Petition for review for contradictory judgments in tax joint liability case declared inadmissible

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2025

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 17.12.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea în totalitate a deciziilor contestate, a Deciziei nr. 1710/02.01.2015, a Deciziei nr. 7606/02.06.2015 de angajare a răspunderii solidare, precum şi a oricărui act administrativ - fiscal întocmit în baza acestor acte, suspendarea executării actelor administrativ atacate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în temeiul prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, iar în temeiul art. 453 din C. proc. civ., obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 33 din 27 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului A..

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

A anulat decizia nr. 7606/02.06.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş Colectare Contribuabili Mijlocii - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi decizia nr. 1710/02.11.2015 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

A respins în rest acţiunea reclamantului.

3. Cererea de recurs şi soluţia instanţei de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 33 din 27 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 2527 din 14 mai 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă excepţia nulităţii recursurilor invocată de intimatul-reclamant.

Au fost admise recursurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş împotriva sentinţei civile nr. 33 din 27 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

A fost casată sentinţa recurată şi, în rejudecare, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

4. Cererea de revizuire formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2527 din 14 mai 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de revizuire A., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, anularea ultimei hotărâri a instanţei de recurs, iar în rejudecare respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

În motivare, a arătat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra incidenţei în speţă a autorităţii puterii de lucru judecat, excepţie formulată prin întâmpinare şi, totodată, hotărârea instanţei de recurs a fost pronunţată cu încălcarea, respectiv nerespectarea instituţiei autorităţii puterii lucrului judecat, raportat la sentinţa civilă nr. 1031/2015 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2014, precum şi la sentinţa penală nr. 564/17.11.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2022, respectiv a efectului pozitiv al lucrului judecat, pronunţându-se două hotărâri potrivnice în aceeaşi cauză.

5. Apărările intimaţilor

5.1 Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a depus întâmpinare la cererea de revizuire prin care a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă.

5.2 Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire, în raport cu art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată inadmisibilitatea acesteia, pentru următoarele motive:

Revizuirea este reglementată de C. proc. civ. ca o cale extraordinară de atac, ceea ce înseamnă că este considerată admisibilă doar în mod excepţional şi doar pentru motivele limitativ enumerate în art. 509 din C. proc. civ.

Aceasta deoarece se exercită împotriva unei hotărâri definitive, intrate în puterea lucrului judecat şi reprezintă, deci, o procedură susceptibilă să aducă o încălcare principiului securităţii raporturilor juridice, ca element fundamental al preeminenţei dreptului într-un stat democratic şi garanţie a unui proces echitabil.

Prin urmare, admisibilitatea acesteia trebuie cercetată cu prioritate şi prin raportare la condiţiile strict reglementate de art. 509 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., conform căruia revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă "s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", Înalta Curte reţine că acest text de lege priveşte ipoteza în care instanţa judecătorească nu respectă dreptul de dispoziţie al părţilor consacrat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, vizând inadvertenţele dintre obiectul procesului, stabilit în baza principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 din C. proc. civ., şi ceea ce instanţa a pronunţat.

În sensul acestui text, prin "lucru cerut" trebuie să se înţeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii deduse judecăţii, acest motiv de revizuire trebuind analizat prin raportare la fondul pretenţiilor concrete deduse judecăţii de către reclamant şi se referă la neconcordanţa dintre petitul cererii de chemare în judecată şi soluţia pronunţată de instanţă.

Deci, nesocotirea obiectului şi limitelor procesului se poate concretiza într-una dintre cele trei ipoteze în care instanţa s-a pronunţat în afara limitelor învestirii sale, respectiv extra petita, dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, minus petita, dacă a fost omisă pronunţarea asupra unui capăt de cerere, sau, ultima situaţie, plus petita, dacă instanţa a oferit autorului cererii mai mult decât a cerut.

Sub aspectul motivelor invocate în susţinerea cazului de revizuire precizat, Înalta Curte reţine că nu se poate constata admisibilitatea cererii formulate, câtă vreme din dezvoltarea acestora nu au putut fi decelate argumente ce ar putea fi circumscrise dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Revizuentul a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra incidenţei în speţă a autorităţii puterii de lucru judecat, excepţie formulată prin întâmpinare.

Înalta Curte reţine că incidenţa motivului de revizuire invocat de către revizuent în prezenta cauză este condiţionată de existenţa unor inadvertenţe între obiectul pricinii supus judecăţii şi ceea ce instanţa a hotărât, fiind vizat obiectul cererii, iar nu argumentele care au condus la soluţia pronunţată ori modul în care instanţa de control judiciar a procedat la analiza legalităţii hotărârii prin intermediul motivelor de recurs.

Cum s-a arătat anterior, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. se analizează prin raportare la fondul pretenţiilor concrete deduse judecăţii şi se referă la neconcordanţa dintre petitul cererii de chemare în judecată şi soluţia pronunţată de instanţă, ceea ce nu este cazul în speţă.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform căruia "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (. . . . . . . . . .) pct. 8 "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri", Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile citate au în vedere situaţia în care se pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

De asemenea, trebuie precizat că pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti contradictorii, de aceeaşi instanţă sau de către instanţe diferite, poate fi evitată prin invocarea excepţiei puterii lucrului judecat. Dacă din diferite motive partea interesată nu a invocat excepţia puterii lucrului judecat situaţia creată poate fi înlăturată pe calea extraordinară a revizuirii. De aceea, în termeni semnificativi s-a apreciat că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorităţii lucrului judecat".

Totodată, existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză este condiţia fundamentală, întrucât finalitatea revizuirii este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea principiului autorităţii lucrului judecat.

Instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Reglementând procedura de judecată a cererii de revizuire, dispoziţiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Aşadar, se impun a fi analizate cu prioritate condiţiile de admisibilitate a revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ.

Revizuentul a susţinut că hotărârea instanţei de recurs (decizia nr. 2527 din 14 mai 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015) a fost pronunţată cu încălcarea, respectiv nerespectarea instituţiei autorităţii puterii lucrului judecat, raportat la sentinţa civilă nr. 1031/2015 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2014 (dosarul de insolvenţă al S.C. B. SRL), precum şi la sentinţa penală nr. 564/17.11.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2022, respectiv a efectului pozitiv al lucrului judecat, pronunţându-se două hotărâri potrivnice în aceeaşi cauză.

Cum s-a arătat anterior, una dintre condiţiile de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. impune hotărârilor pretins contradictorii să fie pronunţate în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă aceasta s-a invocat, să nu se fi analizat.

Înalta Curte observă că în litigiul finalizat prin pronunţarea deciziei atacate cu revizuire, astfel cum chiar revizuentul susţine în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. analizat anterior, a fost invocată de partea intimată excepţia autorităţii/puterii de lucru judecat.

Astfel, prin intermediul întâmpinării depuse la dosarul instanţei de recurs, s-au formulat susţineri privind existenţa autorităţii/puterii de lucru judecat, în considerarea sentinţei civile nr. 1031/2015 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2014 (dosarul de insolvenţă al S.C. B. SRL), precum şi al sentinţei penale nr. 564/17.11.2022 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2022.

Totodată, acestea au fost avute în vedere şi analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul considerentelor deciziei nr. 2527 din 14 mai 2024, iar în aceste condiţii, aceeaşi excepţie nu poate fi reiterată pe calea revizuirii, întrucât se opune însăşi autoritatea de lucru a celei din urmă hotărâri.

De asemenea, Înalta Curte constată că, din dezvoltarea motivelor expuse de revizuent, rezultă că acestea reprezintă nemulţumiri de fond asupra considerentelor şi asupra soluţiei instanţei, încercând să combată argumentele reţinute şi modul în care instanţa de control judiciar a procedat la analiza legalităţii hotărârii prin intermediul motivelor de recurs şi să obţină, pe calea revizuirii, rejudecarea recursului prin reinterpretarea dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, ceea ce nu este permis a se realiza prin intermediul căii de atac extraordinare a revizuirii.

Soluţia pronunţată în recurs, din perspectiva rezolvării date criticilor de nelegalitate, nu mai poate fi antamată în prezenta cale extraordinară de atac, întrucât ar însemna deschiderea unei noi judecăţi. Prin limitarea câmpului de aplicare a dispoziţiilor art. 509 din C. proc. civ. la cazurile expres prevăzute, legiuitorul a avut în vedere ca revizuirea să nu se transforme într-o veritabilă cale de atac de reformare, nefiind permis a se repune în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă atunci când partea este nemulţumită de soluţia pronunţată, în caz contrar stabilitatea juridică şi puterea de lucru judecat de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti rămânând fără niciun fel de eficienţă.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică" implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, par. 52, Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24).

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2527 din 14 mai 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2527 din 14 mai 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată astăzi, 13 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.