Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1726/2025 AI generated

Tort liability for mining tailings landslide and admissibility of post-insolvency damage claims under insolvency law

Case Number Decizia nr. 1726/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal of the energy company defendant, upholding the appellate decision that held two energy entities jointly liable for civil damages; the lower court's award of 957,294 RON for the destruction of agricultural and residential property caused by a tailings dump landslide stands as final. The dispute centered on tort liability, where the plaintiff argued that the defendant's mining activities violated technical safety prescriptions, causing the instability of the waste dump; the appellant contended that the claim was inadmissible or suspended because its insolvency proceedings had been opened prior to the incident, and that it was not the party responsible for the negligent actions post-transfer. The decisive legal basis was Article 75(3)(i) of Law no. 85/2014 on insolvency, which the court interpreted to mean that judicial actions for claims arising after the opening of insolvency proceedings are not subject to the automatic suspension of litigation, allowing the creditor to pursue damages under common law tort provisions (Article 1357 of the Civil Code) despite the debtor's insolvency status.

Legislator headnote

AI generated

art. 1357 C. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 255 C. proc. civ, art. 330 C. proc. civ, art. 129 alin. (5) C. proc. civ; Tort liability for mining tailings landslide and admissibility of post-insolvency damage claims under insolvency law: The dispute centered on tort liability, where the plaintiff argued that the defendant's mining activities violated technical safety prescriptions, causing the instability of the waste dump; the appellant contended that the claim was inadmissible or suspended because its insolvency proceedings had been opened prior to the incident, and that it was not the party responsible for the negligent actions post-transfer. The decisive legal basis was Article 75(3)(i) of Law no. 85/2014 on insolvency, which the court interpreted to mean that judicial actions for claims arising after the opening of insolvency proceedings are not subject to the automatic suspension of litigation, allowing the creditor to pursue damages under common law tort provisions (Article 1357 of the Civil Code) despite the debtor's insolvency status.

Keywords

AI generated
tort liability insolvency civil judgment agricultural law transfer of property dumping of waste

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Provision cited as the legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 7.05.2028 pe rolul Judecătoriei Horezu sub dosar nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Cet Govora S.A. - Divizia Minieră Unitatea Minieră de Cariere Berbesti - Alunu, Complexul Energetic Oltenia S.A., Ministerul Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Consiliul Judeţean Vâlcea, Instituţia Prefectului judeţului Vâlcea, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la plata de despăgubiri, reprezentând: valoarea de înlocuire la nou a imobilului construcţie situat în comuna Alunu, sat Alunu, jud. Vâlcea, compus din: casă de locuit în suprafaţă de 110 mp; anexă suprafaţă construită de 38 mp; grajd cu fanar în suprafaţă de 33 mp; cuptor de pâine în suprafaţă de 1,5 mp; anexă gospodărească în suprafaţă de 10 mp; magazie de lemne în suprafaţă de 25 mp; poiată pe furci de fier în suprafaţă de 14 mp; patul magazie porumb; şopru din lemn în suprafaţă de 27 mp; fanar în suprafaţă de 31 mp; coteţ de porci în suprafaţă de 5 mp; fântână din tuburi de ciment; şopru de fân în suprafaţă de 27 mp; adăpost pentru cal în suprafaţă de 11 mp; par de viţă de vie; poartă cu stâlpi de fier în lungime de 4 m; gard pe stâlpi de lemn împrejmuire teren agricol 53 m, cu o valoare de 415.140 RON, conform Raportului de evaluare gospodărie A. nr. 290/20.07.2017 executat de C. S.R.L. la cererea Primăriei comunei Alunu.

Prin sentinţa civilă nr. 28/14.01.2019, Judecătoria Horezu a admis excepţia de necompetentă materială, invocată prin întâmpinări şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

2. Sentinţa Tribunalului Vâlcea

Prin încheierea din 12 martie 2019, Tribunalul Vâlcea a dispus unirea cu fondul cauzei a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâţi, prin întâmpinări.

Prin încheierea din 19 martie 2019, tribunalul a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Consiliul Judeţean Vâlcea, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul acestei încheieri.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2019, tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta CET Govora S.A., pentru considerentele expuse în cuprinsul acestei încheieri.

Prin sentinţa civilă nr. 734 din 04 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Consiliul Judeţean Vâlcea, Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea, Ministerului Economiei, Ministerul Finanţelor Publice; a respins acţiunea în contradictoriu cu aceste pârâte, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Complexul Energetic Oltenia.

A admis, în parte, cererea precizată ulterior, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele CET Govora S.A prin Administrator Judiciar D. SPRL, Complexul Energetic Oltenia S.A, Ministerul Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Consiliul Judeţean Vâlcea, Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Ministerul Economiei, în sensul că:

A respins acţiunea în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Ministerul Energiei.

A obligat pe pârâtele Complexul Energetic Oltenia S.A. şi S.C. CET Govora S.A., în solidar, la plata sumei de 957.294 RON despăgubiri civile, constând în suma de 714.836 RON şi cea de 42.500 RON, contravaloare imobile şi suma de 183.308 RON, contravaloare pomi şi culturi.

A obligat pe cele două pârâte, în solidar, la plata sumei de 14.111 RON, cheltuieli de judecată către reclamanţi şi a sumei de 62.932 RON, cheltuieli de judecată către stat.

Prin încheierea din 20.05.2022 a fost admisă cererea formulată de pârâta CET Govora S.A. în sensul îndreptării erorii din dispozitivul sentinţei, cele două pârâte fiind obligate, în solidar, la plata sumei de 14.111 RON, cheltuieli de judecată către reclamanţi şi a sumei de 6.293,2 RON, cheltuieli de judecată către stat.

3. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Piteşti

Prin încheierea din 15 noiembrie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins obiecţiunile formulate împotriva raportului de expertiză întocmit de expert E., cât şi cererea de audiere a expertului.

Prin încheierea din 21 februarie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins obiecţiunile formulate de CET GOVORA S.A. şi a amânat pronunţarea la 7.03.2024.

Prin decizia civilă nr. 1262 din 07 martie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva sentinţei civile nr. 734 din 04 aprilie 2022 şi pârâta Societatea Cet Govora S.A., prin administrator special şi administrator judiciar D.. împotriva sentinţei civile nr. 734 din 04 aprilie 2022 şi a încheierilor din 19 noiembrie 2019 şi 20 mai 2022, pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2018, intimaţi fiind: reclamanţii A. şi B., pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Consiliul Judeţean Vâlcea, Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea, Ministerul Economiei şi Ministerul Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.

Prin încheierea din 17 aprilie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a îndreptat, din oficiu, eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul deciziei nr. 1262 din 07 martie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2018, în sensul că împotriva hotărârii se poate formula calea de atac a recursului în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Curtea de Apel Piteşti.

Prin Decizia nr. 3203 din 05 iunie 2024 Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1262 din 07 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2018, formulată de petentul-expert E. şi a dispus completarea deciziei civile nr. 1262/07.03.2024 în sensul că a admis, în parte, cererea de majorare a onorariului formulată de expertul E. şi a obligat apelantele la plata suplimentului de onorariu în sumă de numai 1.000 RON, către expertul de mai sus (câte 500 RON fiecare).

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

4.1. Recurenta-pârâtă societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1262 din 7 martie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, invocând motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Contrar situaţiei de fapt reţinută prin probatoriile administrate la dosarul cauzei (raport de expertiză, suplimentul la raportul de expertiză), din care rezultă în mod neechivoc faptul că nu există o faptă ilicită în sarcina Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A, având în vedere faptul că la data transferului de afacere între aceasta şi CET Govora: "halda era stabilă şi nu prezenta alunecare" (Obiectiv 4, pct. 4.2 -pag. 19 din Raportul de expertiză, aspect întărit şi de Suplimentul la Raportul de expertiză efectuat în cauză), Curtea de Apel Piteşti antamează totuşi culpa recurentei învederând că: "ambele societăţi au dat dovadă de neglijenţă în modalitatea în care au exploatat halda de steril" raportat la "faptele ilicite" reţinute în considerentele hotărârii.

Aceasta deşi în răspunsul la Obiectivul 1, pct. 4.1.1 şi 4.1.2 din Suplimentul la Raportul de Expertiză Tehnică Judiciară întocmit de expertul E. se specifică faptul că în condiţiile în care operatorul minier F. prin CET Govora S.A nu ar mai fi haldat un volum de 6000 m3 fără respectarea prescripţiilor legale în materie (haldarea cu trapta înaintaşă de 15 m în loc de 7 m) nerespectarea unghiului de taluz general al haldei exterioare, nerespectarea documentaţiei "Studiu Geotehnic -Halda exterioară sector II Berbesti Vest, Număr proiect: Geo-6/2016, Amplasament: Halda exterioară din cariera Berbesti", probabilitatea de alunecare ar fi fost minimă şi nu s-ar mai fi produs.

Faţă de calitatea procesuală pasivă a Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A constatată în prezenta cauză şi de probatoriul administrat, prejudiciul major, "dezastrul" produs în dauna intimaţilor-reclamanţi se datorează nu unei inacţiuni, ci unei acţiuni, deci a unei fapte ilicite constând într-o activitate de haldare a materialului de steril de către CET Govora fără respectarea prescripţiilor tehnice în materie.

Or, tocmai acest aspect evidenţiază nelegalitatea hotărârii recurate, hotărârea cuprinzând motive contradictorii, fiind dată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv cele prevăzute la art. 1357 C. civ.

Concluzia raportului de expertiză întocmit de expert E. "La data de 26.06.2015 când s-a emis de către Agenţia pentru protecţia Mediului Decizia Transfer Autorizaţie de Mediu nr. x/26.06.2015, halda exterioara de steril a carierei Berbesti Vest era stabilă şi nu prezenta risc alunecare" -minimalizată de instanţele de fond- atestă inexistenţa unei fapte ilicite constând într-o acţiune/inacţiune a recurentei în dauna intimaţilor.

Or, în virtutea rolului activ prevăzut la art. 22 C. proc. civ., raportat la aspectele tehnice ale dosarului, dacă instanţa de apel se considera nelămurită cu privire la acestă concluzie din Raport: "haldă stabilă şi fără risc de alunecare" putea să ordone expertului tehnic, explicitarea în amănunt a acestei concluzii.

Coroborând starea de fapt descrisă în raportul de expertiză de la înfiinţarea Carierei Berbesti şi până la data transferului de afacere către CET Govora -anul 2015 cât timp Cariera Berbesti s-a aflat în administrare recurentei şi a predecesoarelor, cu starea de fapt descrisă de expert ulterior datei transferului de afacere şi până la distrugerea imobilelor intimaţilor, prin alunecare haldei -în anul 2017, în mod nelegal s-a antamat instituţia răspunderii civile delictuale şi în sarcina recurentei, deşi până la data transferului de afacere nu a existat o faptă ilicită în sarcina recurentei şi un prejudiciu în dauna intimaţilor.

Din existenţa unei fapte ilicite constând în activitatea de haldare fără respectarea prescripţiilor tehnice efectuată de CET Govora S.A. timp de aproape doi ani şi care a determinat cu necesitate producerea "dezastrului" prin alunecarea haldei de steril şi acoperirea imobilelor reclamanţilor, Curtea de Apel Piteşti extinde în mod nelegal incidenţa răspunderii civile delictuale şi în sarcina recurentei sub aspectul săvârşirii unei fapte ilicite printr-o inacţiune, respectiv neluarea măsurilor tehnice pentru preîntâmpinarea alunecării haldei de steril, ceea ce denotă contradictorialitatea considerentelor deciziei recurate cu dispozitivul deciziei. Aceasta întrucât pentru consolidarea zonei aval, în perioada 1984-1985, s-a depus treapta 355-360 dinspre aval spre amonte cu depunere auto şi compactată, treaptă ce a contribuit în mare parte la oprirea fenomenului de alunecare (Obiectiv nr. 2 din Raport).

Pentru diminuarea fenomenului de alunecare, în avalul haldei, s-a construit un prism de rezistenţă drenant din: -umpluturi în zona prismului de rezistenţă al haldei continuate dinspre aval spre amonte până la intersecţia firului văii principale cu văile secundare; -în zona de aval cotele umpluturilor s-au situat între cotele +335 m şi +345 m în raport de terenul natural situat la cota +320,5 m; -între cotele +320,5 m şi cota +334 m s-au efectuat umpluturi constituite din materiale argilo-nisipoase şi blocuri mari de calcar (între 0,2-0,8 m diametru) în straturi compactate, în pantă, creându-se o umplutură anizotropă favorabilă evacuării apelor pluviale şi de infiltraţii spre partea de aval a haldei de steril; - lucrările de prevenire a deplasării haldei s-au realizat parţial de către operatorul minier prin drenarea apelor de suprafaţă, realizarea unei plantaţii de salcâm în zona de halda situată la distanţa cea mai mică dintre versantul de est şi cel de vest, reducerea pantei versanţilor. Plantarea salcâmilor în perioada 2013 în zona unde presiunea haldei era cea mai mare (datorită distanţei mici dintre versantul de est şi versantul de vest) a constituit un factor de stabilitate al haldei în condiţiile în care regimul de precipitaţii nu ar fi depăşit nivelul mediu, deci cât timp cariera Berbesti Vest a fost în administrarea recurentei şi a predecesoarelor s-au luat măsuri privind halda de steril.

Mai mult, în perioada cuprinsă între anul 1979 -data începerii activităţii de depunere a sterilului în halda exterioară Berbesti Vest şi mai- iunie 2017, fenomenul de alunecare a haldei s-a manifestat doar în anumite zone ale haldei. Alunecările care au avut loc pe parcursul activităţii de la data începerii depunerii sterilului în halda exterioară şi până la data de 04.05.2017, au fost de mici dimensiuni şi nu se impuneau măsuri speciale de stabilizare a acesteia (Obiectiv 7 pct. 7.2 din Raport), deci acestea nu se integrează în legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

Chiar dacă se invocă de expert anumite aspecte legate de neluarea în totalitate a măsurilor tehnice, construirea haldei fără a respecta amenajările minime constructive, neînfrăţirea versanţilor, aceste aspecte nu au relevanţă în cauză şi nu se pot traduce într-o faptă ilicită săvârşită prin inacţiune de către Complexul Energetic Oltenia S.A şi nu se pot integra în legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudicierea intimaţilor având în vedere faptul că timp de aproximativ 34 ani nu s-a produs prejudicierea imobilelor acestora.

Mai mult, odată cu încheierea contractului de transfer de afacere între părţi, cumpărătorul Cet Govora, în efectuarea activităţii de haldare potrivit clauzelor contractuale, avea obligaţia să respecte prescripţiile tehnice în vigoare în ceea ce priveşte efectuarea acestei activităţi şi să ia toate măsurile impuse pentru a preîntâmpina alunecarea acesteia, măsuri pe care nu le-a luat aşa cum rezultă şi din concluziile Suplimentului la Raportul de Expertiza întocmit de expertul tehnic E..

Din concluziile Raportul de expertiză coroborate cu cele ale Suplimentului la Raportul de expertiză rezultă faptul că premisele alunecării haldei au apărut ulterior datei transferului de afacere, după ce societatea Complexul Energetic Oltenia S.A a predat către CET Govora S.A o haldă stabilă şi fără risc de alunecare, iar aceasta a haldat fără respectarea prescripţiilor tehnice în materie "cu o treaptă înaintaşă de 15 m în loc 7m" (Obiectivul 7 pct. 7.1 pag. 25 din Raport) ceea ce denotă inexistenţa în persoana recurentei a săvârşirii unei fapte ilicite, a vinovăţiei şi a producerii unui prejudiciu, precum şi inexistenţa unei legături de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Per a contrario, rezultă că, dacă activitatea de haldare realizată de către CET Govora după data transferului de afaceri se realiza în conformitate cu prescripţiile tehnice, nu se mai producea alunecarea haldei cu consecinţa prejudicierii intimaţilor, deci nu rezultă iminenţa producerii prejudiciului fără activitatea minieră de haldare executată de către CET Govora fără respectarea prescripţiilor tehnice în materie, aspect întărit de către expertul tehnic E. şi în Suplimentul la Raportul de expertiză efectuat în cauză.

Hotărârea cuprinde motive contradictoriu în sensul în care Curtea de Apel Piteşti face trimitere la vinovăţia exclusivă a Cet Govora S.A, dar antamează şi culpa Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A.

Făcând trimitere la prevederile art. 1357 C. civ. recurenta pretinde că instanţa de apel a reţinut eronat întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale. Totodată, recurenta apreciază că instanţa de apel a reţinut eronat puterea lucrului judecat raportat la soluţia definitivă adoptată în dosarul nr. x/2018 în contextul în care instanţele de fond au admis cererea de probatorii solicitată de recurentă, dispunându-se efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea construcţii miniere şi geologia resurselor miniere, respectiv efectuarea unui supliment la raportul de expertiză. Or, dacă fapta ilicită şi existenţa legăturii de cauzalitate s-ar fi reţinut cu putere de lucru judecat printr-o hotărâre, atunci era lipsită de sens încuviinţarea probei cu expertiză.

4.2. Recurenta-pârâtă societatea Cet Govora S.A., prin administrator judiciar D.. şi administrator special G. a promovat recurs împotriva încheierilor din 15.11.2023 şi 21.02.2024, precum şi împotriva deciziei nr. 1262 din 7 martie 2024 invocând motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă pretinde că hotărârea a fost pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor procedurale referitoare la admisibilitatea probelor (art. 255 C. proc. civ.) şi încuviinţarea acestora (art. 258 din acelaşi cod), cu referire la respingerea probelor solicitate în apel (art. 330 C. proc. civ.), precum şi cu încălcarea prevederilor art. 13, art. 22 alin. (2) şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Arată recurenta că prin încheierea din data de 15.11.2023 şi prin decizia recurată, instanţa a respins obiecţiunile pe care aceasta le-a formulat, la raportul de expertiză întocmit de expert E., deşi expertul a dat dovadă de lipsă de profesionalism, a ignorat nejustificat documentaţiile grafice miniere care au stat la baza construcţiei haldei (Proiect de execuţie, Studiu de fezabilitate, Plan de dezvoltare, Programe anuale de exploatare, Planuri de situaţie cu închiderile lunare), documente din care rezultă că la momentul producerii alunecării erau respectate întocmai proiectele avizate de ANRM - Autoritatea competentă pentru exploatările miniere.

Expertul nu a avut în vedere Ordinul Preşedintelui ANRM cu privire la modul de întocmire şi avizare a Programelor Anuale de Exploatare, a confundat halda exterioară care se construieşte cu instalaţie de haldat de mare dimensiune prin trepte, cu halda interioară, unde haldarea se face cu utilaje termice prin trepte de înaintare cu înălţimea de 5 m, afirmaţie care duce în eroare instanţa de judecată.

Faţă de concluziile expertului privind cauzele producerii evenimentului, recurenta arată că instanţa trebuia să admită obiecţiunile şi să ceară lămuriri expertului pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt.

Totodată, se impunea ca expertul să lămurească aspecte privind cauzele producerii evenimentului, precum şi punctul de unde a pornit alunecarea, aspect care disculpă recurenta de orice fel de răspundere.

Pretinde recurenta că terenul care a alunecat şi a antrenat celelalte imobile din aval aparţine UAT Alunu, aceasta fiind persoana a cărei răspundere ar fi putut fi antrenată pentru întregul dezastru produs.

Recurenta susţine că a fost lipsită de dreptul la apărare prin respingerea obiecţiunilor formulate, fiind încălcate prevederile art. 13 C. proc. civ.

Făcând trimitere la prevederile art. 22 alin. (2), art. 129 alin. (5) C. proc. civ. recurenta pretinde că instanţa are dreptul şi obligaţia de a ordona administrarea dovezilor pe care le apreciază ca fiind utile pentru aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât concluziile expertului au fost contradictorii.

Recurenta critică măsura instanţei de apel privind respingerea obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză întocmit de expert H., prin încheierea din data de 21.02.2024 şi prin decizia recurată. Aceasta întrucât lucrarea refăcută de expert reprezintă o simplă copie a raportului de expertiză întocmit la instanţa de fond.

Arată recurenta că şi-a menţinut în totalitate obiecţiunile formulate prin memoriul de apel, sens în care face trimitere la faptul că nu au fost ataşate la raport anexele privind cele patru proprietăţi -dintre care au fost identificate 3 din judeţul Vâlcea- pretins a avea caracteristici similare terenului în litigiu şi arată că preţul terenului este supraevaluat.

Prin urmare, se impunea ca obiecţiunile să fie încuviinţate, expertul să lămurească toate problemele, iar instanţa avea dreptul de a decela aspectele pertinente şi concludente.

Subsumat motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta pretinde că încheierile prin care au fost respinse obiecţiunile la expertiză sunt nemotivate, iar hotărârea instanţei de apel preia motivarea instanţei de fond, lipsind raţionamentul propriu ce a condus la soluţia pronunţată. În plus, nu a răspuns tuturor motivelor de apel, pe unele ignorându-le în totalitate.

Pretinde recurenta că nu se amintesc mijloacele de probă ce au format convingerea instanţei şi nu se arată argumentele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei.

Invocând motivul de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă pretinde că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, a principiului specialia generalibus derogat, precum şi a dispoziţiilor privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, în speţă fiind incidente prevederile art. 1378 C. civ. în ceea ce o priveşte pe recurentă.

Făcând trimitere la modalităţile în care creditorii îşi pot valorifica creanţele asupra averii debitorului (sens în care invocă prevederile art. 75 alin. (1) teza a II-a, respectiv art. 75 alin. (3) coroborat cu art. 106 alin. (1), precum şi art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014), recurenta arată că nu are importanţă în prezentul dosar calificarea pe care o primeşte creanţa, pentru că pretenţiile puteau fi valorificate doar în cadrul procedurii insolvenţei, iar debitorul nu a optat pentru niciuna dintre cele două pârghii puse la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr. 85/2014, optând pentru o acţiune în pretenţii care este inadmisibilă raportat la calitatea pârâtei de societate în insolvenţă.

Mai mult, art. 75 din Legea nr. 85/2014 prevede ca "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează", sens în care recurenta face trimitere la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Prin urmare, recurenta pretinde că se impunea în principal respingerea acţiunii ca inadmisibilă iar, în subsidiar, încetarea acţiunii faţă de Cet Govora S.A., prin administrator judiciar D.. şi administrator special G..

Arată recurenta că instanţa a analizat situaţia de fapt raportat la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reclamanţii indicând expres acest temei de drept. Atâta timp reclamanţii nu au înţeles să modifice temeiul de drept al acţiunii, instanţa, în virtutea rolului activ şi pentru ocrotirea intereselor legitime ale părţilor, era îndreptăţită şi chiar obligată să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.

Faptul că nu a fost lămurită situaţia de fapt, a determinat o greşită aplicare a legii.

Pretinde recurenta că temeiul de drept al acţiunii nu poate fi decât art. 1378 C. civ. -deoarece halda constituie o construcţie civilă de inginerie minieră- coroborându-l cu dispoziţiile legale în materia construcţiilor civile (Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii), astfel că este evident faptul că recurentei nu i se poate imputa vreun fapt juridic ilicit şi, implicit, angaja vreo răspundere civilă delictuală, de vreme ce nu îi aparţin nici imobilul în suprafaţă de 18,1 ha cu vegetaţie forestieră - pădure de salcâm, unde s-a iniţiat alunecarea de teren, nici halda exterioara de steril Berbesti Vest, nici operaţiunile de evacuare şi demolare a gospodăriei reclamanţilor, ci, dimpotrivă, răspunderea juridică în această cauză trebuie să revină UAT Comuna Alunu, judeţul Vâlcea, în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 481/2004, eventual coroborate cu prevederile art. 1377, 1378 C. civ.

5. Apărările formulate în cauză

În termen procedural, recurenta-pârâtă CET Govora S.A. a formulat întâmpinare la recursul recurentei-pârâte Complexul Energetic Oltenia S.A. prin care a solicitat instanţei să verifice dacă cererea de recurs a fost legal timbrată şi dacă a fost formulată în termen legal, în caz contrar solicitând anularea recursului, respectiv respingerea recursului, ca tardiv.

Totodată, recurenta-pârâtă CET Govora S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului recurentei-pârâte Complexul Energetic Oltenia S.A. întrucât motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar criticile privind situaţia de fapt sunt inadmisibile.

De asemenea, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului promovat de recurenta-pârâtă Complexul Energetic Oltenia S.A. arătând, în esenţă, că instanţele de fond au reţinut în mod corect antrenarea răspunderii civile delictuale a acesteia, sens în care lipsa lucrărilor de stabilizare pe toată perioada exploatării haldei de către recurenta Complexul Energetic Oltenia S.A. a favorizat deplasarea terenului.

În termen procedural, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenta-pârâtă societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. prin care au solicitat în principal, respingerea recursului ca fiind nul întrucât se invocă aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Intimaţii invocă efectele puterii de lucru judecat ale Deciziei nr. 932 din 4 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018 şi ale Deciziei nr. 1792 din 26 iunie 2024 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2018.

În termen procedural a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (înfiinţată prin reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale) prin care a invocat excepţia nulităţii recursului recurentei-pârâte Complexul Energetic Oltenia S.A. arătând că aspectele evidenţiate de către recurenta-pârâtă - detalierea situaţiei de fapt şi criticile privind administrarea şi aprecierea probatoriului- nu conţin precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de casare expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În termen legal, a formulat întâmpinare intimatul-pârât Consiliul Judeţean Vâlcea prin care a solicitat analizarea recursului promovat de către recurenta-pârâtă Complexul Energetic Oltenia S.A. în raport cu prevederile art. 488 din C. proc. civ., iar în situaţia în care acesta se încadrează în motivele de casare, solicită admiterea recursului.

Arată că indiferent de soluţia pronunţată cu privire la recurs, solicită menţinerea dispozitivelor sentinţei nr. 734 din 4 aprilie 2022 şi a Deciziei nr. 1262 din 7 martie 2024, referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Vâlcea.

La 28 octombrie 2024, recurenta-pârâtă societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a formulat răspuns la întâmpinarea recurentei-pârâte CET Govora S.A. prin care a învederat că recursul a fost promovat în termen şi a fost legal timbrat cu taxa de timbru în cuantum de 6.688,70 RON.

De asemenea, solicită respingerea excepţiei nulităţii recursului întrucât criticile invocate pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Anume, recurenta a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute la art. 1357 C. civ. cu privire la neîndeplinirea condiţiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale.

Totodată, decizia recurată cuprinde motive contradictorii în sensul că deşi din considerente reiese că fapta ilicită, culpa şi legătura de cauzalitate îi incumbă în totalitate recurentei-pârâte CET Govora S.A, totuşi antamează şi culpa în solidar a societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A prin acţiuni/inacţiuni săvârşite anterior predării haldei, deşi acestea nu se încadrează în legătura de cauzalitate care a condus la prejudicierea intimaţilor-reclamanţi.

De asemenea, solicită respingerea apărărilor recurentei-pârâte cu privire la fondul cauzei, sens în care solicită admiterea recursului pe care l-a promovat şi respingerea recursului formulat de CET Govora S.A.

În termen procedural, recurenta-pârâtă societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de recurenta-pârâtă CET Govora S.A., ca nefondat.

Susţine recurenta-pârâtă societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. că argumentele privind raportul de expertiză în specialitatea geologia resurselor miniere şi construcţii miniere şi raportul întocmit de expert H. nu se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de pct. 5 al art. 488 pct. (1) C. proc. civ.. Arată că după respingerea obiecţiunilor, recurenta nu a mai solicitat completarea raportului sau efectuarea unei contraexpertize, motiv pentru care este neîntemeiată critica cu privire la încălcarea prevederilor art. 13 şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Relativ la motivul de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. arată că instanţa de apel s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel.

Susţine recurenta-pârâtă că este nefondată critica privind nerespectarea Legii nr. 85/2014, în contextul în care art. 75 alin. (3) teza a II-a din legea specială prevede posibilitatea şi nu obligaţia celui care tinde la determinarea existenţei cuantumului creanţei debitorului născută după data deschiderii procedurii insolvenţei, de a se adresa administratorului judiciar.

De asemenea, recurenta-pârâtă arată că instanţele de fond au reţinut incidenţa răspunderii civile delictuale prin raportare la concluziile raportului de expertiză întocmit de expert E..

În termen legal, intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă CET Govora S.A. prin care au solicitat în principal, respingerea recursului ca fiind nul întrucât se invocă aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Invocând prevederile art. 431 C. proc. civ., intimaţii-reclamanţi fac trimitere la Decizia nr. 932 din 4 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2018 şi la Decizia nr. 1792 din 26 iunie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2018.

În termen legal a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (înfiinţată prin reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale) prin care a invocat excepţia nulităţii recursului recurentei-pârâte CET Govora S.A. arătând că aspectele evidenţiate de către recurenta-pârâtă nu conţin precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de casare expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului promovat de societatea CET Govora S.A., ca nefondat.

La 22.10.2024, intimatul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a formulat concluzii scrise prin care a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

La 26.09.2024, intimatul-pârât Ministerul Energiei a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului formulat de societatea Complexul Energetic Oltenia S.A şi respingerea recursului promovat de societatea CET Govora S.A.

6. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că din actele şi lucrările dosarului reiese că doar recursul declarat de pârâta CET Govora S.A., prin administrator judiciar D.. şi administrator special G. împotriva deciziei nr. 1262 din 7 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă este admisibil.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar cu privire la recursul declarat de pârâta CET Govora S.A., prin administrator judiciar D.. şi administrator special G., completul de filtru a reţinut, prin încheierea din data de 7 mai 2025, următoarele: (i) argumentele privind încălcarea prevederilor art. 13, art. 255, art. 258, art. 330 C. proc. civ. au fost invocate formal, fără a expune critici concrete de nelegalitate referitoare la admisibilitatea şi încuviinţarea expertizei, sens în care motivele vizează respingerea obiecţiunilor recurentei, or, modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra probatoriului reprezintă o chestiune de evaluare a probaţiunii, care este în competenţa instanţei devolutive de control judiciar; (ii) au, de asemenea, caracter formal şi criticile privind încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

întrucât, invocând nesocotirea principiului rolului activ al judecătorului, prin aceea că nu au fost ordonate probe din oficiu şi nu s-a stăruit în administrarea unui probatoriu adecvat, recurenta eludează dispoziţiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., nesusţinând, aşadar, o critică punctuală de nelegalitate care să fie susceptibilă de analiză în recurs; (iii) dispoziţiile art. 129 alin. (5), invocate în memoriul de recurs, nu au corespondent în C. proc. civ. (iv) criticile privind nemotivarea încheierilor şi a hotărârii recurate nu sunt susceptibile de încadrare în motivul de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) în contextul în care recurenta nu a învederat, în concret, care dintre apărările părţii şi motivele de apel nu ar fi primit o dezlegare; (v) criticile privind încălcarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014 şi a principiului specialia generalibus derogant sunt susceptibile de încadrare în motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (vi) argumentele privind încălcarea prevederilor art. 1377-1378 C. civ. au fost invocate cu ignorarea coordonatelor judecăţii înfăptuite în apel care vizează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie ca temei de drept al acţiunii reclamanţilor; (vii) argumentele privind încălcarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 481/2004 nu se raportează la considerentele hotărârii atacate, astfel că nu pot fi examinate în prezenta cale de atac; (viii) modalitatea în care instanţa de apel a evaluat probatoriul în vederea stabilirii situaţiei de fapt a cauzei, în raport cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi supusă controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs, fiind o operaţiune specifică verificărilor ce se efectuează exclusiv de către instanţele fondului, necenzurabilă pe calea recursului.

Prin urmare, având în vedere că motivele invocate sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în limitele arătate, s-a reţinut că nu poate fi primită excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinări de către intimaţii-reclamanţi şi de intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon.

A fost fixat termen de judecată la data de 15 octombrie 2025, în şedinţă publică, pentru soluţionarea recursului declarat de pârâta Societatea Cet Govora S.A., prin administrator special şi prin administrator judiciar D.. împotriva deciziei nr. 1262 din data de 7 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Totodată, prin încheierea din data de 7 mai 2025 completul de filtru a anulat recursul declarat de pârâta Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 1262 din 7 martie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, pentru stabilirea cadrului judecăţii şi, implicit, a limitelor în care se va realiza examinarea criticilor, trebuie menţionat că, urmare a raportului întocmit în procedura filtru, conform art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a pronunţat Încheierea asupra admisibilităţii recursurilor din data de 7 mai 2025, conform căreia a admis, în principiu, recursul declarat de Societatea Cet Govora S.A., prin administrator special şi prin administrator judiciar D.. împotriva deciziei nr. 1262 din data de 7 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă şi a anulat recursul declarat de pârâta Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

În acelaşi timp, pentru indicarea completă a reperelor care vor determina limitele judecăţii prezentului recurs, trebuie menţionat că prin încheierea din 7 mai 2025 s-a reţinut că doar motivele privind încălcarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014 şi a principiului specialia generalibus derogant reprezintă critici de nelegalitate, încadrabile în motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aşa fiind, se reţine că subsumat motivului de casare evocat [dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..], recurenta a expus modalităţile în care pot fi valorificate creanţele asupra averii debitorului aflat în insolvenţă -invocând prevederile art. 75 alin. (1), respectiv art. 75 alin. (3) coroborat cu art. 106 alin. (1), precum şi art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014- şi a arătat că, în cauză, nu prezintă importanţă calificarea creanţei (dacă e născută înainte sau după deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei) pentru că pretenţiile puteau fi verificate doar în cadrul procedurii insolvenţei, iar creditorii nu au optat pentru niciuna dintre cele două pârghii puse la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr. 85/2014, formulând o acţiune în pretenţii care este inadmisibilă raportat la calitatea pârâtei de societate în insolvenţă.

Criticile sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. (...)".

În speţă, instanţa de apel a reţinut că sunt incidente două excepţii de la regula consacrată de dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, astfel cum rezultă acestea din prevederile art. 75 alin. (3) teza I din Legea nr. 85/2014 ["nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1): acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii"] şi din prevederile art. 75 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ ["nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi"].

Înalta Curte notează că recurenta-pârâtă nu a invocat prin memoriul de recurs critici de nelegalitate privind considerentele curţii de apel referitoare la incidenţa în cauză a situaţiei de excepţie prevăzută la art. 75 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2014.

Ceea ce a reproşat recurenta instanţei de apel este încălcarea prevederilor art. 75 alin. (3) coroborate cu art. 106 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, partea pârâtă susţinând că reclamanţii îşi puteau valorifica pretenţiile doar în cadrul procedurii insolvenţei, astfel că se impunea suspendarea demersului întemeiat pe dispoziţiile dreptului comun.

Înalta Curte constată că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) şi alin. (3) teza I din Legea nr. 85/2014 rezultă că suspendarea acţiunilor judiciare, instituită ca efect al deschiderii procedurii insolvenţei, priveşte exclusiv creanţele anterioare acestei date, supuse mecanismului colectiv de valorificare prin înscrierea la masa credală. În schimb, creanţele născute ulterior deschiderii procedurii, nefiind supuse concursului creditorilor şi nici procedurii verificării creanţelor, pot fi valorificate de titularii lor potrivit dreptului comun, legiuitorul consacrând, prin art. 75 alin. (3) teza I o derogare expresă de la regula suspendării acţiunilor judiciare.

Afirmaţiei recurentei privind lipsa de relevanţă a momentului în care s-a născut creanţa i se opun prevederile art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014. Astfel, ceea ce deosebeşte creditorii îndreptăţiţi să participe la procedură de cei care deţin creanţe curente este momentul naşterii creanţei, respectiv dacă creanţa s-a născut înainte sau după data deschiderii procedurii insolvenţei.

Cum în litigiul pendinte, faţă de Societatea CET Govora S.A. s-a deschis procedura insolvenţei prin încheierea pronunţată la data de 09.05.2016, în dosarul nr. x/2016, de Tribunalul Vâlcea, iar faptul ilicit reclamat a demarat la 15.05.2017, astfel cum s-a reţinut prin decizia recurată şi nu s-a contestat de către recurentă, Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 75 alin. (3) teza I din Legea nr. 85/2014 în temeiul cărora acţiunile judiciare având ca obiect realizarea unor creanţe născute ulterior deschiderii procedurii insolvenţei nu sunt suspendate, creditorul fiind îndreptăţit să îşi exercite dreptul potrivit regulilor dreptului comun.

Se reţine că recurenta nu a expus argumentele în temeiul cărora s-ar putea prevala, în susţinerea raţionamentului său, de dispoziţiile art. 75 alin. (3) teza a II-a şi art. 106 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 care prevăd, contrar opiniei părţii, că o creanţă ca cea pretinsă în cauză (calificată de instanţa de apel ca fiind născută după data deschiderii procedurii) nu se înscrie în tabelul de creanţe.

Faptul că teza a II-a a alin. (3) al art. 75 din Legea nr. 85/2014 prevede procedura de urmat, avându-se în vedere că aceste creanţe nu se înscriu în tabelul de creanţe, respectiv formularea pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare a cererii de plată ce va fi analizată de către administratorul judiciar, cu posibilitatea formulării şi a contestaţiei în condiţiile art. 59 alin. (5)-(7) din lege, nu lasă fără efecte prevederile tezei I a alin. (3) al art. 75, respectiv neaplicarea dispoziţiilor alin. (1) acţiunilor judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii insolvenţei.

Nu mai puţin, Înalta Curte reţine ca fiind străină cauzei critica prin care recurenta se raportează la prevederile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 ("cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii…") în contextul în care reclamanţii nu invocă o creanţă anterioară deschiderii procedurii insolvenţei, astfel cum s-a reţinut în prezenta cauză.

Nu pot fi primite nici argumentele invocate de recurentă privind soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2018, având ca obiect despăgubiri privind acelaşi eveniment întrucât textul de lege de care se prevalează pârâta- art. 75 din Legea nr. 85/2014 - se referă la acţiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, fiind evident că numai acele acţiuni care tind la realizarea creanţelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate, astfel că revine instanţei de judecată competenţa şi, în acelaşi timp, obligaţia de a analiza, în raport cu limitele învestirii din fiecare cauză, în ce măsură acţiunea aflată în curs de soluţionare se circumscrie cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Societatea Cet Govora S.A., prin administrator special şi prin administrator judiciar D.. împotriva deciziei nr. 1262 din data de 7 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2025.