Validity of environmental inspection challenging fortuitous loss of mining perimeter markers and admissibility of self-collected water samples over third-party accredited reports

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi A.N.A.R. - Administraţia Bazinală a Apelor Jiu, anularea în tot a Procesului-verbal de constatare nr. x/02.11.2021 (Registru GNM Comisariatul General) şi obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 53 din 02 mai 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi părţii introdusă în proces A.N.A.R. - Administraţia Bazinală a Apelor Jiu.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. (6) şi (8) Cod procedură civilă, a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa nu a analizat actul contestat, iar în privinţa invocatei depăşiri a perimetrului de exploatare, ca urmare a alterării bornelor de demarcaţie, aspecte ce ţin de cazul fortuit, instanţa a subliniat că aceasta putea fi valorificată pe calea plângerii contravenţionale formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie emis în urma procesului-verbal nr. x/02.11.2021 contestat în prezenta cauză.

În opinia recurentei, instanţa trebuia să constate că reclamanta nu a încălcat cu intenţie obligaţiile impuse prin autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 318/8.09.202 sub aspectul delimitării pe care avea loc exploatarea, al bornării perimetrului de exploatare şi sub aspectul respectării acestor delimitări în cadrul activităţii de exploatare a agregatelor minerale. Era mai mult decât evident că nu era vorba despre o exploatare dincolo de perimetrul bornat, ci de o prăbuşire parţiala a pereţilor, în urma exploatării, până la limita bornării, dovada în acest sens constituind-o tocmai existenţa bornei nr. 2 şi nedepăşirea perimetrului exploatabil în punctul nr. 1 (borna nr. 1).

Instanţa nu a analizat, însă, aceste aspecte esenţiale pentru soluţionarea cauzei, împrejurare care a condus şi la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 87 pct. 6 rap. la art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 107/1996, societatea nedepăşind perimetrul exploatabil.

In ceea ce priveşte nelegalitatea constatării organelor de control a parametrilor de calitate a apei evacuate la Obiectivul nr. 2 - "Staţia de sortare a agregatelor minerale", recurenta a criticat reţinerile primei instanţe conform cărora, deşi s-au depus rapoarte de încercări efectuate de către un terţ autorizat în acest sens (societatea B. SRL), rapoarte ce relevau parametri de calitate aflaţi mult sub limitele admise (ph mediu - 7,7; materii totale în suspensie sub 10 mg/l), acestea nu pot fi avute în vedere întrucât, recoltarea probelor ar fi fost efectuată de reprezentanţii reclamantei, iar pe de altă parte, personalul de gospodărire a apelor, precum şi împuterniciţii autorităţilor publice centrale din domeniul apelor au dreptul (conform art. 78 alin. (3) din Legea nr. 107/1996) de a verifica instalaţiile de măsurare a debitelor, de a recolta probe de apă şi de a examina, în condiţiile legii, orice date sau documente necesare controlului, rezultând din norma legală invocată că, pentru personalul de gospodărire a apelor, nu ar fi necesară recoltarea de probe pentru a se constata respectarea parametrilor legali, aceştia putând efectua constatările cu propriile simţuri.

Recurenta a subliniat faptul că recoltarea probelor de către reprezentanţii săi s-a produs la solicitarea expresă a terţului (societate de profil autorizata, ale cărei măsurători nu ar putea să fie înlăturate decât tot de rapoarte de calitate efectuate în aceleaşi condiţii tehnice).

Prin urmare, instanţa a aplicat greşit prevederile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 107/1996. Fără a nega dreptul legal al personalului de gospodărire a apelor sau al împuteniciţilor autorităţilor publice centrale din domeniul apelor, de a verifica instalaţii, de a recolta probe de apă şi de a examina orice date sau documente, recurenta a arătat că nu poate fi primită concluzia potrivit căreia aceste organe de control sau imputerniciţii, în baza dispozitiilor legale anterior menţionate, ar avea posibilitatea, fără o analiză tehnică de specialitate a apei, să constate în concret calitatea apei doar prin propriile simţuri, în contra unor analize cuprinse în rapoarte de specialitate, analize efectuate cu aparatura de specialitate.

Şi în acest caz, instanţa nu a observat că prin cererea de chemare în judecată s-a criticat faptul că, în procedura prealabilă, pârâtele nu au făcut deloc vorbire de lipsa unor probe prelevate de reprezentanţii lor, care să fi fost analizate în laborator, care mai apoi să poată fi comparate cu rapoartele depuse de societate în aparare şi efectuate pe perioada de lucru. In lipsa unor probe prelevate de către inspectorii C.. care să fie analizate de către laboratoare de specialitate autorizate în acest sens, nu pot fi înlăturate rapoartele de analiză efectuate de către terţul B. S.R.L. şi nu se poate concluziona că parametrii de calitate impuşi prin autorizaţie ar fi fost depăşiti.

A mai arătat recurenta că şi în privinţa neconformităţilor constatate de inspectorii de mediu sub aspectul depăşirii numărului de benzi transportoare menţionate în autorizaţia de mediu nr. x/29.05.2012 şi sub aspectul pretinsei gestiuni şi evidenţe neconforme a deşeurilor rezultate din activitatea societăţii, prima instanţă a înlăturat apărările reclamantei, reţinând în esenta că nu s-ar fi respectat parametrii din autorizatie.

Recurenta a subliniat activitatea derulată la Obiectivul 2, care se rezumă la sortarea şi spălarea agregatelor extrase de la exploatarea ce constituie Obiectivul 1 şi a arătat că potrivit nomenclatorului ONRC-CAEN aceste activităţi se circumscriu codului CAEN 0990, respectiv activităţi de servicii anexe pentru extracţia mineralelor, activităţi ce nu se regăsesc în cuprinsul Anexei nr. 1 "lista activităţilor supuse procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu", astfel că nu exista obligativitatea notificării autorităţii emitente a vreunei autorizaţii. Asadar, se poate vorbi despre o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005. In mod evident, lipsa activităţii de concasare, atrage după sine lipsa deşeurilor rezultate dintr-o astfel de activitate, lipsa unor deşeuri nu necesită gestiune, astfel că nu exista obiectul material ce ar fi trebuit gestionat.

Cât priveşte lipsa gestiunii deşeurilor menajere, de vreme ce utilajele folosite la derularea activităţii nu apartin recurentei, în mod evident întreţinerea acestora nu sta în sarcina acesteia si, în mod obiectiv deşeurile nu se produc la punctul de lucru ci, în service-uri autorizate alese de către proprietarul lor pentru efectuarea intervenţiilor la respectivele utilaje, deşeurile rezultate în urma acestor intervenţii fiind gestionate de către aceşti terţi în conformitate cu normele de protecţie a mediului ce le incumbă.

4. Apărările formulate de intimatele

Intimatele-pârâte Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi Administraţia Apele Române - Administraţia Bazinală a Apelor Jiu au depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Cu titlu prealabil, în privinţa cererii de suspendare a judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, Înalta Curte reţine caracterul facultativ al suspendării reglementate de dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi constată că aspectele invocate în susţinerea cererii, referitoare la raportul de expertiză care va verifica dacă neregulile sancţionate prin procesul-verbal de sancţionare nr. x/02.11.2021 (ce face obiectul dosarului nr. x/2021) sunt consecinţa unei situaţii de caz fortuit nu dovedesc înrâurirea pe care soluţia ce se va pronunţa ar putea-o avea în prezenta cauză, astfel încât va respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Demersul judiciar al reclamantei A. vizează anularea în tot a procesului-verbal de constatare nr. x/02.11.2021, prin care reprezentanţii autorităţilor pârâte au făcut mai multe constatări (cu ocazia verificării bornării perimetrului de exploatare, coordonatele punctului de exploatare, ale zonei de protecţie, ale respectării tehnologiei de exploatare, depozite intermediere, precum şi a respectării condiţiilor şi prevederilor din actele de reglementare, inclusiv a celor privind regimul şi gestiunea deşeurilor), care au condus la concluzia încălcării mai multe prevederi legale (art. 87 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 107/1996, art. 94 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 96 alin. (3) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 -nerespectarea condiiilor din autorizaţia de mediu nr. x/29.05.2012) şi la necesitatea stabilirii unor măsuri obligatorii, dar şi aplicării unor sancţiuni contravenţionale.

Fiind învestită cu recursul declarat de societatea reclamantă împotriva soluţiei de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al susţinerilor subsumate cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, constatând că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, a coroborat dispoziţiile incidente şi a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, hotărârea astfel pronunţată îndeplinind exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Obligaţia de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată. Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument şi fiecărei susţineri invocate de părţi, acestea putând fi grupate şi analizate raportat la motivul de nelegalitate a actului administrativ căruia i se circumscriu.

Subsumat cazului de casare indicat, recurenta-reclamantă a invocat neanalizarea corespunzătoare a actului contestat şi a pretinsei depăşiri a perimetrului de exploatare, ca urmare a alterării bornelor de demarcaţie, aspecte ce ţin de cazul fortuit. În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că aceste aspecte invocate de recurentă nu pot constitui motive de nulitate ale procesului-verbal de constatare nr. x/2.11.2021, ci pot fi valorificate exclusiv pe calea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal încheiat ulterior, de constatare şi sancţionare a contravenţiei. De asemenea, instanţa a constatat în mod corect, în baza art. 254 C. proc. civ., că pentru dovedirea aspectelor invocate nu a fost solicitată o expertiză topografică în condiţii procedurale, iar cea geologică, solicitată tardiv, a fost în mod legal respinsă.

În privinţa celui de al doilea motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta vizează încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Astfel cum s-a expus anterior, procesul-verbal nr. x/2.11.2021 conţine constatări referitoare la Obiectivul nr. 1 - perimetrul de exploatare D. şi Obiectivul nr. 2 - staţie de sortare-concasare-spălare agregate minerale, iar prin recursul promovat în prezenta cauză, recurenta supune controlului judiciar aspectele reţinute de prima instanţă în privinţa mai multor constatări referitoare la ambele obiective menţionate.

În privinţa Obiectivului nr. 1, recurenta a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 87 pct. 6 rap. la art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 107/1996, apreciind că nu se poate vorbi despre o nerespectare a autorizaţiei de gospodărire a apelor sub aspectul delimitării perimetrului exploatabil. În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că recurenta a recunoscut faptul că bornele de demarcaţie pentru perimetrul de exploatare în punctele 1,3,4 nu erau vizibile la momentul controlului, însă pretinde că lipsa acestor marcaje se datorează prăbuşirii pereţilor de la marginea exploatării structurii solului, fapt ce a condus la distrugerea fortuită a bornelor de delimitare. Cu alte cuvinte, recurenta recunoaşte depăşirea perimetrului, dar contestă intenţia, invocând cazul fortuit, deşi în prezenta cauză, nu se poate susţine, în mod valid, că exploatarea în afara perimetrului autorizat s-ar datora culpei, câtă vreme societatea a continuat, cu intenţie, să desfăşoare activitate şi în afara staţiului iniţial delimitat de borne.

Aşdar, în mod corect, s-a apreciat că aceste susţineri nu pot reprezenta motive de nulitate a actului contestat în cauză, ci aspecte care pot fi invocate în cadrul plângerii contravenţionale formulate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/2.11.2021, prin care s-a dispus sancţionarea contravenţională a reclamantei pentru extragerea agregatelor minerale din afara perimetrului marcat (exploatare cu nerespectarea perimetrului autorizat), conform dispoziţiilor anterior menţionate, a căror aplicare eronată nu este relevată în prezenta cauză.

În privinţa constatărilor referitoare la Obiectivul nr. 2, Înalta Curte reţine că intimata Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, a emis procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei Seria x nr. x/04.11.2021, verificarea legalităţii acestuia fiind realizată de către instanţa de judecată în cadrul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Găeşti, prin sentinţa nr. 840/23.06.2022 definitivă prin respingerea apelului, potrivit deciziei nr. 198/8.03.2023 a Tribunalului Dâmboviţa.

Astfel cum rezultă din hotărârea judecătorească menţionată, instanţa a verificat situaţia de fapt şi următoarele constatări ale reprezentanţilor pârâtei care au condus la aplicarea sancţiunii contravenţionale, constând în avertisment şi amendă de 50.000 RON: - ca urmare a verificării amplasamentului pe care este situată staţia sortare - concasare - spălare agregate minerale, din documentele puse la dispoziţie s-a constatat faptul că A.P.M. nu a fost notificată de titularul autorizaţiei de mediu nr. x/2012 referitor la modificările survenite în desfăşurarea activităţii de sortare concasare spălare agregate minerale din sat Ghergheşti; - nu sunt respectate condiţiile din autorizaţia de mediu, constatându-se existenţa a 7 benzi transportoare faţă de 5 benzi transportoare; - evidenţa gestiunii deşeurilor cuprinde doar deşeuri menajere, în timp ce în autorizaţia de mediu sunt menţionate ca deşeuri: menajere, industriale, metalice, anvelope, ulei uzat, reziduu filtrant; - existenţa pe drumul de acces, situat în afara perimetrului de acces pentru desfăşurarea activităţii staţiei, a unor depozitări din levigat din decantare.

Aşadar, Judecătoria Găeşti a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, care se opune şi în prezenta cauză, că recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu a respectat obligaţia de a notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului cu privire la modificările intervenite după emiterea autorizaţiei de mediu nr. x/29.05.2012 pe care este ţinută să o respecte, modificări referitoare la numărul de benzi transportoare şi la drumul de acces, obligaţie care îi revine potrivit art. 15 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005 şi de asemenea, nu a respectat condiţiile prevăzute în aceeaşi autorizaţie de mediu, cu privire la evidenţa gestiunii deşeurilor rezultate în urma activităţii desfăşurate la staţia de sortare - concasare - spălare agregate minerale din com. Petreşti, sat Ghergheşti, jud. Dâmboviţa, obligaţia respectării condiţiilor prevăzute în autorizaţia de mediu fiind impusă de dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.

Întrucât aspectele anterior indicate au fost examinate printr-o hotărâre ce se bucură de autoritate de lucru judecat conform art. 430 C. proc. civ., Înalta Curte nu va putea realiza, în prezenta cauză, o nouă analiză a acestora, astfel cum se solicită prin cererea de recurs.

Analizând, însă, celelalte argumente din calea de atac promovată, instanţa de control judiciar reţine caracterul nefondat al criticilor vizând parametrii de calitate a apei uzate, respectiv modalitatea de recoltare a probelor.

Astfel, invocând aplicarea greşită a prevederilor art. 78 alin. (3) din Legea nr. 107/1996, recurenta a arătat că pârâtele şi prima instanţă, în mod nelegal, au înlăturat rapoartele de încercări efectuate de un terţ autorizat (care, de altfel, relevau parametri conformi ai apelor uzate), motivat de faptul că recoltarea probelor s-ar fi realizat de către reprezentanţii reclamantei. De asemenea, recurenta a susţinut că reprezentanţii organelor de control nu pot face constatări referitoare la calitatea apei doar prin propriile simţuri, în contra unor analize cuprinse în rapoarte de specialitate, realizate, în mod evident, pe baza unor probe prelevate în mod corect.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că potrivit art. 78 alin. (3) din Legea nr. 107/1996, personalul de gospodărire a apelor, precum şi împuterniciţii autorităţii publice centrale din domeniul apelor, au dreptul de a constata faptele care constituie contravenţii sau infracţiuni în domeniul gospodăririi apelor şi de a încheia documentele, potrivit legii, dar şi de a verifica instalaţiile de măsurare a debitelor, de a recolta probe de apă şi de a examina, în condiţiile legii, orice date sau documente necesare controlului.

Din analiza acestor norme, prima instanţă a concluzionat, în mod just, că, pe de o parte că personalul de gospodărire a apelor poate face propriile constatări privind modul de îndeplinire a obligaţiilor de către persoanele controlate, iar pe de altă parte, are dreptul de a recolta probe, nefiind instituită o obligaţie legală sub acest aspect.

De asemenea, conform art. 10.7 raportat la art. 8.2. din autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 319/8.09.2020, recurenta-reclamantă avea obligaţia să monitorizeze lunar calitatea apelor evacuate printr-un laborator acreditat, prelevarea probelor trebuind să fie realizată de personalul respectivului laborator acreditat. Or, din înscrisurile depuse de reclamantă, prima instanţă a constatat, în mod corect, că în toate cazurile de analiză a calităţii apei proba a fost prelevată de către societatea reclamantă, cu încălcarea obligaţiei anterior enunţată, neputând fi valorificată apărarea recurentei din cererea de chemare în judecată referitoare la instituirea stării de urgenţă din anul 2020 sau la obligaţia clientului de prelevare a probelor din oferta societăţii S.C. B. S.R.L., câtă vreme aceasta trebuia să respecte obligaţiile stabilite prin autorizaţia de gospodărire a apelor.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii recursului în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. formulată de recurenta-reclamantă.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 53 din 02 mai 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 februarie 2024.