Land restitution revision: failure to establish identity of legal cause precludes res judicata challenge

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele Cauzei

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 2374 din 29 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de revizuentele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în favoarea Tribunalului Dolj, secţia I civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, cu referire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, s-a constatat că litigiile în care au fost pronunţate hotărârile pretins a fi potrivnice nu îndeplinesc condiţia identităţii de cauză.

Astfel, procesul ce a format obiectul dosarului nr. x/2008 (în care a fost pronunţată hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se susţine că a fost încălcată) a fost guvernat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, având ca obiect contestaţiile formulate în baza acestui act normativ, împotriva dispoziţiilor nr. 4852/2002 şi nr. 8986/2002 emise de Primarul Municipiului Craiova (prin care au fost respinse cererile de restituire a terenurilor situate în zona "C.", formulate prin notificările nr. x/2001 şi nr. y/2002), precum şi cererile privind notificările nr. x/2002 şi nr. y/2001, având ca obiect despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 45 ha din zona "C.", respectiv despăgubiri pentru terenurile afectate de construcţii din zona "C.".

Cea de-a doua hotărâre, Decizia nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Dolj, secţia I civilă (atacată prin prezenta revizuire), priveşte o acţiune întemeiată pe legile fondului funciar (fiind invocate dispoziţiile ale Legii nr. 18/1991, precum şi ale Legii nr. 1/2000, modificate de Legea nr. 247/2005), prin care se solicită punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate cu privire la suprafaţa de teren de 13,46 ha, validată prin H.C.J. nr. 1626/2007 şi, respectiv, suprafaţa de teren de 22,07 ha, rămasă nerestituită din suprafaţa de 32,87 ha, validată prin H.C.J. nr. 1628/2007; prin cererile care au iniţiat acest proces, părţile au arătat că demersul lor judiciar a fost declanşat de soluţionarea în mod irevocabil a dosarului nr. x/2008, care a avut ca obiect soluţionarea contestaţiilor referitoare la aceleaşi suprafeţe de teren.

Instanţa a reţinut că, prin primul demers judiciar, revizuentele au înţeles să îşi valorifice în justiţie drepturile pe calea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 (ca urmare a măsurilor dispuse cu privire la notificările pe care le formulaseră în temeiul acestui act normativ), iar, în cel de-al doilea proces, cererile acestora au fost fundamentate pe normele legilor fondului funciar, părţile precizând că au avut în vedere considerentele deciziei pronunţate în primul litigiu, respectiv faptul că singurul element reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (atunci când a menţinut decizia curţii de apel) a fost că au solicitat terenurile şi în baza legilor fondului funciar şi, ca atare, este aplicabil principiul electa una via.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuentele A. şi B. au declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, revizuentele au susţinut că instanţa de recurs nu a analizat îndeplinirea condiţiilor referitoare la părţi şi obiect.

Fundamentul respingerii cererii de revizuire, respectiv lipsa identităţii de cauză reprezintă, în realitate, o limitare a ariei de aplicare a verificării autorităţii şi a puterii de lucru judecat. Aceasta deoarece instanţa de revizuire a analizat restrictiv temeiul cererii de chemare în judecată, fără a avea în vedere considerentele deciziilor pe care recurentele le apreciază ca fiind contradictorii.

Recurentele au subliniat că în litigiul din dosarul nr. x/2008 instanţa a reţinut, în considerentele deciziei, că au fost formulate cereri de restituire nu numai în baza Legii nr. 10/2001 ci şi în baza Legilor fondului funciar. Or, faţă de această reţinere, recurentele consideră că instanţa de revizuire a pronunţat hotărârea atacată cu aplicarea greşită a art. 430 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că a limitat în mod nejustificat sfera de aplicare a acestor dispoziţii legale imperative.

Apărările părţilor

Intimaţii Consiliul Local al Municipiului Craiova, Primăria Craiova - Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtrare a recursului

În cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 11 august 2015, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

S-a întocmit raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, ce a fost însuşit de completul de judecată prin încheierea din 11 septembrie 2023, prin care s-a dispus comunicarea acestui act de procedură părţilor.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2023, instanţa a admis, în principiu, recursul declarat de recurentele A. şi B. împotriva Deciziei nr. 2374 din 29 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022 şi a fixat termen de judecată la data de 4 decembrie 2023, ora 9:00, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentele au criticat decizia prin care le-a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, atât din perspectiva incidenţei pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., cât şi a pct. 8 al aceluiaşi text de lege.

Cu privire la încălcarea regulilor de procedură civilă a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, Înalta Curte reţine că ceea ce se reproşează instanţei este că nu ar fi analizat îndeplinirea condiţiilor referitoare la părţi şi obiect, ci doar pe cea legată de cauză.

Or, apreciază recurentele, procedând în acest fel, instanţa a verificat doar o singură condiţie din cele trei la care se referă autoritatea de lucru judecat, ceea ce, în eventualitatea admiterii prezentului recurs, ar duce la posibilitatea unei rejudecări a cauzei, într-un nou ciclu procesual, în care instanţa să se raporteze doar la una din cele trei condiţii.

Înalta Curte reţine că motivul de recurs invocat vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale etc.

Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Însă doar în cazul nulităţilor absolute şi necondiţionate, în sensul art. 174 alin. (2) şi art. 176 C. proc. civ., partea care le invocă nu este obligată să facă dovada vătămării ce i-a fost cauzată prin nerespectarea cerinţelor legale. În ipoteza nulităţilor relative şi condiţionate, ca în prezenta speţă, dimpotrivă, recurentele ar fi trebuit să arate şi să dovedească care este vătămarea ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului.

În cauză, împrejurarea că instanţa a analizat doar una din cele trei condiţii nu are valenţele pe care încearcă să i le confere recurentele; aşa cum a detaliat şi instanţa de revizuire, instituţia juridică a revizuirii întemeiate în drept pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este indisolubil legată de efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, adică imposibilitatea reanalizării într-un alt proces a unor pretenţii tranşate deja anterior într-un litigiu desfăşurat între aceleaşi părţi, în temeiul aceleiaşi cauze şi purtat asupra aceluiaşi obiect.

Prin urmare, din perspectiva art. 431 din C. proc. civ., în situaţia în care nu se verifică identitatea oricăreia dintre elementele triplei identităţi (părţi, obiect şi cauză), se justifică respingerea de plano a revizuirii, ceea ce înseamnă că indiferent de ordinea în care acestea ar fi fost analizate, se impunea aceeaşi soluţie, de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

În concluzie, împrejurarea că instanţa de revizuire a ales să analizeze cu prioritate condiţia identităţii de cauză nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii, întrucât nu s-a produs nicio vătămare părţilor din proces, aspecte în raport de care se reţine că este nefondat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte fondul litigiului, Înalta Curte reţine că recurentele au invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa a analizat greşit identitatea de cauză dintre litigiile pretins a fi contradictorii.

Înalta Curte apreciază că motivele invocate se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susţine că instanţa de revizuire a analizat greşit noţiunea de cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Faţă de aceste aspecte, se constată că pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. este formal indicat, câtă vreme recurentele nu indică ce norme de drept material ar fi aplicat greşit instanţa.

Prin memoriul de recurs, recurentele consideră că instanţa de revizuire a analizat cauza într-un mod restrictiv prin raportare la temeiul juridic al cererii de chemare în jduecată, făcând abstarcţie de înţelesul noţiunii de cauză, aşa cum a fost dezvoltată în litzeratura de specialitate.

Înalta Curte reţine că prin reglementarea cuprinsă în art. 431 C. proc. civ. legiuitorul a urmărit să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice speţa, se constată, contrar susţinerilor recurentelor, că instanţa de revizuire, analizând această apărare, în mod corect a reţinut că litigiile în care au fost pronunţate hotărârile pretins a fi potrivnice nu îndeplinesc condiţia identităţii de cauză.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine, la rândul său, că prin cererea de revizuire ce are ca temei de drept art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a susţinut că argumentele ce au stat la baza Deciziei nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, dată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015 încalcă autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor date prin considerentele Deciziei nr. 174/Ap din 20 decembrie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2008, ce a fost menţinută prin Decizia nr. 2711 din 15 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2008.

Dosarul nr. x/2008 a avut ca obiect contestaţiile formulate de reclamante în baza Legii nr. 10/2001 împotriva dispoziţiilor nr. 4852/2002 şi nr. 8986/2002 emise de Primarul Municipiului Craiova, acte prin care au fost respinse cererile reclamantelor de restituire a terenurilor situate în zona "C.", formulate prin notificările nr. x/2001 şi nr. y/2002, precum şi cererile privind notificările nr. x/2002 şi nr. y/2001, având ca obiect despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 45 ha din zona "C.", respectiv despăgubiri pentru terenurile afectate de construcţii din zona "C.".

La rândul său, Decizia nr. 1062 din 24 iunie 2022 a fost pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Dolj, secţia I civilă, ce avea ca obiect acţiunea întemeiată pe legile fondului funciar (fiind invocate dispoziţiile ale Legii nr. 18/1991, precum şi ale Legii nr. 1/2000, modificate de Legea nr. 247/2005), prin care se solicită punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate cu privire la suprafaţa de teren de 13,46 ha, validată prin H.C.J. nr. 1626/2007 şi, respectiv, suprafaţa de teren de 22,07 ha, rămasă nerestituită din suprafaţa de 32,87 ha, validată prin H.C.J. nr. 1628/2007; prin cererile care au iniţiat acest proces, părţile au arătat că demersul lor judiciar a fost declanşat de soluţionarea în mod irevocabil a dosarului nr. x/2008, care a avut ca obiect soluţionarea contestaţiilor referitoare la aceleaşi suprafeţe de teren.

Nu pot fi primite argumentele recurentelor, în sensul că cele două litigii au aceeaşi cauză întrucât, în ambele litigii, scopul părţilor ar fi fost acela de a obţine, în calitate de titulare a unor drepturi subiective recunoscute de lege.

Aceasta deoarece, prin primul demers judiciar, recurentele au formulat contestaţie împotriva dispoziţiile emise de unitatea deţinătoare în soluţionarea notificărilor întemeiate în drept pe Legea nr. 10/2001; în cel de-al doilea proces, cererile recurentelor au fost întemeiate în drept pe legile fondului funciar, părţile precizând că au avut în vedere considerentele deciziei pronunţate în primul litigiu, respectiv faptul că singurul element reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (atunci când a menţinut decizia curţii de apel) a fost că au solicitat terenurile şi în baza legilor fondului funciar, fiind aplicabil principiul electa una via.

În concluzie, Înalta Curte constată că este legală reţinerea instanţei de revizuire, în sensul că în speţa pendinte nu întrunită ipoteza unei identităţi de cauză între cele două procese indicate.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele A. şi B. împotriva Deciziei nr. 2374 din 29 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2023.