Jurisdiction of enforcement court for foreign debtor and foreign creditor with mandatory domestic representative

Conflict negativ de competență. Cerere de încuviințare a executării silite. Debitor cu domiciliul în străinătate. Creditor persoană juridică străină având reprezentant desemnat în România. Instanța competentă teritorial

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: Conflict negativ

Încuviinţare executare silită

Contract de credit

Domiciliu în străinătate

Persoană juridică străină

Competenţă teritorială

C. proc. civ., art. 133 pct. 2 teza a II-a, art. 135 alin. (4),

art. 651 alin. (1) teza a II-a, art. 666 alin. (1)

OUG nr. 50/2010, art. 71 alin. (2)

În condițiile existenței unui reprezentant care răspunde, în temeiul unei norme speciale, derogatorii de la dreptul comun în materie de mandat, în nume propriu pentru obligațiile cesionarului contractului de credit, persoană juridică străină, atât sub aspectul dreptului substanțial, cât și în planul dreptului procesual, instanţa de executare se determină prin raportare la sediul reprezentantului în România al creditorului.

Prin urmare, coroborând dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. cu cele ale art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, instanţa competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul reprezentantului.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 301 din 24 februarie 2026

Prin cererea înregistrată la 24 decembrie 2025 pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. x/280/2025, SPEJ A. a solicitat, la cererea creditoarei B. S.A. R.L., prin mandatar C. S.R.L., încuviințarea executării silite a debitoarei D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 508471302 din 11.11.2011.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 118/2026 din 9 ianuarie 2026, Judecătoria Piteşti, Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competența de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a constatat, din actele dosarului, că debitoarea nu are domiciliul în România, astfel că instanţa de executare nu poate fi determinată în funcţie de acest criteriu. De asemenea, a avut în vedere că, deși nici creditorul, cesionar al creanţei izvorâte din contractul de credit, nu este persoană juridică română, acesta deține, potrivit art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, un reprezentant desemnat în România, având sediul în Bucureşti, sectorul 1.

Prin urmare, a reţinut că, în conformitate cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, instanţa de executare este instanţa în a cărei circumscripţie se află sediul reprezentantului creditorului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, Secția a II-a civilă la 15 ianuarie 2026 sub acelaşi număr.

Prin sentința civilă nr. 844/2026 din 26 ianuarie 2026, Judecatoria Sectorului 1 Bucureşti, Secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti. De asemenea, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către instanţa supremă.

În esenţă, a reținut că, din moment ce nici domiciliul debitoarei şi nici sediul creditoarei nu se află în România, instanţa de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă la 4 februarie 2026 sub acelaşi număr de dosar.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., între instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, Secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Cauza asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă are ca obiect cererea formulată de SPEJ A., prin care a solicitat Judecătoriei Piteşti încuviinţarea executării silite a debitoarei D., la cererea creditoarei B. S.A. R.L., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 508471302 din 11.11.2011.

Potrivit dispoziţiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., „În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare (...).”

Totodată, art. 651 alin. (1) din acelaşi cod prevede că „Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (...).”

Aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, aceste reguli de stabilire a instanţei de executare se exclud reciproc, fiecare regulă de determinare a instanţei de executare aplicându-se strict sub rezerva ineficienţei normei anterioare.

În cauză, aşa cum rezultă din actele dosarului, debitoarea nu are domiciliul în România, ci în Spania, astfel că instanţa de executare nu poate fi determinată în funcţie de acest criteriu.

În ceea ce priveşte creditoarea, cesionar al creanţei izvorâte din contractul de credit, se reţine că, deşi este persoană juridică străină, este reprezentată în România, potrivit listei entităţilor care îşi desfăşoară activitatea de recuperare creanţe ce figurează în evidenţa Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, de către C. S.R.L.

Din această perspectivă, sunt relevante dispoziţiile art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, conform cărora, „Cesionarul contractului de credit, respectiv cesionarul creanţei, este obligat să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii şi pentru a răspunde contravenţional şi/sau penal în faţa autorităţilor publice.” Astfel, în ceea ce privește reprezentarea persoanei juridice străine în situaţia cesionării contractului de credit sau a creanţei, obligaţia derivă din lege.

Or, în condițiile existenței unui reprezentant care răspunde, în temeiul unei norme speciale, derogatorii de la dreptul comun în materie de mandat, în nume propriu pentru obligațiile cesionarului contractului de credit, persoană juridică străină, atât sub aspectul dreptului substanțial, cât și în planul dreptului procesual, rezultă că, în speţă, instanţa de executare se determină prin raportare la sediul reprezentantului în România al creditorului.

Prin urmare, coroborând dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. cu cele ale art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, se impune a concluziona că instanţa competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în circumscripţia căreia se află sediul reprezentantului C. S.R.L.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.