Judicial salary recalculation: sectoral reference value backdating limits and the 30% cumulative cap on statutory surcharges

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea în parte a Ordinului de salarizare nr. 401/C/07.02.2022 şi a hotărârii de respingere a contestaţiei, emiterea unui nou Ordin în sensul recalculării şi plăţii drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016 şi nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat, cu recalcularea drepturilor băneşti prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din Anexa nr. V la această lege, începând cu data de 30.12.2021, obligarea intimatului la plata diferenţelor cuvenite din recalculare, începând cu data de 01.08.2016 şi până la data emiterii noului ordin, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi a daunelor interese reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru plata cu întârziere a diferenţelor rezultate, calculate de la data scadenţei fiecărei diferenţe lunare din perioada de interes în cauză.

La data de 10.10.2022 reclamantele au formulat cerere precizatoare cu privire la pretenţiile de recalculare a drepturilor băneşti prin aplicarea integrală a legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din Anexa nr. V la această lege şi a diferenţelor cuvenite, în sensul că data de la care solicită recalcularea drepturilor băneşti prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din Anexa nr. V la această lege este cea la care indemnizaţia de încadrare a fiecăreia dintre ele devine egală sau mai mare decât valoarea din grila aplicabilă în anul 2022 anterior acestui an ca urmare a recalculării cu VRS 605,22 RON, respectiv în intervalul 01.08.2016-30.12.2021; sporurile la care fac referire sunt cele de la art. 4 şi 5 din Secţiunea I din CAPITOLUL VIII, care cuprinde Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, drepturi reglementate în ANEXA Nr. V la legea nr. 153/2017, referitoare la Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională, respectiv:

- sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat (art. 4);

- sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25% aplicat la indemnizaţia lunară de încadrare (art. 5);

- sporul pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5% aplicat la indemnizaţia lunară de încadrare (art. 5).

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 861 din data de 12 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului în ceea ce priveşte capătul de cerere privind repararea prejudiciului şi a respins acest petit ca fiind formulat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă.

A respins în rest excepţiile invocate de către pârât ca nefondate.

A admis cererea precizată formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus anularea adresei nr. x/2022 şi anularea în parte a Ordinului MJ nr. 401/C/2022 în ceea ce priveşte data de la care se calculează drepturile salariale ale reclamanţilor având în vedere VRS 605,225 RON, dispoziţia privind plafonarea şi cuantumul sporurilor şi a obligat pârâta ÎCCJ să emită un nou ordin de salarizare conform considerentelor sentinţei de faţă, prin care să dispună recalcularea şi plata drepturilor salariale ale reclamantelor începând cu data de 01.08.2016, având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizaţia de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/207, sporurile urmând a fi calculate în funcţie de indemnizaţia de încadrare astfel stabilită.

1.3. Cererea de lămurire şi completare a sentinţei civile nr. 861 din 12 mai 2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26.09.2023, reclamantele A., B., C. şi D. au solicitat lămurirea dispozitivului şi/sau, eventual, completarea sentinţei civile nr. 861/12.05.2023 pronunţate în dosarul nr. x/2022.

1.4. Prin sentinţa civilă nr. 253 din 16 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea reclamantelor A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de lămurire şi completare a dispozitivului hotărârii.

2. Calea de atac exercitată în cauză

2.1. Împotriva sentinţei civile nr. 861 din data de 12 mai 2023, reclamantele A., B., C. şi D. au declarat recurs, prin care, invocând incidenţa motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., au solicitat casarea în parte a sentinţei atacate şi, rejudecarea parţială a cauzei sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei şi al modului de calcul al sporurilor cuvenite reclamantelor.

Recurentele-reclamante au solicitat repararea unui prejudiciu generat de un act administrativ nelegal, prejudiciu egal cu sumele cu care le-au fost diminuate patrimoniile, egale cu diferenţele de drepturi băneşti rezultate din recalcularea acestora conform celor deja dispuse de instanţa de fond.

Au arătat că instanţa de fond a modificat cauza juridică a petitului prin care s-a urmărit obligarea Ministerului la plata unei despăgubiri pentru Ordinul contestat, fiind încălcate şi normele de drept material, deoarece nu s-a avut în vedere dispoziţia legală care dă dreptul recurentelor-reclamante la pretinderea despăgubirii solicitate, aceasta reprezentând altceva decât diferenţele de drepturi salariale la care se raportează.

În virtutea rolului său activ, instanţa trebuia să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, fapt care nu s-a întâmplat.

Mai susţin recurentele-reclamante că argumentele uzitate de instanţa de fond sunt străine de natura acestei pretenţii, fapt ce atrage casarea hotărârii pentru acest motiv, intimatul Ministerul Justiţiei este emitentul actului anulat, deci autorul faptului ilicit cauzator al prejudiciului pretins care se acoperă doar prin despăgubirea solicitată şi prevăzută expres de Legea nr. 554/2004.

În continuare, au menţionat că în cuprinsul hotărârii recurate nu există nicio motivare cu privire la cuantumurile/procentele sporurilor cuvenite părţilor, deşi un motiv al acţiunii îl reprezintă chiar modul de calcul al acestora, cele din ordinul contestat fiind stabilite în valori nominale (deşi legea le prevede în procente), valori care adunate ajung la o procent mai mic de 30% din indemnizaţia de încadrare, iar din hotărâre nu este clar dacă se recunosc şi se acordă toate sporurile cuvenite, care sunt acestea, cât reprezintă fiecare din indemnizaţia recalculată şi dacă plata celor recalculate se limitează sau nu la un anumit prag şi în ce temei.

Prin urmare, conchid reclamantele, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază obligaţia finală stabilită de instanţă, respectiv aceea că sporurile vor fi calculate "în funcţie de indemnizaţia de încadrare astfel stabilită", aspect care reprezintă un alt motiv de casare al hotărârii recurate şi pronunţarea asupra acestui petit conform celor solicitate mai sus.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

2.2. De asemenea, reclamantele A., B., C. şi D. au declarat recurs şi împotriva sentinţei civile nr. 253 din 16 februarie 2024, întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. prin care au solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate.

În motivare, părţile recurente au afirmat că au invocat şi dezvoltat critici de nelegalitate cu privire la sporurile solicitate prin precizările formulate la 7 octombrie 2022 în faţa instanţei de fond din care se deduce că au pretins cuantumul maxim pentru fiecare dintre acele sporuri. Dacă instanţa era nelămurită, ar fi trebuit să aplice principiul rolului activ prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

2.3. Împotriva sentinţei civile nr. 861 din data de 12 mai 2023, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei, iar în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a celorlalte excepţii, iar pe fond, respingerea acţiunii.

În motivare, partea recurentă afirmă că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei a fost eronat respinsă, raportat la art. 142, 148 şi 162 din Legea nr. 304/2022.

Dreptul la acţiune al reclamantelor era parţial prescris, conform dispoziţiilor art. 2500, coroborate cu ale art. 2517 din Noul C. civ. şi art. 171 alin. (1) din Codul muncii, pentru perioada 01.08.2016 - 20.07.2019.

Capătul de cerere privind calcularea VRS de 605,225 RON trebuia respins ca rămas fără obiect, faţă de efectul recalculării drepturilor salariale prin Ordinul nr. 959 din 12.04.2023 al Preşedintelui ICCJ.

În ce priveşte acordarea sporurilor fără limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017, recurentul-pârât invocă Decizia nr. 15/2021, pronunţată de ICCJ într-un recurs în interesul legii.

Menţionează că art. 25 fixează doar pragul maxim pe care ordonatorul de credite trebuie sa îl respecte, putând fi acordate sporuri în cuantum mai mic decât de 30% din suma totală a salariilor.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.4. Împotriva sentinţei civile nr. 861 din data de 12 mai 2023, a declarat recurs pârâtul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei atacate.

În motivare, partea recurentă a arătat că cererea privind stabilirea indemnizaţiei prin acordarea VRS de 605,225 RON, deplafonat, a rămas fără obiect, raportat la Ordinele nr. 959/2023 (ordin ce a vizat exclusiv stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor în raport de VRS 605,225 RON, deplafonat), nr. 1003/2023 şi nr. 2734/2023.

Art. 24 din Legea nr. 153/2017 face trimitere la o limită maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial (cum este cazul sporurilor Anexa V), limită care poate fi acordată, însă cu respectarea plafonului impus de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea 153/2017, prevăzut pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale din acelaşi act normativ.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3. Apărările formulate în cauză

3.1. Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a învederat transmiterea calităţii sale procesuale pasive către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a solicitat respingerea recursului reclamantelor, ca nefondat.

4.2. În cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare şi note scrise, prin care a învederat faptul că, urmare transmiterii calităţii procesuale de la Ministerul Justiţiei, conform prevederilor art. 142 şi art. 162 din Legea nr. 304/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile acestuia, solicitând respingerea .

II. Soluţia instanţei de recurs asupra căii de atac formulate

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţele recurate, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantele A., B., C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 861 din data de 12 mai 2023 şi a sentinţei civile nr. 253 din data de 16 februarie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sunt nefondate, iar recursurile formulate de recurenţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 861 din data de 12 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sunt fondate, pentru următoarele considerente:

1. Criticile formulate prin recursul declarat de părţile reclamante împotriva sentinţei civile nr. 861 din data de 12 mai 2023 care vizează soluţia dată de prima instanţă asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere privind repararea prejudiciului de natură salarială nu pot fi reţinute.

Astfel, în mod corect prima instanţă a statuat că în materie salarială plata eventualelor diferenţe cuvenite, în ipoteza anulării actelor de stabilire a drepturilor salariale contestate, se poate realiza doar potrivit normelor special cuprinse în legile de organizare a profesiei, cu aplicarea regulilor de execuţie bugetară, prin implicarea ordonatorului de credite competent. Prin urmare, invocarea temeiului general reprezentat de art. 8 din legea nr. 554/2004 nu este de natură a determina reţinerea calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiei, având în vedere că acesta nu are calitatea de ordonatorul de credite direct competent în raport cu recurentele-reclamante.

Înalta Curte subliniază că lipseşte orice raport juridic direct între recurenţii-reclamanţi şi Ministerul Justiţiei, deoarece nu acestei autorităţi publice îi revine obligaţia de plată a drepturilor salariale, actualizate, cerute în proces, neprezentând relevanţă în soluţionarea acţiunii raportul specific de drept financiar stabilit între ordonatorii de credite la diferitele niveluri ale alocării de fonduri bugetare. Astfel, cum recurentele-reclamante funcţionează sau au funcţionat în perioada de referinţă la Tribunalul Bucureşti, obligaţia amintită trebuie raportată la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, care arată că "(…) preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite." (forma în vigoare la data învestirii instanţei). Cum Tribunalul Bucureşti nu este parte în acest proces, nu poate fi stabilită vreo obligaţie de plată în sarcina unui terţ.

Criticilor aduse modului de stabilire a sporurilor, luând în considerare că aspectele respective fac şi obiectul căii de atac declarate de celelalte părţi recurente, vor fi analizate în mod corespunzător în cadrul considerentelor asupra acestora.

2. În privinţa recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 253 din data de 16 februarie 2024, Înalta Curte reţine că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 443 şi art. 444 C. proc. civ.

Astfel, în privinţa cererii de lămurire Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a stabilit că nu se impune lămurirea dispozitivului sentinţei nr. 861/12.05.2023 întrucât acesta este clar, nefiind necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea sa, şi nici nu cuprinde dispoziţii contradictorii.

Înalta Curtea subliniază, că prin cererea formulată, recurenţii-reclamanţi au solicitat de fapt o lămurire a considerentelor deciziei nr. 861/12.05.2023, iar nu a dispozitivul acestei. Or, lămurirea considerentelor nu se poate realiza în cadrul acestei proceduri, având în vedere că dispoziţiile art. 443 C. proc. civ. nu reprezintă un mijloc de reformare a hotărârii primei instanţei.

Cât priveşte cererea de completare a hotărârii, Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a procedat la pronunţarea soluţiei de respingere, ca neîntemeiată, în condiţiile în care, judecătorul fondului s-a pronunţat asupra tuturor cererilor cu care instanţa a fost învestită prin sentinţa nr. 861/12.05.2023.

În aces context Înalta Curte reţine că toate criticile formulate de recurenţii-reclamanţi cu privire la modul de stabilire a sporurilor vor fi analizate în cadrul căii de atac declarate împotriva sentinţei nr. 861 din data de 12 mai 2023.

3. Cu referire la recursurile formulate de Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 861 din data de 12 mai 2023, instanţa de recurs constată următoarele:

În privinţa criticilor formulate de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei cu privire la soluţia dată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, Înalta Curte subliniază că prima instanţă nu a fost învestită cu analizarea acestei excepţii din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 142, 148 şi 162 din Legea nr. 304/2022.

În plus, Înalta Curte reţine că această excepţie este neîntemeiată în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anulare acte administrative de salarizare, având în vedere că Ministerul Justiţiei are calitatea de autoritate emitentă a Ordinului nr. 401/C/07.02.2022, act administrativ contestat în prezenta cauză. Or, din perspectiva calităţii de autoritate emitentă, Înalta Curte reţine că nu prezintă relevanţă art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 care reglementează subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei referitoare la cheltuielile de personal ale instanţelor.

În continuare, vor fi analizate criticile invocate de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei referitoare la soluţia dată asupra excepţiei prescripţiei dreptului material.

Instanţa de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, reţinându-se în mod corect de către prima instanţă că reclamantele nu au solicitat recalcularea drepturilor salariale pentru a fi aplicabile prevederile C. civ. în materia prescripţiei extinctive (art. 2500, 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 şi art. 2517) invocate de recurentul-pârât.

În cauză, acţiunea a fost formulată în condiţiile art. 7 din cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017 - Lege-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, solicitându-se obligarea la emiterea unui ordin de salarizare ca act administrativ, astfel că singura prescripţie ce putea fi invocată de către pârât fiind aceea reglementată de prevederile art. 11 din Legea contenciosului administrativ, care însă nu a fost invocată ca atare, consecinţa fiind că excepţia prescripţiei este nefondată.

O critică comună recurenţilor-pârâţi vizează rămânerea fără obiect a capătului de cerere privind obligarea recurentei-pârâte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui ordin, prin care drepturile salariale să fie stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON.

În esenţă, recurenţii-pârâţi au pretins că instanţa de fond ar fi trebuit să respingă acest capăt de cerere, ca rămas fără obiect, având în vedere că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinele nr. 959/I din 12.04.2023 şi 2734/I din 27.09.2023, prin care s-a dispus ca stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor începând cu data de 30.12.2021 să aibă în vedere o valoare de referinţă sectorială 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Potrivit art. 1 din Ordinul ministrului justiţiei 6245/C/30.12.2021, începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale reclamantelor s-au stabilit prin raportare la VRS 605,225 RON cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Pentru punerea în aplicare a Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 401/C/07.02.2022, prin care s-a dispus că "Începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti prevăzuţi în Anexele 1-29 la prezentul ordin, se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, conform celor prevăzute în dreptul fiecăruia, în anexe."

Înalta Curte constată că, prin Ordinul nr. 2734/I/27.09.2023, la art. 1, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus că "drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti, calculate având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a ordinului menţionat-30 decembrie 2021-fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare". Se observă astfel că, în contextul emiterii Ordinului nr. 2734/I/27.09.2023 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin recunoaşterea drepturilor judecătorilor de a fi salarizaţi din data de 30 decembrie 2021 cu o VRS de 605,22 RON, fără aplicarea limitei rezultate din prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu acest moment, a dispărut vătămarea cauzată recurentelor-reclamante, prin emiterea nelegală a Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C din 30 decembrie 2021.

Referitor la perioada anterioară pentru care prima instanţă a dispus obligarea la emiterea ordinului, respectiv începând cu data de 01.08.2016, contrar celor invocate de recurenţii-pârâţi, se observă că Ordinul nr. 2734/I/27.09.2023 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a determinat dispariţia vătămării produse reclamantelor prin ordinul ministrului justiţiei nr. 401/C/07.02.2022 şi pentru perioada anterioară acestei din urmă date. După cum s-a arătat anterior, dispoziţia ordinului este clară şi vizează exclusiv perioada care debutează cu data de 30 decembrie 2021.

Ordinul emis de ministrul justiţiei a dispus atât cu privire la data începând cu care judecătorii erau îndreptăţiţi la recunoaşterea drepturilor salariale, raportate la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, cât şi cu privire la chestiunea incidenţei plafonării prevăzute de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În consecinţă, capătul de cerere privind stabilirea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, începând cu 01.08.2016 nu a rămas fără obiect prin emiterea de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a ordinelor nr. 959/I din 12.04.2023 şi 2734/I din 27.09.2023.

În schimb, sunt fondate susţinerile recurenţilor-pârâţi în ce priveşte data de referinţă de la care se vor acorda drepturile salariale menţionate, respectiv începând cu 30.12.2018, şi nu cu data de 01.08.2016, cum în mod eronat a acordat instanţa de fond.

Înalta Curte reţine că prin ordinul nr. 401/C/07.02.2022 emis de ministrul justiţiei în aplicarea ordinului nr. 6245/C/30.12.2021, reclamantelor, judecători la Tribunalul Bucureşti, având diferite grade profesionale, gradaţii şi vechimi, le-au fost stabilite indemnizaţii de încadrare potrivit tabelului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 în Anexa V, Capitolul I, lit. A); totodată, reclamantelor le-au fost acordate diferite sume de bani cu titlu de sporuri pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, respectiv pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii.

Altfel spus, prin ordinul litigios, reclamantelor-recurente le-au fost acordate indemnizaţii de încadrare brute lunare prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, reieşind explicit din motivarea actului administrativ amintit faptul că Ministerul Justiţiei a făcut aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, text potrivit căruia "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.".

Înalta Curte mai reţine că premisa esenţială a emiterii ordinului MJ nr. 401/C/2022 o constituie faptul că prin ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 ministrul justiţiei a recunoscut în favoarea judecătorilor ce funcţionau la nivelul curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor un mod de calcul al drepturilor salariale prin utilizarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON.

În consecinţă, prin recunoaşterea VRS de 605,225 RON, indemnizaţia de încadrare brută lunară acordată reclamantelor - recurente reiese a fi depăşit nivelul stabilit de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, ceea ce a determinat Ministerul Justiţiei să procedeze la plafonarea drepturilor salarial la valoarea menţionată.

Înalta Curte mai constată că reclamantele au formulat contestaţie împotriva ordinului MJ nr. 401/C/2022, în ceea ce îi priveşte, contestaţie ce a fost respinsă de pârâtul Ministerul Justiţiei potrivit adresei nr. x/2022.

În sfârşit, Înalta Curte observă că, ulterior pronunţării sentinţei recurate, prin ordinul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/I/12.04.2023 s-a stabilit la art. 1 că "Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părţi integrante ale prezentului ordin."

În aceste condiţii, în cursul soluţionării procesului, ordonatorul de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, anume preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a stabilit faptul că drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Din moment ce ordonatorul de credite amintit a recunoscut că modul de calcul al indemnizaţiei de încadrare acordate unui judecător nu este afectat de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în mod corespunzător ordinul nr. 401/C/07.02.2022 emise de pârâtul Ministerul Justiţiei, în limita situaţiei reclamantelor, este afectat de nulitate în ce priveşte dispoziţia privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În caz contrar, anume al menţinerii validităţii ordinului MJ nr. 401/C/2022, ar exista o situaţie de conflict în aplicarea legii, întrucât, pe de o parte, ar fi legală plafonarea indemnizaţiei de încadrare în condiţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar, pe de altă parte, dreptul salarial în discuţie nu este afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în acord cu ordinul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/I/12.04.2023.

Instanţa de recurs reaminteşte aspecte de jurisprudenţă obligatorie din materia modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite magistraţilor, sens în care face referire exemplificativă la decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-au arătat următoarele:

"69. … este necesar a se ţine seama de distincţia esenţială dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor. Astfel, valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale "Justiţie", …. Altfel spus, nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi de funcţia ocupată….

70. Această distincţie între elementul cu aplicabilitate generală reprezentat de valoarea de referinţă sectorială şi elementul cu aplicabilitate restrânsă reprezentat de coeficienţii de multiplicare a fost reţinută, cu putere obligatorie, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind relevante sub acest aspect Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (paragraful 79), Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragrafele 73, 74, 80 şi 81), şi Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 (paragrafele 81 şi 82).

În această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, "principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale". În considerentele cuprinse la paragraful 81 s-a făcut referire la faptul că "singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială", … 71.

… distincţia dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.".

Prin urmare, ordinul MJ nr. 401/C/2022 este anulabil în ceea ce priveşte data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, aceasta urmând a fi data de 30 decembrie 2018, anume 3 ani anterior datei emiterii actelor administrative litigioase.

Instanţa de control judiciar constată că recurentele - reclamante nu invocă vreo hotărâre judecătorească definitivă care să le fi recunoscut dreptul la calcularea drepturilor salariale prin utilizarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON în raport de o anumită dată.

În aceste condiţii, când ordonatorul de credite nu este obligat să execute la momentul emiterii actului administrativ litigios o obligaţie stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie şi/sau definitivă existentă, problema care trebuie lămurită este dacă ordonatorul de credite trebuia să fi recunoscut dreptul litigios începând cu data emiterii actului respectiv sau şi pentru perioada anterioară.

Modul de soluţionare a problemei amintite este determinat de faptul că aplicarea conformă a legii a fost raţiunea esenţială a emiterii actului administrativ sub aspectul recunoaşterii dreptului salarial calculat pe baza unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON. Or, într-o astfel de situaţie, recunoaşterea dreptului salarial trebuia să intervină de la momentul la care acesta trebuia calculat în maniera în discuţie, iar nu doar pentru viitor, sub condiţia însă de a nu se fi împlinit termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat regresiv în raport de data emiterii actului.

Spre o astfel de concluzie, nu poate fi acceptată o imposibilitate de emitere în mod retroactiv a actului administrativ de către ordonatorul de credite, deoarece prin intermediul său sunt conferite în mod suplimentar drepturi în favoarea beneficiarilor, iar nu invalidate sau restrânse drepturi deja acordate.

Înalta Curte mai subliniază că valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON este rezultatul aplicării art. III din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, act legislativ publicat în Monitorul Oficial al României nr. 434 din 9 iunie 2016 şi astfel preexistent ordinelor litigioase.

În schimb, limita temporală până la care ordonatorul de credite era dator a recunoaşte în acord cu legea dreptul respectiv este aceea a termenului de prescripţie, dincolo de care acesta se poate prevala de aplicarea legii în scopul sancţionării pasivităţii creditorului.

Calculând în mod regresiv termenul general de prescripţie de 3 ani în raport de data emiterii ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 rezultă că data limită până la care ordonatorul de credite avea obligaţia de a fi recunoscut dreptul litigios era data de 30 decembrie 2018, moment la care valoarea de referinţă sectorială relevantă era cea amintită anterior şi determina modul de calcul a indemnizaţiei de încadrare potrivit celor învederate de recurenţii-pârâţi.

În aceste condiţii, obligaţia ce se va institui în sarcina ordonatorului de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2022, anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este de a emite un nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamantelor-recurente, având în vedere o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizaţia de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2018 şi ulterior, desigur până la momentul la care ordonatorul de credite a recunoscut deja prin acte administrative proprii dreptul respectiv.

De asemenea, obligaţia dispusă priveşte doar intervalul de timp în care fiecare parte reclamantă a funcţionat în calitate de judecător începând cu data de 30.12.2018.

În sfârşit, cum indemnizaţia de încadrare stabilită prin ordinul litigios nr. 401/C/2022 este greşită, nu poate fi menţinut nici cuantumul sporurilor acordate în conţinutul său, raportarea ordonatorului de credite ministrul justiţiei făcându-se eronat la un cadru normativ identificat în raport de data de 30.12.2021.

Totuşi, raportarea ordonatorului de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2022, anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trebuie făcută în vederea determinării nivelului sporurilor pornind de la data iniţială a reîncadrării dispuse judecătoreşte pentru fiecare reclamant în parte, ceea ce va exclude în principiu în raport de momentul respectiv relevanţa art. I alin. (3) din O.U.G. nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termen şi a art. I alin. (1) şi alin. (5) din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a căror aplicare nu poate interveni de manieră retroactivă.

Pe de altă parte, instanţa de recurs subliniază că sporurile urmează a fi calculate cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, odată cu intrarea în vigoare a acestui act legislativ.

Astfel, art. 25 alin. (1) amintit prezintă caracter imperativ, impunând ordonatorului de credite ca "Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.".

Reglementările succesive aplicate modului de stabilire a dreptului salarial cuvenit unui judecător nu au dispus că suma sporurilor cuvenite ca drept ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Astfel, recurentelor-reclamante nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute de lege (până la 25%, până la 15% şi până la 5%) şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

În plus, în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică + sporul pentru păstrarea confidenţialităţii şi câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului concret al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile.

Or, oportunitatea se află în strânsă dependenţă cu puterea discreţionară a administraţiei publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluţii posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunităţii, se va regăsi în scopul legii, revenind instanţei de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât şi respectarea în conduita autorităţii emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească.

Prin decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 …, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.".

În considerentele deciziei nr. 3/2024, s-a reţinut inclusiv că:

"81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiţionări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizaţia lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor şi a celorlalte elemente adiţionale salariului de bază sau indemnizaţiei de încadrare nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Marja de apreciere implică şi posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condiţiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcţie de circumstanţele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. … 95. Abordarea trebuie să fie aceeaşi şi dacă reperul de comparaţie l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceloraşi instanţe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit.

b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

96. Aceasta, pentru că, aşa cum s-a mai menţionat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

97. În această situaţie, îşi menţine valabilitatea soluţia de principiu pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit.

e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi".

Faţă de cele mai sus expuse, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurentelor-reclamante privind modul de stabilire a sporurilor.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele arătate în precedent, observând art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa de control judiciar va admite recursul declarat; va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată; va anula în parte ordinul nr. 431/C/07.02.2022 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei în limita situaţiei reclamantelor în ce priveşte: data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON; cuantumul indemnizaţiei de încadrare şi al sporurilor. Totodată, va fi obligată pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamanţilor, având în vedere o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizaţia de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2018 şi ulterior, iar sporurile urmează a fi calculate în funcţie de indemnizaţia de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017, pentru intervalul de timp în care fiecare parte reclamantă a funcţionat în calitate de judecător începând cu data de 30.12.2018.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate care nu au fost criticate prin cererile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele reclamante A., B., C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 861 din data de 12 mai 2023 şi a sentinţei civile nr. 253 din data de 16 februarie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 861 din data de 12 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa nr. 861 din data de 12 mai 2023 şi în rejudecare:

Obligă pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamantelor, având în vedere o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizaţia de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2018 şi ulterior, iar sporurile urmează a fi calculate în funcţie de indemnizaţia de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017, pentru intervalul de timp în care fiecare parte reclamantă a funcţionat în calitate de judecător începând cu data de 30.12.2018.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.