Ultra vires exclusion of seconded construction employees from fiscal facilities violates statutory hierarchy

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cauza dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţe la data de 2 octombrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să dispună anularea în parte a Ordinului comun al pârâţilor nr. 611/2019 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate ca netemeinic şi nelegal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 14 din 31 ianuarie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtul Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii .

Anulează în parte Ordinul comun al pârâţilor nr. 611/138/127/2019, pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate." în ceea ce priveşte anexa 6 alin. (8) dispoziţia " Facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381 art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi".

Obligă pârâţii în solidar la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. (...)"

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 14 din 31 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs recurenţii - pârâţi Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş în numele şi pentru Ministerul Finanţelor.

3.1. Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale

Prin recursul formulat, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a susţinut, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa având în vederea calitatea de emitent al actului. A mai arătat că instanţa nu a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi menţiunile reclamantului, precum şi faptul că nu a avut în vedere titularul obligaţiei raportului juridic pentru a putea impune în sarcina acestuia o anumită conduită în urma soluţionării cauzei.

A învederat că Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale asigură coordonarea aplicării strategiei şi politicii Guvernului, însă nu coordonează politica fiscal bugetară.

De asemenea, recurentul-pârât a apreciat că instanţa a considerat în mod eronat că actul normativ conţine soluţii care să contravină prevederilor legii în baza căruia a fost emis, facilităţile fiscale ar trebui acordate doar în condiţiile în care activităţile salariaţilor se desfăşoară pe teritoriul naţional.

A mai arătat că prevederile din ordin nu adaugă la lege, întrucât nu reprezintă o nouă condiţie pentru acordarea facilităţilor, ci clarifică în concordanţă cu intenţia legislativă modul în care trebuie să se procedeze în cazul salariaţilor care desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor.

3.2. Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii

Criticile formulate împotriva sentinţei recurate au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Ministerul Sănătăţii arătând că excluderea prevăzută de Ordinul atacat este reprezentată de faptul că facilităţile fiscale nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi.

A susţinut că scutirea se aplică salariaţilor în condiţiile în care angajatorul acestora îndeplineşte condiţiile cumulative impuse de lege, ceea ce face să existe o strânsă legătură între angajator şi salariat, contrar celor reţinute de instanţă în motivare.

A arătat că însăşi legea face legătura dintre salariaţi şi angajatorii în cadrul cărora salariaţii îşi desfăşoară efectiv activitatea, fiind exclusă situaţia detaşării când raportul de muncă este încheiat cu un angajator, dar activitatea este desfăşurată efectiv la un alt angajator.

3.3. Recursul declarat de recurentul-pârât Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş în numele şi pentru Ministerul Finanţelor

Recurentul-pârât Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş în numele şi pentru Ministerul Finanţelor a susţinut că instanţa de fond a aplicat în mod greşit Ordinul comun al pârâţilor nr. 611/2019.

A arătat că acordarea facilităţilor fiscale cum au fost reglementate la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal a avut la bază Acordul dintre Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din construcţii. În spiritul acestui acord, intenţia legislativă de acordare a facilităţilor a avut în vedere faptul că activitatea de construcţii este decisivă pentru realizarea proiectelor de investiţii publice şi private, iar printre obiective s-a aflat şi combaterea dificultăţilor în asigurarea forţei de muncă specializată - reducerea fenomenului de muncă la negru. Ca atare, facilităţile fiscale au fost acordate persoanelor fizice angajate în domeniul construcţiilor, doar pentru societăţile care desfăşoară activitate pe teritoriul României. A mai susţinut că această măsură ar permite diminuarea decalajului dintre nivelul salariului acordat în România, combaterea migraţiei masive în alte state.

În acest sens, facilităţile menţionate mai sus nu pot fi acordate în afara teritoriului român deoarece măsurile arătate nu şi-ar mai atinge scopul pentru care au fost instituite.

A mai învederat că prevederile din ordin nu adaugă la lege, întrucât nu reprezintă o nouă condiţie pentru acordarea facilităţilor, ci clarifică în concordanţă cu intenţia legislativă modul în care trebuie să se procedeze în cazul salariaţilor care desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor.

A solicitat exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

MMSS a formulat întâmpinare la recursul declarat de AJFP Mureş şi a solicitat admiterea acestuia, AJFP Mureş a formulat întâmpinare la recursul declarat de MMSS solicitând admiterea în parte a recursului şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de minister, de asemenea, AJFP Mureş a formulat întâmpinare la recursul declarat de Ministerul Sănătăţii prin care a solicitat admiterea acestuia şi a depus şi răspuns la întâmpinarea formulată de MMSS.

5. Procedura de soluţionare a recursului

S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare invocat de recurenţii-reclamanţi este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia:

"casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte are în vedere că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, cu un scop precis, stabilit expres de lege, deci analiza instanţei de recurs este limitată de situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) şi art. 488 C. proc. civ.

Motivul de casare sau de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Totodată, art. 483 C. proc. civ. prevede că:

"(3) Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speţă, Înalta Curte reţine că reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să dispună anularea în parte a Ordinului comun al pârâţilor nr. 611/2019 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate ca netemeinic şi nelegal, deoarece acest ordin a stat la baza întocmirii în sarcina reclamantei a unor acte de impunere fiscală prin care s-au reţinut obligaţii suplimentare către bugetul de stat.

Astfel, Înalta Curte constată că prin Anexa 6 la Ordin, intitulată Instrucţiuni de completare s-a precizat faptul că facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 220.3 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi.

Totodată, reţine că actele administrative fiscale au fost contestate pe cale administrativă, iar ulterior pe cale jurisdicţională, făcând obiectul dosarului cu nr. x/2021 aflat în rejudecare pe rolul Tribunalului Harghita, iar instanţa de recurs a admis acţiunea reprezentanţilor Ministerului Finanţelor apreciind că în contextul în care Ordinul nr. 611/2019 nu a fost anulat, acesta se impune a fi luat în considerare, chiar dacă încalcă dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Deşi ordinul contestat a ieşit din vigoare, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat constatarea nelegalităţii acestuia, ordinul producând efecte în continuare faţă de reclamantă.

Instanţa de fond, prin sentinţa recurată, a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., anulând în parte Ordinul comun al pârâţilor nr. 611/138/127/2019, pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate." în ceea ce priveşte Anexa 6 alin. (8) dispoziţia "Facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381 art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi", deoarece soluţia cuprinsă în ordinul atacat contravine Legii nr. 227/2015 (modificată prin Ordonanţa nr. 114/2018 care nu a prevăzut o astfel de excludere, pentru salariaţii detaşaţi.)

Cu titlu prealabil, referitor la critica privind calitatea procesuală pasivă a MMSS, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect că Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a fost parte în proces în considerarea implicării sale directe în emiterea ordinului comun care a stat la baza instrucţiunilor contestate. Deşi instituţia recurentă nu este autorul exclusiv al actului administrativ, calitatea sa de coiniţiator şi semnatar al ordinului comun îi conferă calitate procesuală pasivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004. Argumentele invocate de recurent, întemeiate pe H.G. nr. 34/2009, Legea nr. 69/2010, H.G. nr. 23/2022 şi O.U.G. nr. 57/2019, nu sunt de natură să înlăture această concluzie, întrucât nu exclud competenţa MMSS în materia reglementării facilităţilor fiscale aplicabile salariaţilor din construcţii, ci doar delimitează atribuţiile generale ale ministerului în raport cu alte instituţii.

Apreciind că cererile de recurs formulate de recurenţii - pârâţi Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş în numele şi pentru Ministerul Finanţelor cuprind critici comune întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a le analiza în mod grupat.

Înalta Curte reţine că Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 1116/29.12.2018.

Modificarea a vizat stabilirea condiţiilor pentru acordarea unor facilităţi fiscale pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariaţilor, în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi care se încadrează în condiţiile prevăzute de art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, respectiv:

"angajatorii desfăşoară activităţi în sectorul construcţii care cuprind: (i) activitatea de construcţii definită la codul CAEN 41.42.43 - secţiunea F - Construcţii; (ii) domeniile de producere a materialelor de construcţii, definite de următoarele coduri CAEN: (...); b) angajatorii realizează cifră de afaceri din activităţile menţionate la lit. a) în limita a cel puţin 80% din cifra de afaceri totală, calculată cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care aplică scutirea; c) veniturile brute lunare din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1) - (3), realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea, sunt cuprinse între 3.000 şi 30.000 RON lunar inclusiv şi sunt realizate în baza contractului individual de muncă; d) scutirea se aplică potrivit instrucţiunilor la ordinul comun al ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului sănătăţii, prevăzut la art. 147 alin. (17), iar Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate reprezintă declaraţie pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiilor de aplicare a scutirii."

Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că modificarea legislativă nu distinge asupra naturii veniturilor, în sensul existenţei unei excepţii în ceea ce priveşte veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi pe teritoriul României sau în afara României.

Înaltă Curte reţine, aşadar, că, sub pretextul clarificării în concordanţă cu intenţia legislativă a modului în care trebuie să se procedeze în cazul salariaţilor care desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 114/2018 şi prin Ordinul comun al pârâţilor nr. 611/138/127/2019 pentru aprobarea modelului Declaraţiei 112, Ordinul comun nr. 611 condiţionează suplimentar faţă de lege recunoaşterea dreptului de a beneficia de această facilitate salariaţilor detaşaţi, impunând condiţia ca aceştia să desfăşoare activitate pe teritoriul României.

Instituirea unei noi cerinţe pentru acordarea facilităţilor fiscale este de natură a afecta însuşi dreptul substanţial recunoscut de lege persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariaţilor, în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi care se încadrează în condiţiile prevăzute de art. 60 pct. 5 din Codul fiscal.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că menţiunile din Anexa nr. 6 a ordinului comun nr. 611/138/127/2019, prin care se condiţionează acordarea facilităţilor fiscale de desfăşurarea activităţii pe teritoriul României, reprezintă o restricţionare neprevăzută de legea primară.

În forma în vigoare în perioada 2019-2022, art. 60 pct. 5 din Codul fiscal nu impunea o astfel de limitare, iar introducerea acesteia prin acte administrative subsecvente contravine principiului ierarhiei actelor normative, consacrat de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Principiul de drept aplicabil în speţă este acela că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele şi potrivit normelor care le guvernează de nivel superior. Astfel, art. 1 alin. (5) din Constituţie stabileşte că "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".

Textul constituţional cuprinde şi o reglementare relativ indirectă a principiului ierarhiei actelor normative, dedusă din succesiunea în care sunt reglementate principiile generale, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale şi autorităţile publice - emitenţii actelor normative. Cadrul normativ subsecvent Constituţiei a detaliat reglementarea principiului ierarhiei actelor normative. Articolul 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. De asemenea, art. 81 din acelaşi act normativ dispune că la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziţii ale autorităţile administraţiei publice locale se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi altor acte de nivel superior.

Actele normative date în executarea actelor normative primare trebuie să fie date cu respectarea competenţei constituţionale şi legale a organului emitent şi cu respectarea actelor normative cu forţă juridică superioară.

Astfel, ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome, acestea trebuie să fie emise în conformitate cu reglementările cu forţă juridică superioară, fiind acte cu caracter administrativ ce pot fi contestate în cadrul contenciosului administrativ.

În acest context, instanţa de fond a procedat corect la anularea parţială a ordinului comun, în măsura în care acesta perpetuează o reglementare declarată nulă şi contrară legii.

Înalta Curte apreciază nefondată critica susţinută de Ministerul Sănătăţii referitoare la faptul că legea ar face legătura dintre salariaţi şi angajatorii în cadrul cărora salariaţii îşi desfăşoară efectiv activitatea, fiind exclusă situaţia detaşării când raportul de muncă este încheiat cu un angajator, dar activitatea este desfăşurată efectiv la un alt angajator. Condiţiile stipulate de lege sunt clare, acestea trebuind îndeplinite în persoana angajatorului în raport de fiecare situaţie în parte, iar impunerea unei condiţii suplimentare în sarcina angajatului, beneficiar al măsurilor de facilitate fiscală, prin intermediul unui act administrativ de rang inferior, este nelegală.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte notează că este corectă susţinerea recurenţilor-pârâţi în sensul că prin acte normative de rang inferior, precum Ordinul în discuţie, se pot clarifica/explicita aspecte în legătură cu aplicarea unor dispoziţii din acte normative de rang superior în raport de diverse situaţii ce pot apărea în practică, însă subliniază că acestea trebuie să se circumscrie conţinutului normei în executarea sau aplicarea căreia sunt emise, fără a cuprinde soluţii care să contravină sau să completeze nepermis prevederilor acesteia, potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000. Or, în speţă, anexa 6 alin. (8) dispoziţia:" Facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381 art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi", nu respectă această cerinţă.

Conclusiv, Înalta Curte arată că respectarea normelor de tehnică legislativă reprezintă o condiţie de legalitate a actului administrativ contestat, sentinţa instanţei de fond fiind dată cu o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 4 alin. (3), art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, coroborate cu prevederile relevante ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile declarate de recurenţii - pârâţi Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş în numele şi pentru Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei nr. 14 din 31 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Totodată, în temeiul art. 23 din Legea contenciosului administrativ, va dispune publicarea sentinţei nr. 14 din 31 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii - pârâţi Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş în numele şi pentru Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei nr. 14 din 31 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Dispune publicarea sentinţei nr. 14 din 31 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.