Remittal for retrial after defective summons: appellate court limitation to procedural defect under Art. 480(3) CPC and right to a fair trial

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub dosar nr. x/2022, la 11 mai 2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâţii J., K., L., M., N. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea contractului de vânzare cumpărare de bun imobil autentificat sub nr. x din 12.03.2020 la BNP O. cu consecinţa revenirii la situaţia de carte funciară anterioara vânzării, cu cheltuieli de judecată, în solidar.

1.2. Judecata în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 23576/21.11.2022, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect anulare act, în favoarea Tribunalului Timiş.

Prin decizia civilă nr. 545/PI/18.04.2024, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâţii J., K., L., M. şi N., având ca obiect anulare act şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/12.03.2020 de BNP O. încheiat între vânzătoarea J. şi cumpărătorii K., M. şi N., în ceea ce priveşte imobilul înscris în CF nr. x Dumbrăviţa, top x, nr. CF vechi x, constând în teren extravilan în suprafaţă totală de 27.080 mp, a dispus revenirea la situaţia anterioară de CF nr. x Dumbrăviţa, în sensul radierii dreptului de proprietate de sub B17, B18 şi B19 al pârâţilor K., L., M. şi N., cu înscrierea concomitentă în CF nr. x Dumbrăviţa, a dreptului de proprietate a moştenitorilor lui P., conform Titlului de proprietate nr. x/05.04.1994, astfel cum a fost stabilit prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2019; au fost obligaţi pârâţii să achite reclamanţilor suma de 18.973 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Judecata în apel

Prin decizia civilă nr. 279 din 31 octombrie 2024, Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă a admis apelurile formulate de către apelanţii N., J., K., L. şi M., împotriva sentinţei civile nr. 545/PI/18.0 dosarul nr. x/2022, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiaşi tribunal.

1.4. Motivele de recurs

Împotriva deciziei pronunţate în apel, a declarat recurs pârâta J., criticând soluţia din perspectiva aplicării greşite a prevederilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. având în vedere că instanţa de apel, în mod greşit, nu a stabilit care dintre chestiunile invocate de ceilalţi pârâţi urmează a fi reanalizate în faza rejudecării.

În acest sens, a arătat că se impunea ca instanţa de apel să indice modul în care trebuie făcută aplicarea, în rejudecare, a prevederilor art. 89, art. 91 şi art. 95 din Legea nr. 18/1991 prin raportare la cele statuate prin Decizia nr. 36/2020 din 04 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit cu care pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, trebuie depusă cererea de reconstituire în nume propriu, în contextul în care, în cauză, reclamanţii nu au învestit Comisia de fond funciar cu vreo cerere în acest sens. De altfel, a mai susţinut că în practica instanţelor, este relevantă lipsa cererii de reconstituire, or, reclamanţii nu au făcut dovada formulării unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate faţă de antecesorul P., în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, aspect dovedit şi necontestat de reclamanţi.

Atâta vreme cât în fond, cererea reclamanţilor se subscrie prevederilor Legii nr. 18/1990, instanţa de apel avea obligaţia de a stabili în rejudecare, cadrul procesual, din perspectiva competenţei instanţei de fond şi a calităţii procesuale active a reclamanţilor.

1.5. Apărările formulate în cauză

La 24 februarie 2025, intimaţii reclamanţi, în termen legal, au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a deciziei curţii de apel.

La 17 martie 2025, intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare prin care au solicitat admiterea recursului exercitat de recurenta-pârâtă J..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil analizei cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurenta, în promovarea căii extraordinare de atac a recursului, s-a prevalat de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 480 alin. (3) teza finală din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar conform art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material.

Aşadar, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, adică acesta include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4 din art. 488 din C. proc. civ., precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Cum, prin cererea de recurs, recurenta nu a criticat decizia curţii de apel pentru aplicarea sau interpretarea greşită a unor norme de drept material, ci a susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură cuprinse în art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât nu a da instanţei de trimitere indicaţii cu privire la modul de aplicare şi interpretare a prevederilor art. 89, art. 91 şi art. 95 din Legea nr. 18/1991, prin raportare la Decizia nr. 36/2020 din 04 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte urmează a proceda la examinarea căii de atac prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Cu referire la această critică de recurs, Înalta Curte constată însă că este nefondată, deoarece aspectul învederat de recurentă nu reprezintă o încălcare a regulilor de procedură care să atragă sancţiunea nulităţii.

Purtând denumirea marginală "Soluţiile pe care le pronunţă instanţa de apel", art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că "În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

Rezultă deci, că potrivit dispoziţiilor procedurale citate, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, atunci când constată că prima instanţă a soluţionat procesul în lipsa părţii care nu a fost legal citată, iar părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Art. 480 alin. (3) C. proc. civ. nu lasă loc de interpretare, stabilind expres că trimiterea cauzei spre rejudecare către prima instanţă se poate face numai la cererea a cel puţin uneia dintre părţi, ca expresie a principiului disponibilităţii.

În astfel de situaţii în care principiul dublului grad de jurisdicţie pare să interacţioneze cu principiul celerităţii, echilibrul este asigurat tocmai prin prevalenţa voinţei părţilor, singurele în măsură să evalueze, potrivit propriilor interese legitime, care este parcursul procesual oportun. O astfel de soluţie nu aduce atingere accesului liber la justiţie, ci dimpotrivă, reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională cu ocazia analizării dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. Din această aplicare a principiului disponibilităţii în practica instanţei de contencios constituţional rezultă, pe de o parte, faptul că instanţele de apel nu pot dispune din oficiu trimiterea cauzei spre rejudecare şi, pe de altă parte, faptul că părţile nu trebuie să justifice în vreun fel opţiunea de a solicita trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanţele de apel nu pot cenzura această opţiune, trimiterea cauzei spre rejudecare nefiind o facultate, ci chiar o obligaţie în cazul admiterii apelului şi formulării unei astfel de cereri exprese de către una dintre părţi, în situaţii în care nu a mai existat anterior în cursul procesului civil o altă trimitere a cauzei spre rejudecare.

În egală măsură, se reţine că în ipoteza în care pronunţă o hotărâre de anulare a sentinţei şi de trimitere, a cauzei, spre rejudecare către prima instanţă în considerarea excepţiei reglementate de art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa de apel, prin soluţia adoptată, nu va putea da alte dezlegări decât asupra acelor motive de fapt şi de drept care au generat pronunţarea de către prima instanţă a soluţiei anulabile.

În raport cu circumstanţele particulare ale prezentului litigiu, în care procedura de citare cu pârâtă N. a fost una viciată în prima instanţă, din copia cărţii de identitate depusă la dosarul instanţei de apel rezultând că începând cu 4.03.2020, anterior declanşării acţiunii de către reclamanţi, domiciliul pârâtei N. a fost în Timişoara, Calea x, iar nu în Timişoara, Aleea x, unde a fost citată pe parcursul întregii judecăţi în faţa tribunalului, aceasta neavând domiciliul procedural ales în altă parte, şi nici nu a fost reprezentată de un apărător şi nici nu a avut termen în cunoştinţă, judecând procesul în contradictoriu cu o persoană nelegal citată, în realitate, tribunalul nu a realizat o judecată pe fond în ceea ce o priveşte pe această pârâtă.

Pronunţând o decizie de anulare a sentinţei şi de trimitere, spre rejudecare, către prima instanţă în considerarea solicitării exprese a pârâtei N. din cuprinsul cererii de apel, instanţa de apel, prin soluţia adoptată, nu putea da alte dezlegări decât asupra criticilor din apel privitoare la nelegala citare în faţa primei instanţe a acestei pârâte, care a şi generat pronunţarea de către prima instanţă a soluţiei anulabile.

Ca atare, nefiind legal citată la niciunul din termenele de judecată în faţa primei instanţe, pârâta N. nu a fost în măsură să îşi exercite drepturile procesuale prevăzute de lege şi să îşi pregătească apărarea în raport de pretenţiile reclamanţilor, fiind în imposibilitate obiectivă şi neimputabilă de a beneficia de garanţiile procesuale prevăzute de lege, astfel că, în mod corect, instanţa de apel nu a oferit o dezlegare chestiunilor de fond referitoare la aplicare şi interpretarea dispoziţiilor art. 89, art. 91 şi art. 95 din Legea nr. 18/1991 prin raportare la cele statuate prin Decizia nr. 36/2020 din 04 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum, în mod nefondat, se afirmă prin memoriul de recurs, având în vedere că o atare soluţie ar fi avut drept consecinţă privarea părţii nelegal citate de posibilitatea de a-şi prezenta apărările, probele şi susţinerile în faţa primei instanţe, ceea ce ar afecta în mod evident, dreptul acesteia la apărare, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este garantat de art. 6 par. I din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, se reţine că în hotărârea pronunţată la 16 martie 2010 în cauza Marariu c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit jurisprudenţa sa, conform căreia o instanţă superioară poate, în anumite cazuri, să remedieze deficienţele procedurii în primă instanţă [Kyprianou împotriva Ciprului (GC), nr. 73797/01, pct. 134, CEDO 2005-XII] şi adaugă că este uşor de conceput ca o astfel de instanţă să înlocuiască decizia viciată cu propria decizie, cu condiţia ca aceasta să respecte garanţiile de la art. 6 [a se vedea mutatis mutandis, Lorsé împotriva Ţărilor de Jos (dec.), nr. 44484/98, 27 ianuarie 2004, şi K.C.M. împotriva Ţărilor de Jos, nr. 21034/92, decizia Comisiei din 9 ianuarie 1995]. Ca atare, instanţele române sunt obligate să urmeze standardul impus de art. 6 din CEDO privitor la dreptul la un proces echitabil care pune accent pe "egalitatea de arme", o instanţă care ignoră lipsa de procedură şi procedează la analiza pe fond încălcând acest drept fundamental.

Prin urmare, nu i se poate reproşa instanţei de apel o nesocotire a prevederilor art. 480 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., aceasta în mod legal, apreciind că faţă de împrejurarea că procedura de citare, în primă instanţă, cu pârâta N., a fost una viciată, nu se mai impunea analiza şi celorlalte critici formulate de către apelanţii J., K., L. şi M., o examinare de către instanţa de control judiciar a criticilor privitoare la probele sau legea aplicată ar fi încălcat nu numai dreptul la apărare dar şi principiul contradictorialităţii care guvernează procesul civil.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta J. împotriva deciziei civile nr. 279 din 31 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta J. împotriva deciziei civile nr. 279 din 31 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.