Constitutional unconstitutionality exception inadmissible for challenging concrete interpretation of income criteria in legal aid requests

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2026

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la 25 august 2025 pe rolul Curţii de Apel Oradea, sub nr. x/2025, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2025 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea şi suspendarea judecării acestuia, până la soluţionarea cererii de strămutare.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2025, Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă a luat act de faptul că, la 19 noiembrie 2025, petentul a depus la dosar un înscris prin care invocă lipsa de imparţialitate a completului de judecată, calificată de instanţă drept cerere de recuzare.

În vederea soluţionării cererii de recuzare, completul imediat următor a pus în vedere petentului obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, până la termenul de judecată din 27 noiembrie 2025.

La data de 26 noiembrie 2025, petentul a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii sau reducerii taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

Prin încheierea din 27 noiembrie 2025, Curtea de Apel Oradea a dispus amânarea judecăţii cererii de recuzare pentru data de 10 decembrie 2025, stabilind acelaşi termen de judecată şi pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar, pentru când a pus în vedere petentului să depună, în completarea înscrisurilor aflate la dosar, şi dovezi privind cuantumul indemnizaţiei plătite de Secretariatul de Stat pentru Culte aferente lunilor septembrie- octombrie 2025, precum şi dovezi referitoare la popririle instituite asupra acesteia.

La 09 decembrie 2025 petentul A. a înregistrat în dosar note de şedinţă intitulate "Răspuns la Rezoluţia din 27.11.2025 privind cererea de ajutor judiciar", în cuprinsul acestor note de şedinţă petentul formulând, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8, art. 81, art. 9, art. 10 şi art. 14 alin. (2)-(3) din O.U.G. nr. 51/2008, solicitând instanţei să dispună suspendarea judecării cererii până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională.

Prin încheierea nr. 40/2025/CC din 10 decembrie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de petentul A.. Totodată, a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de acelaşi petent.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin încheierea nr. 40/2025/CC din 10 decembrie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă în dosarul nr. x/2025, a formulat recurs petentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2025/a1.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul critică încheierea atacată, arătând, în esenţă, că instanţa nu a motivat încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în termenul de 48 ore în care putea fi exercitat recursul, sens în care acesta nu putea cunoaşte motivele concrete pentru care solicitarea sa a fost respinsă.

Totodată, susţine recurentul că dispozitivul încheierii atacate nu cuprinde menţiunea referitoare la instanţa imediat superioară care urmează a soluţiona recursul, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În fine, susţine că excepţia de neconstituţionalitate nu putea fi respinsă ca inadmisibilă, având legătură cu soluţionarea cauzei şi ridicând serioase probleme de constituţionalitate în legătură cu modul de aplicare al O.U.G. nr. 51/2008, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, 21, 24 şi 29 din Constituţie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată în cadrul dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, având ca obiect "strămutare", petentul A. a invocat, succesiv, diferite incidente procedurale în dosar, respectiv a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată învestit cu soluţionarea cererii de strămutare, în legătură cu care a solicitat şi acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii/reducerii taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, stabilită de instanţă.

Urmare a adresei instanţei învestite cu soluţionarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, prin care petentului i-a fost pusă în vedere obligaţia de completare a înscrisurilor depuse în susţinerea cererii astfel formulate, cu înscrisuri suplimentare, respectiv dovezi privind cuantumul indemnizaţiei plătite de Secretariatul de Stat pentru Culte aferente lunilor septembrie- octombrie 2025, precum şi dovezi referitoare la popririle instituite asupra acesteia, petentul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8, art. 81, art. 9, art. 101 şi art. 14 alin. (2)-(3) din O.U.G. nr. 51/2008, articole care, în opinia acestuia, contravin art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 21 şi 29 din Constituţie.

Dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă statuează în sensul că:

Art. 8 "(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul echivalentului a 25% din salariul de bază minim brut pe ţară. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat. (2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul echivalentului a 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%. (3) Ajutorul public judiciar se acordă şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, prin raportare la veniturile realizate şi cheltuielile dovedite, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România".

Art. 81 "Ajutorul public judiciar se acordă, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, independent de starea materială a solicitantului, dacă prin lege specială se prevede dreptul la asistenţă judiciară sau dreptul la asistenţă juridică gratuită, ca măsură de protecţie, în considerarea unor situaţii speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut şi altele asemenea. În acest caz, ajutorul public judiciar se acordă fără îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 8, dar numai pentru apărarea sau recunoaşterea unor drepturi sau interese rezultate ori aflate în legătură cu situaţia specială care a justificat recunoaşterea, prin lege, a dreptului la asistenţă judiciară sau la asistenţă juridică gratuită".

Art. 9 "La stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizaţii, onorarii, rente, chirii, profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitate independentă şi altele asemenea, precum şi sumele datorate în mod periodic pentru satisfacerea unor necesităţi de bază, cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere".

Art. 101 "Prezentul capitol nu aduce atingere prevederilor instrumentelor comunitare sau tratatelor internaţionale încheiate cu statele nemembre ale Uniunii Europene, care conţin prevederi referitoare la angajamentele asumate de România privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă, obligatoriu, total şi gratuit".

Art. 14 "(2) La primirea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar solicitantului i se va pune în vedere faptul că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părţi vor fi în sarcina sa, precum şi posibilitatea restituirii sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar în cazul prevăzut la art. 17 alin. (2). (3) Instanţa poate solicita orice lămuriri şi dovezi părţilor sau informaţii scrise autorităţilor competente".

Prin încheierea nr. 40/CC din 10 decembrie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă în dosarul nr. x/2025, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8, art. 81, art. 9, art. 101 şi art. 14 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 51/2008, reţinându-se, în esenţă, că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, care impune ca ceea ce se critică să fie neconstituţionalitatea unui text de lege, iar nu modalitatea de interpretare sau aplicare a acestuia în concret, în cauza cu a cărei soluţionare a fost învestită instanţa de judecată.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de control constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei, de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, este limitată de textul art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, la constatarea condiţiilor de admisibilitate, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, de către părţi, instanţă din oficiu sau de procuror, în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; excepţia să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi legea sau ordonanţa ori dispoziţia din lege sau din ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cauza dedusă judecăţii, Curtea de Apel Oradea, având a aprecia asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu sunt întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, sesizarea Curţii Constituţionale nu poate fi condiţionată de modalitatea în care instanţa, chemată să aplice dispoziţiile O.U.G. nr. 51/2008, cu ocazia soluţionării unei cereri de ajutor public judiciar, va interpreta în speţa concretă aceste prevederi legale.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 8, art. 81, art. 9, art. 101 şi art. 14 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 51/2008 se referă la situaţiile în care poate fi admisă o cerere de ajutor public judiciar, categoriile de venituri ce urmează a fi avute în vedere şi menţiunile/documentele necesar a fi depuse în susţinerea cererii de ajutor public judiciar formulate.

Or, recurentul nu a înţeles să invoce neconstituţionalitatea acestor texte de lege în raport de conţinutul lor abstract, ci dependent de modul în care instanţa ar putea să le interpreteze şi să le aplice în speţă, doar în măsura în care aceasta nu ar face distincţie veniturile sale, obţinute în calitate de persoană fizică, şi sprijinul financiar de cult pe care acesta îl primeşte în calitate de persoană juridică de cult.

Practic, petentul urmăreşte interpretarea art. 9 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă în sensul că din categoria veniturilor prevăzute de acest text de lege nu face parte şi indemnizaţia personală acordată acestuia de Secretariatul de Stat pentru Culte.

Or, Înalta Curte constată că aceste susţineri tind, în realitate, la materializarea nemulţumirii recurentului cu privire la previzionatul rezultat al aplicării respectivei norme de drept la situaţia concretă a acestuia, în sensul că urmărea obţinerea unui răspuns ferm conform căruia sprijinul financiar de cult nu poate fi asimilat salariului unei persoane fizice.

De aceea, Înalta Curte reţine că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, în condiţiile în care petentul nu a adus reale critici de neconstituţionalitate a textelor legale menţionate, ci invocă aspecte ce ţin de modalitatea de aplicare a normelor de drept în raport cu situaţia sa financiară concretă, aspecte ce nu pot face obiectul controlului constituţional.

Rolul Curţii Constituţionale este de a constata o eventuală neconstituţionalitate a normelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu de a crea sau explicita o normă juridică, aplicarea concretă sau nu a unui text de lege într-o anumită cauză revenind instanţei de drept comun, iar nu poate fi realizată de instanţa de contencios constituţional, în cadrul controlului de neconstituţionalitate.

În raport cu argumentele expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a reţinut prin încheierea atacată, că pe calea excepţiei de neconstituţionalitate legiuitorul a pus la dispoziţia părţilor un mijloc procedural prin care acestea pot susţine critici de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale în vigoare, iar nu critici privind modalitatea de interpretare în speţa concretă a unei norme de drept.

În ceea ce priveşte critica recurentului vizând nemotivarea încheierii atacate de către Curtea de Apel Oradea în termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că aceasta nu a fost impusă prin norma amintită, astfel cum pretinde recurentul, neputând, constitui, deci, motiv de casare a deciziei recurate.

Astfel, potrivit art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., hotărârile se redactează şi semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării, în cazuri temeinic motivate acest termen putând fi chiar prelungit succesiv cu câte 30 de zile, de cel mult două ori.

Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile 487 alin. (1) din C. proc. civ., ’’Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Or, la art. 470 alin. (5) din C. proc. civ. se prevede că în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

Aşadar, chiar dacă termenul pentru declararea căii de atac a recursului împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este de 48 ore de la pronunţare, motivarea căii de atac exercitate putea fi realizată de recurent în termen de 48 ore de la comunicarea încheierii prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate, fără a se putea invoca tardivitatea recursului.

Drept urmare, prin nemotivarea încheierii nr. 40/2025/CC de către Curtea de Apel Oradea, în termenul în care putea fi exercitat recursul, părţii nu i-a fost cauzată nicio vătămare, în condiţiile în care acesta avea posibilitatea recunoscută de lege de a formula declaraţia de recurs în termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi apoi, în acelaşi termen, socotit de această dată de la comunicare, de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate de care se prevalează.

În fine, şi ultima critică a recurentului din recurs, în legătură cu lipsa din dispozitivul încheierii a menţiunii referitoare la instanţa care urmează să soluţioneze calea de atac a recursulu, este nefondată, pentru acelaşi considerent, anume că nu există vreo normă legală care să impună, sub sancţiunea nulităţii, menţionarea unei asemenea chestiuni.

Aşadar, în concordanţă cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea va cuprinde în dispozitiv numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate. Totodată, în partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunţării ei, menţiunea că s-a pronunţat în şedinţă publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum şi semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta şi instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac.

Reiese, astfel, că menţiunea indicării instanţei care urmează să soluţioneze eventuala cale de atac a recursului împotriva încheierii atacate nu este obligatorie, nefiind impusă prin norma anterior amintită, fiind suficientă indicarea doar a instanţei la care se depune cererea de recurs, aceasta urmând a transmite dosarul instanţei imediat superioare, competente, în vederea soluţionării căii de atac.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii nr. 40/2025/CC din 10 decembrie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă în dosarul nr. x/2025.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8, art. 81, art. 9, art. 101 şi art. 14 alin. (2)-(3) din O.U.G. nr. 51/2008, cuprinsă în dispozitivul încheierii nr. 40/2025/CC din 10 decembrie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă în dosarul nr. x/2025.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 04 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.