Government Liability for Inflation Indexation and Interest on Refunds of Unconstitutional Health Contributions from Pensions

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 19.12.2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Casa Naţională de Pensii Publice, Casa Judeţeană de Pensii Timiş, pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună: - constatarea vătămării drepturilor şi intereselor legitime, prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin modificarea Codul fiscal şi aplicarea cotei de contribuţie la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depăşesc suma lunară de 4000 RON; - obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlu de CASS; - obligarea pârâţilor la restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlu de CASS, începând cu luna ianuarie 2022 şi până la momentul încetării reţinerii, sume actualizate cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011; - sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, în raport de dispoziţiile art. 44, art. 47, art. 56, art. 115 şi art. 125 din Constituţia României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 50 din 23 ianuarie 2024 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii Timiş.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii Timiş, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge excepţiile nulităţii acţiunii, lipsei capacităţii juridice civile şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtul Guvernul României.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Obligă pârâtul Guvernul României la plata despăgubirilor constând în indexarea cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri din pensia reclamantei şi până la restituirea sumelor reţinute.

Respinge în rest, ca rămasă fără obiect, acţiunea.

Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, în contradictoriu cu chemata în garanţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Fără cheltuieli de judecată."

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurentul-pârât Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind obligarea sa la plata către reclamantă a accesoriilor pentru debitul principal reţinut prin O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituţională.

Recurentul-pârât a învederat că în mod eronat instanţa de fond a dispus în sarcina sa obligaţia de a plăti către reclamantă accesoriile pentru debitul principal reţinut prin O.U.G nr. 130/2021, declarată neconstituţională, întrucât se relevă lipsa capacităţii juridice civile a Guvernului României.

Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, în această situaţie existând o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 102 şi 108 şi pe cele ale actului normativ de organizare şi funcţionare a Guvernului.

Raportat la aceste aspecte, intrarea în vigoare a actului normativ reprezentat de O.U.G. nr. 4/2023 exprimă transpunerea practică a obligaţiei dispuse în sarcina pârâtului prin titlul executoriu, împrejurare faţă de care, cererea pendinte este rămasă fără obiect, neputându-se susţine în continuare, în mod valabil, solicitarea de penalităţi prin calea urmată de către partea reclamantă.

Reglementările conţinute de O.U.G. nr. 4/2023 dau în competenţa caselor teritoriale de pensii, caselor de pensii sectoriale precum şi entităţilor care plătesc venituri din pensii, restituirea sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, sume pretinse a fi restituite prin prezenta cerere de chemare în judecată.

Prin urmare, din moment ce competenţa restituirii sumelor reţinute (obligaţia principală) este dată prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuţii şi nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferentelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.

În măsura în care instanţa de judecată va aprecia că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit cărora, dobânda penalizatoare este "dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă (...)", rezultă în mod clar faptul că, debitorului obligaţiei băneşti - principale, îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente, pe cale de consecinţă.

Deşi a fost legal citată, intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări în cauză.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută în cauză şi necontestată de către recurent.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susţinut existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01 februarie 2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON.

În acest sens, reclamanta a formulat prezenta acţiune, în condiţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, solicitând restituirea sumelor reţinute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantei este întemeiată doar în parte, constatând că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede şi actualizarea sumelor restituite cu rata inflaţiei şi nici plata dobânzii legale aferente, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

Prin cererea de recurs recurentul-pârât a reiterat apărările prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind solicitate de reclamantă în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare dreptul să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, astfel încât, contrar susţinerilor recurentului-pârât, demersul reclamantei este unul admisibil.

În ceea ce priveşte pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Astfel cum s-a arătat anterior, demersul judiciar al reclamantei este întemeiat pe dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, iar pretenţiile nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale. Prin urmare, acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât vizând lipsa atribuţiilor legale de plată a pretenţiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect calitatea acestei autorităţi de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, conform cărora această obligaţie ar reveni casei teritoriale de pensii, entitate care a reţinut din pensia reclamantei sumele în discuţie, iar ulterior, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi asupra accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Contrar acestor susţineri şi în acord cu considerentele primei instanţe, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Cererea de chemare în judecată formulată în cauză este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamanta.

Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamantă, au fost efectuate de casa teritorială de pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamantă şi casa de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casa de pensii a efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atâta timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

Înalta Curte mai reţine că pretenţiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale şi a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflaţie. Astfel fiind, obligaţia de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflaţiei şi, pe de altă parte, în lipsirea reclamantei de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală), aparţinând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantei, printr-un act normativ neconstituţional, a obligaţiei de plată a unei contribuţii.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect şi nu mai subzistă interesul intimatei-reclamante de a acţiona, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamantă prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, reţinute începând cu luna ianuarie 2022.

Aşadar, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamantă prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligaţia de plată a acestor accesorii. Despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei datorită inflaţiei şi lipsirea reclamantei de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală). Or, obligaţia de plată a acestor accesorii aparţine tot Guvernului României, care a generat prejudiciul prin impunerea în sarcina reclamanţilor a obligaţiei de plată a unei contribuţii, printr-un act normativ neconstituţional.

Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la legalitatea soluţiei de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipsei de interes/obiect a acţiunii, cât şi a argumentelor pe fondul acestei pretenţii.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 50 din 23 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 20 februarie 2025.