritoriale, zonele aflate în litigiu se evidenţiază explicit în planşele componente ale documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi vor fi prevăzute cu interdicţia de construire până la reglementarea situaţiei juridice.

Această normă se coroborează cu dispoziţiile art. 31 pct. a)-c) din Legea nr. 350/2001 care stabilesc veritabile obligaţii de a cuprinde în certificatul de urbanism acele prevederi din documentaţiile de urbanism care instituie interdicţii de construire, pentru o corectă şi completă informare.

Aşadar, în condiţiile în care Primarul Municipiului Cluj-Napoca are atribuţii (stabilite prin Legea nr. 350/2001 şi prin structurile specializate) în ceea ce priveşte documentaţiile de urbanism şi certificatele de urbanism emise, este eronată afirmaţia instanţei de apel în sensul că dacă o interdicţie de construire nu apărea în documentaţia de urbanism, autoritatea emitentă a actului întocmit în baza documentaţiei nu răspunde civil, nesăvârşind o faptă ilicită.

Potrivit art. 221 din C. civ., invocat şi analizat repetat în cadrul litigiului, persoanele juridice de drept public sunt obligate pentru faptele licite sau ilicite ale organelor lor, iar faptele ilicite/omisiunile ilicite analizate în această cauză, inclusiv cu privire la neîntocmirea unor documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism cu menţiunile prevăzute de lege, sunt imputabile tocmai pârâtei UAT Cluj-Napoca.

Din cuprinsul art. 3 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 şi art. 31 pct. a), b) şi c) din Legea nr. 350/2001, reiese că, în situaţia existenţei unor litigii cu privire la limitele administrativ-teritoriale, zonele aflate în litigiu se evidenţiază în mod explicit în planşele componente ale documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi vor fi prevăzute cu interdicţie de construire până la reglementarea situaţiei juridice.

Or, această operaţiune tehnico-administrativă nu a fost realizată de către autorităţile administraţiei publice pentru care răspunde civil pârâta UAT Cluj-Napoca.

Nu se pune problema ca operaţiunea tehnico-administrativă să se fi realizat de pe o zi pe alta ori că autorităţile nu ar fi avut destul timp la dispoziţie pentru a opera evidenţierile (acest aspect nu ar fi oricum relevant din moment ce textul legal prevede că zonele se evidenţiază până la reglementarea situaţiei juridice), în condiţiile în care dosarul nr. x/2013 (privitor la limitele UAT-urilor) a fost înregistrat încă din anul 2013, a fost soluţionat în primă instanţă în anul 2017 şi definitiv la sfârşitul anului 2018.

Mai exact, la momentul emiterii certificatului de urbanism, recurentul-reclamant susţine că se afla deja din punct de vedere temporal foarte aproape de finalul procedurii de reglementare a situaţiei juridice, deci evidenţierea trebuia realizată deja cu mult timp înainte.

Prin urmare, recurentul a susţinut că nerespectarea dispoziţiilor legale de către autorităţi a cauzat inducerea sa în eroare prin certificatul de urbanism nr. x/17.10.2018, aşa cum a învederat şi instanţelor de fond, cumpărând un teren intravilan conform certificatului de urbanism, dar extravilan în realitate.

Recurentul a susţinut că un al doilea aspect care rezultă din textele legale încălcate este că certificatul de urbanism reprezintă un act de informare prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor, cuprinzând prevederi ale documenţaţiilor de urbanism care instituie un regim special asupra imobilului - zone protejate, interdicţii definitive sau temporare de construire.

În opinia recurentului, aceste informaţii referitoare la interdicţiile de construire (ca urmare a litigiului privind limitele UAT-urilor) trebuie cuprinse, în primă fază, în documentaţiile de urbanism, iar mai apoi (potrivit dispoziţiilor Legii nr. 350/2001, analizate în mod repetat, care reglementează certificatul de urbanism), aceste informaţii trebuie să apară, într-o formă sau alta, în cadrul certificatului de urbanism, pentru o corectă informare asupra regimului juridic, economic şi tehnic al imobilelor.

Concluzionând, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

5. Apărările formulate în cauză

5.1. În data de 26 martie 2025, intimata OCPI Cluj a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că ulterior comunicării deciziei civile nr. 4304/2018, respectiv la 08.01.2019, noua limită între UAT Cluj-Napoca şi UAT Feleacu stabilită de instanţa de judecată a fost integrată şi în baza de date grafică a OCPI Cluj.

5.2. În data de 14 aprilie 2025, intimata UAT Feleacu a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului, pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. şi admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat a părţii din decizia recurată în ceea ce o priveşte pe această intimată; pe fondul recursului, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea în integralitate a deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la intimata UAT Feleacu, recurentul-reclamant a invocat fapta ilicită constând în omisiunea notării litigiului şi a hotărârii rămase definitivă la 09.11.2018, însă recursul nu priveşte considerentele instanţei de apel care analizează presupusa faptă ilicită a acestei intimate, ci se limitează doar la prima faptă ilicită care se judecă în contradictoriu cu UAT Cluj-Napoca.

Prin urmare, partea din hotărâre care nu a fost supusă recursului dobândeşte autoritate de lucru judecat, motiv pentru care instanţa de recurs nu mai poate modifica aspectele asupra cărora s-a statuat, în caz contrar fiind încălcat principiul disponibilităţii, consacrat de art. 9 şi art. 22 alin. (6) din cod.

Pe fond, intimata a susţinut că nu există în sarcina sa fapta ilicită imputată, notarea realizându-se în scop de opozabilitate şi informare a terţilor, nefiind o operaţiune obligatorie.

A mai susţinut că decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii, iar dispoziţiile de drept material indicate nu au fost greşit aplicate, întrucât există o distincţie între completarea certificatului de urbanism şi modul de întocmire a documentaţiilor de urbanism, care nu face obiectul litigiului, sens în care art. 39 şi art. 45 din Legea nr. 350/2001 nu sunt incidente în cauză.

5.3. În data de 19 mai 2025, intimatul Municipiul Cluj-Napoca a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că certificatul de urbanism a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 50/1991 şi a menţiunilor din documentaţiile de urbanism, care, la momentul emiterii certificatului de urbanism şi anterior dobândirii dreptului de proprietate, nu au prevăzut nicio interdicţie de construire ca urmare a existenţei litigiului privind stabilirea limitelor administrativ-teritoriale.

Faptul că exista o hotărâre a instanţei de fond în dosarul nr. x/2013, prin care a fost stabilită o nouă limită a intravilanului UAT Municipiului Cluj-Napoca, nu este relevant întrucât acea hotărâre avea doar autoritate de lucru judecat provizorie, nefiind susceptibilă de modificare a regimului juridic aplicabil, doar hotărârea judecătorească definitivă având acest regim.

5.4. În data de 4 noiembrie 2025, recurentul-reclamant a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatul Municipiul Cluj-Napoca şi admiterea recursului.

II. Soluţia si considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul reclamantului este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Prin criticile concrete de nelegalitate, în esenţă, recurentul-reclamant a invocat motivarea contradictorie şi încălcarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1), art. 31 lit. a)-c) din Legea nr. 350/2001 şi art. 3 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare, întrucât: pe de o parte, instanţa de apel acceptă şi, în acelaşi timp, repudiază cauza juridică expusă clar în cererea introductivă, iar, pe de altă parte, încalcă normele juridice sus-enunţate, întrucât reţine concluzia inexistenţei faptei ilicite imputate pârâtului Municipiul Cluj-Napoca (emiterea eronată a certificatului de urbanism), deşi era obligatorie evidenţierea interdicţiei de construire, în conţinutul documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, dată fiind existenţa procesului având ca obiect stabilirea limitei de hotar între UAT Feleacu şi UAT Cluj-Napoca.

Preliminar, se cuvin observate limitele prezentului control de legalitate, în sensul în care recurentul-reclamant a criticat exclusiv soluţia de respingere a apelului principal declarat împotriva dispoziţiei din sentinţa primei instanţe prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea în despăgubiri civile fundamentată pe răspunderea delictuală a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită constând în emiterea pretins eronată a certificatului de urbanism.

Soluţiile judecătorului fondului referitoare la respingerea excepţiilor procesuale (necompetenţa materială, inadmisibilitatea acţiunii, prematuritatea acţiunii şi lipsa calităţii procesuale pasive), precum şi a acţiunii în răspundere civilă delictuală întemeiate pe cea de-a doua faptă ilicită (omisiunea evidenţierii în cartea funciară a litigiului privitor la stabilirea limitelor administrativ-teritoriale), imputată tuturor pârâţilor (Municipiul Cluj-Napoca, Comuna Feleacu şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj), au rămas definitive prin neatacare şi se bucură, în consecinţă, de autoritate de lucru judecat.

Cu acelaşi titlu preliminar, sub aspectele care interesează criticile din recurs, Înalta Curte are în vedere cadrul procesual configurat în termeni neechivoci prin elementele cererii introductive. Reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, pe temeiul răspunderii civile delictuale de drept comun, la plata despăgubirilor civile în valoare de 580.708,5 RON, pentru repararea prejudiciului patrimonial constând în diferenţa dintre preţul de adjudecare achitat în anul 2018 şi valoarea actuală de circulaţie a terenului în suprafaţă de 2222 mp, situat în intravilanul municipiului Cluj-Napoca la data licitaţiei publice, iar actualmente în extravilanul comunei Feleacu.

Cauza juridică a pretenţiilor afirmate este reprezentată de fapta ilicită imputată Municipiului Cluj-Napoca, aceea de emitere a certificatului de urbanism nr. x/17.10.2018 (ce a stat la baza deciziei reclamantului de a achiziţiona terenul vândut la licitaţie publică), fără a se menţiona în cuprinsul lui interdicţia de construire, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi art. 31 lit. a)-c) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi ale art. 3 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare aprobate prin Ordinul MDRAP nr. 233/2016, întrucât existenţa litigiului având ca obiect stabilirea limitei de hotar între cele două unităţi administrativ-teritoriale (Comuna Feleacu şi Municipiul Cluj-Napoca) impunea autorităţilor competente obligativitatea ca zonele aflate în litigiu să fie evidenţiate explicit în planşele componente ale documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi să fie prevăzute cu interdicţie de construire până la reglementarea situaţiei lor juridice.

Potrivit circumstanţelor factuale relevante reţinute de instanţele de fond şi necontestate în proces, certificatul de urbanism nr. x/17.10.2018 a fost emis în cursul judecăţii procesului înregistrat sub nr. x/2013 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, având ca obiect stabilirea limitei de hotar între Comuna Feleacu şi Municipiul Cluj-Napoca, pentru o suprafaţă litigioasă de 4.284.298 mp, litigiu soluţionat prin sentinţa civilă nr. 6076/08.12.2017 (definitivă prin decizia nr. 4304/09.11.2018 a Curţii de Apel Cluj), în sensul stabilirii liniei de hotar conform celei trasate în anul 1973.

Aşadar, la momentul emiterii certificatului de urbanism, exista în ordinea juridică o hotărâre judecătorească de primă instanţă privind stabilirea limitelor administrativ-teritoriale, înzestrată cu efectul autorităţii de lucru judecat provizorie, conform art. 430 alin. (4) din C. proc. civ.

Instanţa devolutivă de control judiciar a păstrat, ca fiind legală şi temeinică, soluţia de respingere a acţiunii reclamantului, argumentaţia vizând, în esenţă, împrejurarea că nu s-a făcut dovada încălcării vreunei obligaţii referitoare la conţinutul certificatului de urbanism, ce a fost întocmit cu respectarea menţiunilor din documentaţiile de urbanism, în care nu era prevăzută nicio interdicţie de construire ca urmare a existenţei litigiului privind stabilirea limitelor administrativ-teritoriale (dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Cluj).

Totodată, instanţa de apel a avut în vedere că nu a fost învestită cu verificarea modului în care au fost respectate de către autorităţile competente obligaţiile menţionate de art. 3 alin. (3) din Normele metodologice, iar fapta ilicită imputată constă în omisiunea menţionării în certificatul de urbanism a situaţiei reale a terenului şi a existenţei dosarului nr. x/2013, or, o atare obligativitate de evidenţiere nu este prevăzută de textele de lege invocate de reclamant.

Luând în examinare criticile de nelegalitate din memoriul de recurs, subsumabile motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul fondat al acestora, întrucât maniera de motivare insuficientă şi contradictorie face imposibilă înţelegerea mecanismului logico-juridic prin care s-a format convingerea instanţei de apel în pronunţarea hotărârii şi, pe cale de consecinţă, nu permite efectuarea controlului de legalitate cu care este învestită instanţa de recurs.

În acest punct, se cuvine notat că domeniul urbanismului este reglementat printr-o serie de acte normative ale căror dispoziţii urmăresc obiectivul amenajării şi dezvoltării durabile a localităţilor, în cadrul unui proces de planificare urbană referitoare la un teritoriu determinat, în care se analizează situaţia existentă şi se stabilesc obiectivele, acţiunile, procesele şi măsurile adecvate scopului propus, cu asigurarea unui echilibru rezonabil între interesul public şi interesul legitim privat, armonizând, la nivelul localităţilor urbane şi rurale, propunerile cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean.

Între acestea, primesc relevanţă prevederile Legii nr. 350/2001, care precizează, mai întâi, că prin eliberarea certificatului de urbanism se asigură "aplicarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate" (art. 28), iar apoi se defineşte acesta ca "actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii" [art. 29 alin. (1)].

Certificatul de urbanism îndeplineşte, astfel, două funcţii principale: de informare şi de act administrativ obligatoriu, care stă la baza emiterii autorizaţiei de construire sau care constituie o condiţie de validitate pentru încheierea unor acte juridice.

Documentaţiile de urbanism sunt, potrivit art. 45 din aceeaşi lege, reprezentate de: a) Planul urbanistic general şi regulamentul local aferent acestuia; b) Planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia; c) Planul urbanistic de detaliu. Prin ele se stabilesc reguli erga omnes de ocupare şi utilizare a terenurilor.

Cu privire la procedura de avizare şi aprobare a documentaţiilor de urbanism, art. 56 statuează că aceasta se face de către autorităţile şi organismele centrale şi teritoriale interesate, potrivit prevederilor anexei nr. 1 la Legea nr. 350/2001, iar precizarea conţinutului documentaţiilor care se supun avizării, precum şi a emitenţilor de avize pentru fiecare categorie de documentaţii se stabileşte prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei.

Nu în ultimul rând, legea reglementează, în conţinutul art. 57-61, posibilitatea participării populaţiei la activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, printre modalităţile expres prevăzute în acest sens. Sunt, astfel, cunoscute intenţiile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale privind elaborarea unor documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism, scopul pentru care acestea sunt elaborate, conţinutul documentaţiilor de urbanism care urmează a fi supuse aprobării, precum şi al documentaţiilor aprobate, conform legii.

Raportat acestor consideraţii cu valoare generală, Înalta Curte reţine că este de domeniul evidenţei faptul că instanţa de apel îşi fundamentează soluţia pe un raţionament juridic de tip circular.

Aceasta întrucât, porneşte în construcţia argumentativă de la premisa că, nefiind menţionată în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism nicio interdicţie de construire dată de existenţa litigiului privind stabilirea limitelor administrativ-teritoriale (dosarul nr. x/2013), nici certificatul de urbanism nu putea cuprinde o atare menţiune, aşa încât, în opinia instanţei de apel, se impune concluzia că au fost pe deplin respectate dispoziţiile Legii nr. 350/2001 cu prilejul eliberării lui.

Însă, premisa inexistenţei vreunei fapte ilicite în sarcina pârâtului, la întocmirea documentaţiilor de urbanism, a rămas complet necercetată şi, a fortiori, nedemonstrată valid, de vreme ce însăşi instanţa de apel argumentează, într-o manieră incongruentă din punct de vedere logico-juridic, faptul că "nu a fost învestită cu verificarea modului în care au fost respectate de către autorităţile competente obligaţiile menţionate de art. 3 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 (verificare care de principiu nu revine în competenţa instanţei civile)".

Or, potrivit art. 3 alin. (3) din Normele metodologice - ce constituie, neîndoielnic, fundamentul juridic al pretenţiei afirmate de reclamant - "În situaţia existenţei unor litigii cu privire la limitele administrativ-teritoriale, zonele aflate în litigiu se evidenţiază explicit în planşele componente ale documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi vor fi prevăzute cu interdicţie de construire până la reglementarea situaţiei juridice. (...)".

În atare condiţii, în mod nepermis procedural, au rămas în afara oricărui răspuns din partea instanţei de apel, care să fi fost integrat în construcţia argumentativă din decizia recurată, tocmai elementele litigioase în care se obiectivează, în opinia reclamantului, ilicitatea conduitei pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, mai exact pretinsa emitere eronată şi incompletă a certificatului de urbanism, cu nesocotirea art. 3 alin. (3) din Normele metodologice şi art. 29 alin. (1), art. 31 lit. a)-c) din Legea nr. 350/2001 (cu privire specială asupra elementului de conţinut prevăzut la lit. a) - interdicţii definitive sau temporare de construire prevăzute în documentaţiile de urbanism).

Pe de altă parte, Înalta Curte are a observa faptul că, din chiar etapa procesuală de debut, a fost tranşată definitiv chestiunea admisibilităţii demersului judiciar pendinte. Astfel, prin încheierea premergătoare interlocutorie din 03.02.2022, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii (invocată de pârâta Comuna Feleacu cu argumentul că nu a fost urmată procedura prealabilă pentru contestarea certificatului de urbanism, pe calea acţiunii în contencios administrativ), întrucât obiectul pretenţiilor deduse judecăţii îl constituie angajarea răspunderii civile delictuale pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită reclamată, fiind vorba de un raport juridic civil.

Aşadar, deşi i-a fost recunoscută reclamantului calea dreptului comun pe care acesta a accesat-o, totuşi instanţa de apel argumentează, contradictoriu şi incoerent juridic, că verificarea conduitei ilicite imputate (omisiunea evidenţierii în documentaţiile de urbanism a zonelor în litigiu şi a interdicţiilor temporare de construire) "de principiu nu revine în competenţa instanţei civile".

Or, în absenţa identificării de către instanţa de apel a mijlocului procedural aflat la dispoziţia reclamantului pentru valorificarea pretinsului drept sau interes legitim - cale procesuală plasată în sfera unei jurisdicţii specializate, aşa cum pare să acrediteze logica argumentativă expusă -, motivarea deciziei recurate este una imprecisă şi neclară.

De altfel, în acest context procesual, se cuvine a fi notată şi dezlegarea obligatorie din decizia nr. 25/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că este posibilă exercitarea controlului de legalitate, pe cale separată, asupra certificatului de urbanism prin care s-a dispus interdicţia de a construi sau care conţine alte limitări.

Respectivele statuări de principiu au vizat acţiunea de anulare a certificatului de urbanism în instanţa de contencios administrativ, iar situaţiile premisă examinate de instanţa supremă au avut, drept referinţă, fie cazul în care certificatul de urbanism este urmat de emiterea autorizaţiei de construire, când verificarea legalităţii se face în cadrul acţiunii formulate împotriva autorizaţiei de construire, fie cazul în care, prin conţinutul său concret, prin interdicţia de construire sau prin limitările pe care le conţine, certificatul de urbanism nu mai este susceptibil de a fi urmat de emiterea unei autorizaţii de construire, astfel că este admisibilă acţiunea în anulare formulată în mod exclusiv împotriva acestui act.

Dimpotrivă, în litigiul pendinte, declanşat pe calea dreptului comun, circumstanţele factuale examinate de instanţele de fond nu aduc în discuţie incidenţa vreuneia dintre ipotezele examinate în decizia obligatorie enunţată anterior, de vreme ce certificatul de urbanism nici nu conţine o interdicţie temporară de construire (deşi la data emiterii lui exista atât litigiul privind limitele administrativ-teritoriale, cât şi hotărârea judecătorească de primă instanţă) şi nici nu a fost urmat de emiterea unei autorizaţii de construire.

Astfel fiind, emiterea certificatului de urbanism, pretins eronată şi incompletă în privinţa conţinutului, a fost considerată vătămătoare de către reclamant, care a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale de drept comun, întrucât s-ar afla în imposibilitate de a continua demersul său pentru a obţine un regim juridic adecvat realizării proiectului de dezvoltare imobiliară, terenul adjudecat în 2018 nemaifiind încadrat în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, ci în extravilanul comunei Feleacu, cu posibilitate de a fi utilizat doar pentru agricultură.

În raport cu argumentele arătate în cele ce precedă, Înalta Curte constată că raţionamentul logico-juridic ce fundamentează decizia instanţei de apel, în limitele fixate prin memoriul de recurs, contravine exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât o motivare clară şi o analiză completă constituie atât cerinţe fundamentale ale hotărârii judecătoreşti şi elemente indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cât şi premisa exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar.

Distinct de această concluzie, este de notat şi faptul că intimatul-pârât Municipiul Cluj-Napoca a depus direct în recurs, cu regim de înscris nou, HCL Feleacu nr. 85/30.09.2021 privind completarea prevederilor PUG al comunei Feleacu şi a regulamentului local aferent, ca urmare a revenirii terenurilor situate iniţial pe teritoriul administrativ al municipiului Cluj-Napoca, în baza sentinţei civile definitive nr. 6076/2017. Cu acelaşi regim juridic de înscris nou, a fost depus şi un certificat de urbanism emis pe numele unui terţ solicitant, pentru un teren situat în intravilanul comunei Feleacu, presupus învecinat cu terenul litigios.

Aceste mijloace de apărare, dată fiind teza probatorie propusă, ies din sfera controlului de legalitate îngăduit prezentei instanţe de recurs, transgresând către unul de temeinicie, întrucât noua documentaţie de urbanism depusă de intimat exista la momentul învestirii primei instanţe, ceea ce evidenţiază că faptele cauzei nu sunt pe deplin stabilite, necesitând o reanalizare a stării de fapt prin reevaluarea şi/sau completarea probatoriului.

Pentru toate considerentele expuse, constatând întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 din acelaşi cod, va admite recursul declarat de reclamant şi va casa hotărârea atacată, în limitele arătate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, care se va pronunţa asupra existenţei elementelor răspunderii civile delictuale a Municipiului Cluj-Napoca, în baza unei situaţii de fapt stabilite în mod complet, urmând totodată a fi avute în vedere dezlegările şi reperele de analiză fixate de instanţa de casare şi, deopotrivă, celelalte critici şi mijloace procesuale de apărare invocate de părţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 407/A din 17 decembrie 2024 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.