Status of "Securitate worker" under O.U.G. 24/2008: violation of private life via political surveillance unrelated to national security

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.07.2023, reclamanta Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat instanţei să constate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce o priveşte pe doamna A..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 92 din 23 ianuarie 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta A. şi a constatat că pârâta a fost "lucrător al Securităţii" în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta-pârâtă A., solicitând admiterea recursului şi schimbarea în tot a hotărârii atacate.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 atunci când a stabilit că activitatea pe care a desfăşurat-o nu a fost subsumată ocrotirii siguranţei naţionale, ci a avut la bază considerente de ordin politic, consecinţa fiind constatarea întrunirii condiţiilor necesare pentru stabilirea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte.

Instanţa de fond nu a avut în vedere rezultanta acţiunilor sale în sensul că acţiunile de influenţare au avut un caracter preventiv, menit tocmai să-l protejeze pe respectivul individ, să evite ca acţiunile sale să devină subiect de coerciţie contravenţională sau penală, precum şi faptul că niciuna dintre măsurile sau activităţile menţionate în actul de constatare al CNSAS nu au avut ca urmare deschiderea urmăririi penale împotriva subiecţilor sau afectarea într-o formă sau alta a vieţii lor ulterioare, toate dosarele în lucru menţionate în actul de constatare al CNSAS terminându-se, la propunerea sa, prin încetarea urmăririi informative.

Mai arată recurenta că, acţiunea CNSAS nu are temei juridic şi contrazice principiul neretroactivităţii legii lit. i) şi j) din legea nr. 188/1999 fiind introduse în lege abia în anul 2003, ulterior datei în care recurenta obţinuse prin concurs calitatea de funcţionar public.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin cererea introductivă, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în persoana pârâta A., în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Instanţa de primă jurisdicţie, constatând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, a admis acţiunea reclamantului şi a constatat că pârâta a fost "lucrător al Securităţii", reţinând, în esenţă, din conţinutul notelor informative/rapoarte/planuri de măsuri depuse la dosarul cauzei, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, că acestea au fost apte să provoace îngrădirea dreptului la viaţă privată, consacrat de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Instanţa de control judiciar constată că soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate, criticile formulate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinţei atacate.

Înalta Curte reţine că prin O.U.G. nr. 24/2008 s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus la adoptarea actului normativ, legiuitorul a definit la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 noţiunea de "lucrător al Securităţii", din conţinutul acesteia rezultând şi condiţiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru atragerea aceastei calităţi, respectiv: persoana în cauză să fi avut calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989; acea persoană să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Cu privire la prima condiţie, instanţa de fond a reţinut în mod corect că aceasta este îndeplinită, pârâta fiind angajatul fostei Securităţi, având gradul de gradul de locotenent (1988,1989) în cadrul I.J.Vaslui, Securitatea Municipiul Bârlad.

În mod argumentat s-a reţinut şi îndeplinirea celei de a doua condiţii impuse de textul de lege precizat, faţă de împrejurarea că, în calitatea anterior menţionată, pârâta a participat la supravegherea informativă a lui B., nume conspirativ "C.", D., nume conspirativ "E." (dos. nr. x), F., nume conspirativ "Bucur" (dos. nr. x) şi G., nume conspirativ "G.".

Desfăşurarea de către recurentul-pârât a activităţilor rezultate din examinarea înscrisurilor depuse la dosar şi analizate în mod amplu de către prima instanţă a avut ca scop şi consecinţă obţinerea de informaţii referitoare la viaţa privată a persoanelor urmărite, incluzând preocupările, anturajul şi relaţiile de prietenie, în lipsa acordului acestora, fără ca măsurile întreprinse să fi fost justificate de imperativul apărării siguranţei naţionale.

Prima instanţă a constatat în mod corect, pe baza documentaţiei prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că activitatea de urmărire informativă, în modalităţile expuse mai sus, a fost de natură să îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul la viaţă privată, dreptul privind secretul corespondenţei sau a protecţiei domiciliului, dreptul la libertatea gândirii şi conştiinţei) astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă nu se poate apăra susţinând că, în ceea ce priveşte instrumentarea dosarelor antemenţionate nu au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în condiţiile în care încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea intimatei-pârâte, a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite, prelucrând informaţii privitoare la opiniile, intenţiile, preocupările şi viaţa sa de zi cu zi, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate şi prelucrate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viaţă privată.

Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile au fost obţinute prin presiuni sau prin mijloace mai puţin violente. Important este faptul că simpla folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

De asemenea, e lipsit de importanţă şi dacă informaţiile obţinute duceau sau nu la îngreunarea situaţiei celui urmărit, sau dimpotrivă, duceau la concluzia că cel urmărit nu avea opinii critice la adresa regimului.

Din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, are însemnătate imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de intimată, în viaţă personală a celor urmăriţi. Această împrejurare demonstrează încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).

Odată ce informaţii care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităţilor, care le prelucrau, pentru motive lipsite de legătură cu siguranţa naţională, este dovedită ingerinţa în viaţa personală a celui urmărit de către Securitate.

Înalta Curte reţine că, definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care respectivele persoane (ofiţeri, subofiţeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securităţii care respectând instrucţiunile din acea vreme ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de pactele internaţionale, la care România era parte, respectivul se înscria în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

În consecinţă, reţine instanţa de control judiciar că în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că recurenta-pârâtă a desfăşurat activităţi specifice mecanismului de supraveghere informativă extrem de intrusive în viaţa privată a celor urmăriţi şi a realizat o încălcare nelegitimă şi disproporţionată a dreptului la viaţă privată, fără a se urmări un scop legitim şi fără a se păstra un raport just de proporţionalitate.

Nu în ultimul rând, deşi recurenta-pârâtă susţine că acţiunea CNSAS nu are temei juridic şi contrazice principiul neretroactivităţii legii, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că de la dobândirea calităţii de funcţionar public cu 18 ani înainte de apariţia O.U.G. nr. 57/2019, trebuia îndeplinită condiţia ca funcţionarul public să nu fi desfăşurat activitate de poliţie politică, conform art. 54 lit. j) din Legea nr. 188/1999 ("nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege".) Această condiţie a fost preluată şi în O.U.G. nr. 57/2019 la art. 465 alin. (1) lit. k).

Mai mult, însăşi recurenta-pârâtă declară că "acţiunile de influenţare" au avut un caracter preventive, menit tocmai să-l protejeze pe respectivul individ, să evite ca acţiunile sale să devină subiect de coerciţie contravenţională sau penală, precum şi faptul că niciuna dintre măsurile sau activităţile menţionate în actul de constatare al CNSAS nu au avut ca urmare deschiderea urmăririi penale împotriva subiacţilor sau afectarea într-o formă sau alta a vieţii lor ulterioare….".

Încălcarea dreptului fundamental la viaţă privată al persoanelor urmărite nu a fost o măsură proporţională şi nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, prin informaţiile care interesau organele Securităţii, erau vizate persoanele care nu aveau o imagine pozitivă asupra principiilor şi ideilor statului comunist totalitar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate de pârâtă prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva sentinţei civile nr. 92 din 23 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva sentinţei civile nr. 92 din 23 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.