Recusal motion rejected: Cassation annulled for failure to substantiate legal error under Art. 488(1)(5) CPC

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2026

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

La 13 februarie 2025, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, a fost înregistrat, sub nr. x/2022/a1, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 2589A din 18 octombrie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în acelaşi dosar, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A..

În cadrul acestui dosar, în şedinţa publică din 28 februarie 2025, recurentul-reclamant A. a formulat cerere de recuzare a doamnelor judecător D. şi E., invocând cazul de incompatibilitate prevăzut la art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. şi susţinând că, prin soluţia pronunţată într-un alt dosar, nr. x/2024, respectiv de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, i-au fost încălcate grav drepturi elementare procesuale, în condiţiile în care, în baza normei vizate de neconstituţionalitate acestea fuseseră învestite să judece.

Totodată, a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., raportat la cele ale art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie; excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (1) C. proc. civ., faţă de cele ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie; excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la cele ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

Prin încheierea de şedinţă din 4 martie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurentul-reclamant A., ca inadmisibilă. A respins cererea de recuzare a doamnelor judecător D. şi E., formulată de acelaşi recurent, ca neîntemeiată.

2. Recursul

Împotriva încheierii de şedinţă din 4 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii de recuzare, a declarat recurs reclamantul A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea acesteia, precum şi casarea în parte a deciziei nr. 283 R din 23 mai 2025 (prin care a fost soluţionat recursul reclamantului, declarat împotriva deciziei nr. 2589A din 18 octombrie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă), şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de recurs.

Ulterior expunerii situaţiei de fapt, respectiv a contextului în care cererea de recuzare a fost formulată, recurentul a susţinut că doamnele judecător, care au intrat în compunerea completului nr. 18R, învestit cu soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 2589A din 18 octombrie 2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, au judecat în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dispoziţii conţinute într-un "înscris" care emană de la o autoritate publică, respectiv de la Consiliul Superior al Magistraturii, care nu are atribuţii sau competenţe constituţionale de legiferare, în ceea ce priveşte stabilirea unor reguli de procedură, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenta instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege.

Recurentul a menţionat că un asemenea aspect este statuat, inclusiv, prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, iar, conform art. 2 alin. (1) şi art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte de judecători în numele legii, fiind unică, imparţială şi egală pentru toţi, judecătorii fiind independenţi şi supunându-se numai legii.

Totodată, a specificat că, faţă de reglementările conţinute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 2 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 304/2022, art. 124 alin. (1) şi (3) şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile prevăzute de art. 176 pct. 6 C. proc. civ., încheierea recurată este lovită de nulitate, nulitatea, în acest caz, nefiind condiţionată.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatele nu au depus întâmpinare.

4. Procedura în recurs

Prin rezoluţie, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului în şedinţa publică din 5 februarie 2026, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată menţionat, raportat la considerentele încheierii recurate şi la conţinutul cererii de recurs, Înalta Curte a ridicat, din oficiu, excepţia de nulitate a recursului, şi a rămas, cu prioritate, în pronunţare asupra acesteia, în considerarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva încadrării motivelor invocate în cererea de recurs în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (...) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Dispoziţiile art. 487 C. proc. civ. condiţionează motivarea recursului prin însăşi cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului presupune indicarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre cazurile de casare enumerate limitativ de art. 488 C. proc. civ., precum şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin legiferarea de la art. 483 C. proc. civ., recursul a fost conceput ca o cale extraordinară de atac, de ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile îşi pot apăra drepturile subiective, înlăturând efectele hotărârii atacate doar în condiţiile reglementate la art. 488 al aceluiaşi act normativ.

Aşadar, este necesar ca recurentul să invoce, iar susţinerea sa să fie apreciată că este întemeiată, în sensul că, în cazul hotărârii atacate cu recurs, se regăsesc motivele de casare prevăzute de textul legal menţionat.

Înalta Curte constată că recursul reclamantului nu se circumscrie condiţiilor şi dispoziţiilor legale enunţate.

Prin încheierea de şedinţă din 4 martie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2022 (în partea atacată care interesează în recursul pendinte), Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a doamnelor judecător D. şi E., formulată de recurentul-reclamant A..

Pentru a dispune astfel, curtea, faţă de cazul de incompatibilitate invocat – art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., a reţinut că susţinerile petentului au fost în sensul că, într-un alt dosar, doamnele judecător, prin soluţia pronunţată, i-au încălcat grav, flagrant şi neîndoielnic, cele mai elementare drepturi procesuale, prin respingerea, ca inadmisibilă, a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, deşi una din cele două excepţii de neconstituţionalitate invocate privea dispoziţii ale unui articol de lege în temeiul căruia completul de judecată, din care acestea au făcut parte, a fost învestit să judece.

Apreciind că soluţiile pronunţate în fiecare dosar reprezintă rezultatul analizei obiective a completului de judecată, prin raportare la specificul fiecărei cauze, la susţinerile şi apărările concrete ale părţilor, curtea a constatat că simplul fapt că într-un alt dosar în care au fost invocate anumite excepţii de neconstituţionalitate doamnele judecător s-au pronunţat, prin respingerea, ca inadmisibilă, a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, nu denotă existenţa unor elemente întemeiate, care nască îndoiala cu privire la imparţialitatea lor.

Din perspectivă subiectivă, curtea a considerat că nu există un motiv întemeiat în baza căruia să reţină că imparţialitatea judecătorilor ar fi afectată, iar, pe latură obiectivă, împrejurările de fapt invocate de către recurent, care relevă nemulţumirea acestuia faţă de soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2024, nu ridică o asemenea problemă.

În calea de atac pendinte, prin motive circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a solicitat casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, curţii de apel, susţinând că doamnele judecător care au făcut parte din completul nr. 18R, învestit cu soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 2589A din 18 octombrie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, soluţionat definitiv prin decizia nr. 283 R din 23 mai 2025, au judecat în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dispoziţii conţinute într-un "înscris", ce emană de la o autoritate publică, respectiv de la Consiliul Superior al Magistraturii, care nu are atribuţii sau competenţe constituţionale de legiferare, cu referire la stabilirea unor reguli de procedură.

Totodată, a specificat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenta instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, o asemenea statuare regăsindu-se, inclusiv, în dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 304/2022 privind Organizarea judiciară, conform art. 2 alin. (1) şi art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţie, justiţia înfăptuindu-se de judecători în numele legii, fiind unică, imparţială şi egală pentru toţi, judecătorii fiind independenţi şi supunându-se numai legii.

Prevalându-se şi de prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 2 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 304/2022, art. 124 alin. (1) şi (3) şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, a invocat, în condiţiile prevăzute de art. 176 pct. 6 C. proc. civ., nulitatea necondiţionată a încheierii recurate.

Înalta Curte, raportând motivele de recurs astfel rezumate la judecata realizată prin hotărârea atacată, reţine că acestea nu pot face obiect al analizei în cadrul controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs.

O astfel de constatare se impune prin prisma faptului că motivele concrete de recurs invocate nu reprezintă o reflexie a judecăţii realizate în procedura recuzării, în care s-a examinat incidenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., prin raportare la o soluţie de inadmisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, adoptate de judecătorii recuzaţi într-un dosar diferit de cel în care a fost pronunţată încheierea recurată, ci aserţiuni privitoare la pretinsa nerespectare a unor prevederi din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti - art. 109 alin. (1) - prin care au fost instituite reguli de soluţionare a cererii de recuzare, privitoare la compunerea completului de judecată, care nu au format obiectul dezbaterilor şi analizei în etapa anterioară.

În aceste condiţii, alegaţiile recurentului, privitoare la nerespectarea art. 124 alin. (1) şi (3) şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., corelative încălcării art. 109 alin. (1) din Regulament, centrate pe ideea independenţei judecătorilor, a modalităţii de înfăptuire a justiţiei şi a legiferării normelor de procedură, excedează cadrului procesual al judecării cererii de recuzare, soluţionate prin încheierea recurată, în care a fost supusă analizei doar problematica încadrării motivelor de incompatibilitate expuse de recurent în ipoteza reglementată la art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., indicate în susţinerea incidentului procedural.

Prin invocarea acestor critici în cererea pendinte, recurentul a ignorat specificul recursului, prin intermediul căruia pot fi valorificate critici exclusive, relative la greşita aplicare a legii de către instanţa care a judecat anterior, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., obiectul său fiind limitat la verificarea aspectelor de nelegalitate, prevăzute expres şi limitativ în dispoziţiile art. 488 din cod, în cadrul procesual litigios.

Aşadar, era necesar ca recurentul să prezinte, în mod concret, motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate şi să combată soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de recuzare, din perspectiva modalităţii de aplicare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Deşi a invocat în susţinerea recursului prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o indicare formală a unor texte de lege fără a fi însoţită de argumente concrete, de natură juridică, în raport de care se apreciază că soluţia curţii de apel nu este legală, nu poate fi privită ca un recurs motivat.

Asemenea critici ar fi presupus, concomitent cu identificarea explicită a normelor de drept procedural eludate, şi demonstrarea modului în care hotărârea curţii de apel le încalcă printr-o greşită aplicare/interpretare.

În acest punct al analizei, Înalta Curte subliniază că, prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, sancţiunea intervenind, inclusiv, în ipoteza în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu a identificat nici existenţa unor motive care să poată fi examinate din oficiu, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 4 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 4 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.