Suspension of Administrative Act Loses Interest When Annulment Action Not Filed Within 60-Day Limit

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2024, reclamanta A., asistată şi reprezentată legal de B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Guvernul României, a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 6155/2023 al Ministerului Educaţiei în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la formularea contestaţiilor, şi în subsidiar, suspendarea totală a acestuia, ambele cu consecinţa suspendării măsurii administrative de diminuare a notei obţinute ca urmare a susţinerii examenului de evaluare naţională la limba şi literatura română ca rezultat al formulării contestaţiei, respectiv suspendarea actului administrativ emis de către autoritate în vederea validării notei obţinute în urma recorectării lucrării, finalitatea fiind menţinerea notei obţinute iniţial, cea de 9,20 şi nu cea de 9,05.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1265 din 18 iulie 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României şi a respins cererea formulată împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. De asemenea, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. asistată de reprezentant legal B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurenta-reclamantă A., prin reprezentant legal B., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru ca aceasta să dispună admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul Ministerul Educaţiei a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia lipsei de interes, prin raportare la dispoziţiile art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004. S-a solicitat, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, prima instanţă constatând în mod legal neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepţia lipsei de interes invocată prin prisma prevederilor art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că în prezenta cauză, prima instanţă a soluţionat pe fond cererea de suspendare a executării Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 6155/2023, fără însă a dispune suspendarea, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată, iar recurenta-reclamantă nu a introdus acţiunea în anulare a actului administrativ în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile prevederilor art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a conţinutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare şi dacă fondul cererii de suspendare nu a fost soluţionat, instanţa învestită cu cererea de suspendare va constata această împrejurare şi va respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes. Dacă suspendarea s-a dispus, aceasta încetează de drept şi fără nicio formalitate".

Din analiza dispoziţiilor textul art. 14 alin. (1) teza a doua şi teza a treia din Legea nr. 554/2004, instanţa de control judiciar reţine că acestea reglementează două ipoteze, care au o premisă comună.

Astfel, în ipoteza I, în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare şi dacă fondul cererii de suspendare nu a fost soluţionat, instanţa învestită cu cererea de suspendare va constata această împrejurare şi va respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes. (art. 14 alin. (1) teza a doua)

În ipoteza II, în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare şi dacă suspendarea s-a dispus, aceasta încetează de drept şi fără nicio formalitate. (art. 14 alin. (1) teza a treia)

Ca atare, raportat la cele ce preced, Înalta Curte reţine următoarele:

Dacă prin ipoteză, (ipoteza I supra) pe parcursul derulării judecăţii în faţa instanţei învestită cu cererea de suspendare (fie că este prima instanţă în primul ciclu procesual, fie că e prima instanţă în al doilea ciclu procesual - după casarea cu trimitere spre rejudecare, fie că e instanţa de recurs în casarea cu reţinere) se constată că s-a împlinit termenul de 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare fără ca persoana vătămată (partea reclamantă) să fi introdus acţiunea în anulare a actului a cărui suspendare o solicită, instanţa învestită cu cererea de suspendare nu va mai continua judecata asupra cererii de suspendare, ci, date fiind dispoziţiile imperative ale textului de lege în acest sens, va constata această împrejurare - adică aceea că persoana vătămată nu a introdus acţiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare şi va respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes - ceea ce înseamnă că nu va mai continua judecata asupra cererii de suspendare, în vederea soluţionării fondului acesteia, adică pentru a statua dacă admite sau nu, în fond, cererea de suspendare.

Împlinirea termenului de 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare fără ca partea reclamantă (persoana vătămată), să fi introdus acţiunea în anulare a actului a cărui suspendare o solicită, este ope legis, indisolubil legată de caracterul actual al interesului părţii reclamante (părţii vătămate), de a exercita în continuare, acţiunea având ca obiect suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond (asupra anulării acestuia).

Practic, legiuitorul a recunoscut caracterul actual al interesului persoanei vătămate de a continua exercitarea acţiunii având ca obiect suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond, exclusiv pentru intervalul de timp aferent celor 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare. Tocmai de aceea, potrivit tezei a treia a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Dacă suspendarea s-a dispus, aceasta încetează de drept şi fără nicio formalitate".

În cauza dedusă judecăţii, prin cererea înregistrată la data de 10.07.2024 sub nr. x/2024 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamanta A., asistată şi reprezentată legal de B., a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 6155/2023 emis de pârâtul Ministerul Educaţiei, în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la formularea contestaţiilor şi, în subsidiar, suspendarea totală a acestuia, ambele cu consecinţa suspendării măsurii administrative de diminuare a notei obţinute ca urmare a susţinerii examenului de evaluare naţională la limba şi literatura română ca rezultat al formulării contestaţiei, respectiv suspendarea actului administrativ emis de către autoritate în vederea validării notei obţinute în urma recorectării lucrării, finalitatea fiind menţinerea notei obţinute iniţial, cea de 9,20 şi nu cea de 9,05.

Raportat la cele anterior expuse, în baza prevederilor art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 coroborate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., rezultă că, pentru a nu intra sub incidenţa sancţiunilor prevăzute de art. 14 alin. (1) teza a doua sau teza a treia, recurenta-reclamantă trebuia să introducă acţiunea în anularea actului a cărui suspendare a executării o solicită, cel târziu la data de 09.09.2024. Or, astfel cum a precizat expres reprezentantul recurentei-reclamante cu ocazia dezbaterilor din şedinţa publică din data de 20.02.2025, aceasta nu a înregistrat, în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare, acţiunea în anularea Ordinului nr. 6155/2023 emis de Ministerul Educaţiei.

De asemenea, Înalta Curte reţine şi faptul că pronunţarea primei instanţe asupra cererii de suspendare (în sensul respingerii ei ca neîntemeiată) s-a făcut la data de 18.07.2024 (prin sentinţa nr. 1265/2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal), deci anterior împlinirii termenului maxim de 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare, astfel încât, la acel moment, din perspectiva interpretării expuse anterior, recurenta-reclamantă se afla în interiorul termenului maxim de 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare.

Însă, câtă vreme recursul împotriva sentinţei civile nr. 1265 din 18 iulie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti a fost exercitat de reclamantă la data de 18.07.2024, se constată că, la momentul soluţionării recursului termenul maxim de 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare, în care - pentru a nu intra sub incidenţa sancţiunilor prevederilor art. 14 alin. (1) teza a doua sau teza a treia din Legea nr. 554/2004 - putea fi introdusă acţiunea în anularea actului a cărui suspendare se solicită, era împlinit.

Ca atare, începând cu data de 10.09.2024, recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes actual pentru exercitarea căii de atac, deoarece nu se mai află în interiorul termenului maxim de 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare, termen în care putea fi introdusă acţiunea în anulare, nefiind suficientă pentru justificarea caracterului actual al interesului în exercitarea recursului, împrejurarea că soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii de suspendare, pronunţată de prima instanţă, îi era nefavorabilă.

Motivul pentru care, în contextul celor mai sus expuse, ulterior datei de 09.09.2024 recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes actual în exercitarea recursului, rezidă şi din următoarele aspecte:

Reglementând condiţiile de exercitare a acţiunii civile, art. 32 alin. (1) C. proc. civ., prevede că orice cerere poate fi formulată şi susţinută, numai dacă autorul acesteia: (a) are capacitate procesuală în condiţiile legii; (b) are calitate procesuală; (c) formulează o pretenţie; (d) justifică un interes.

Interesul de a acţiona, potrivit art. 33 C. proc. civ., trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Interesul reprezintă folosul practic pe care îl urmăreşte o parte, prin folosirea mijloacelor procesuale ce alcătuiesc acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia şi astfel cum s-a subliniat în practica judiciară şi în doctrină, existenţa interesului trebuie să fie verificată pe întreg parcursul derulării procesului civil, în legătură cu toate formele procedurale ce intră în conţinutul acţiunii civile, condiţia interesului fiind cerută şi în cazul exercitării căilor de atac, executării silite, etc.

Raportat la cele ce preced, Înalta Curte reţine că începând cu data de 10.09.2024, interesul recurentei-reclamante în exercitarea recursului nu mai îndeplineşte condiţia de a fi actual, deoarece, aceasta nu a introdus acţiunea în anularea actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendarea acestuia, astfel încât, chiar dacă, prin ipoteză, verificarea de către instanţa de control judiciar, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., a conformităţii sentinţei recurate, cu regulile de drept aplicabile, ar fi determinat casarea acesteia, hotărârea casată neavând nicio putere (art. 500 alin. (1) C. proc. civ.), s-ar fi ajuns în situaţia prevăzută de ipoteza reglementată de teza a doua a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anume: în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare şi dacă fondul cererii de suspendare nu a fost soluţionat, instanţa învestită cu cererea de suspendare va constata această împrejurare şi va respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes.

Practic, în ipoteza casării sentinţei recurate (soluţie în vederea obţinerii căreia, reclamanta a exercitat prezentul recurs), se ajunge în situaţia în care - hotărârea casată neavând nicio putere - se reia judecata cererii de suspendare a executării, ceea ce înseamnă că fondul cererii de suspendare nu a fost soluţionat. Or, în speţă, în ipoteza casării cu reţinere (de către instanţa de recurs) sau cu trimitere spre rejudecare primei instanţe şi în contextul în care până la data de 09.09.2024, nu fusese introdusă acţiunea în anulare a actului a cărui suspendare se solicită, s-ar ajunge exact în situaţia reglementată de art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004. Altfel spus, în ipoteza admiterii recursului, cererea de suspendare nu mai putea fi soluţionată în fond, singura soluţie permisă de legiuitor asupra acesteia, în rejudecare, fiind respingerea cererii de suspendare ca lipsită de interes, ca sancţiune a neintroducerii acţiunii în anulare a actelor, în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendarea acestora.

Aşa fiind, câtă vreme în ipoteza admiterii recursului, fie instanţa de recurs -după casarea cu reţinere, fie prima instanţă, în rejudecare, sunt ţinute, potrivit art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, să constate că persoana vătămată nu a introdus acţiunea în anulare a actelor în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare şi, nefiind soluţionat fondul cererii de suspendare (efect al casării), să respingă cererea de suspendare ca lipsită de interes.

Or, dacă cererea de suspendare însăşi a devenit lipsită de interes ope legis - efect al prevederilor art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, pentru identitate de raţiune rezultă că şi calea de atac exercitată în vederea determinării soluţionării (rejudecării) în fond a acesteia a devenit lipsită de interes, aceasta fiind sancţiunea procedurală aferentă incidenţei în speţă a prevederilor art. 14 alin. (1) teza a doua anterior menţionate.

Pentru considerentele şi temeiurile de drept expuse, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes şi va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ca fiind rămas fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes .

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., prin reprezentant legal B., împotriva sentinţei civile nr. 1265 din 18 iulie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind rămas fără interes.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 20 februarie 2025.