Contestație în anulare: omisiunea instanței de recurs de a examina dreptul de lucru judecat nu constituie motiv legal de anulare dacă partea nu a formulat expres un motiv de casare corespunzător în termen.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data 20 septembrie 2021 pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A.: (i) să se dispună obligarea pârâtei să vândă reclamantei la preţul stabilit prin expertiză judiciară evaluatorie, în termen de cel mult 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, terenul intravilan în suprafaţă de 455 mp aferent clădirii deţinute de reclamantă, teren înscris în CF nr. x Timişoara, nr. top./cad. x, iar în caz de neconformare, hotărârea pronunţată să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la acest teren; (ii) să se dispună obligarea pârâtei ca în termenul de 6 luni menţionat să facă şi să avizeze OCPI Timiş lucrările de dezmembrare asupra terenului intravilan menţionat la primul petit, în vederea constituirii unei noi cărţi funciare pentru terenul supus transferului de proprietate/realizării vânzării, cu încuviinţarea ca, în caz de conformare, lucrările de dezmembrare şi avizare să poată fi efectuate de reclamantă; (iii) să se constate întinderea şi existenţa în patrimoniul societăţii un drept de superficie gratuită asupra suprafeţei de 455 mp din terenul intravilan înscris în CF nr. x Timişoara, nr. top./cad. x, teren aferent clădirii reclamantei, încă de la data transferului în patrimoniul acesteia a dreptului de proprietate asupra clădirii înscrise în CF nr. x Timişoara, nr. top./cad. x-C3 şi până la consolidarea acestuia în dreptul deplin de proprietate asupra terenului, ori pe toată durata existenţei construcţiei/clădirii; (iv) să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1547 din 2 februarie 2022 pronunţată de Judecătoria Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Timiş.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Timiş – secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 249/PI din 2 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Timiş – secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta SNRC S.A. – Sucursala Timişoara.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 36 din 14 februarie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 249/PI/02.03.2023, pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Societatea Naţională de Radiocomunicaţii Timişoara prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara împotriva încheierii interlocutorii pronunţate de Tribunalul Timiş la data de 10.11.2022, cât şi împotriva sentinţei civile nr. 249/02.03.2023 pronunţate în dosarul nr. x/2021, a schimbat sentinţa apelată după cum urmează: a admis excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de către pârâta Societatea Naţională de Radiocomunicaţii Timişoara prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara cu privire la petitul principal având ca obiect vânzarea terenului aferent clădirii deţinute de reclamantă, teren înscris în CF nr. x Timişoara, nr. top./cad. x, a admis excepţia efectului pozitiv al lucrului judecat cu privire la petitul formulat în subsidiar având ca obiect constatarea întinderii şi existenţei în patrimoniul societăţii a unui drept de superficie gratuit asupra suprafeţei de 455 mp din terenul intravilan înscris în CF nr. x Timişoara, nr. top./cad. x, teren aferent clădirii, încă de la data transferului în patrimoniul lor a dreptului de proprietate asupra clădirii înscrise în CF nr. x Timişoara, nr. top/cad. x-C3, a înlocuit considerentele primei instanţe cu cele ale instanţei de apel, a păstrat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, a obligat apelanta-reclamantă A. S.R.L. la plata către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii Timişoara prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara a sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru aferentă cererii de apel.

I.4. Hotărârea pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă

Prin decizia nr. 147 din 21 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Societatea Naţională de Radiocomunicaţii Timişoara prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara şi a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 36 din 14 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă.

I.5. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 147 din 21 ianuarie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a formulat contestaţie în anulare reclamanta A. S.R.L., aceasta fiind înregistrată pe rolul instanţei supreme la data de 28 mai 2025 şi repartizată aleatoriu completului de judecată C9, astfel cum reiese din fişa ECRIS şi din procesul-verbal de repartizare aleatorie .

În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (3) C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs a tratat superficial autoritatea de lucru judecat invocată de apărătorul său ales, instanţa rezumându-se la lipsa sau dezinteresul unui practician în insolvenţă ales de intimata-pârâtă, acesta cunoscând situaţia reală a dosarului de insolvenţă desfiinţat de instanţele judecătoreşti.

A mai susţinut că reprezentantul legal al B. s-a prezentat în locul său la instanţă, aspect ce a condus la depuneri de cereri ce au creat o situaţie confuză pe care pârâta o exploata în interesul celor ce s-au ocupat de litigiu.

De asemenea, a învederat că în anul 2003, prin decizia civilă nr. 1531/19.06.2003, a obţinut obligarea intimatei la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Timişoara, Calea x, la preţ negociat în baza contractului de asociere înregistrat sub nr. x/19.11.1992 şi anexei la acesta înregistrată sub nr. x/08.02.1993, în care este prevăzut şi terenul de 700 mp pus la dispoziţie.

Aceasta este decizia nerespectată de pârâtă, aşa cum reiese din scrisoarea nr. 5693/2008 înregistrată la Societatea civilă Profesională de Executori Judecătoreşti C. sub nr. x/2008, în care intimata susţine că "Vânzarea nu poate avea loc din cauze mai presus de voinţa SNR S.A., întrucât CF nu poate fi dezmembrată, fiind notate prea multe sarcini şi litigii în această carte funciară".

Pentru aceste motive, contestatoarea a solicitat să fie desfiinţată soluţia pronunţată în apel şi să fie trimisă cauza spre rejudecare instanţei de apel cu indicarea de a pune în dezbaterea părţilor a excepţiilor invocate privind incidenţa prescripţiei extinctive.

A mai învederat contestatoarea că instanţa de apel a concluzionat că excepţia autorităţii de lucru judecat se referă la decizia nr. 1226/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care face trimitere la chestiunea vânzării suprafeţei de teren, precum şi că această chestiune a fost deja tranşată.

Totodată, a susţinut că instanţa de apel a consultat numai dosarul nr. x/2007, perioadă în care SNR S.A. Bucureşti şi DRTV Timişoara au folosit frecvent fără drept în parte reprezentantul administratorului judiciar B., care de la sfârşitul anului 2008 nu mai era administrator judiciar, dar care a fost numit şi în 15 martie 2012 în dosarul nr. x/2011.

Contestatoarea a făcut trimitere la decizia nr. 1492 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-au declarat nefondate susţinerile SNR după data de 19 iunie 2003, dată la care Curtea de Apel Timişoara, prin decizia nr. 1531 "a fost obligată Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. – Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara să încheie cu reclamanta A. S.R.L. contract de vânzare-cumpărare asupra imobilului în litigiu, orice acţiune având ca obiect evacuarea ori pretenţii derivate din chirii devenea inadmisibilă".

A mai învederat că, în acest interval de timp, a făcut intervenţii la pârâtă să îşi respecte obligaţia stabilită prin lege.

I.6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.

Totodată, a solicitat să se ia act că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, intimata a susţinut că partea adversă tinde la transformarea acestei căi extraordinare de atac într-un nou recurs la un recurs deja soluţionat definitiv prin hotărârea atacată.

Contestatoarea şi-a întemeiat pretinsele critici pe dispoziţiile art. 503 alin. (3) C. proc. civ., ignorând, cu rea-credinţă, faptul că aceste prevederi nu conţin niciunul dintre motivele de contestaţie în anulare prevăzute a putea fi formulat împotriva hotărârilor instanţelor de recurs, ci prevede posibilitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ. şi hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Chiar dacă raportarea s-ar face la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., deşi acestea nu sunt invocate de contestatoare, contestaţia în anulare dedusă judecăţii apare ca fiind inadmisibilă, întrucât, prin pretinsul motiv al contestaţiei în anulare, însăşi contestatoarea recunoaşte în mod implicit că prin respingerea recursului instanţa supremă nu a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la autoritatea de lucru judecat invocată de apărătorul său în recurs.

Din conţinutul contestaţiei în anulare formulate se observă că se formulează critici de fond asupra deciziei pronunţate în recurs, critici prin care se încearcă punerea în discuţie a modului în care au fost interpretate şi aplicate dispoziţiile legale în materie de recurs de către instanţa de recurs.

Or, astfel cum reiese din cuprinsul deciziei contestate, instanţa de recurs a analizat temeinic toate motivele invocate de reclamantă, ca pretinse motive de recurs, şi s-a pronunţat cu privire la acestea în raport cu dispoziţiile legale care reglementează în mod riguros recursul.

În situaţia în care s-ar aprecia că este admisibilă contestaţia în anulare, intimata a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, susţinând că instanţa de recurs a analizat în mod expres excepţia autorităţii de lucru judecat, astfel cum rezultă din decizia recurată, considerentele instanţei fiind clare şi suficiente, iar pretinsa superficialitate în analiză, invocată de contestatoare ca pretins motiv al contestaţiei în anulare, reprezintă o apreciere subiectivă a acesteia, iar nu un motiv de anulare a hotărârii în sensul prevăzut de lege.

Pretinsele critici aduse hotărârii vizează exclusiv aspecte privitoare la netemeinicia hotărârii atacate, acestea neputând echivala vreunuia dintre motivele de contestaţie în anulare prevăzute expres şi limitativ de art. 503 C. proc. civ.

Mai mult, prin decizia nr. 1373/24.06.2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă în dosarul nr. x/2025 a fost soluţionată cererea de revizuire formulată de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 36/14.02.2024 a Curţii de Apel Timişoara, soluţia fiind aceea de respingere a revizuirii ca nefondate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând contestaţia în anulare în raport cu criticile formulate şi cu prevederile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 456 C. proc. civ., contestaţia în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, aceasta putând fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege şi care sunt cele prevăzute de art. 503 C. proc. civ., respectiv: "atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata" (alin. (1) al art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun, exercitabilă împotriva oricărei hotărâri definitive); atunci când "hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză" (alin. (2) al art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, exercitabilă împotriva hotărârilor date în recurs sau în apel, atunci când nu este prevăzută calea de atac a recursului).

În prealabil, Înalta Curte constată că, deşi prin cererea formulată, contestatoarea a invocat drept temei dispoziţiile art. 503 alin. (3) C. proc. civ., la acest termen de judecată, apărătorul ales al contestatoarei, la interpelarea instanţei, a precizat că temeiul juridic al contestaţiei în anulare promovate îl constituie motivul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ce prevede omisiunea de cercetare a unuia dintre motivele de recurs.

Având în vedere precizarea temeiului juridic al contestaţiei în anulare, Înalta Curte urmează a o analiza din persectiva acestor dispoziţii legale, aplicabile în ipoteza în care instanţa respinge sau admite în parte pe fond recursul, omiţând analizarea vreunui motiv de recurs invocat în termen de partea recurentă, care ar fi putut conduce la schimbarea soluţiei.

Astfel, se constată că, în susţinerea cererii formulate, contestatoarea a arătat, în esenţă, că instanţa de recurs a analizat superficial autoritatea de lucru judecat, întrucât a omis să o cerceteze şi în raport cu decizia civilă nr. 1531 din 19 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.

Procedând la analizarea actelor dosarului nr. x/2021, se constată că recurenta-reclamantă, contestatoare în caza de faţă, a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu judecata unei cereri de recurs împotriva deciziei nr. 36 din 14 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, motivat, în esenţă, de faptul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 430 C. proc. civ., întrucât a reţinut în mod eronat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1226 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Mai constată Înalta Curte că, prin motivele de recurs ce fac obiectul dosarului nr. x/2021, recurenta-reclamantă nu a formulat un motiv de recurs cu privire la autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1531 din 19 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, pretins a fi omis de la analiză de instanţa de recurs.

Este adevărat că prin cererea de recurs s-a făcut referire la această decizie, recurenta-reclamantă menţionând: "Dimpotrivă, chiar ICCJ, ca instanţă de recurs a arătat că instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile pronunţându-se şi cu privire la soarta terenului, întrucât decizia irevocabilă a Curţii de Apel Timişoara nr. 1531/19 iunie 2003 a avut în vedere numai folosinţa clădirii". Această susţinere însă nu făcea posibilă încadrarea sa într-un motiv de recurs concret referitor la autoritatea de lucru judecat a respectivei decizii, întrucât reprezintă un argument subsumat motivului de casare pe care îl sprijină.

Or, obligaţia instanţei de examinare a motivelor de recurs în sensul normei menţionate de contestatoare, respectiv art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., semnifică o analiză efectivă a motivelor invocate de partea recurentă cu respectarea dispoziţiilor procedurale de formulare în termenul legal de recurs, de încadrare a acestora în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, respectiv o examinare reală a acestora prin raportare la judecata realizată de instanţa de apel în calea ordinară de atac, la considerentele hotărârii şi, în egală măsură, la raţionamentul logico-juridic pe care acestea, precum şi soluţia pronunţată se întemeiază.

Respectând principiul disponibilităţii, instanţa de recurs, în dosarul nr. x/2021, a analizat şi s-a pronunţat, în consecinţă, asupra cererii de recurs, analizând critica de nelegalitate, astfel cum aceasta a fost invocată de recurenta-reclamantă, referitoare la autoritatea de lucru judecat prin raportare la decizia invocată de parte, respectiv la decizia nr. 1226 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, în absenţa unei critici expres formulate prin cererea de recurs cu privire la nereţinerea autorităţii de lucru judecat în raport cu decizia nr. 1531 din 19 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, instanţa de recurs nu putea proceda la examinarea acestui aspect. O atare analiză ar fi echivalat cu o extindere nepermisă a limitelor învestirii, întrucât instanţa de control judiciar este ţinută să se pronunţe exclusiv în limita criticilor deduse judecăţii prin motivele de recurs.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că, faţă de formularea clară a textului art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată numai dacă instanţa de recurs a omis să analizeze un motiv cu care a fost învestită, nu şi în cazul în care partea nu a invocat expres prin cererea de recurs un atare motiv.

Prin urmare, aspectele circumscrise de contestatoare acestui caz special de contestaţie în anulare nu se grefează pe ipoteza reglementată de acest text de lege.

Fiind o cale de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată în alte condiţii şi pentru alte motive decât cele prevăzute de textul de lege menţionat, împrejurare faţă de care Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 147 din 21 ianuarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2025.