Admissibility of new EU aviation liability norms invoked for the first time on appeal as matters of public order

Accident aviatic. Acțiune în despăgubiri formulată de moștenitorii pasagerilor decedați. Norme de drept european invocate pentru prima dată în recurs. Admisibilitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (2) din Codul de procedură civilă

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile extraordinare de atac. Recursul/ Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Răspunderea civilă

Index alfabetic: Acțiune în despăgubiri

Accident aviatic

Principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene

Recurs

Motiv de ordine publică

C. civ., art. 2.199, art. 2.227

Regulamentul (CE) nr. 2027/1997

Regulamentul (CE) nr. 889/2002, art. 1

Regulamentul (CE) nr. 785/2004, art. 4, art. 6

Convenția de la Montreal, art. 17 pct. 1, art. 20, art. 21

Convenția EDO, art. 6 par. 1

TFUE, art. 288

C. proc. civ., art. 488 alin. (2)

Dreptul Uniunii Europene beneficiază de supremaţie faţă de dreptul naţional, iar normele sale produc efect direct, conferind drepturi şi obligaţii justiţiabililor şi autorităţilor naţionale, inclusiv instanţelor judecătoreşti.

Normele din Regulamentele (CE) nr. 2027/1997 şi nr. 889/2002, coroborate cu Convenţia de la Montreal, conferă protecţie unor interese generale la nivelul Uniunii Europene, respectiv siguranţa transporturilor aeriene şi despăgubirea victimelor accidentelor aviatice, având caracter obligatoriu în toate elementele lor şi aplicabilitate directă în ordinea juridică a statelor membre.

Aceste norme de drept substanțial ale Uniunii Europene, adoptate în temeiul art. 288 alin. (2) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, au caracter de ordine publică în sensul art. 488 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât este admisibilă invocarea lor pentru prima dată în recurs.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 422 din 19 martie 2026

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 martie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, sub nr. x/3/2015, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat obligarea în solidar a pârâtelor D. S.A. şi E. Societate de Asigurare şi Reasigurare S.A. la plata sumei de 1.500.000 euro pentru A. şi a sumei de 1.000.000 pentru fiecare dintre ceilalţi doi reclamanţi, cu titlu de daune morale ca urmare a accidentului aviatic din 29 iulie 2013.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 194 şi art. 453 C. proc. civ., art. 148 alin. (2) din Constituţia României, art. 4, art. 2199 şi art. 2227 C. civ., precum şi Regulamentul CE nr. 785/2004.

La data de 23 iulie 2015, F., în calitate de custode succesoral desemnat pentru defuncţii G. şi H., a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri în cuantum de 56.973,21 euro şi de 38.514,30 CHF, precum şi a dobânzilor aferente, în sumă de 1.247,04 euro şi 1.097,49 CHF.

Prin sentinţa civilă nr. 6775 din 02.12.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2015, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea şi a fost anulată cererea de intervenţie în interes propriu; reclamanţii au fost obligaţi la plata către pârâta D. S.A. a sumei de 14.880 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A., B. şi C. şi intervenienta F. au declarat apel, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, sub nr. x/3/2015, la data de 18 martie 2016.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 628 A din 28 martie 2017, a respins apelul formulat de reclamanţii A., B. şi C.; a admis apelul formulat de intervenienta F., cu consecinţa anulării în parte a sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare în ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii şi pârâtele.

Prin decizia nr. 2557 din 20 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamanţi şi pârâte, a fost casată decizia atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în vederea rejudecării, la data de 31 august 2018, sub nr. x/3/2015*.

Prin decizia civilă nr. 2556/A din 18.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2015*, s-a respins apelul reclamanţilor ca nefondat şi s-a admis apelul formulat de intervenienta F., s-a anulat în parte sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe în ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu.

Reclamanţii şi pârâtele au declarat recurs împotriva acestei decizii, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, sub nr. x/3/2015*, la data de 22 august 2019.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 2511 din 9 decembrie 2020, a admis recursul declarat de reclamanţi, a casat în parte decizia atacată şi a trimis cauza aceleiaşi curţi de apel spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamanţi.

În motivare, s-a reţinut faptul că instanţa de apel a apreciat greşit că prejudiciile pretinse de reclamanţi, reglementate de Secţiunea III a contractului de asigurare, nu sunt acoperite de această secţiune a contractului, întrucât în cazul de accidentare fatală este exclusă acordarea despăgubirilor chiar în persoana pasagerului, pentru simplul motiv că acesta se află în ipoteza unei persoane decedate.

În continuare, s-a subliniat faptul că din interpretarea logico-sistematică a clauzei contractuale făcută în condiţiile art. 1266-1268 C. civ. rezultă că în situaţia decesului pasagerilor trebuie evaluate condiţiile de acordare a despăgubirilor în persoana moştenitorilor acestora.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în vederea rejudecării, sub nr. x/3/2015.

Prin decizia civilă nr. 1832A din 28 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2015, s-a constatat încetată acţiunea judiciară faţă de intimata-pârâtă E. - Societate de Asigurare şi Reasigurare S.A. Totodată, a fost respins apelul reclamanţilor, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii A., B. şi C. au declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea deciziei atacate şi retrimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Recurenţii au indicat cadrul normativ aplicabil, respectiv Regulamentul CE nr. 2027/97 al Consiliului, astfel cum a fost amendat prin Regulamentul CE nr. 889/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului, Regulamentul CE nr. 785/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, Convenţia de la Montreal, Legea nr. 234/2007.

În opinia recurenţilor, din prevederile art. 1 al Regulamentului CE nr. 889/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului, art. 4 şi art. 6 din Regulamentul CE nr. 785/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, art. 17 pct. 1, art. 20 şi art. 21 din Convenţia de la Montreal rezultă că transportatorul este răspunzător de daunele cauzate urmare a unui accident produs la bordul sau în timpul operaţiunilor de îmbarcare sau debarcare, acesta fiind exonerat de răspundere doar dacă face dovada că dauna a fost provocată sau favorizată de acţiunea sau neglijenţa persoanei care solicită despăgubirea.

În acest sens, recurenţii au evocat şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 26 februarie 2015 pronunţată în Cauza C-6/14, prin care s-a constatat incidenţa Regulamentului CE nr. 785/2004 şi Convenţiei de la Montreal, în cazul unui accident aviatic de elicopter care a avut loc pe teritoriul unui stat membru UE.

Potrivit recurenţilor, considerentele reţinute de instanţa de apel, în sensul că nu au putut fi determinate, cu certitudine, cauzele accidentului de elicopter, iar apelanţii-reclamanţi, cărora le revenea sarcina probei, în virtutea art. 10 alin. (1) şi art. 249 C. proc. civ., nu au dovedit că pilotul sau vreunul dintre asiguraţi ar fi săvârşit, în mod culpabil, vreo faptă ilicită şi că între această faptă şi prejudiciul reclamat ar exista o legătură directă de cauzalitate, astfel încât să poată fi angajată, subsecvent, răspunderea contractuală a asigurătorului, sunt în contradicţie cu reglementările mai sus menţionate, potrivit cărora sarcina probei revine transportatorului (asiguratului) pentru a fi exonerat de răspundere.

Au mai susţinut faptul că, prin reglementările evocate, se instituie o răspundere obiectivă a transportatorului, în calitatea sa de asigurat, contrar celor reţinute în hotărârea atacată, transportatorul fiind cel care trebuia să facă dovada îndeplinirii condiţiilor necesare care să îl exonereze de răspundere sau să îi limiteze răspunderea pentru daunele cauzate în urma unui accident de aviaţie.

Prin urmare, societatea de asigurare este obligată să repare prejudiciul produs prin avarierea aparatului de zbor, iar în ceea ce priveşte pasagerii va răspunde pentru orice prejudiciu creat acestora care rezultă din deţinerea sau operarea aparatului de zbor.

În situaţia producerii unei vătămări corporale (fatale) a pasagerilor, aceştia vor fi îndreptăţiţi să solicite despăgubiri de la societatea de asigurare în temeiul contractului de asigurare încheiat cu aceasta. Iar, în situaţia în care riscul asigurat produs constă în decesul pasagerilor, contractul va produce efecte asemănătoare celor produse de poliţele de asigurare de viaţă, respectiv titularii dreptului de a obţine despăgubirea vor fi succesorii persoanei decedate, o interpretare contrară ar lăsa fără efecte convenţia încheiată între părţi.

Printr-o altă critică, recurenţii au invocat faptul că instanţa de apel a interpretat în mod greşit contractul de asigurare cu încălcarea art. 1268 alin. (3) C. civ. excluzându-i pe recurenţi de la beneficiul despăgubirilor, deoarece prevederile contractului se completează cu art. 14 din Regulamentul CE nr. 785/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Mai mult, au relevat faptul că raportat la aceeaşi stare de fapt şi decurgând din acelaşi raport juridic există două soluţii diferite, respectiv decizia civilă nr. 1832A din 28 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2015, prin care s-a menţinut soluţia de respingere a acţiunii reclamanţilor din prezenta cauză, în calitate de moştenitori ai pasagerilor decedaţi în accidentul aviatic produs la data de 29 iulie 2013 şi dosarul nr. x/1371/2015, în care a fost admisă acţiunea formulată de alte persoane având ca obiect solicitarea acestora de despăgubire de pe urma aceluiaşi accident aviatic.

Intimata D. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 4 decembrie 2025 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., C. şi B., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la data de 19 martie 2026, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate şi la temeiurile de drept incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că, în data de 29.07.2013, ora 20:45, pe raza localităţii X, judeţul Mureş, s-a produs un accident în care a fost implicat elicopterul Y cu nr. de înmatriculare (...), accident în urma căruia aeronava s-a prăbuşit, soldat cu decesul a 5 din cele 6 persoane aflate la bord, anume: pilotul J., pasagerii K., G.şi H., soţi şi fiul lor, L.

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş, sub nr. x/1371/2015, în data de 11.06.2015, reclamanta M., în calitate de moştenitoare în linie colaterală de gradul al doilea (soră) a pasagerei decedate H., a chemat în judecată pe pârâtele D. şi E. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului în care a fost implicat elicopterul Y cu nr. de înmatriculare (...) din data de 29.07.2013, pe raza localităţii X, judeţul Mureş.

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. y/1371/2015, reclamanta N. a chemat în judecată pe pârâtele D. şi E. - Societate de Asigurare şi Reasigurare SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului în care a fost implicat elicopterul Y cu nr. de înmatriculare (...) din data de 29.07.2013, pe raza localităţii X, judeţul Mureş.

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş, sub nr. z/1371/2015, în data de 29.07.2015, reclamantul O. a chemat în judecată pe pârâtele D. şi E. - Societate de Asigurare şi Reasigurare SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului în care a fost implicat elicopterul Y cu nr. de înmatriculare (...) din data de 29.07.2013, pe raza localităţii X, judeţul Mureş.

La data de 30.07.2015, sub nr. w/1371/2015, reclamanta M. a chemat în judecată pe pârâtele D. şi E. - Societate de Asigurare şi Reasigurare SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului în care a fost implicat elicopterul Y cu nr. de înmatriculare (...) din data de 29.07.2013, pe raza localităţii X, judeţul Mureş.

Prin sentinţa civilă nr. 1424/22.12.2017 Tribunalul Braşov a admis în parte cererea formulată de reclamanta M., în dosarul nr. x/1371/2015 şi respectiv, în cele din dosarele conexate: în dosarul nr. y/1371/2015, cererea formulată de reclamanta N.; în dosarul nr. z/1371/2015, cererea formulată de reclamantul O., în contradictoriu cu pârâtele D. şi E. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA. A obligat pârâtele D. şi E. - Societate de Asigurare şi Reasigurare S.A. să plătească reclamanţilor următoarele sume, cu titlu de daune morale, astfel: reclamantei N., suma de 100.000 euro în lei, la cursul din ziua plăţii; reclamantei M., suma de 80.000 euro în lei, la cursul din ziua plăţii; reclamantului O., suma de 30.000 euro în lei, la cursul din ziua plăţii. A respins restul pretenţiilor formulate. A luat act de renunţarea la judecata cererii formulată de reclamanta M., în dosarul nr. w/1371/2015. A obligat pârâtele să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată parţiale, astfel: reclamantelor M. şi N., câte 10.000 lei, iar reclamantului O., suma de 4.000 lei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel D. SA şi E. - Societate de Asigurare şi Reasigurare S.A. şi reclamanţii M., O. şi N.

Prin decizia civilă nr. 1958Ap din 19 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă a fost admis în parte apelul declarat de pârâtele D. şi E. - Societate de Asigurare şi Reasigurare S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1424/ 22.12.2017, pronunţate de Tribunalul Braşov, care a fost schimbată în parte în sensul că au fost obligate pârâtele D. şi E. - Societate de Asigurare și Reasigurare S.A. în proporţie de 90%, D. şi 10% E. să plătească reclamanţilor următoarele sume, cu titlu de daune morale, astfel: reclamantei N., suma de 100.000 euro în lei, la cursul din ziua plăţii; reclamantei M., suma de 80.000 euro în lei, la cursul din ziua plăţii; reclamantului O., suma de 30.000 euro în lei, la cursul din ziua plăţii. Au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţe apelate. A fost respins apelul declarat de reclamanţii M., O. şi N. împotriva sentinţei civile nr. 1424/22.12.2017 pronunţate de Tribunalul Braşov. Această decizie a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de recurentele-pârâte D. S.A. şi E. - Societate de Asigurare Reasigurare S.A. de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 282/10.02.2021.

În cauza pendinte, recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. sunt mama, sora, respectiv fratele lui G. şi moştenitorii legali ai acestuia şi au solicitat obligarea asigurătorului D. S.A. la plata sumei de 1.500.000 euro pentru A. şi a sumei de 1.000.000 pentru fiecare dintre ceilalţi doi reclamanţi, cu titlu de daune morale ca urmare a accidentului aviatic din 29 iulie 2013.

Într-adevăr, pornind de la aceeaşi stare de fapt, decurgând din acelaşi raport juridic există două soluţii diferite, respectiv decizia civilă nr. 1832A din 28 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2015, prin care s-a menţinut soluţia de respingere a acţiunii reclamanţilor din prezenta cauză, în calitate de moştenitori ai pasagerilor decedaţi în accidentul aviatic produs la data de 29 iulie 2013 şi dosarul nr. x/1371/2015, în care a fost admisă acţiunea formulată de alte persoane având ca obiect solicitarea acestora de despăgubire de pe urma aceluiaşi accident aviatic.

Raportat la criticile formulate, Înalta Curte reţine că acestea sunt întemeiate sub aspectul încălcării exigenţelor impuse de jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului în materia obligaţiei de motivare şi a asigurării coerenţei jurisprudenţiale, astfel cum acestea au fost dezvoltate, între altele, în cauza SC IMH Suceava SRL împotriva României.

Astfel, Curtea europeană a statuat că, atunci când instanţele naţionale sunt chemate să aprecieze asupra aceleiaşi situaţii de fapt, întemeiate pe aceleaşi mijloace de probă decisive, acestea nu pot ajunge la soluţii diametral opuse fără a furniza o justificare explicită şi coerentă, de natură să înlăture aparenţa de arbitrar. În absenţa unei asemenea justificări, se creează o contradicţie jurisprudenţială incompatibilă cu exigenţele unui proces echitabil, întrucât partea nu poate înţelege raţiunea pentru care, în condiţii identice, instanţele ajung la concluzii diferite.

Or, în speţa de faţă, Înalta Curte constată că situaţia dedusă judecăţii se circumscrie, sub aspect factual şi juridic, aceleiaşi împrejurări generatoare de prejudiciu - accidentul aviatic în care a fost implicat elicopterul Y cu nr. de înmatriculare (...) din data de 29.07.2013, ora 20.45, pe raza localităţii X, judeţul Mureş - în baza căruia, printr-o hotărâre definitivă pronunţată anterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un alt moştenitor al unei persoane decedate în acelaşi eveniment a obţinut despăgubiri, în temeiul aceloraşi norme speciale incidente în materia transportului aerian.

În aceste coordonate, instanţa de apel era ţinută să se raporteze la această dezlegare anterioară, cel puţin sub aspectul exigenţelor de coerenţă şi previzibilitate a actului de justiţie, fiind necesar fie să urmeze aceeaşi interpretare, fie, în ipoteza unei îndepărtări, să ofere o motivare riguroasă, aptă să justifice diferenţa de tratament juridic.

Or, decizia recurată nu conţine nicio analiză în acest sens, instanţa de apel ignorând atât existenţa unei hotărâri definitive pronunţate în aceeaşi materie şi în raport de aceeaşi situaţie de fapt, cât şi argumentele părţii întemeiate pe această jurisprudenţă, fără a explica motivele pentru care apreciază diferit asupra incidenţei şi aplicării normelor legale.

În mod similar situaţiei analizate de Curtea europeană în cauza IMH Suceava SRL împotriva României, unde validitatea aceleiaşi probe decisive a fost apreciată diferit în două proceduri fără o justificare adecvată, şi în prezenta cauză instanţa de apel a ajuns la o concluzie contrară celei statuate anterior de instanţa supremă, în raport de o situaţie de fapt identică, fără a furniza un răspuns specific şi explicit argumentelor invocate.

O asemenea manieră de soluţionare este de natură să afecteze echitatea procedurii în ansamblul său, întrucât creează o incertitudine juridică şi o lipsă de previzibilitate incompatibile cu exigenţele art. 6 § 1 din Convenţie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-reclamanţi au precizat cadrul normativ aplicabil, respectiv Regulamentul CE nr. 2027/97 al Consiliului, astfel cum a fost amendat prin Regulamentul CE nr. 889/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului, Regulamentul CE nr. 785/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, Convenţia de la Montreal, Legea nr. 234/2007. În opinia recurenţilor, din prevederile art. 1 al Regulamentului CE nr. 889/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului, art. 4 şi art. 6 din Regulamentul CE nr. 785/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, art. 17 pct. 1, art. 20 şi art. 21 din Convenţia de la Montreal rezultă că transportatorul este răspunzător de daunele cauzate urmare a unui accident produs la bordul sau în timpul operaţiunilor de îmbarcare sau debarcare, acesta fiind exonerat de răspundere doar dacă face dovada că dauna a fost provocată sau favorizată de acţiunea sau neglijenţa persoanei care solicită despăgubirea.

Raportat la aceste susţineri, intimata-pârâtă a subliniat că este pentru prima dată în acest litigiu când se invocă drept temei al cererii dispoziţiile Regulamentului CE nr. 889/2002 şi ale Convenţiei de la Montreal. A menţionat că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe art. 2.199 si art. 2.227 NCC, Regulamentul CE 785/2004 al Parlamentului European și Regulamentul UE 285/2010 al Comisiei, aceleaşi temeiuri de drept fiind menţionate şi în apelul formulat împotriva hotărârii de la fond, temeiuri în baza cărora instanţa de apel a analizat hotărârea apelată şi a pronunţat decizia care face obiectul prezentului recurs.

În opinia intimatei-pârâte, prin recursul formulat se aduc în discuţie norme de drept noi, care nu au fost avute în vedere nici la fond şi nici în apel, întrucât nu au fost invocate de recurenţii-reclamanţi în susţinerea cererii de chemare în judecată şi a apelului. În argumentarea acestei idei, au invocat prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmăreşte să supună examinarea conformităţii hotărârii cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de recurs nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În analizarea acestui motiv, Înalta Curte va avea în vedere motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă din Decizia nr. 2006/11.10.2022 din dosarul nr. x/3/2016*, având ca obiect recursul declarat de F., custode al succesiunii defunctului G., împotriva deciziei nr. l057Ap din 9 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Braşov, Secţia civilă, pronunţate în dosarul nr. x/3/2016*.

În raport de considerentele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2006/11.10.2022, rezultă că susţinerea intimatei-pârâte, potrivit căreia dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 889/2002 şi ale Convenţiei de la Montreal ar constitui temeiuri juridice noi, inadmisibile în recurs, nu poate fi primită. Înalta Curte a statuat, deja, în mod explicit, că normele cuprinse în Regulamentele (CE) nr. 2027/1997 şi nr. 889/2002 reprezintă norme de drept substanţial ale Uniunii Europene, adoptate în temeiul art. 288 alin. (2) TFUE, având caracter obligatoriu în toate elementele lor şi aplicabilitate directă în ordinea juridică a statelor membre.

În acest context, instanţa supremă a reţinut, în acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârile pronunţate în cauzele 26/62 Van Gend en Loos, 6/64 Costa/ENEL, C-106/77 Simmenthal, C-213/89 Factortame), că dreptul Uniunii Europene beneficiază de supremaţie faţă de dreptul naţional, iar normele sale produc efect direct, conferind drepturi şi obligaţii justiţiabililor şi autorităţilor naţionale, inclusiv instanţelor judecătoreşti.

De asemenea, potrivit jurisprudenţei CJUE, instanţa naţională are obligaţia de a asigura aplicarea deplină a dreptului Uniunii Europene şi de a înlătura, din oficiu, orice dispoziţie contrară din dreptul intern (a se vedea, în acest sens, cauza C-106/77 Simmenthal, precum şi cauza C-258/98), fără a fi necesară intervenţia legiuitorului naţional. Totodată, instanţa este ţinută să interpreteze dreptul intern în conformitate cu dreptul Uniunii, iar în cazul în care o astfel de interpretare nu este posibilă, să acorde prioritate normelor europene (cauza C-115/08).

În acelaşi sens, Curtea de Justiţie a statuat că, în domenii în care normele Uniunii protejează interese generale, instanţele naţionale au obligaţia de a invoca din oficiu aceste norme, chiar dacă nu au fost invocate de părţi, pentru a asigura efectivitatea dreptului Uniunii (a se vedea cauzele C-72/95, C-126/97 Eco Swiss, precum şi cauzele reunite C-430/93 şi C-431/93 Van Schijndel şi Van Veen).

Raportat la aceste principii, Înalta Curte a reţinut că normele din Regulamentele (CE) nr. 2027/1997 şi nr. 889/2002, coroborate cu Convenţia de la Montreal, conferă protecţie unor interese generale la nivelul Uniunii Europene, respectiv siguranţa transporturilor aeriene şi despăgubirea victimelor accidentelor aviatice, astfel cum rezultă şi din considerentele preambulului acestor reglementări. Prin urmare, aceste norme au caracter de ordine publică în sensul art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, invocarea acestor dispoziţii pentru prima dată în recurs este admisibilă, instanţa de control judiciar fiind îndreptăţită şi obligată să examineze legalitatea hotărârii atacate prin raportare la normele de drept substanţial aplicabile, inclusiv cele de drept unional, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest cadru, omisiunea instanţei de apel de a analiza incidenţa Regulamentelor (CE) nr. 2027/1997 şi nr. 889/2002 şi a Convenţiei de la Montreal echivalează cu o aplicare greşită a legii, întrucât a fost ignorat regimul juridic special, de drept unional, care guvernează răspunderea în materia transportului aerian.

Prin urmare, argumentele intimatei-pârâte întemeiate pe dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (2) C. proc. civ. nu pot conduce la respingerea motivelor de recurs, întrucât acestea vizează norme de ordine publică, a căror aplicare se impune cu prioritate, independent de momentul procesual al invocării lor.

În consecinţă, recursul este întemeiat atât sub acest aspect, cât şi sub aspectul ignorării efectelor deciziei nr. 282/10.02.2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/1371/2015, urmând a fi admis, şi să se dispună casarea deciziei recurate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului formulat de reclamanţi.

Urmează a se da eficienţă celor stabilite prin decizia nr. 79 din 5 decembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi, consecinţă a casării, se va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel, având în vedere faptul că aceasta va proceda la analizarea stării de fapt, valorificând normele europene incidente.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, a casat decizia civilă nr. 1832A/28.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti cu privire la respingerea apelului formulat de reclamanţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu obligarea acesteia de a analiza incidenţa şi aplicabilitatea normelor europene relevante [Regulamentul (CE) nr. 889/2002, Regulamentul (CE) nr. 785/2004 şi Convenţia de la Montreal], precum şi respectarea exigenţelor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în raport de soluţia definitivă pronunţată în decizia nr. 282/10.02.2021.

Prezenta decizie este definitivă, în acord cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.