Social media defamation and civil delictual liability barred by res judicata and freedom of expression

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2026

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 11.01.2024 sub nr. x/2024, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D. prin să se dispună:

- plata daunelor morale în cuantum de 125.000 RON (la solicitarea instanţei, reclamantul a indicat că suma se solicită în mod egal, câte 62.500 RON pentru fiecare reclamant);

- obligarea pârâţilor la a-şi cere scuze publice printr-un comunicat ce va fi afişat pe paginile oficiale ale E., E. Giurgiu şi E. Ogrezeni timp de două săptămâni;

- publicarea hotărârii instanţei de judecată într-un ziar de circulaţie judeţeană.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Giurgiu

Prin sentinţa civilă nr. 185 din 25 septembrie 2024, Tribunalul Giurgiu – secţia Civilă a admis în parte acţiunea, a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului A. daune morale în cuantum de 10.000 RON, a respins în rest, acţiunea ca neîntemeiată, a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului A. suma de 100 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi a admis în parte cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 424 A din 24 aprilie 2025, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanţii-pârâţi C. şi D., împotriva sentinţei civile nr. 185/25.09.2024, pronunţate de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă în dosarul nr. x/2024. A schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Totodată, l-a obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelanţii-pârâţi a sumei de 3.060 RON (onorariu de avocat redus şi taxă judiciară de timbru), cheltuieli de judecată efectuate în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs reclamanţii A. şi B., prin care solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea căii de atac formulate, recurenţii, prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 6 şi 8 C. proc. civ., arată că instanţa s-a antepronunţat asupra dosarelor nr. x/2023 şi nr. y/2023, depăşindu-şi competenţa şi atribuţiile puterii judecătoreşti, că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, respectiv că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Reţinerile instanţei de apel în sensul că nu există afirmaţii denigratoare sau injurii aduse intimaţilor, ci simple puncte de vedere, respectiv o preluare a unei informaţii publice şi aducerea acesteia într-un alt spaţiu public – pagina E. Ogrezeni sunt criticate de recurenţi, care susţin că afirmaţiile instanţei de judecată sunt pure speculaţii, neprobate, ca recurentul A. nu trebuia să demonstreze faptul că are un handicap, ci intimaţii din prezenta cauză aveau obligaţia de a proba acest aspect.

Mai susţin recurenţii că reţinerile instanţei de apel, în sensul că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, nu este legală, întrucât aceştia au solicitat atragerea răspunderii delictuale a pârâţilor în baza unui act legal emis de către o autoritate de stat, anume Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării, unde se reţine existenţa unei discriminări.

Astfel, susţin că instanţa de apel şi-a depăşit competenţa, antepronunţându-se asupra dosarelor nr. x/2023 şi nr. y/2023, cu depăşirea competenţei.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 09 iulie 2025, intimaţii C. şi D. au formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii şi excepţia inadmisibilităţii recursului, ambele excepţii fiind invocate în raport cu neîncadrarea criticilor în motivele de casare iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor la data de 17 iulie 2025, care nu au formulat răspuns la întâmpinare.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti, 11 ianuarie 2024, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 04 februarie 2026, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra fondului recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamanţii A. şi B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, prin motivele de recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 6 şi 8 din C. proc. civ., recurenţii solicită admiterea recursului şi casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, susţinând că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor chestiuni ce fac obiectul altor dosare, depăşindu-şi competenţa. Totodată, susţin recurenţii că hotărârea atacată este ambiguă şi dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prioritar, în concordanţă cu cele reţinute şi cu ocazia dezbaterilor asupra excepţiei nulităţii recursului, invocate de intimaţi prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că singura critică de nelegalitate din recurs, dezvoltată de recurenţi, este aceea referitoare la faptul că instanţa de apel a omis calificarea juridică dată de aceştia pretenţiilor deduse judecăţii, comportându-se ca o instanţă de contencios administrativ, atunci când a cercetat legalitatea deciziei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu depăşirea propriei competenţe, care era limitată la analizarea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Această critică a fost încadrată de recurenţi în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:…3. când hotărârea este dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii".

Din norma citată reiese că, pentru a fi incident acest motiv de casare, este necesar ca, prin hotărârea recurată, să se fi încălcat competenţa unei alte instanţe, cu condiţia obligatorie ca norma de competenţă încălcată să fie una de ordine publică.

Totuşi, Înalta Curte constată că reclamanţii nu au înţeles să conteste competenţa instanţei învestite cu soluţionarea pretenţiilor deduse judecăţii prin cererea introductivă de instanţă, după cum nu neagă nici faptul că revine secţiei civile a Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a căii de atac a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 185/25.09.2024 a Tribunalului Giurgiu, pentru a putea fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Dimpotrivă, recurenţii arată că instanţa civilă, iar nu cea de contencios administrativ este competentă în soluţionarea pricinii. Or, constatând că atât în faţa tribunalului, cât şi în faţa curţii de apel, secţiile civile ale acestor instanţe au soluţionat cauza, Înalta Curte reţine că nu poate fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 3 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Mai mult, Înalta Curte observă că ceea ce critică recurenţii, prin motivele de recurs, este faptul că instanţa de apel a omis calificarea juridică pe care aceştia au dat-o pretenţiilor deduse judecăţii, anume aceea de acţiune în atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor C. şi D., pronunţându-se asupra unor aspecte care nu ar fi fost deduse judecăţii în prezentul dosar, anume cercetarea legalităţii deciziei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prerogativă pe care o poate avea doar o instanţă de contencios administrativ.

Practic, recurenţii arată că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor aspecte străine de natura pricinii, pronunţând o hotărâre nelegală, cu depăşirea limitelor învestirii. Or, această critică, susceptibilă de încadrare în motivele de recurs prevăzute de pct. 5 şi 6 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar nu de pct. 3 al aceluiaşi text de lege, nu este fondată.

Verificând raţionamentul instanţei de apel, din decizia civilă recurată, şi care stă la baza soluţiei de admitere a apelului formulat de apelanţii-pârâţi C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 185/25.09.2024 a Tribunalului Giurgiu, şi de respingere a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate, Înalta Curte reţine că acesta este unul corect şi legal, instanţa de apel pronunţându-se in limine litis asupra căii de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut în mod corect că aceasta a fost învestită cu verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe a fondului, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, ceea ce presupune analiza condiţiilor existenţei faptei ilicite, a vinovăţiei pârâţilor şi a raportului de cauzalitate dintre acestea.

Or, sub acest aspect, instanţa de apel a constatat că între părţi a mai existat un litigiu, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, în care Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia civilă nr. 806 din 13 octombrie 2023, s-a pronunţat asupra unor chestiuni similare, fiind analizat caracterul defăimător al aceloraşi afirmaţii cu cele ce fac obiectul cauzei de faţă, şi în care s-a conchis, pe de-o parte, că pârâţii din prezenta cauză au calitate procesuală pasivă iar, pe de altă parte, că postările de pe pagina de F. E. Ogrezeni, al cărei preşedinte, respectiv vicepreşedinte sunt pârâţii C. şi D., se încadrează în limitele libertăţii de exprimare.

Astfel fiind, instanţa de apel a dat eficienţă statuărilor definitive din litigiul anterior purtat între părţi, recunoscând efectul pozitiv al deciziei civile nr. 806 din 13 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că, din perspectivă probatorie, lipsa faptei ilicite a pârâţilor a fost definitiv stabilită în litigiul anterior, aspect ce nu ar mai putea fi contrazis în prezentul dosar, prin interpretarea diferită a aceloraşi afirmaţii pretins denigratoare.

Înalta Curte constată că decizia atacată corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel, în limitele devoluţiunii stabilite prin motivele de apel a răspuns criticilor susţinute de pârâţi prin motivele de apel, verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Prima instanţă de control judiciar a analizat legalitatea şi temeinicia sentinţei tribunalului prin prisma condiţiilor specifice acţiunii în răspundere civilă delictuală, reglementate de art. 1357 şi urm. din C. civ., soluţia de admitere a cererii de obligare a pârâţilor la plata de daune morale către reclamanţi, pentru atingerea adusă demnităţii, onoarei şi imaginii acestora fiind infirmată de instanţa de apel, care a recunoscut efectul pozitiv al lucrului judecat de care se bucură decizia civilă nr. 80 din 13 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Astfel, după ce a sintetizat motivele de apel formulate de pârâţi, instanţa le-a analizat, pe fiecare în parte, prezentând argumentele de fapt şi de drept pentru care a admis criticile aduse sentinţei primei instanţe a fondului.

Cu privire la pretinsa faptă ilicită săvârşită de pârâţi, curtea de apel a reţinut că acesta nu se confirmă, că nu orice afirmaţie este susceptibilă de a aduce atingere onoarei şi reputaţiei unei persoane, iar cele afirmate prin postările de pe pagina de F. a organizaţiei E. Ogrezeni se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, astfel cum deja s-a statuat în mod definitiv în litigiul anterior purtat între părţi.

Pe cale de consecinţă, în contextul prezentat, nu se relevă o depăşire a competenţei instanţei de apel, ori o pronunţare a acesteia pe aspecte străine cauzei, după cum nici nu se identifică vreo pronunţare a instanţei de apel asupra legalităţii deciziei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, astfel cum se susţine prin motivele de recurs.

Cât priveşte susţinerea recurenţilor în sensul că existenţa discriminării ar fi fost confirmată prin hotărâre a Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării, iar că prezumţia de adevăr pe care o generează acest înscris trebuia să conducă instanţa la o altă concluzie în dosar, aceea că susţinerile acestora din cererea de chemare în judecată sunt întemeiate, iar faptele pârâţilor trebuiau sancţionate, nu reprezintă critici de nelegalitate, în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci aspecte de netemeinicie, ce ţin de modalitatea de interpretare a probatoriului, care nu poate fi reevaluat în calea de atac a recursului.

Se mai critică, prin motivele de recurs, faptul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că în niciuna dintre postări nu există afirmaţii denigratoare sau injurii aduse intimaţilor, iar susţinerile pârâţilor reprezintă simple puncte de vedere ale acestora, în condiţiile în care afirmaţiile pârâţilor în sensul că nu are copii, ori că este steril sau că are un anumit handicap sunt profund umilitoare sau rasiste.

Înalta Curte, cu privire la aceste susţineri, constată că nu nereprezintă critici de nelegalitate, ci motive de netemeinicie, ce nu pot fi supuse controlului de legalitate exercitat în recurs.

Mai mult, verificând statuările instanţei de apel, sub acest aspect, se relevă că susţinerile la care fac referire recurenţii nu aparţin instanţei de apel, ci reprezintă susţinerile din apel ale pârâţilor.

Ceea ce a reţinut instanţa de apel a fost, aşa cum s-a arătat şi anterior, faptul că, în ceea ce priveşte caracterul pretins defăimător al aceloraşi afirmaţii cu cele ce fac obiectul cauzei de faţă, acesta a fost verificat de instanţa sesizată cu verificarea aceloraşi aspecte într-un litigiu anterior, statuări în legătură cu care s-a reţinut efectul pozitiv al lucrului judecat, în prezentul dosar.

Totodată, critica din recurs a recurenţilor, în sensul că instanţa de apel ar fi pus în sarcina acestora obligaţia de a proba afirmaţia publică în sensul că ar fi steril, că nu ar putea concepe copii, că nu are o casă, maşină, nici aceasta nu se confirmă, Înalta Curte neputând identifica, în considerentele instanţei de apel, o atare reţinere.

Este adevărat că, la pagina 10, paragraf 5 din hotărârea atacată instanţa de apel a reţinut faptul că reclamantul nu ar fi negat niciodată realitatea afirmaţiilor, şi nu a încercat să facă dovada contrară celei în care se regăseşte în postarea incriminată, însă aceasta nu corespunde unei intenţii de schimbare a sarcinii probei, aşa cum încearcă recurenţii să sugereze, ci reprezintă o continuare a raţionamentului instanţei de apel în conformitate cu care există o bază factuală suficientă care a stat la baza afirmaţiilor pârâţilor, susţinerile acestora neputând fi calificate ca fiind presupuneri, în condiţiile în care chiar reclamantul, cu ocazia luării interogatoriului acestuia, ar fi confirmat parţial împrejurările factuale care au dus la postarea în discuţie.

Cât priveşte critica din recurs în legătură cu nelegala încuviinţare a probei cu audierea martorului G., nici aceasta nu poate fi primită, neexistând o audiere a acestui martor în faţa instanţei de apel. Astfel cum reiese din practicaua deciziei recurate, instanţa de apel a încuviinţat pentru apelanţii-pârâţi proba cu înscrisuri, printre care şi declaraţia autentificată a acestei persoane. Or, necesitatea administrării acestui mijloc de probă, ori realitatea chestiunilor susţinute de persoana în cauză prin declaraţia dată, fiind chestiuni de fapt, nu pot fi cenzurate în recurs, această cale de atac servind exclusiv controlului de nelegalitate, iar nu de netemenicie a hotărârii atacate.

În fine, nici criticile îndreptate împotriva reţinerilor instanţei de apel în legătură cu intenţiile reale ale reclamanţilor în promovarea acţiunii introductive de instanţă, ori a formulării petitului prin care s-a pretins obligarea pârâţilor la publicarea scuzelor acestora într-un ziar judeţean, după cum nici criticile în legătură cu afirmaţiile pretins denigratoare ale instanţei de apel, care ar încuraja comportamentul pârâţilor, nu pot fi primite, din aceleaşi considerente, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate.

Pentru toate aceste considerente, nefiind relevată o culpă a instanţei de apel în sensul pretins de recurenţi, anume că instanţa, cu depăşirea competenţei, s-ar fi pronunţat asupra unor aspecte străine de natura cauzei, cu ignorarea temeiului juridic al acţiunii introductive de instanţă, văzând şi că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., de care s-au prevalat recurenţii, au fost indicate formal, fără a fi dezvoltate argumente în sensul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti ori că ar fi aplicat ori încălcat vreo normă de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 424 A din 24 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

Cu privire la cererea formulată de intimaţi, de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 2.114 RON, dovedit de intimatul C. cu factura seria x/07.07.2025 şi extrasul de cont din 31.07.2025, aflate la dosar, precum şi onorariu de avocat în cuantum de 2.113,51 RON, dovedit de intimatul D. cu factura seria x/07.07.2025 şi extrasul de cont din 25.07.2025, aflate la dosar, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., îi va obliga pe recurenţii A. şi B. la plata către intimaţi a sumelor solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 424 A din 24 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenţii A. şi B. la plata către intimatul C. a sumei de 2.114 RON, precum şi la plata către intimatul D. a sumei de 2.113,51 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 04 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.